Document embed

DECIZIE nr. 835 din 8 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III pct. 5 [cu referire la art. 43 alin. (4) din Legea concurenţei nr. 21/1996] şi pct. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Bianca Drăghici	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, în şedinţa publică din 3 noiembrie 2015, şi procuror Ştefania Sofronea, în şedinţa publică din 17 noiembrie 2015.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III pct. 5 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, excepţie ridicată de "Zenith Media Communications" - S.R.L. din Bucureşti în dosarele nr. 5.100/2/2014 (la care s-a conexat Dosarul nr. 5.296/2/2014) şi nr. 39/2/2015, precum şi de "GroupM Media Operations" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.366/2/CAF/2014 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 470D/2015, nr. 861D/2015 şi nr. 1.246D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţele publice din 3 noiembrie 2015 şi, respectiv, 17 noiembrie 2015, în prezenţa reprezentanţilor autorilor excepţiei, a reprezentanţilor Consiliului Concurenţei şi a reprezentantului Ministerului Public. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 3 noiembrie 2015, când Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 861/2015 la Dosarul nr. 470D/2015, şi în încheierea de şedinţă din 17 noiembrie 2015, când Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 1.246D/2015 la Dosarul nr. 470D/2015 şi a amânat pronunţarea pentru data de 3 decembrie 2015, în vederea depunerii de concluzii scrise de către autoarea excepţiei "Zenith Media Communications" - S.R.L. din Bucureşti. Prin încheierea de şedinţă din 3 decembrie 2015, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 57 şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 8 decembrie 2015, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin sentinţele civile nr. 156 din 26 ianuarie 2015 şi nr. 127 din 22 ianuarie 2015, precum şi prin încheierea din 10 iunie 2015, pronunţate în dosarele nr. 5.100/2/2014 (la care s-a conexat Dosarul nr. 5.296/2/2014), nr. 5.366/2/CAF/2014 şi nr. 39/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III pct. 5 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei. Excepţia a fost ridicată de "Zenith Media Communications" - S.R.L. din Bucureşti şi de "GroupM Media Operations" - S.R.L. din Bucureşti, în cauze având ca obiect anularea unor acte administrative emise de Consiliul Concurenţei.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia arată, în esenţă, că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii concurenţei nr. 21/1996, aceasta este o lege organică, în acest sens statuând Curtea Constituţională prin Decizia nr. 134 din 10 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 10 mai 2005. Prin urmare, nu este admisibilă modificarea Legii nr. 21/1996 printro ordonanţă a Guvernului, iar modificarea art. 43 alin. (4) şi (5) din această lege, prin art. III pct. 5 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014, este neconstituţională.

5. Apreciază că prevederile art. 43 alin. (4) din Legea concurenţei, anterior modificării acestora prin art. III pct. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014, vizau tocmai protejarea dreptului la apărare al întreprinderii investigate prin controlul judiciar al soluţiei autorităţii de concurenţă, de neacordare a accesului la anumite documente confidenţiale.

6. Consideră că suspendarea procedurii administrativ-jurisdicţionale, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei, conform prevederilor iniţiale ale art. 43 alin. (5) din Legea concurenţei (dispoziţii abrogate ca efect al Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014), garanta tocmai faptul că întreprinderea investigată va avea acces în vederea construirii apărării, încă din faza administrativ-jurisdicţională, la orice documente confidenţiale la care ar fi avut acces şi în faza judiciară.

7. Susţin că, astfel cum rezultă din modificarea adusă Legii concurenţei, prin art. III pct. 5 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014, acordarea accesului la documente confidenţiale poate avea loc numai ulterior emiterii deciziei Consiliului Concurenţei de sancţionare a întreprinderilor investigate, întrucât ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei prin care se refuză accesul la documente confidenţiale din dosarul de investigaţie poate fi atacat cu "[...] decizia prin care se finalizează investigaţia". Practic, abrogând dispoziţiile alin. (5) şi modificându-le pe cele ale alin. (4) din art. 43 al Legii nr. 21/1996, legiuitorul lipseşte de eficacitate faza administrativ-jurisdicţională, deoarece, în lipsa controlului judiciar, întreprinderea nu are garantat, în mod efectiv, dreptul de a avea acces şi în această fază la toate documentele din dosarul de investigaţie. Astfel, în lipsa acestor documente, dreptul la apărare al întreprinderii, în faza administrativ-jurisdicţională, este evident încălcat.

8. De asemenea, apreciază că lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor de lege criticate afectează însuşi dreptul la apărare al părţilor implicate. Totodată susţin că normele de lege criticate acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, respectiv cea care a fost iniţiată prin înregistrarea cererii de acces la informaţiile confidenţiale, fiind modificat regimul juridic aplicabil unei astfel de cereri, cu încălcarea principiului "tempus regit actum".

9. Consideră că Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 nu respectă cerinţele impuse de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, nefiind publicată legea de aprobare a acesteia şi lipsind orice dispoziţie tranzitorie, iar impunerea de către Consiliul Concurenţei, în mod arbitrar, a unor termene foarte scurte pentru depunerea observaţiilor la raportul de investigaţie apare ca fiind disproporţionată, având în vedere perioada de timp pe care echipa de investigaţie o are pentru a pregăti dosarul de investigaţie şi raportul corespunzător.

10. Susţin că, prin refuzul de a permite accesul la informaţiile solicitate, contestatoarea a fost pusă în situaţia de a nu putea prezenta concret faptele şi/sau datele pe care le consideră ca fiind dezincriminatoare, prin raportare la aspectele reţinute de autoritatea de concurenţă în cadrul raportului de investigaţie. Această situaţie creează un dezavantaj societăţii care nu şi-a putut formula o apărare corespunzătoare. Prin urmare, contestarea în acelaşi timp a ordinului privind accesul la informaţii confidenţiale, cât şi a deciziei finale a Consiliului Concurenţei (decizie de sancţionare), conduce la crearea unor situaţii defavorizante pentru contestatoare. Aşadar, modul de raportare atât al părţilor, cât şi al instanţei la cele două tipuri de contestaţii este diferit şi vizează analiza unor argumente diferite, făcând improprie folosirea aceleiaşi căi de atac, atât împotriva ordinului privind accesul la informaţiile confidenţiale, cât şi faţă de decizia finală de sancţionare.

11. Se mai arată că, din analiza comparativă a modificărilor survenite cu privire la prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, rezultă că prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 9 decembrie 2014, s-a dorit acoperirea modificării neconstituţionale a Legii concurenţei nr. 21/1996 realizată prin Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014. Aceasta nu poate opera însă decât pentru viitor, iar nu retroactiv şi asupra perioadei 9 august - 8 decembrie 2014, adică între data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 şi data anterioară zilei în care a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014.

12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 470D/2015, cât priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecă, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât modificările legislative au intrat în vigoare în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 24/2000, nu încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, prin aplicarea lor actului administrativ emis după intrarea lor în vigoare, şi nu conduc la încălcarea accesului liber la justiţie, a dreptului la apărare sau a egalităţii în drepturi. Referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, privind încălcarea art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţie, arată că, prin Decizia nr. 134 din 10 martie 2005, Curtea Constituţională a reţinut că Legea nr. 21/1996 este o lege organică. Astfel, sunt incidente dispoziţiile art. 115 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Prin urmare, din această perspectivă, critica de neconstituţionalitate extrinsecă apare ca fondată.

13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 861D/2015, apreciază că punctul său de vedere este obligatoriu, faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată din oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepţiei este una din părţile litigante, aceasta are facultatea de a prezenta o opinie. Astfel, în cauză, pe fondul expunerii detaliate de către partea reclamantă a argumentelor favorabile excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea s-a limitat la justificarea admisibilităţii sesizării instanţei de contencios constituţional.

14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.246D/2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în privinţa încălcării dispoziţiilor art. 115 alin. (2) din Constituţie, întrucât art. 43 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 21/1996 reglementau în domeniul contenciosului administrativ, domeniu rezervat legii organice, conform art. 73 alin. (3) lit. k) şi art. 52 alin. (2) din Constituţie, neputând fi modificate printr-o ordonanţă a Guvernului. În acest context, instanţa consideră că este lipsit de relevanţă dacă textele atacate încalcă şi dispoziţiile art. 24 din Constituţie.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autorilor excepţiei şi ai părţii, concluziile procurorului, concluziile scrise depuse de autoarea excepţiei din dosarele nr. 470D/2015 şi nr. 1.246D/2015, Societatea "Zenith Media Communications" - S.R.L. din Bucureşti, în data de 2 decembrie 2015, concluziile scrise depuse de partea Consiliul Concurenţei, în data de 2 decembrie 2015, concluziile scrise depuse de autoarea excepţiei din Dosarul nr. 861D/2015, Societatea "GroupM Media Operations" - S.R.L. din Bucureşti, în data de 4 decembrie 2015, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. III pct. 5 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 6 august 2014. Însă, având în vedere că art. III pct. 5 din ordonanţă este criticat şi prin referire la art. 43 alin. (4) din Legea concurenţei nr. 21/1996, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate art. III pct. 5, cu referire la art. 43 alin. (4) din Legea concurenţei nr. 21/1996, precum şi pct. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014, cu următorul conţinut: "Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează: [...]

5. La articolul 43, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins: [...]

«(4) Documentele, datele şi informaţiile din dosarul cauzei care sunt confidenţiale nu sunt accesibile pentru consultare ori obţinere de copii şi/sau extrase decât prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, ce poate fi atacat numai odată cu decizia prin care se finalizează investigaţia.»

6. La articolul 43, alineatul (5) se abrogă."

19. Curtea mai reţine că art. 43 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, republicată, prevedea că "Atacarea ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei suspendă procedura în faţa autorităţii de concurenţă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, potrivit prevederilor alin. (4)."

20. Curtea observă că, ulterior adoptării Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014, art. 43 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 9 decembrie 2014, şi prin Legea nr. 117/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 22 mai 2015, astfel încât acesta are următoarea formulare: "Documentele, datele şi informaţiile confidenţiale din dosarul cauzei sunt accesibile pentru consultare ori obţinere de copii şi/sau extrase doar prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, ce poate fi atacat numai odată cu decizia prin care se finalizează investigaţia, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată."

21. Însă Curtea urmează să se pronunţe asupra actului şi soluţiei legislative care continuă să îşi producă efecte juridice în cauză, respectiv art. III pct. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a statuat că "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare".

22. Autoarele excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), în componenta referitoare la calitatea legilor, prin raportare la art. 26 privind situaţiile tranzitorii, din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii, art. 21 privind liberul acces la justiţie, astfel cum este interpretat prin prisma exigenţelor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 108 alin. (3) privind emiterea ordonanţelor Guvernului şi art. 115 privind regimul ordonanţelor Guvernului.

23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în Dosarul nr. 861D/2015, autoarea excepţiei Societatea "GroupM Media Operations" - S.R.L. din Bucureşti, prin concluziile scrise depuse în data de 4 decembrie 2015, precizează că îşi restrânge critica de neconstituţionalitate doar la cea de natură extrinsecă, prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 115 şi art. 73 alin. (3) lit. k).

24. Cu privire la această cerere, Curtea constată că nu poate să ia act de această renunţare, întrucât, potrivit jurisprudenţei sale, renunţarea la judecată, chiar şi cu privire numai la anumite aspecte ale excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţei de judecată, nu este compatibilă cu procedura din faţa Curţii Constituţionale, având în vedere dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 47/1992. Litigiul constituţional se circumscrie limitelor actului de sesizare al instanţei de judecată, care implicit ia în considerare excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum aceasta a fost motivată în faţa sa. În acest sens sunt, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 1.120 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 9 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 1.193 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 11 noiembrie 2010.

25. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 568 din 15 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 12 noiembrie 2015, din perspectiva unor critici asemănătoare, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege ce formează obiectul prezentului dosar, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

26. Astfel, cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea a reţinut că Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 a fost adoptată în baza art. 1 pct. I.16 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 14 iulie 2014, lege care a permis Guvernului să adopte ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei.

27. De asemenea, examinând formula de atestare a legalităţii adoptării, astfel cum aceasta apare cu ocazia primei publicări a Legii concurenţei nr. 21/1996 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996, Curtea a constatat faptul că aceasta a fost adoptată ca o lege organică. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice ( a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, şi Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009). De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecinţă, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenenţa sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice (a se vedea şi Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994, Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, şi Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015).

28. Curtea a reţinut că reglementarea statutului Consiliului Concurenţei se realizează prin norme de natura legii organice, dar procedurile în faţa sa, vizate de obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, sunt stabilite prin norme de natura legii ordinare, fapt ce a permis Guvernului ca, în baza unei legi de abilitare (Legea nr. 119/2014), să le modifice prin intermediul prevederilor legale criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014. Ca atare, Curtea nu a putut reţine critica referitoare la încălcarea art. 108 alin. (3) şi a art. 115 alin. (1) din Constituţie.

29. Totodată, Curtea a constatat că Guvernul a supus aprobării Parlamentului ordonanţa încă din data de 11 august 2014 şi că normele legale criticate sunt norme de procedură, de aplicabilitate imediată şi, prin urmare, criticile raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie în coroborare cu prevederile art. 26 din Legea nr. 24/2000, precum şi la art. 15 alin. (2) din Constituţie sunt neîntemeiate.

30. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, în ceea ce priveşte opţiunea legiuitorului de a reglementa atacarea odată cu fondul a unui act emis de preşedintele Consiliului Concurenţei, prin Decizia nr. 1.488 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 18 ianuarie 2012, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 47¹ alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, potrivit cărora "Ordinul privind declanşarea unei investigaţii, prevăzută de lege, se poate ataca numai odată cu decizia prin care se finalizează investigaţia", prevedeau, în mod evident, tocmai dreptul întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi - persoane fizice sau juridice şi a autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, în măsura în care acestea se încadrau în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996, de a se adresa instanţei de judecată. Totodată, Curtea a constatat că în toate cazurile decizia adoptată de Consiliul Concurenţei, prin care se finalizează investigaţia, putea fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă. Cu acelaşi prilej, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, persoana interesată putea ataca şi ordinul privind declanşarea investigaţiei. Faptul că persoana interesată nu putea ataca separat acest ordin, nu era de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale invocate, ci, în soluţionarea cererii, instanţa de contencios administrativ este competentă, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, să se pronunţe şi asupra legalităţii ordinului care a stat la baza emiterii actului supus judecăţii. Cele reţinute de instanţa de contencios constituţional prin decizia menţionată se aplică mutatis mutandis şi în prezenta cauză, reglementarea atacării odată cu fondul sau separat de fond fiind la latitudinea legiuitorului, acesta putând alege aplicarea uneia sau a alteia din cele două soluţii legislative care sunt, deopotrivă, constituţionale, în ipoteza dată. Prin urmare, Curtea nu a putut reţine încălcarea art. 16, art. 21, art. 24 şi a art. 52 din Constituţie.

31. Cât priveşte critica referitoare la caracterul procedurii în faţa Consiliului Concurenţei, prin Decizia nr. 5 din 10 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2006, Curtea a statuat că instituţia în cauză a fost înfiinţată ca autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei. Măsurile dispuse de Consiliu şi sancţiunile aplicate de acesta pe baza dispoziţiilor legale atacate sunt de natură administrativă şi nu jurisdicţională. Totodată, Curtea a reţinut că procedura prin care Consiliul Concurenţei îşi îndeplineşte atribuţiile stabilite de lege, în principal de a constata şi sancţiona practicile anticoncurenţiale, prezintă anumite similitudini cu procedurile jurisdicţionale, fără a se identifica însă cu acestea. Împrejurarea că faptele semnalate Consiliului sunt supuse investigaţiei pentru stabilirea adevărului, iar raportul de investigaţie este examinat în plen, nu impune caracterizarea activităţii Consiliului ca o activitate jurisdicţională, întrucât, prin aceasta Consiliul nu soluţionează un litigiu privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective ale unei persoane - atribuţii de esenţa activităţii jurisdicţionale - şi nici nu adoptă măsuri de tragere la răspundere juridică de competenţa instanţelor judiciare, ci efectuează operaţii tehnico-juridice de cercetare, deliberare şi decizie, specifice iniţierii şi adoptării oricărui act administrativ (a se vedea şi Decizia nr. 959 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007).

32. Prin Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza C-411/04 P Salzgitter Mannesmann GmbH, paragraful 43, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat asupra accesului la informaţii confidenţiale, în materia concurenţei, statuând că administrarea probelor în cauzele de drept european al concurenţei, este caracterizată prin faptul că înscrisurile examinate conţin adesea secrete de afaceri sau alte informaţii care nu pot fi divulgate sau nu pot fi divulgate decât cu condiţia respectării unor restricţii importante. Aceeaşi instanţă a mai statuat că, ţinând seama de natura intereselor protejate în cadrul controlului unei operaţiuni de concentrare, publicarea informaţiilor sensibile referitoare la activităţile economice ale întreprinderilor implicate poate aduce atingere intereselor lor comerciale, independent de existenţa unei proceduri de control în curs. În plus, perspectiva unei astfel de publicări după închiderea procedurii de control, ar risca să dăuneze disponibilităţii întreprinderilor de a colabora atunci când o astfel de procedură este pendinte (Hotărârea din 28 iunie 2012, pronunţată în Cauza C-404/10 P, Editions Odile Jacob SAS, paragraful 124). Ca atare, Curtea a reţinut că raţiuni de aceeaşi natură au stat la baza modificărilor aduse de legiuitor, prin dispoziţiile legale criticate, care au ţinut cont de materia specifică a dreptului concurenţei.

33. Neexistând elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

34. Distinct de cele menţionate, Curtea nu poate reţine nici critica potrivit căreia art. 43 din Legea concurenţei este un text care are natură de lege organică, pentru că reglementează în materia contenciosului administrativ şi, astfel, sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. k), invocat, nu în mod expres, ci ca argument în dezvoltarea criticilor de neconstituţionalitate raportate la art. 115 din Constituţie, în Dosarul nr. 1.246D/2015.

35. Cât priveşte noţiunea de contencios administrativ, în jurisprudenţa sa, concretizată prin Decizia nr. 1.047 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 6 septembrie 2011, Curtea a statuat că, în sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin contencios administrativ se înţelege acea modalitate prin care, prin intermediul justiţiei, cetăţenii sunt apăraţi de eventualele abuzuri ale autorităţilor administraţiei publice, adică ale primarilor, consiliilor locale, prefecţilor, miniştrilor şi ale Guvernului însuşi.

36. De asemenea, prin Decizia nr. 137 din 7 decembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 2 februarie 1995, Curtea a statuat că "instituţia contenciosului administrativ cuprinde ansamblul de reguli ale exercitării de către persoanele vătămate a unei acţiuni directe, în faţa instanţelor judecătoreşti competente, împotriva unui act administrativ apreciat a fi ilegal sau, după caz, împotriva refuzului unei autorităţi publice de a soluţiona o cerere în termenul prevăzut de lege. În acest fel, instituţia contenciosului administrativ apare ca fiind o garanţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor împotriva eventualelor abuzuri ale autorităţilor publice". Ca atare, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 52 alin. (1) din Constituţie, fost art. 48 alin. (1) în varianta anterioară republicării Constituţiei, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

37. Din analiza dispoziţiilor legale criticate, Curtea observă că acestea nu reglementează în domeniul contenciosului administrativ, ci prevăd procedurile desfăşurate în faţa autorităţii de concurenţă. Prin urmare, astfel cum s-a reţinut prin Decizia nr. 568 din 15 septembrie 2015, paragraful 30, procedurile desfăşurate în faţa Consiliului Concurenţei, vizate de obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, sunt stabilite prin norme de natura legii ordinare şi, ca atare, critica de neconstituţionalitate, raportată la prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. k) şi ale art. 115, este neîntemeiată.

38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de "Zenith Media Communications" - S.R.L. din Bucureşti în dosarele nr. 5.100/2/2014 (la care s-a conexat Dosarul nr. 5.296/2/2014) şi nr. 39/2/2015, precum şi de "GroupM Media Operations" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.366/2/CAF/2014 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. III pct. 5 [cu referire la art. 43 alin. (4) din Legea concurenţei nr. 21/1996] şi pct. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 decembrie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 120 din data de 16 februarie 2016