ORDIN nr. 431 din 1 aprilie 2016 privind aprobarea sistemelor de sancţiuni pentru măsurile 10 "Agromediu şi climă", 11 "Agricultura ecologică" şi 13 "Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice" prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 şi pentru măsura 214 "Plăţi de agromediu" prevăzută în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, aferente cererilor de plată depuse începând cu anul 2016
În conformitate cu Referatul comun de aprobare nr. 6.370 din 26 februarie 2016 al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) şi al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA),
în baza prevederilor:
- Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR 2007-2013), aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2008)3831 din 16 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;
- Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2014-2020), aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2015)3508 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului;
- Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii;
- Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea;
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plaţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015;
- Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 243/2006 privind stabilirea măsurilor finanţate din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, care vor fi implementate de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi, respectiv, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 1 din Acordul cadru de delegare pentru implementarea măsurilor privind plăţile compensatorii cuprinse în axa 2 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, nr. P74/2010, încheiat la data de 13 octombrie 2010 între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi APIA;
- art. 1 din Acordul de delegare pentru implementarea prin Sistemul integrat de administrare şi control (IACS) a măsurilor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 nr. P107/A69/2015, încheiat la data de 24 iunie 2015 între AFIR şi APIA;
- art. 31 din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Art. 1
Pentru cererile de plată depuse de fermieri începând cu anul 2016 aferente măsurilor 10 "Agromediu şi climă", 11 "Agricultura ecologică" şi 13 "Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice" al Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 şi măsurii 214 "Plăţi de agromediu", pentru angajamentele în derulare din programarea 2007-2013, se aprobă sistemele de sancţiuni specifice, după cum urmează:
a)Sistemul de sancţiuni pentru măsura 10 "Agromediu şi climă", prevăzut în anexa nr. 1;
b)Sistemul de sancţiuni pentru măsura 11 "Agricultura ecologică", prevăzut în anexa nr. 2;
c)Sistemul de sancţiuni pentru măsura 13 "Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (ANC)", prevăzut în anexa nr. 3;
d)Sistemul de sancţiuni pentru măsura 214 "Plăţi de agromediu" - angajamente în derulare din programarea 2007-2013, prevăzut în anexa nr. 4
Art. 2
Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
_______
*) Anexele nr. 1-4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 286 din data de 15 aprilie 2016