HOTĂRÂRE nr. 1035 din 24 octombrie 2012 pentru modificarea art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 11/2012 privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de plăţi directe şi pentru măsuri de piaţă în agricultură
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 25 din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
- Alineatul (1) al articolului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2012 privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de plăţi directe şi pentru măsuri de piaţă în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2012, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- Art. 1
(1)În vederea stimulării gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură în cadrul schemelor de plăţi directe pentru agricultură, al ajutoarelor specifice care se finanţează din Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA şi al măsurilor de piaţă în agricultură, exclusiv măsurile de intervenţie pe piaţă, se alocă temporar Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, până la finele anului 2012, suma de 5.150.000 mii lei, din vărsămintele obţinute din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului."
Art. II
Dispoziţiile referitoare la alocarea temporară de sume din vărsăminte obţinute din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 11/2012, se aplică în mod corespunzător şi pentru plata ajutoarelor specifice care se finanţează din Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul afacerilor europene,

Leonard Orban

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 731 din data de 29 octombrie 2012