Document embed

DECIZIE nr. 878 din 23 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120, art. 120¹ şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum şi ale art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120, art. 120¹ şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum şi ale art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, excepţie ridicată de Societatea Comercială Techno Konsult România - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.035/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 854D/2012.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Modan Janette Raluca, cu delegaţie depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Susţine că efectele juridice ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 au încetat prin nedepunerea acesteia spre aprobare de către Parlament. Termenul de "lege" utilizat de dispoziţiile constituţionale ale art. 139 alin. (1) determină adoptarea taxelor şi impozitelor numai prin lege organică, şi nu prin alte acte normative, cum ar fi ordonanţele Guvernului. Totodată, dobânzile prevăzute de dispoziţiile art. 120, art. 120¹ şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 intră tot în categoria taxelor şi impozitelor, trebuind a fi adoptate numai prin lege organică.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că ordonanţa criticată a fost aprobată prin Legea nr. 174/2004, iar termenul de "lege" se referă la acte normative cu putere de lege, inclusiv ordonanţele Guvernului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 11 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7.035/299/2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120, art. 120¹ şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum şi ale art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, excepţie ridicată de Societatea Comercială Techno Konsult România - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine următoarele:

- dispoziţiile Codului de procedură fiscală sunt neconstituţionale deoarece acesta nu a fost aprobat prin lege;

- dispoziţiile art. 120, art. 120¹ şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale ordonanţei în ansamblu sunt neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) din Constituţie; deşi art. 139 alin. (1) din Constituţie dispune că impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, Codul de procedură fiscală, care este o ordonanţă simplă, reglementează în acest domeniu;

- art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe este neconstituţional deoarece abilitează Guvernul să emită ordonanţe într-un domeniu rezervat în exclusivitate legii organice.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată prin Legea nr. 174/2004. În continuare face referire la noţiunea de "lege" cuprinsă în art. 139 din Constituţie, astfel cum ea a fost definită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 120, art. 120¹ şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, arată că acestea nu afectează principiul egalităţii în materie fiscală, fiind măsuri aplicate tuturor persoanelor aflate în situaţiile descrise. În final, arată că procedura fiscală nu face parte din categoriile reglementate prin lege organică, astfel cum acestea sunt menţionate în Legea fundamentală, astfel că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe încalcă prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (1).

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susţinerile părţii prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 120, art. 120¹ şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum şi ale art. 1 pct. 5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, iar Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 19 decembrie 2003. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 120 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

(2) Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv.

(3) În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii acesteia inclusiv.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează:

a) pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de către cumpărător;

b) pentru impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile, până la data trecerii în evidenţa separată, potrivit prevederilor art. 176.

(5) Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferenţe între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere şi impozitul pe profit datorat conform declaraţiei de impunere întocmite pe baza situaţiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(6) Pentru obligaţiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venit, se datorează dobânzi după cum urmează:

a) pentru anul fiscal de impunere, dobânzile pentru plăţile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăţi anticipate se calculează până la data plăţii debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie;

b) dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora inclusiv;

c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plăţi anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător.

(7) Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.";

- Art. 120¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale.

(2) Nivelul penalităţii de întârziere se stabileşte astfel:

a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse;

b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse;

c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalităţii de întârziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse.

(3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.";

- Art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.

(1¹) Sunt supuse sechestrării şi valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta şi/sau identificate de către organul de executare, în următoarea ordine:

a) bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;

b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie principala sursă de venit;

c) bunurile mobile şi imobile ce se află temporar în deţinerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;

d) ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 158;

e) maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;

f) produse finite.

(1²) Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute la alin. (1¹) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă.

(2) Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalităţile de executare silită prevăzute de prezentul cod.

(4) Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.

(5) Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.

(6) În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.

(7) Faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.";

- Art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003: "În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2003 şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2004, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează: (...)

II. Economia şi finanţele publice: (...)

5. Codul de procedură fiscală."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (1) referitor la adoptarea de către Parlament a unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice şi ale art. 139 alin. (1) referitor la stabilirea impozitelor, taxelor şi a oricăror altor venituri ale bugetului de stat numai prin lege.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în jurisprudenţa sa constantă cu privire la art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale se stabilesc numai prin lege, a statuat că termenul de "lege" folosit în aceste prevederi constituţionale desemnează acte normative ce au forţa juridică a legii, fiind incluse aici şi ordonanţele Guvernului. Astfel, prin Decizia nr. 5/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992, Curtea a reţinut că, "Pentru a se înlătura posibilitatea proliferării actelor normative de ordin administrativ în această materie, Constituţia a consacrat regula după care impozitele şi taxele pentru bugetul de stat (bugetul asigurărilor sociale de stat) se stabilesc numai prin act ce are forţa juridică a legii [... ]. Cuvântul numai doreşte să bareze posibilitatea stabilirii de impozite şi taxe pentru bugetul de stat, prin acte inferioare, ca forţă juridică, legii, cum sunt hotărârile Guvernului". Aşa fiind, Curtea nu poate reţine critica potrivit căreia dispoziţiile art. 120, art. 120¹ şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale ordonanţei în ansamblu contravin prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) din Constituţie.

Curtea observă, totodată, că au fost respectate şi prevederile art. 115 alin. (3) din Constituţie, deoarece Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată de Parlament prin Legea nr. 174/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003, Curtea reţine că autorul excepţiei critică faptul că prin acest text legal se prevede abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domeniul economiei şi finanţelor publice, şi anume "Codul de procedură fiscală". Faţă de această susţinere, Curtea constată că, potrivit sistemului Legii fundamentale, calificarea legilor ca fiind organice se face expres prin textele constituţionale, iar nu pe cale de interpretare. Art. 73 alin. (3) din Constituţie prevede majoritatea domeniilor care sunt supuse reglementării prin lege organică. Atât în acest text, cât şi în celelalte articole ale Constituţiei, în care se specifică necesitatea adoptării de legi organice, nu se prevede că procedura fiscală este supusă reglementării prin asemenea legi. Aşa fiind, este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legii de abilitare au încălcat prevederile art. 115 alin. (1) din Constituţie, care exclud posibilitatea Guvernului de a reglementa prin ordonanţă, în baza unei legi de abilitare, în domeniul legilor organice.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120, art. 120¹ şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum şi ale art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, excepţie ridicată de Societatea Comercială Techno Konsult România - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.035/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 octombrie 2012.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 18 din data de 9 ianuarie 2013