ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 17 decembrie 2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Având în vedere Hotărârea Parlamentului nr. 44/2014 privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014,
ţinând cont de imperativul consolidării cadrului legal şi îmbunătăţirii activităţii din domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei muncii, sistemului naţional de asistenţă socială, respectiv domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi,
luând în considerare necesitatea stabilirii măsurilor care să permită desfăşurarea, în cel mai scurt timp, în noul cadru organizatoric, a activităţii Guvernului, ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiilor publice şi structurilor din cadrul administraţiei publice centrale,
reţinându-se că, în cazul neadoptării măsurilor propuse, nu se pot asigura punerea în aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament şi îndeplinirea principalului rol al Guvernului de a realiza politica internă şi externă a ţării şi de a exercita conducerea generală a administraţiei publice, cu repercusiuni directe asupra cetăţenilor, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I: Măsuri de înfiinţare, organizare şi reorganizare a ministerelor
Art. 1
(1)Se reorganizează Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin schimbarea denumirii în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi prin preluarea activităţii şi a structurilor de la Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură.
(2)La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură îşi încetează existenţa.
Art. 2
(1)Se reorganizează Ministerul Economiei prin schimbarea denumirii în Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului şi prin preluarea activităţii şi a structurilor din domeniul turismului de la Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism.
(2)Autoritatea Naţională pentru Turism, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei şi în coordonarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, trece în coordonarea ministrului economiei, comerţului şi turismului. Finanţarea Autorităţii Naţionale pentru Turism se realizează integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului.
Art. 3
(1)Se înfiinţează Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, prin preluarea activităţilor şi a structurilor de la Departamentul pentru Energie şi de la Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, exclusiv cele din domeniul turismului.
(2)Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri îndeplineşte funcţiile şi exercită atribuţiile în domeniile energetic şi resurselor energetice, precum şi în domeniile întreprinderilor mici şi mijlocii, cooperaţiei şi mediului de afaceri.
(3)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri preia de la Ministerul Economiei şi exercită:
a)atribuţiile de instituţie publică implicată în domeniul privatizării pentru societăţile naţionale, companiile naţionale şi celelalte societăţi din domeniul producţiei, distribuţiei şi furnizării energiei electrice şi termice, precum şi din domeniul exploatării, prelucrării şi valorificării resurselor minerale energetice: cărbune, uraniu, petrol, ţiţei şi gaze naturale, precum şi pentru filialele acestora;
b)atribuţiile privind exercitarea calităţii de acţionar al statului la entităţile prevăzute la lit. a), precum şi cele referitoare la monitorizarea postprivatizare a îndeplinirii clauzelor din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate în cadrul proceselor de privatizare a acestor entităţi;
c)orice alte atribuţii exercitate de Ministerul Economiei prin Departamentul pentru Energie stabilite potrivit actelor normative în vigoare, acordurilor internaţionale sau altor acte încheiate potrivit dispoziţiilor legale aplicabile şi corespunzătoare activităţilor preluate.
(4)La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului român la operatorii economia din domeniile energetic şi resurselor energetice se realizează de către Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.
(5)Se autorizează Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri să mandateze reprezentanţii săi în adunările generale ale acţionarilor la societăţile din domeniile energetic şi resurselor energetice pentru aprobarea modificării actelor constitutive ale acestor societăţi, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, şi pentru efectuarea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.
(6)La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri şi a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului se desfiinţează Departamentul pentru Energie şi Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism.
Art. 4
(1)Se reorganizează Ministerul Educaţiei Naţionale prin schimbarea denumirii în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
(2)Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice îşi realizează, în calitate de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare şi inovare, atribuţiile în domeniul cercetării ştiinţifice prin Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, care se înfiinţează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea ministerului.
(3)Prin derogare de la prevederile art. 44 alin. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare se asigură de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.
(4)Organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(5)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâri ale Guvernului, trec, după caz, în subordinea ori coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare entităţile preluate de Ministerul Educaţiei Naţionale, în calitate de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare, prin ministrul delegat pentru învăţământul superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică conform art. 5 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Pot trece în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare institutele, centrele sau staţiunile aflate în coordonarea ori în subordinea Academiei Române şi a academiilor de ramură numai cu acordul Academiei Române şi al academiilor de ramură.
CAPITOLUL II: Măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
Art. 5
(1)Se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin comasarea Inspecţiei Muncii şi Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
(2)În subordinea Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială se înfiinţează, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, direcţii judeţene şi a municipiului Bucureşti de muncă şi securitate socială, prin preluarea atribuţiilor şi structurilor de la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti şi de la inspectoratele teritoriale de muncă.
(3)În subordinea Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială se preiau Centrul de monitorizare a unităţilor cu risc profesional şi Centrul de pregătire şi perfecţionare profesională al Inspecţiei Muncii, instituţii cu personalitate juridică, finanţate din venituri proprii, precum şi "Revista Obiectiv", finanţată integral din venituri proprii.
(4)Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială îndeplineşte atribuţii în următoarele domenii de activitate: securitate şi sănătate în muncă, relaţii de muncă, supravegherea pieţei muncii, securitate socială, beneficii sociale.
(5)Finanţarea Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(6)Prin derogare de la prevederile art. 44 alin. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.
(7)Preşedintele este ajutat în activitatea de conducere a Agenţiei de secretarul general.
(8)Secretarul general asigură stabilitatea funcţionării Agenţiei, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale dintre structurile acesteia.
(9)Pentru realizarea obiectivelor în domeniile de activitate, Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială îndeplineşte următoarele funcţii:
a)de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării unitare şi respectării reglementărilor în domeniile de activitate;
b)de coordonare, îndrumare, control şi evaluare a aplicării reglementărilor legale în domeniile de activitate;
c)de comunicare, care are drept scop relaţionarea permanentă cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi cu persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi în domeniul asistenţei sociale, precum şi a celor supuse activităţii de control, informarea acestora şi a cetăţenilor asupra modului cum se respectă prevederile legislaţiei în domeniile de activitate;
d)de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român şi al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniile sale de activitate;
e)de administrare, prin care se asigură gestionarea într-un sistem unitar de plată a beneficiilor de asistenţă socială şi a altor programe privind servicii sociale susţinute de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a bunurilor pe care le are în administrare sau în folosinţă, precum şi organizarea şi gestionarea sistemelor informatice necesare activităţilor proprii.
(10)Organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, precum şi atribuţiile specifice se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(11)Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială preia posturile pe bază de protocol de predare-primire, precum şi personalul din cadrul Inspecţiei Muncii şi al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobate şi cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, fără afectarea drepturilor salariale.
(12)Patrimoniul Inspecţiei Muncii şi Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială se preia pe bază de protocol de predare-primire la Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, potrivit art. 14 alin. (4) din prezenta ordonanţă de urgenţă.
(13)Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din acte normative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi acorduri în care Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială sunt părţi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv în litigiile aferente activităţilor acestora.
(14)Îndeplinirea obligaţiilor din contractele cu finanţare din fonduri comunitare, fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, precum şi din orice alte surse, derulate de Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, reprezintă atributul exclusiv al Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială.
(15)Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 23 decembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 198/2012, se abrogă la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (10).
(16)În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (10), Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială se desfiinţează.
Art. 6
Ministerul Apărării Naţionale, structurile militare şi structurile în care îşi desfăşoară activitatea funcţionari publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Administraţia Naţională a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, precum şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare organizează activităţile de inspecţie a muncii prin direcţii proprii de specialitate, care au competenţă exclusivă numai pentru structurile respective.
Art. 7
(1)Se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin preluarea activităţii din domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(2)Finanţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(3)Prin derogare de la prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.
(4)Autoritatea este autoritatea centrală română desemnată să ducă la îndeplinire obligaţiile prevăzute în Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007, ratificată prin Legea nr. 221/2010, denumită în continuare Convenţia.
(5)Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, promovată în condiţiile legii.
(6)Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi preia posturile pe bază de protocol de predare-primire, precum şi personalul din aparatul propriu al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Direcţia protecţia persoanelor cu dizabilităţi, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, fără afectarea drepturilor salariale, precum şi un număr de 22 de posturi vacante prin redistribuire în cadrul ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobate.
(7)Patrimoniul aferent activităţii preluate va fi transferat prin protocolul prevăzut la alin. (6) din gestiunea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice în gestiunea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, potrivit prevederilor art. 14 alin. (4) din prezenta ordonanţă de urgenţă.
(8)Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din acte normative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi acorduri în care Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin Direcţia protecţia persoanelor cu dizabilităţi, este parte la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv în litigiile aferente activităţilor acestuia.
Art. 8
(1)Se înfiinţează Institutul Român de Comerţ Exterior ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, prin preluarea activităţilor şi personalului din domeniul promovării exporturilor de la Departamentul de comerţ exterior şi relaţii internaţionale din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului şi a activităţilor şi structurilor de specialitate din domeniul promovării turismului de la Autoritatea Naţională pentru Turism.
(2)Institutul Român de Comerţ Exterior exercită, în numele Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, în limitele de competenţă aprobate prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi turismului, atribuţiile acestuia privind:
a)Programul de susţinere şi promovare a exporturilor cu finanţare parţială de la bugetul de stat, asigurând organizarea şi participarea la misiuni economice, târguri şi expoziţii în ţară şi în străinătate, realizarea de studii de piaţă, acţiuni de publicitate cu caracter general;
b)Strategia naţională de export şi strategia naţională de dezvoltare turistică;
c)iniţierea, organizarea şi coordonarea expansiunii economice, comerciale şi turistice externe pe pieţele de interes;
d)organizarea şi realizarea activităţii de promovare turistică de către reprezentantele de promovare turistică;
e)orice alte operaţiuni şi activităţi necesare realizării obiectului de promovare a comerţului şi turismului.
(3)În exercitarea atribuţiilor sale, Institutul Român de Comerţ Exterior colaborează cu ministerele şi cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
(4)Institutul Român de Comerţ Exterior este condus de un director general numit prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi turismului, în condiţiile legii.
(5)Bunurile şi alte active aferente activităţii preluate vor fi transferate prin protocol.
(6)Finanţarea activităţilor Institutului Român de Comerţ Exterior se realizează din venituri proprii şi în completare prin subvenţii de la bugetul de stat, din surse proprii şi din alte surse, atrase în condiţiile legii.
(7)Organizarea, funcţionarea şi numărul de posturi al Institutului Român de Comerţ Exterior se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 9
(1)Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. trece de sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Statul român îşi exercită drepturile şi obligaţiile în legătură cu calitatea de deţinător al acţiunilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin Ministerul Transporturilor.
(2)Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor, înfiinţat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, îşi schimbă denumirea în Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat.
(3)Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat poate înfiinţa, organiza şi administra unităţi de management al proiectului, denumite în continuare UMP, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă nr. 52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanţate prin împrumuturi externe contractate ori garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv prin plata specialiştilor români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor de management de proiect, aprobată prin Legea nr. 172/2001, cu modificările ulterioare, prin ordin al secretarului de stat.
(4)În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se modifică în mod corespunzător Hotărârea Guvernului nr. 536/2014 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor.
Art. 10
(1)Începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. se realizează de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului.
(2)Începând cu data prevăzută la alin. (1), exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului român la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş se realizează de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului.
(3)Reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi turismului.
(4)Participarea reprezentanţilor prevăzuţi la alin. (3) în şedinţele adunării generale a acţionarilor se face pe baza şi în limitele mandatului primit prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi turismului.
(5)Se autorizează Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului să mandateze reprezentanţii săi în adunările generale ale acţionarilor ale societăţilor prevăzute la alin. (1) şi (2) să efectueze demersurile necesare pentru modificarea actelor constitutive ale acestora, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, şi să aprobe efectuarea formalităţilor de publicitate prevăzut de lege.
(6)Începând cu data exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor decurgând din calitatea de acţionar al statului la societăţile prevăzute la alin. (1) şi (2), procedurile privind selecţia administratorilor, aflate în derulare, se preiau şi se duc la îndeplinire de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, care se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Secretariatului General al Guvernului.
(7)Începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, în litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau arbitrale în care statul este chemat în judecată în calitate de acţionar la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, interesele statului vor fi reprezentate, în condiţiile legii, de către Ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului.
(8)Se autorizează Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului să iniţieze şi să aprobe, după caz, toate operaţiunile şi demersurile necesare pentru trecerea acţiunilor deţinute de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. la Societatea "Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi de Gaze Naturale OPCOM" - S.A. şi la Societatea de Formare a Energeticienilor din România FORMENERG - S.A. în proprietatea privată a statului şi administrarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(9)Procedurile de expropriere în curs de desfăşurare se continuă de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, cu menţinerea valabilităţii actelor şi procedurilor îndeplinite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 11
Secretariatul General al Guvernului preia de la Ministerul Finanţelor Publice activitatea în domeniul sistemelor de control intern/managerial. Pentru organizarea acestei activităţi, Secretariatul General al Guvernului preia 10 posturi vacante, împreună cu fondurile aferente, de la Ministerul Finanţelor Publice.
Art. 12
(1)Numărul maxim de posturi al Secretariatului General al Guvernului se suplimentează cu un număr de 20 de posturi, corespunzător modificărilor introduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2)Ministerul Transporturilor preia un număr de 28 de posturi din structura Departamentului pentru investiţii străine şi parteneriat public-privat, dintre care 20 de posturi vacante împreună cu fondurile aferente şi 8 posturi ocupate, împreună cu personalul şi fondurile aferente.
Art. 13
(1)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale propun Guvernului spre adoptare proiectele hotărârilor Guvernului pentru reglementarea măsurilor privind organizarea şi funcţionarea lor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2)Ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale care preiau instituţii şi autorităţi publice în subordine sau sub autoritate exercită atribuţiile specifice ale ministerelor şi autorităţilor administraţiei publice centrale în subordinea ori sub autoritatea cărora se află entităţile preluate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3)Ministerele, celelalte autorităţi ale administraţiei publice şi instituţiile publice nou-înfiinţate sau care preiau activităţi şi structuri de la alte instituţii publice, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, preiau personalul aferent acestora în condiţiile legii şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile instituţiilor publice care derulau aceste activităţi.
(4)În termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului prevăzute la alin. (1), se preiau pe bază de protocol de predare-preluare posturile şi personalul preluat, precum şi patrimoniul instituţiilor publice reorganizate stabilit pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (11) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile bugetare şi execuţia bugetară pe anul 2015 până la data protocolului de predare-primire se preiau în măsura în care prin instrucţiunile prevăzute la art. 15 alin. (5) se prevede astfel.
Art. 14
(1)Până la data semnării protocoalelor de predare-preluare prevăzute la alin. (4) al art. 13, finanţarea cheltuielilor de personal şi a altor cheltuieli urgente ale ministerelor nou-înfiinţate se asigură din bugetele ordonatorilor principali de credite existenţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, din structura cărora acestea sau reorganizat.
(2)Prin excepţie de la alin. (1), în cazul în care pentru anul 2015 sunt bugete aprobate pentru ministerele nou-înfiinţate, până la data semnării protocoalelor de predare-preluare prevăzute la alin. (4) al art. 13, finanţarea cheltuielilor de personal şi a altor cheltuieli urgente pe anul 2015 se asigură din aceste bugete.
(3)Deschiderile de credite bugetare aferente cheltuielilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se efectuează de către noii ordonatori principali de credite în condiţiile art. 37 alin. (1) din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Cererile pentru deschiderea de credite bugetare vor fi semnate numai cu prima semnătură de către oricare dintre ordonatorii principali de credite ai ministerelor/instituţiilor publice nou-înfiinţate sau reorganizate, conform specimenelor de semnături şi amprentelor ştampilelor transmise în acest scop Ministerului Finanţelor Publice. Amprentele ştampilelor sunt cele ale ordonatorilor principali de credite ai instituţiilor publice existente înainte sau după intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4)În limita creditelor bugetare deschise în condiţiile alin. (1)-(3) se efectuează plăţi de către şefii compartimentelor financiar-contabile ale ministerelor existente înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 15
(1)Creditele bugetare şi execuţia bugetară pe anul 2014 aferente instituţiilor publice existente înainte de intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă nu se transferă către instituţiile publice reorganizate.
(2)Operaţiunile specifice privind încheierea execuţiei bugetare a anului 2014 din normele metodologice privind încheierea execuţiei bugetare a anului 2014 se efectuează de către instituţiile publice existente înainte de intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Întocmirea şi semnarea eventualelor documente aferente operaţiunilor specifice privind încheierea execuţiei bugetare a anului 2014 se efectuează de oricare dintre ordonatorii principali de credite ai ministerelor/instituţiilor nou-înfiinţate şi/sau de către persoanele prevăzute la art. 14 alin. (4).
(3)Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului eliberează extrase de cont pe numele instituţiilor publice existente înainte de intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4)Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat şi în bugetele ordonatorilor principali de credite pe anul 2015, corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, după caz, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-preluare şi a instrucţiunilor prevăzute la alin. (5).
(5)Modificările în execuţia bugetului de stat pe anul 2015, precum şi modificările în structura bugetului de stat şi în bugetele ordonatorilor principali de credite pe anul 2015 se efectuează pe baza instrucţiunilor elaborate de Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(6)Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze modificările prevăzute la alin. (4), să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetele proprii şi să le comunice Ministerului Finanţelor Publice.
(7)Autorităţile şi instituţiile publice existente înainte de intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă au obligaţia să întocmească situaţiile financiare la 31 decembrie 2014, precum şi pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 şi data protocolului de predare-preluare, pentru activitatea proprie.
(8)Situaţiile financiare anuale la 31 decembrie 2014 se întocmesc pentru vechiul ordonator de credite potrivit prevederilor normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2014 emise de Ministerul Finanţelor Publice şi se depun la termenul prevăzut de art. 36 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(9)Semnarea situaţiilor financiare ale anului 2014 se efectuează de către ordonatorii de credite ai instituţiilor nou-înfiinţate potrivit normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2014 emise de Ministerul Finanţelor Publice.
Art. 16
La solicitarea ordonatorilor principali de credite, ministrul finanţelor publice poate emite precizări în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 17
Personalul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiilor publice şi structurilor care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îşi păstrează statutul profesional şi drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 18
(1)În cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele denumiri şi sintagme se înlocuiesc în mod corespunzător prezentei ordonanţe de urgenţă, după cum urmează:
a)Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul mediului;
b)Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în cazul prevederilor care reglementează domeniile ape, păduri şi piscicultură;
c)Ministerul Economiei cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniile economie şi comerţ;
d)Inspecţia Muncii cu Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei muncii;
e)Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială cu Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul sistemului naţional de asistenţă socială;
f)Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi;
g)Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, în cazul prevederilor care reglementează domeniul turismului;
h)Departamentul pentru Energie şi, respectiv, Ministerul Economiei prin Departamentul pentru Energie cu Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniile energetic şi resurselor energetice;
i)Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism şi, respectiv, Ministerul Economiei prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism cu Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniile întreprinderilor mici şi mijlocii, cooperaţiei şi mediului de afaceri;
j)Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor cu Departamentul pentru Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor;
k)secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor cu secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor;
l)viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice;
m)viceprim-ministrul, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, cu ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;
n)viceprim-ministrul, ministrul culturii, cu ministrul culturii.
(2)În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 3 octombrie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în cuprinsul altor acte normative care fac referire la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., sintagma "Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Transporturilor", iar sintagma "secretar de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "ministrul transporturilor".
(3)În cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor sau Ministerul Transporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Transporturilor", iar sintagma "secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor sau ministrul transporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "ministrul transporturilor".
(4)În cuprinsul art. 11, 20, 21, 35, 40, art. 41 alin. (14) lit. a), art. 44, 46, 47, 59, 611 şi 612 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "Ministerul Transporturilor sau Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Transporturilor", iar sintagma "ordin al ministrului transporturilor sau ordin al secretarului de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "ordin al ministrului transporturilor".
(5)În cuprinsul art. 411 alin. (1), art. 57 şi 58 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "Ministerul Transporturilor şi Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Transporturilor", iar sintagma "ordin comun al ministrului transporturilor şi al secretarului de stat care conduce Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor" se înlocuieşte cu sintagma "ordin al ministrului transporturilor".
(6)Partea introductivă a art. 2 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: "Ministerul Transporturilor, direct sau prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A."
(7)În cuprinsul art. III alin. (1) şi (2) din Legea nr. 117/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative, denumirea "Ministerul Finanţelor Publice" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului."
Art. 19
1.La art. 2 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, literele d) şi d1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"d) Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, prin operatorii economici producători de energie electrică care funcţionează sub autoritatea sa, pentru lucrările de producere a energiei electrice şi pentru lucrările miniere de interes naţional pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, care se execută în baza unei licenţe de exploatare, prin Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice «Electrica» - S.A. Bucureşti, pentru lucrările de interes naţional de distribuţie a energiei electrice, prin Societatea Naţională de Gaze Naturale «Romgaz» - S.A. Mediaş pentru lucrările de interes naţional de extracţia gazelor naturale şi prin Societatea «Conpet» - S.A. Ploieşti pentru lucrările de dezvoltare, modernizare şi reabilitare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, etanului şi condensatului, precum şi prin societăţile de proiect care au acţionari societăţi naţionale/companii naţionale/alte societăţi cu capital majoritar de stat pentru lucrările de interes naţional din domeniul producţiei, distribuţiei şi furnizării energiei electrice şi termice, precum şi din domeniul exploatării, prelucrării şi valorificării resurselor minerale energetice: cărbune, uraniu, petrol, ţiţei şi gaze naturale;
d1) Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, prin Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., pentru lucrările de interes naţional de dezvoltare a transportului de energie electrică şi prin Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, pentru lucrările de interes naţional de dezvoltare, modernizare, reabilitare a sistemului naţional de transport al gazelor naturale;"
Art. 20
Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 3, punctul 36 va avea următorul cuprins:
"36. minister de resort - Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri;"
2.La articolul 100, punctul 581 va avea următorul cuprins:
"581. Autoritate concedentă pentru serviciul public de distribuţie gaze - Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, minister de resort;"
Art. 21
1.Alineatul (1) al articolului 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative se modifică după cum urmează:
"(1) În cadrul aparatului de lucru al Guvernului funcţionează Departamentul pentru Promovarea Exporturilor şi Parteneriat Public-Privat, organ de specialitate cu personalitate juridică, finanţat din bugetul Secretariatului General al Guvernului, cu atribuţii în coordonarea, monitorizarea şi aplicarea politicii Guvernului la nivel naţional în domeniul promovării, marketingului, atragerii şi implementării investiţiilor străine directe şi în domeniul parteneriatului public-privat, exercitând funcţiile de strategie, reglementare, reprezentare şi autoritate de stat în domeniile de activitate."
Art. 22
1.Alineatul (1) al articolului 8 din Legea nr. 139/2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 20 octombrie 2014, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 8
(1) Se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Zootehnie «Prof. Dr. G.K. Constantinescu», denumită în continuare Agenţia, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale."
Art. 23
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:
a)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 14 februarie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2014;
b)Articolul 17 şi alineatul (32) al articolului 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
c)Alineatul (3) al articolului III şi articolul IV din Legea nr. 117/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţionala de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative;
d)Art. 9 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri,

Andrei Dominic Gerea

Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Sorin Mihai Cîmpeanu

Ministrul economiei, comerţului şi turismului,

Mihai Tudose

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Anne-Rose-Marie Jugănaru,

secretar de stat

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Ministrul transporturilor,

Ioan Rus

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Ministrul finanţelor publice,

Darius-Bogdan Vâlcov

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 920 din data de 17 decembrie 2014