Document embed

DECIZIE nr. 302 din 5 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4 teza a doua, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31-33 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31-33 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Grigore Popescu în Dosarul nr. 7.179/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 746D/2013 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că autorul excepţiei a transmis la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi judecata în lipsă. De asemenea, părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au comunicat la dosarul cauzei câte un înscris prin care argumentează soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 32, art. 33 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 - criticate - nu au incidenţă asupra soluţionării litigiului în fond, astfel că excepţia de neconstituţionalitate are caracter inadmisibil. În ce priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la art. 21 alin. (6) şi ale art. 27 din lege, consideră că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, stabilirea modalităţilor concrete prin care sunt acordate despăgubirile intră în marja de apreciere a statului, în funcţie de posibilităţile sale economice şi cu păstrarea justului echilibru între interesul individual şi interesul general al societăţii (în acest sens, sunt menţionate Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României şi Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României). Mai menţionează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 se justifică a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 4.212 din 17 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7.179/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31-33 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Grigore Popescu într-o cauză civilă aflată în recurs având ca obiect, la fond, solicitarea acestuia de a obliga pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să repartizeze dosarul său (privind notificarea adresată Primăriei Municipiului Bucureşti, finalizată cu o dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în bani) unui consilier, în vederea analizării acestuia pentru a fi adusă la îndeplinire dispoziţia entităţii publice şi să emită, în consecinţă, titlul de despăgubire. Împotriva sentinţei instanţei de fond, prin care acţiunea reclamantului a fost admisă în parte, în sensul că pârâtele au fost obligate să desemneze un evaluator şi să emită apoi titlul de despăgubire, instituţiile publice au declarat recurs. Instanţa de recurs, prin aceeaşi decizie (irevocabilă) prin care a sesizat şi Curtea Constituţională cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, a admis recursul şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, hotărând, totodată, că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are calitate procesuală pasivă.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, este încălcat de art. 4, prin aceea că se referă şi la cauzele aflate pe rolul instanţelor, dar şi de art. 22 din Legea nr. 165/2013, care prevede că dispoziţiile legii se aplică şi deciziilor anterioare legii atacate, emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi al art. 31 din Legea nr. 10/2001, în sensul că Secretariatul Comisiei Naţionale propune Comisiei Naţionale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii stabilite anterior.

7. De asemenea, se arată şi că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prevăzut de art. 16 din Constituţie, este nesocotit de art. 1 alin. (2), art. 21 alin. (6), art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 165/2013. Astfel, până la apariţia acestui act normativ, despăgubirile se acordau în numerar sau acţiuni; or, ulterior acestui moment, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, "cetăţenii fiind obligaţi să participe la licitaţii". La stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite anterior reglementării legii atacate se aplica principiul restitutio in integrum, imobilele fiind evaluate la valoarea de piaţă, în timp ce legea nouă prevede că valoarea imobilelor se stabileşte în funcţie de grila notarială, persoanele îndreptăţite fiind, aşadar, discriminate în funcţie de momentul soluţionării notificărilor sub aspectul cuantumului şi naturii reparaţiei acordate. O nouă situaţie discriminatorie este generată de perioada în care persoanele îndreptăţite trebuie să aştepte pentru valorificarea, în tranşe, a punctelor, la care fac referire art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 165/2013.

8. Art. 32 din Legea nr. 165/2013 contravine, în opinia autorului excepţiei, art. 44 din Constituţie, deoarece condiţionează valorificarea dreptului de proprietate (ca urmare a dobândirii calităţii de persoană îndreptăţită) de depunerea într-un termen de decădere de 90 de zile a unor înscrisuri aflate în posesia autorităţilor publice, care nu au niciun interes să le elibereze, chiar dacă sunt obligate în acest sens şi este prevăzut termenul de 30 de zile pentru eliberare. Dacă acestea nu eliberează înscrisurile necesare, termenul de decădere "se poate prelungi", deci, în funcţie de latitudinea şi aprecierea "conducătorului entităţii", care nu are, însă, niciun interes în acest sens.

9. Art. 33 din actul normativ criticat încalcă, potrivit motivării excepţiei, dreptul de acces liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie, deoarece prevede termene cuprinse între 1 şi 3 ani pentru soluţionarea unor notificări/cereri depuse de 12 ani la entităţile deţinătoare, timp în care persoana îndreptăţită nu se poate adresa justiţiei, fiindu-i opusă "prematuritatea" cererii sale de chemare în judecată. Acelaşi mecanism este prevăzut şi de art. 35 pentru ca persoana îndreptăţită să-şi poată exercita dreptul de acces la justiţie, adică numai după intervale de ani de zile, timp în care aceasta nu îşi poate valorifica dreptul de proprietate.

10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

11. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că acestea se aplică exclusiv de la data intrării în vigoare a legii. De asemenea, este invocată şi Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

12. Nici art. 16 din Constituţie nu este încălcat, deoarece aceeaşi lege este aplicată tuturor persoanelor aflate în situaţii identice, statul român luând în considerare modalităţi de asigurare a unor posibilităţi reale de achitare a despăgubirilor, în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

13. De asemenea, prin această lege nu se contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nici nu se neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, măsurile legale criticate fiind de natură să asigure obţinerea despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptăţite, chiar dacă într-o perioadă mai lungă de timp. De altfel, chiar Curtea Europeană, în Hotărârea-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, face referire la măsura eşalonării ca fiind una acceptabilă.

14. În privinţa pretinsei încălcări a dreptului de acces liber la justiţie, instanţa judecătorească susţine că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece legiuitorul, în virtutea art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate institui reguli speciale de procedură, inclusiv prin stabilirea unor termene de sesizare a instanţelor judecătoreşti.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (2), art. 4 teza a doua, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31-33 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina textele de lege menţionate în redactarea în vigoare la data sesizării sale, acestea având următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (2): "În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III";

- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 21 alin. (6): "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.";

- Art. 22: "Prin excepţie de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) şi (7), Secretariatul Comisiei Naţionale analizează dosarele care conţin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi propune Comisiei Naţionale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entităţii învestite de lege.";

- Art. 27: "(1) Punctele acordate prin decizia de compensare pot fi valorificate prin achiziţionarea de imobile din Fondul naţional la licitaţia publică naţională, începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) Licitaţiile de imobile se organizează săptămânal la sediul central al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi se desfăşoară în regim de videoconferinţă.

(3) Participarea la licitaţie a deţinătorilor de puncte este gratuită, cu condiţia înscrierii prealabile la sediile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

(4) Regulamentul de organizare a licitaţiei se aprobă de către Comisia Naţională până la data de 1 iulie 2015 şi se publică pe pagina de internet a Agenţiei Domeniilor Statului, a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(5) Comisia de licitaţie va fi compusă din 7 membri, astfel:

a) 2 reprezentanţi ai Agenţiei Domeniilor Statului;

b) 2 reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;

c) 3 reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(6) În vederea evitării unor posibile fraude sau tentative de corupere, membrii comisiei de licitaţie beneficiază de o indemnizaţie lunară reprezentând 50% din indemnizaţia lunară a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.";

- Art. 31: "(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar.

(2) În aplicarea alin. (1), deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi nevalorificate în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.

(3) Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin. (2) se plătesc de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(4) Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile.

(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabileşte prin normele de aplicare a prezentei legi.";

- Art. 32: "(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.";

- Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

19. Curtea constată că, ulterior invocării excepţiei, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 368/2013, astfel că aceste prevederi au, în prezent, următorul conţinut: "(2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III."

20. Comparând soluţiile legislative reglementate de aceste dispoziţii în vechea şi actuala redactare, Curtea reţine că, pe lângă compensarea prin puncte, au fost introduse şi compensarea cu bunuri, precum şi măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi de Legea nr. 1/2000, ca modalităţi suplimentare de acordare a despăgubirilor prin echivalent. Aşadar, Curtea nu poate reţine că, în noua sa redactare, textul legal examinat preia soluţia juridică anterioară, pe care autorii excepţiei au avut-o în vedere la formularea criticilor de neconstituţionalitate. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în forma lor iniţială.

21. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 44 alin. (1) potrivit cărora dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(1) Admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate

22. Litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect finalizarea procesului de despăgubire, autorul excepţiei solicitând instanţei judecătoreşti să oblige entităţile învestite de lege - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - să evalueze cuantumul despăgubirilor cuvenite şi să emită titlul de despăgubire, în considerarea dispoziţiei emise de Primăria Municipiului Bucureşti prin care se propune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în bani pentru un imobil ce nu poate fi restituit în natură şi un alt imobil - construcţie demolată. Prin urmare, admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate este stabilită, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în funcţie de incidenţa textelor legale criticate pentru soluţionarea cauzei sau de îndeplinirea altor condiţii de admisibilitate specifice excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de acelaşi text de lege menţionat.

23. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din lege, Curtea reţine că acestea sunt criticate prin raportare la forma lor iniţială, înainte însă de a-şi produce efectele juridice în cauză în acea redactare. Aceasta deoarece la momentul pronunţării sentinţei instanţei de fond, favorabilă autorului excepţiei, dar ulterior recurată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceste norme juridice nu făceau parte din fondul activ al legislaţiei, legislaţia în materie fiind guvernată de Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Dispoziţiile art. 1 alin. (2) din lege au activat, în redactarea lor iniţială, în perioada dintre intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, respectiv 20 mai 2013, şi intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013, respectiv 24 decembrie 2013. Or, în acest interval de timp, instanţa de judecată nu a pronunţat o hotărâre care să se întemeieze pe acest text, deci acesta nu şi-a produs, în cauza de faţă, efectele juridice. Dispoziţiile art. 1 alin. (2) au fost modificate tocmai în sensul criticilor de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei, astfel că, într-o eventuală cale extraordinară de atac, acesta va fi aplicat în noua sa redactare, care satisface nemulţumirile autorului excepţiei. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

24. În privinţa prevederilor art. 4 teza a doua, Curtea reţine că sunt criticate sub aspectul încălcării principiului neretroactivităţii legii datorate aplicabilităţii dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, inclusiv cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a acestei legi. Faţă de modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a admis excepţia şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii; totodată, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014*), încă nepublicată, că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Din perspectiva susţinerilor de neconstituţionalitate privind încălcarea, prin art. 4 teza a doua din lege, a principiului neretroactivităţii legii, Curtea reţine că autorul nu face niciun fel de referire însă la art. 34, care reglementează termenele aplicabile procedurii administrative în care acesta se află, ci critică dispoziţiile art. 33 din lege, care se referă la anumite termene ce nu îi sunt însă aplicabile. Rezultă, raportat la cele două decizii menţionate ale Curţii, că niciuna dintre acestea nu sunt incidente în cauză (pentru a se justifica o soluţie de respingere ca devenită inadmisibilă), astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

*) Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014.

25. Totodată, prin Decizia nr. 177**) din 1 aprilie 2014, încă nepublicată la data pronunţării deciziei de faţă, Curtea a arătat că Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinde atât prevederi cu caracter procedural, ce instituie anumite termene, precum şi prevederi cu caracter substanţial, referitoare la cuantumul şi modalitatea de acordare a măsurilor compensatorii instituite, astfel că, având în vedere existenţa unor proceduri diferite de restituire, în cadrul cărora pot fi incidente atât dispoziţii cu caracter procedural, cât şi dispoziţii cu caracter substanţial, analiza constituţionalităţii prevederilor art. 4 teza a doua cuprinsă în acest act normativ, potrivit cărora "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.", nu poate fi disociată de indicarea expresă a prevederilor legale cuprinse în acest act normativ, incidente în soluţionarea litigiului aflat pe rolul instanţei de judecată, în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Curtea Constituţională nu se poate substitui autorului excepţiei de neconstituţionalitate în formularea unor critici de neconstituţionalitate relevante, cu atât mai mult cu cât acestea nu pot fi desprinse, în mod rezonabil, nici din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi nici din cuprinsul încheierii de sesizare a instanţei constituţionale. Procedând de o asemenea manieră, Curtea ar exercita, practic, un control ex officio, inadmisibil, însă, în condiţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi."

**) Decizia nr. 177 din 1 aprilie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 23 iunie 2014.

26. Analizate prin prisma obiectului litigiului cauzei în care a fost invocată excepţia şi a stadiului său procesual, nici dispoziţiile art. 21 alin. (6) - referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ale art. 22 - potrivit cărora, prin excepţie de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) şi (7), Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor analizează dosarele care conţin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001 şi propune Comisiei Naţionale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entităţii învestite de lege, precum şi ale art. 27 şi ale art. 31 - referitoare la modalitatea şi termenele de valorificare a punctelor acordate prin decizia de compensare, nu îndeplinesc condiţia legăturii lor cu soluţionarea cauzei, deoarece Curtea constată că, în acest moment procesual, nu poate aprecia incidenţa lor în cauza în care a fost invocată excepţia. În acest sens, Curtea reţine că acţiunea autorului excepţiei a fost respinsă în recurs ca neîntemeiată, urmând ca dosarul său, înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (devenită Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor), să parcurgă procedura administrativă specifică acestei etape, şi anume: verificarea legalităţii deciziei entităţii învestite de lege prin care se propune acordarea de măsuri compensatorii în echivalent, calitatea de persoană îndreptăţită a solicitantului şi, în funcţie de rezultat, să se acorde sau nu despăgubiri fie prin compensare cu alte bunuri, fie în echivalent. Aşadar, incidenţa textelor legale criticate poate fi apreciată abia ulterior emiterii deciziei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la finalul acestei proceduri. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27 şi ale art. 31 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

27. Pentru acelaşi raţionament, Curtea constată că şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 şi ale art. 35 din legea examinată urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Prevederile art. 33 instituie în favoarea entităţilor învestite de lege noi termene de soluţionare a notificărilor; or, în prezenta cauză a fost epuizată prima etapă a procedurii administrative, derulată în faţa entităţii deţinătoare a bunului obiect al cererii de restituire, cauza aflându-se în faza următoare, desfăşurată în faţa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, astfel că acest text nu are incidenţă în litigiu. Pe de altă parte, art. 35 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi ale art. 34 din Legea nr. 165/2013, sau a refuzului entităţii învestite de lege de a emite această decizie; or, de vreme ce autorul excepţiei încă nu a epuizat ultima procedură administrativă, în urma căreia Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor va emite o decizie, este prematur, la acest moment procesual al cauzei, a se stabili interesul autorului excepţiei de a o contesta în justiţie.

(2) Analiza pe fond a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 165/2013

28. Întrucât autorul excepţiei se află în procedura administrativă derulată în faţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, Curtea constată că au incidenţă în cauză doar dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 165/2013, referitoare la instituirea unui termen de decădere (iniţial de 90 de zile, prelungit ulterior la 120 de zile) în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. În opinia autorului excepţiei, acestea încalcă dreptul de proprietate, deoarece autorităţile statului "nu au niciun interes" să elibereze actele solicitate, iar prelungirea acestui termen depinde exclusiv de voinţa conducătorului unităţii, care, de asemenea, "nu are niciun interes" să-l acorde. Faţă de aceste critici, Curtea observă că, potrivit art. 32 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, "Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate". În plus, art. 36 lit. h) coroborat cu art. 37 din aceeaşi lege arată că "nerespectarea termenelor prevăzute de prezenta lege" constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei. Curtea constată, aşadar, că legiuitorul a stabilit suficiente garanţii care să protejeze dreptul persoanei care se consideră îndreptăţită de a obţine, în termenul de 30 de zile, actul doveditor solicitat în vederea completării dosarului. Din această perspectivă, pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din legea examinată faţă de garanţiile dreptului de proprietate privată prevăzute de art. 44 alin. (1) din Constituţie se bazează doar pe ipoteza relei-credinţe sau a abuzului de putere a autorităţii publice, situaţie ce este însă sancţionată legal, astfel că aceste critici de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 4 teza a doua, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31, art. 33 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Grigore Popescu în Dosarul nr. 7.179/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 558 din data de 28 iulie 2014