DECIZIE nr. 146 din 21 februarie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 2, art. 399 alin. 21 şi art. 515 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Iulia Antoanella Motoc

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Mihaela Senia Costinescu

- magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 2, art. 399 alin. 21 şi art. 515 din Codul de procedura civilă, excepţie ridicată de Ana Sorohan în Dosarul nr. 6.603/314/2010 al Judecătoriei Suceava şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 260D/2011.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 9 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.603/314/2010, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 2, art. 399 alin. 21 şi art. 515 din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost invocată de Ana Sorohan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, sub aspect constituţional, dispoziţiile legale criticate reprezintă un impediment real al accesului liber la justiţie, iar pentru partea din preţ care depăşeşte valoarea creanţei trebuie să existe şi acordul debitorului.
Judecătoria Suceava apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, deoarece raţiunea pentru care legiuitorul a înlăturat atât pentru creditor, cât şi pentru debitor calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii, caracteristică a acestei etape procesuale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3731 alin. 2, art. 399 alin. 21 şi art. 515 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:
- Art. 3731 alin. 2:
"Instanţa de executare încuviinţează executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite.";
- Art. 399 alin. 21:
"De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.
- Art. 515:
"La cererea adjudecatarului, executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate stabili plata preţului în rate, numărul acestora, cuantumul şi data scadenţei lor, precum şi suma care se plăteşte de îndată drept avans."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 44 - Dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate. Curtea constată că asupra prevederilor legale criticate s-a mai pronunţat, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 1.063 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 28 octombrie 2011, sau prin Decizia nr. 812 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate instituie reguli speciale de procedura privind exercitarea căilor de atac.
Raţiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestaţiei la executare.
Curtea reţine că procedura încuviinţării executării silite este o procedură necontencioasă, în cadrul căreia instanţa de executare competentă verifică doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 3731 din Codul de procedură civilă, fiind guvernată de regulile prevăzute de art. 331 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
Prevederile art. 3731 din Codul de procedură civilă în integralitatea lor nu pot fi interpretate şi aplicate în mod izolat, ci numai coroborate cu celelalte dispoziţii procedurale privind executarea silită, astfel că, în cazul încuviinţării executării silite, debitorul are dreptul să formuleze contestaţie la executare, unde îşi poate formula toate apărările pe care înţelege să se sprijine.
Curtea observă că debitorul are posibilitatea să îşi apere drepturile în raport cu orice incident de executare silită pe calea contestaţiei la executare, care este o procedură contencioasă, în cadrul căreia se administrează probe cu respectarea principiului contradictorialităţii ce guvernează procesul civil.
De asemenea, prin Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, Curtea a reţinut că "executarea silită nu trebuie privită unilateral, numai din perspectiva creditorului şi a drepturilor acestuia, ci şi din perspectiva debitorului, căruia deopotrivă trebuie să îi fie asigurate garanţiile ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, prin înlăturarea oricăror posibilităţi de abuz şi a eventualelor demersuri şicanatorii. Accesul la o instanţă de judecată, prin posibilitatea contestării actelor de executare făcute cu încălcarea legii, nu constituie întotdeauna un remediu suficient oferit persoanei împotriva căreia s-a procedat în mod nelegal la începerea executării silite. Este necesară o garanţie procesuală a debitorului pentru prevenirea oricărui abuz în exercitarea dreptului de către creditorul urmăritor". Or, dispoziţiile de lege criticate, reglementând controlul judecătoresc al începerii executării silite, constituie o asemenea garanţie, adecvată şi eficientă, a dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate în această procedură.
Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.
În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia pentru partea din preţ care depăşeşte valoarea creanţei trebuie să existe şi acordul debitorului referitor la plata preţului în rate, numărul acestora, cuantumul şi scadenţa lor, Curtea reţine că, în conformitate cu prevederile art. 562 din cod, "Suma de bani realizată prin executarea silită se eliberează creditorului urmăritor până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului," Prin urmare, (a cererea adjudecatarului, executorul judecătoresc poate stabili plata preţului în rate, numărul acestora, cuantumul şi data scadenţei lor, precum şi suma care se plăteşte de îndată drept avans în ceea ce priveşte creanţa datorată creditorului, suma rămasă disponibilă în urma vânzării la licitaţie a bunului supus executării silite urmând a fi predată debitorului. Însă, în condiţiile în care respectivul debitor are posibilitatea de a lua cunoştinţă despre modalitatea de efectuare a plăţii, textul de lege criticat nu lezează în niciun fel accesul liber la justiţie sau dreptul persoanei la apărare. Astfel, în temeiul art. 399 din Codul de procedură civilă, care prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, debitorul beneficiază de toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi, supunând cenzurii instanţei măsura dispusă, în cadrul unei proceduri contradictorii. Aşa fiind, susţinerea autorului excepţiei, conform căreia textul de lege dedus controlului ar contraveni art. 21 din Constituţie, este neîntemeiată.
Pe de altă parte, Curtea reţine că exercitarea drepturilor şi libertăţilor consacrate de Constituţie trebuie să se realizeze cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Prin textul de lege criticat nu numai că nu se încalcă această îndatorire fundamentală, ci, dimpotrivă, se dă expresie dispoziţiei constituţionale consacrate de art. 57, astfel încât debitorul nu are decât să îşi execute voluntar şi cu bună-credinţă obligaţia certă, lichidă şi exigibilă constatată prin titlul executoriu, pentru a nu leza dreptul legal recunoscut al titularului creanţei.
Aşadar, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 21 şi art. 44 din Constituţie şi nici a celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, excepţia de neconstituţionalitate urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 2, art. 399 alin. 21 şi art. 515 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Sorohan în Dosarul nr. 6.603/314/2010 al Judecătoriei Suceava.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 293 din data de 4 mai 2012