DECIZIE nr. 21 din 24 ianuarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

Acsinte Gaspar

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Patricia Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Ovidiu Straciug în Dosarul nr. 991/99/2012 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.479D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât nu este motivată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 6 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 991/99/2012, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Excepţia a fost ridicată de Ovidiu Straciug cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva actului administrativ fiscal de impunere a contribuţiei datorate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile actului normativ criticat sunt neconstituţionale, întrucât prevăd că o instituţie publică non - profit, respectiv Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, are dreptul de a percepe dobânzi şi penalităţi. De asemenea, arată că, neavând un contract de asigurare de sănătate încheiat cu această instituţie, nu poate fi emisă o decizie de impunere a obligaţiilor de plată a contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât nu este motivată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2008.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu arată care anume sunt prevederile Legii nr. 95/2006 care ar avea caracter neconstituţional şi nici nu precizează textele din Constituţie pretins a fi încălcate, nefiind astfel îndeplinite condiţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sesizările Curţii Constituţionale "trebuie făcute în formă scrisă şi motivate".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Ovidiu Straciug în Dosarul nr. 991/99/2012 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publica din data de 24 ianuarie 2013.
-****-

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 122 din data de 5 martie 2013