Document embed

DECIZIE nr. 403 din 3 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, precum şi a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi art. 45 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi a prevederilor cuprinse în art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Lucian Ioan Herescu în Dosarul nr. 4.968/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 874D/2013.

2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, autorul excepţiei a depus mai multe acte în susţinerea excepţiei, iar părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au depus puncte de vedere prin care arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care susţine, în esenţă, următoarele: din examinarea actelor depuse la dosar se constată că o parte din autorităţile publice cărora li s-au solicitat puncte de vedere nu au răspuns, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au depus puncte de vedere în care se solicită respingerea excepţiei, soluţie faţă de care îşi exprimă dezacordul; deciziile nr. 528 din 12 decembrie 2013 şi nr. 88 din 27 februarie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014 şi Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, nu i se pot aplica deoarece se află într-o altă situaţie decât cele acolo reţinute; la momentul introducerii cererii de chemare în judecată se pronunţaseră 4 hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care instanţele obligaseră Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator, însă aceasta nu a luat nicio măsură, motiv pentru care a introdus cererea solicitând eliberarea titlului de despăgubire, precum şi daune materiale şi morale pentru întârzierea soluţionării dosarelor; în prezent, pentru două dosare s-a dispus trimiterea la evaluator, iar într-un dosar s-a făcut raportul de evaluare; Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a dispus aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013, articol neconstituţional prin raportare la dreptul de proprietate şi care creează discriminări între destinatarii legii; în prezent, potrivit Legii nr. 165/2013, evaluarea nu se mai face de către un expert, ci de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, fără aplicarea indicelui de inflaţie, ceea ce este neconstituţional, deoarece duce la diminuarea despăgubirilor; prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România s-a introdus un nou alineat în art. 21 din Legea nr. 165/2013, potrivit căruia, pentru cazul în care nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicele tehnice ale imobilului evaluarea se va face prin aplicarea valorii minime prevăzute de grila notarială; tendinţa de reglementare în domeniul imobilelor confiscate abuziv este aceea de amânare a acordării despăgubirilor, motiv pentru care apreciază că prevederile Legii nr. 165/2013 sunt neconstituţionale; termenele instituite prin acest act normativ nu corespund noţiunii de "termen rezonabil", iar procedura instituită este una greoaie; statul şi-a retras participaţiile la Fondul Proprietatea, deşi acesta funcţionează în continuare; există un paralelism legislativ între Legea nr. 247/2005 şi Legea nr. 165/2013, ceea ce aduce atingere prevederilor Legii fundamentale.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ca urmare a admiterii excepţiei prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, arată că aceasta este inadmisibilă, textul de lege criticat neavând legătură cu soluţionarea cauzei. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii în materie.

6. În replică, autorul excepţiei arată că soluţionarea dosarului său a fost întârziată excesiv prin aplicarea prevederilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Decizia nr. 4.368 din 21 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.968/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 şi a prevederilor cuprinse în art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013. Excepţia a fost invocată de reclamantul Lucian Ioan Herescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţei prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de autor şi a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită un titlu de despăgubire; s-a respins cererea de emitere a titlului de plată ca prematură şi cererea de acordare a despăgubirilor materiale şi morale ca neîntemeiată. Cererile de recurs au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care, prin Încheierea nr. 1.792 din 26 februarie 2013, în temeiul dispoziţiilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013, a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul, pe cale administrativă, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Autorul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiectul prezentului dosar, iar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus note de şedinţă prin care a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că prevederile art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 aduc atingere art. 15 alin. (2) din Constituţie referitor la principiul neretroactivităţii legii, deoarece în temeiul acestora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul pe cale administrativă Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, întemeiată pe textul de lege criticat, a avut ca efect întârzierea cu douăzeci şi două de luni a judecării cauzei, aducând atingere prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. În plus, soluţionarea cauzei în recurs se face de către aceeaşi instanţă de judecată care a judecat fondul cererii.

9. Autorul excepţiei mai arată, în esenţă, că prin prevederile Legii nr. 165/2013 se creează o discriminare între acesta şi cei care au beneficiat deja de despăgubiri, aducându-se atingere dreptului său de proprietate, precum şi celor reţinute în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

10. Termenele instituite prin prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2010 aduc atingere prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituţie referitor la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, precum şi art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală sub aspectul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil.

11. Autorul face referire pe larg la circumstanţele speţei, redă prevederile Legii nr. 165/2013 şi modalitatea în care consideră că i se vor aplica, precum şi ale Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată deoarece, prin modificarea de competenţă introdusă prin prevederile art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013, se aduce atingere dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie referitor la principiul neretroactivităţii legii, precum şi principiului stabilităţii raporturilor juridice.

13. Neconstituţionalitatea prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 se impune a fi examinată prin prisma efectelor concrete pe care le produce asupra justului echilibru dintre părţile în litigiu. Astfel, există o inegalitate în drepturi între persoanele care s-au putut adresa instanţelor de judecată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fără a aştepta epuizarea procedurii administrative reglementate prin textele de lege criticate, şi cele care trebuie să aştepte epuizarea termenelor procedurale instituite prin art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Egalitatea părţilor în faţa legii şi a autorităţilor publice implică respectarea următoarelor cerinţe: judecarea proceselor pentru toţi cetăţenii trebuie să se realizeze de aceleaşi organe şi potrivit aceloraşi reguli procedurale, aceleaşi drepturi procesuale trebuie acordate tuturor părţilor, instanţa de judecată trebuie să realizeze un echilibru în situaţia procesuală a părţilor. Plasarea persoanelor aflate într-un raport sau conflict juridic pe poziţii inechitabile, prin norme juridice care favorizează una dintre aceste părţi, mai ales când una dintre părţi exercită autoritatea publică conduce în mod inevitabil la înfrângerea principiului egalităţii.

14. Se arată că textele de lege criticate contravin şi principiului neretroactivităţii legii, deoarece se aplică situaţiilor constituite anterior intrării sale în vigoare. Legea nr. 165/2013 ar trebui să se aplice numai cererilor de chemare în judecată ce ar fi introduse după intrarea ei în vigoare.

15. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 nu aduc atingere principiului neretroactivităţii sau celui al egalităţii în drepturi.

16. Se apreciază că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc însă atingere art. 15 alin. (2), precum şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, îngrădind accesul la justiţie. Astfel, în temeiul acestor norme coroborate cu art. 33 din acelaşi act normativ, cele mai multe acţiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse. S-a acţionat astfel asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificându-se în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum, în acest sens fiind şi considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008. Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea acesteia în vigoare, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi.

17. Pe de altă parte, prevederile art. 4 aduc atingere art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea dosarelor, care ar putea determina judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. Astfel, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situaţie mai favorabilă, dar discriminatorie faţă de persoanele ale căror procese erau în curs de soluţionare la data intrării în vigoare.

18. De asemenea, prevederile art. 4 raportate la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere accesului liber la justiţie, deoarece legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, excepţia de prematuritate fiind o excepţie de fond, absolută şi peremptorie care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. Astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitate de a funcţiona, chiar dacă numai cu privire la o anumită categorie de cauze şi pentru o perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. În acest context, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă, contravine şi principiului soluţionării cauzelor într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din Codul de procedură civilă, ce reprezintă o consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Termenul optim de soluţionare a unei cauze implică durata care asigură eficienţă în realizarea justiţiei, iar previzibilitatea acestuia conferă părţilor posibilitatea de a estima evoluţia etapelor procesuale în timp. Cât priveşte încălcarea dreptului de proprietate privată, se observă că acesta este supus unor ingerinţe din partea legiuitorului care nu răspund întocmai cerinţelor de legalitate şi proporţionalitate între interesele generale şi imperativele apărării drepturilor fundamentale.

19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar de autorul excepţiei, punctele de vedere depuse la dosar de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, concluziile autorului prezent şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în actul de sesizare al Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. XIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, precum şi dispoziţiile art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013.

22. Obiectul excepţiei, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie prevederile art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013, prevederile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 15 martie 2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente şi pentru modificarea art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 6 iulie 2012, a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, precum şi a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi art. 45 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

23. În consecinţă, Curtea urmează să se pronunţe asupra obiectului excepţiei, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, textele de lege criticate având următorul cuprins:

- Art. XXIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: "Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.";

- Art. XXIII alin. (4) din Legea nr. 2/2013: "În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece.";

- Articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite."

- Art. 4 teza a doua, art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2) şi art. 45 alin. (1) din Legea nr. 165/2013:

- Art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică, (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013: "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.";

- Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013: "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.";

- Art. 45 alin. (1) din Legea nr. 165/2013: "Imobilele prevăzute în anexa nr. 2 lit. a) pct. 1, 2 şi 4 la Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată, se restituie foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, cu condiţia menţinerii afectaţiunii de interes public pentru o perioadă de 10 ani."

24. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 1 referitoare la protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013, precum şi a dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

26. Prin Decizia nr. 370 din 26 iunie 2014, nepublicată la data pronunţării în prezenta cauză, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013. În esenţă, Curtea reţinut că, în jurisprudenţa sa, a mai examinat dispoziţii legale similare, cuprinse în Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, în prezent abrogată, dispoziţii care vizau acelaşi tip de măsuri ca şi cele reglementate prin textele de lege criticate în prezenta cauză. Astfel, potrivit art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legii menţionate şi care, potrivit acesteia, erau de competenţa curţilor de apel, urmau să se trimită pe cale administrativă la instanţele menţionate, fără a se mai pronunţa o hotărâre de declinare a competenţei. Din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate în cauza de faţă, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

27. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, de asemenea, că soluţia legislativă adoptată este constituţională chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, cu condiţia ca judecata să se realizeze în complete cu compunere diferită. Curtea a constatat că reglementarea are caracter tranzitoriu, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. În plus, noua soluţie legislativă nu instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept.

28. Textele de lege criticate în cauza de faţă au un conţinut normativ similar şi sunt deduse controlului de constituţionalitate prin prisma aceloraşi critici de neconstituţionalitate reţinute în decizia menţionată. De aceea, pentru identitate de raţiune, soluţia va fi aceea de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

29. În plus, Curtea observă, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 2/2013, că raţiunea adoptării normelor tranzitorii criticate în prezenta cauză a fost reprezentată de modificările intervenite prin noul Cod de procedură civilă sub aspectul competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti. Măsurile reglementate au ca scop asigurarea unei repartizări echilibrate a cauzelor pe rolul instanţelor, cu finalitatea aplicării în condiţii optime a dispoziţiilor noii reglementări procesual civile.

30. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, Curtea observă că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 19 iulie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată o excepţie de neconstituţionalitate având o motivare similară. Cu acel prilej s-a reţinut, în esenţă, că, în ceea ce priveşte dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (hotărârile din 19 octombrie 2000 şi 7 mai 2002, pronunţate în cauzele Ambruosi împotriva Italiei, paragraful 40, şi Burdov împotriva Rusiei, paragraful 41).

31. Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă însă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic existent la data adoptării, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar.

32. Soluţia legislativă criticată reprezintă o normă temporară (fiind luată până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată.

33. Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective.

34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

35. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014*), nepublicată la data pronunţării în prezenta cauză, a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Întrucât autorul excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate care vizează dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea ce a fost exclusă cadrului constituţional prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precum şi faptul că decizia menţionată a fost pronunţată la un moment ulterior sesizării instanţei constituţionale, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă.

*) Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014.

36. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în cauză, instanţa de judecată urmează să respecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii pot reprezenta temeiul unei cereri de revizuire, conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, raportat la incidenţa acestor ultime articole în speţă.

37. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) şi a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că aceasta este inadmisibilă, întrucât textele de lege criticate nu au legătură cu fondul cauzei, nefiind astfel îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

38. În ce priveşte dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acesta consacră dreptul persoanei care se consideră îndreptăţită de a se adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de art. 33 şi 34, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menţionate. Aşa fiind, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu este incident în cauză, neavând legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

39. Curtea observă că prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 reglementează cu privire la restituirea în natură a unor categorii de imobile foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, cu condiţia menţinerii afectaţiunii de interes public pentru o perioadă de 10 ani, or, textul de lege criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei prin raportare la obiectul acesteia, astfel cum a fost anterior reţinut.

40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lucian Ioan Herescu în Dosarul nr. 4.968/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi dispoziţiile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de acelaşi autor în dosarul aceleiaşi instanţe.

III. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) şi art. 45 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de acelaşi autor în dosarul aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Pentru magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu,

semnează,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă,

prim-magistrat asistent,

Marieta Safta

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 598 din data de 11 august 2014