REGULAMENT din 4 august 2014 de organizare şi funcţionare a comisiilor pentru problemele sociale ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale
CAPITOLUL I:
Dispoziţii generale
Art. 1
Coordonarea soluţionării problemelor sociale ale personalului constituie o responsabilitate prevăzută în legea de organizare şi funcţionare a Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 2
Coordonarea soluţionării problemelor sociale ale personalului constă în:
a)
ansamblul acţiunilor şi măsurilor luate în cadrul comisiilor pentru probleme sociale în scopul identificării, analizării şi soluţionării problemelor întâmpinate de personalul armatei în domeniile: salarizare, hrănire, echipare, asistenţă medicală, condiţii de muncă şi instruire, cazare, recreere şi recuperarea capacităţii de muncă, condiţii de locuit şi respectarea drepturilor aferente raporturilor de serviciu sau de muncă, după caz, în conformitate cu prevederile legale şi potrivit normelor cuprinse în ordinele ministrului apărării naţionale;
b)
luarea celor mai adecvate măsuri de sprijin pentru personalul armatei/familiile acestuia şi pentru răniţii/invalizii şi urmaşii celor decedaţi în acţiuni militare, care întâmpină probleme sociale ca urmare a unor afecţiuni medicale grave şi/sau a altor situaţii personale deosebite, inclusiv prin facilitarea accesării unor servicii, măsuri sau programe care se asigură din alte surse guvernamentale/neguvernamentale.
Art. 3
În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)
familia personalului armatei
- soţia/soţul, copiii şi părinţii aflaţi în întreţinerea legală a acestuia;
b)
situaţie personală deosebită
- situaţia de risc în care se poate afla la un moment dat o persoană, care îi poate împiedica adaptarea, integrarea şi conduita normală în cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi/sau al societăţii, prin afectarea semnificativă a capacităţii de muncă, a posibilităţii de subzistenţă şi a echilibrului psihoemoţional al acesteia.
CAPITOLUL II:
Organizarea şi funcţionarea comisiilor pentru problemele sociale ale personalului
Art. 4
(1)
În vederea analizării problemelor sociale ale personalului armatei, a stabilim modalităţilor şi căilor de soluţionare a acestora, se constituie următoarele comisii:
a)
la nivelul Ministerului Apărării Naţionale - Comisia centrală pentru probleme sociale;
b)
la nivelul Statului Major General - S.M.G., Direcţiei generale de informaţii a apărării - D.G.I.A., Departamentului pentru armamente - Dep. Arm., Direcţiei medicale - D. Med., Direcţiei domenii şi infrastructuri - D.D.I., statelor majore ale categoriilor de forţe ale armatei - S.M.C.F.A., Comandamentului logistic întrunit - C.L.Î., Comandamentului comunicaţiilor şi informaticii - C.C.I. şi diviziilor/similare - comisii pentru probleme sociale.
(2)
La nivelul structurilor militare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), până la nivel unitate inclusiv, se numeşte un responsabil pentru probleme sociale, de regulă locţiitorul comandantului/şefului structurii, numit prin ordin de zi pe unitate, care este sprijinit de şefii structurilor/microstructurilor cu atribuţii în domeniile specificate la art. 2 lit. a).
Art. 5
(1)
Comisia centrală pentru probleme sociale constituită la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, denumită în continuare Comisia centrală, are următoarea componenţă:
a)
preşedinte: secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului;
b)
vicepreşedinte: locţiitorul şefului Statului Major General;
c)
membri: locţiitorii şefilor de departamente, locţiitorul directorului general al Direcţiei generale de informaţii a apărării, locţiitorul secretarului general, şeful Direcţiei financiar-contabile, şeful Direcţiei management resurse umane, şeful Corpului de control şi inspecţie, şeful Direcţiei audit intern, şeful Direcţiei medicale, şeful Direcţiei domenii şi infrastructuri, şeful Direcţiei informare şi relaţii publice, comandantul/preşedintele Clubului sportiv al armatei "STEAUA", locţiitorii şefilor statelor majore ale categoriilor de forţe ale armatei, locţiitorul comandantului Comandamentului logistic întrunit, locţiitorul comandantului Comandamentului comunicaţiilor şi informaticii, şeful Direcţiei pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, şeful Direcţiei personal şi mobilizare, şeful Direcţiei logistice, şeful Direcţiei calitatea vieţii personalului, consilierul şefului Statului Major General pentru problemele maiştrilor militari şi subofiţerilor, un reprezentant al structurilor sindicale ale personalului civil aflate în evidenţa ministerului, desemnat de acestea.
(2)
Comisia centrală are următoarele atribuţii:
a)
coordonează, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, soluţionarea problemelor din domeniile prevăzute la art. 2 lit. a) şi modul de aplicare a prezentului regulament;
b)
formulează concluzii şi înaintează ministrului apărării naţionale, spre informare, măsurile adoptate pentru soluţionarea problemelor sociale analizate în cadrul şedinţelor sale;
c)
monitorizează şi analizează modul de îndeplinire a măsurilor aprobate;
d)
evaluează, prin intermediul structurilor de specialitate, problemele sociale întâmpinate ca urmare a unor afecţiuni medicale grave şi/sau a altor situaţii personale deosebite de către personalul prevăzut la art. 2 lit. b), înaintate spre analiza sa;
e)
colaborează cu structurile din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul social;
f)
formulează recomandări şi ia măsuri adecvate pentru soluţionarea problemelor sociale întâmpinate ca urmare a unor afecţiuni medicale grave de către personalul prevăzut la art. 2 lit. b), fiind abilitată ca, sub semnătura preşedintelui, să transmită solicitări de sprijin organizaţiilor neguvernamentale cu profil social care îşi manifestă disponibilitatea de implicare în rezolvarea problemelor sociale ale personalului.
Art. 6
(1)
Secretariatul Comisiei centrale este asigurat de către Direcţia calitatea vieţii personalului.
(2)
Atribuţiile secretariatului Comisiei centrale sunt următoarele:
a)
centralizează problemele sociale identificate care nu au putut fi soluţionate la nivelul structurilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) şi al celorlalte structuri centrale unde nu se constituie comisii pentru probleme sociale;
b)
diseminează problemele sociale primite spre analiză către structurile de specialitate cu atribuţii în domeniu, în vederea analizării şi prezentării modalităţilor de soluţionare a acestora;
c)
întocmeşte şi prezintă preşedintelui Comisiei centrale, pentru aprobare, proiectul ordinii de zi a şedinţelor;
d)
analizează punctele de vedere primite de la structurile de specialitate cu atribuţii în domeniu şi elaborează propunerile de soluţionare a problemelor sociale, care vor fi prezentate în cadrul şedinţelor;
e)
întocmeşte documentele prevăzute a fi analizate în cadrul şedinţelor;
f)
monitorizează şi analizează modul de îndeplinire a măsurilor aprobate în cadrul şedinţelor;
g)
colaborează cu secretariatele comisiilor constituite la nivelul structurilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b), cu responsabilii prevăzuţi la art. 4 alin. (2), precum şi cu organizaţiile neguvernamentale cu profil social care îşi manifestă disponibilitatea de implicare în soluţionarea problemelor sociale ale personalului.
Art. 7
(1)
Comisiile pentru probleme sociale organizate la nivelul structurilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) au următoarea componenţă:
a)
preşedinte: locţiitorul comandantului/şefului structurii;
b)
membri: şefii structurilor/microstructurilor cu responsabilităţi în domeniile prevăzute la art. 2 lit. a), responsabilul structurii de informare şi relaţii publice, consilierul comandantului pentru problemele maiştrilor militari şi subofiţerilor, după caz, precum şi un reprezentant al structurii sindicale a personalului civil/al salariaţilor civili, după caz;
c)
secretar: un ofiţer numit prin ordin de zi pe unitate de către comandantul/şeful structurii respective.
(2)
Comisiile prevăzute la alin. (1) au următoarele atribuţii:
a)
coordonează, la nivelul structurii la care se constituie, soluţionarea problemelor din domeniile prevăzute la art. 2 lit. a) şi modul de aplicare a prezentului regulament;
b)
formulează concluzii şi înaintează Comisiei centrale, spre informare, măsurile adoptate pentru soluţionarea problemelor sociale analizate în cadrul şedinţelor comisiei proprii şi propuneri pentru soluţionarea problemelor sociale care excedează competenţele structurii la care se constituie comisia;
c)
monitorizează şi analizează modul de îndeplinire a măsurilor aprobate în cadrul şedinţelor;
d)
evaluează, prin intermediul structurilor de specialitate din compunere, problemele sociale întâmpinate ca urmare a unor afecţiuni medicale grave de către personalul prevăzut la art. 2 lit. b);
e)
formulează recomandări şi ia măsuri adecvate pentru soluţionarea problemelor sociale întâmpinate ca urmare a unor afecţiuni medicale grave de către personalul prevăzut la art. 2 lit. b).
Art. 8
La propunerea secretariatelor comisiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) şi cu aprobarea preşedinţilor acestora, pentru anumite probleme aflate pe ordinea de zi a şedinţelor, pot fi invitaţi şi reprezentanţi ai altor structuri cu responsabilităţi în domeniile specificate la art. 2 lit. a), precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale profilate pe domeniul social, cu care comisiile colaborează.
Art. 9
Responsabilul pentru probleme sociale, prevăzut la art. 4 alin. (2), are următoarele atribuţii:
a)
coordonează soluţionarea problemelor sociale la nivelul structurii din care face parte şi al structurilor subordonate, după caz, precum şi modul de aplicare a prevederilor prezentului regulament;
b)
prezintă comandantului/şefului structurii, ori de câte ori este nevoie, rapoarte de informare asupra problemelor sociale ale personalului şi propuneri pentru soluţionarea acestora;
c)
asigură înaintarea la Comisia centrală, în cazul structurilor centrale unde nu se constituie comisii pentru probleme sociale, sau la eşalonul superior, în cazul celorlalte structuri, a concluziilor şi măsurilor adoptate pentru soluţionarea la nivelul unităţii din care face parte a problemelor sociale identificate;
d)
asigură înaintarea la Comisia centrală, în cazul structurilor centrale unde nu se constituie comisii pentru probleme sociale, sau la eşalonul superior, în cazul celorlalte structuri, a propunerilor pentru problemele care nu pot fi soluţionate la nivelul structurii proprii şi sunt de competenţa eşaloanelor superioare.
Art. 10
(1)
Pentru identificarea problemelor sociale cu care se confruntă categoriile de persoane prevăzute la art. 2, Comisia centrală poate utiliza atât sursele de informare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, cât şi din afara acestuia, după cum urmează:
a)
rezultatele inspecţiilor şi controalelor efectuate de către Corpul de control şi inspecţie şi de către alte structuri cu atribuţii în domeniile prevăzute la art. 2 lit. a);
b)
propunerile primite pentru analiză şi soluţionare de la comisiile pentru probleme sociale constituite la nivelul structurilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) şi de la responsabilii numiţi la nivelul celorlalte structuri centrale unde nu se constituie comisii pentru probleme sociale;
c)
solicitările de sprijin sosite pe adresa Comisiei centrale, pentru problemele sociale întâmpinate ca urmare a unor afecţiuni medicale grave şi/sau a altor situaţii personale deosebite de către personalul prevăzut la art. 2 lit. b);
d)
rezultatele sondajelor, cercetărilor şi studiilor sociologice efectuate de structurile cu responsabilităţi în domeniu;
e)
adresele transmise Ministerului Apărării Naţionale de către instituţiile şi autorităţile publice.
(2)
Pentru identificarea problemelor sociale cu care se confruntă categoriile de persoane prevăzute la art. 2, comisiile constituite la nivelul structurilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) şi responsabilii numiţi la nivelul celorlalte structuri militare unde nu se constituie comisii pentru probleme sociale pot utiliza atât sursele de informare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, cât şi din afara acestuia, după cum urmează:
a)
rezultatele inspecţiilor şi controalelor efectuate de către structura proprie în domeniile prevăzute la art. 2 lit. a);
b)
propunerile primite pentru analiză şi soluţionare de la responsabilii numiţi la nivelul structurilor subordonate;
c)
rezultatul adunărilor lunare fără ordine de zi, pe categorii de personal, desfăşurate în cadrul structurii proprii;
d)
petiţiile, rapoartele, precum şi informaţiile obţinute pe timpul activităţii de primire în audienţă, care fac referire la problematica precizată la art. 2;
e)
solicitările de sprijin sosite pe adresa comisiei/unităţii, pentru problemele sociale întâmpinate ca urmare a unor afecţiuni medicale grave şi/sau a altor situaţii personale deosebite de către personalul prevăzut la art. 2 lit. b).
Art. 11
(1)
Comisiile pentru probleme sociale analizează semestrial problemele întâmpinate de personalul armatei în domeniile precizate la art. 2 lit. a), în şedinţe ordinare convocate, de regulă, astfel:
a)
la nivelul diviziilor/similare, în a doua decadă a lunilor mai şi noiembrie;
b)
la nivelul Statului Major General, Direcţiei generale de informaţii a apărării, Departamentului pentru armamente, Direcţiei medicale, Direcţiei domenii şi infrastructuri, categoriilor de forţe ale armatei, Comandamentului logistic întrunit şi Comandamentului comunicaţiilor şi informaticii, în a doua decadă a lunilor iunie şi decembrie;
c)
la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, în ultima decadă a lunilor iulie şi ianuarie.
(2)
Comisiile pentru probleme sociale analizează, trimestrial sau ori de câte ori situaţia o impune, problemele sociale întâmpinate ca urmare a unor afecţiuni medicale grave şi/sau a altor situaţii personale deosebite de către personalul prevăzut la art. 2 lit. b), în şedinţe ordinare convocate, de regulă, astfel:
a)
la nivelul diviziilor/similare, în a doua decadă a lunilor februarie, mai, august şi noiembrie;
b)
la nivelul Statului Major General, Direcţiei generale de informaţii a apărării, Departamentului pentru armamente, Direcţiei medicale, Direcţiei domenii şi infrastructuri, categoriilor de forţe ale armatei, Comandamentului logistic întrunit şi Comandamentului comunicaţiilor şi informaticii, în a doua decadă a lunilor martie, iunie, septembrie şi decembrie;
c)
la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, în ultima decadă a lunilor aprilie, iulie, octombrie şi ianuarie.
(3)
Ori de câte ori situaţia o impune, ca urmare a acutizării unor probleme sociale sau a apariţiei unor calamităţi naturale, incendii, epidemii sau altor asemenea evenimente deosebite, comisiile pentru probleme sociale pot fi convocate şi în şedinţe extraordinare.
(4)
La nivelul structurilor militare prevăzute la art. 4 alin. (2), analiza problemelor întâmpinate de personalul armatei în domeniile precizate la art. 2 lit. a) se face semestrial, în şedinţe ordinare, convocate, de regulă, astfel:
a)
la structurile centrale unde nu se constituie comisii pentru probleme sociale, în a doua decadă a lunilor iunie şi decembrie;
b)
la structurile militare, altele decât cele prevăzute la lit. a), până la nivel de unitate inclusiv, perioada de timp se stabileşte de către structura ierarhic superioară.
(5)
La nivelul structurilor militare prevăzute la art. 4 alin. (2), analiza problemelor sociale întâmpinate ca urmare a unor afecţiuni medicale grave şi/sau a altor situaţii personale deosebite de către personalul prevăzut la art. 2 lit. b) se face trimestrial, în şedinţe ordinare convocate, de regulă, astfel:
a)
la structurile centrale unde nu se constituie comisii pentru probleme sociale, în a doua decadă a lunilor martie, iunie, septembrie şi decembrie;
b)
la structurile militare, altele decât cele prevăzute la lit. a), până la nivel de unitate inclusiv, perioada de timp se stabileşte de către structura ierarhic superioară.
(6)
Modul de relaţionare a Comisiei centrale cu comisiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b), cu responsabilii prevăzuţi la art. 4 alin. (2), cu structurile de specialitate din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, precum şi cu organizaţiile neguvernamentale este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.
Art. 12
Sinteza concluziilor rezultate în urma analizării problemelor întâmpinate de personalul armatei în domeniile prevăzute la art. 2 lit. a), identificate la nivelul structurilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), modalităţile de soluţionare stabilite, problemele a căror rezolvare este de competenţa altor structuri din Ministerul Apărării Naţionale, precum şi propunerile formulate vor fi înaintate Comisiei centrale sau eşalonului superior, după caz, în cel mult 5 zile lucrătoare de la data desfăşurării şedinţelor în care acestea au fost analizate.
Art. 13
În scopul coordonării şi monitorizării, la nivel central, a măsurilor stabilite în şedinţele Comisiei centrale, structurile de specialitate cu responsabilităţi în domeniile prevăzute la art. 2 lit. a) trimit secretariatului Comisiei centrale, în termenele stabilite de către preşedinte, informări asupra modului de soluţionare a problemelor, analizate în cadrul şedinţelor.
Art. 14
În termen de 15 zile lucrătoare de la desfăşurarea şedinţelor Comisiei centrale, secretariatul acesteia întocmeşte minuta şedinţei, care va fi înaintată ministrului apărării naţionale, prin raport semnat de preşedintele Comisiei centrale, pentru aprobare/informare, după caz, în funcţie de specificul problematicii abordate.
CAPITOLUL III:
Dispoziţii finale
Art. 15
(1)
Modelele documentelor care se transmit/înaintează de către comisiile şi responsabilii pentru probleme sociale se elaborează de către secretariatul Comisiei centrale şi se aprobă cu votul a jumătate plus unu din totalul membrilor Comisiei centrale, în prima şedinţă după intrarea în vigoare a prezentului regulament.
(2)
Comisiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) îşi elaborează regulamente proprii, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, care se aprobă cu votul a jumătate plus unu din totalul membrilor comisiilor, în prima şedinţă după intrarea în vigoare a prezentului regulament.
Art. 16
În vederea schimbului de opinii, îmbunătăţirii sistemului de lucru şi armonizării modurilor de acţiune, se pot organiza convocări periodice, astfel:
a)
de către preşedintele Comisiei centrale, prin grija secretariatului, cu preşedinţii şi secretarii comisiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b), precum şi cu responsabilii numiţi la nivelul structurilor centrale;
b)
de către preşedinţii comisiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b), prin grija secretariatelor, cu responsabilii din subordine numiţi conform prevederilor art. 4 alin. (2).
Art. 17
Pentru asigurarea transparenţei în privinţa cazuisticii, propunerilor şi masurilor adoptate, personalul armatei este informat asupra activităţii Comisiei centrale prin:
a)
publicarea sintezei minutei şedinţei în Buletinul Informativ al Armatei, cu respectarea prevederilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal;
b)
mediatizarea activităţilor desfăşurate în cadrul Comisiei centrale prin intermediul publicaţiilor, emisiunilor de radio şi televiziune realizate de Trustul de presă al Ministerului Apărării Naţionale;
c)
corespondenţa purtată prin grija secretariatului Comisiei centrale, conform celor dispuse de preşedintele Comisiei.
-****-
ANEXĂ:
MODUL de relaţionare a Comisiei centrale pentru probleme sociale cu comisiile/responsabilii pentru probleme sociale, precum şi cu instituţiile şi autorităţile publice/organizaţiile neguvernamentale
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 593 din data de 8 august 2014