Document embed

DECIZIE nr. 408 din 28 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean	- preşedinte
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Afrodita Laura Tutunaru	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicoleta Daniela Rotaru în Dosarul nr. 6.038/281/2014 al Tribunalului Prahova - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.365D/2014.

2. La apelul nominal răspund personal autorul excepţiei, precum şi reprezentantul legal al părţii INSPET - S.A. din Ploieşti, cu delegaţie la dosar, şi se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia, întrucât se consideră prejudiciat de faptul că nu a putut participa în faţa judecătorului de cameră preliminară.

4. Reprezentantul părţii INSPET - S.A. din Ploieşti pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unor critici similare.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 341 alin. (5) şi (10) din Codul de procedură penală, deoarece, prin Decizia nr.599 din 21 octombrie 2014 şi Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a admis o excepţie identică, şi, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi criticate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a instanţei de contencios constituţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea nr. 310 din 22 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.038/281/2014, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicoleta Daniela Rotaru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva încheierii nr. 17 din 10 aprilie 2014, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, prin care, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece judecătorul de cameră preliminară hotărăşte asupra plângerii formulate doar în baza documentelor de la dosar, în camera de consiliu, în absenţa părţilor interesate, fără contradictorialitate şi oralitate. Totodată, lipsa unei căi de atac împotriva încheierii pronunţate potrivit art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală contravine dreptului la un recurs efectiv.

8. Tribunalul Prahova - Secţia penală, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă în ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi neîntemeiată pentru celelalte prevederi legale criticate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, care au următorul conţinut:

"Art. 341

(1) După înregistrarea plângerii la instanţa competentă, aceasta se trimite în aceeaşi zi judecătorului de cameră preliminară. Plângerea greşit îndreptată se trimite pe cale administrativă organului judiciar competent.

(2) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare, care este comunicat, împreună cu un exemplar al plângerii, procurorului şi părţilor, care pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Petentului i se va comunica termenul de soluţionare. Persoana care a avut în cauză calitatea de inculpat poate formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

(3) Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2), transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei.

(4) În situaţia în care plângerea a fost depusă la procuror, acesta o va înainta, împreună cu dosarul cauzei, instanţei competente.

(5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor.

(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;

b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:

1. respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă;

2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi:

a) respinge plângerea ca nefondată;

b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie;

d) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.

(9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.

(10) Contestaţia se depune la judecătorul care a soluţionat plângerea şi se înaintează spre soluţionare judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori, când instanţa sesizată cu plângere este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completului competent potrivit legii, care se pronunţă prin încheiere motivată, fără participarea procurorului şi a inculpatului, putând dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată şi menţine dispoziţia de începere a judecăţii;

b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate.

(11) Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei."

14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum şi prevederile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, şi prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţiile legislative cuprinse în art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căruia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului ş a intimaţilor", precum şi în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căruia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului", sunt neconstituţionale.

16. Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţie prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", precum şi faptul că, în prezenta cauză, Curtea Constituţională a fost sesizată prin încheierea din 22 octombrie 2014, dată anterioară publicării Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi Deciziei nr. 563 din 11 noiembrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea constată că excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) şi alin. (10) din Codul de procedură penală cu privire la soluţiile legislative constatate neconstituţionale a devenit inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.

17. În ce priveşte critica raportată la judecarea plângerii în camera de consiliu, Curtea constată că prin Decizia nr. 702 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 38 din 16 ianuarie 2015, paragrafele 19-21, pronunţându-se asupra procedurii referitoare Ic plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire ori netrimitere în judecată, a statuat că judecarea ei în camera de consiliu nu afectează dispoziţiile constituţionale invocate. Cu acel prilej, s-a arătat că publicitatea, ca principiu al şedinţei de judecată, constă în posibilitatea pe care o are orice persoană de a asista la desfăşurarea judecăţii, constituind deopotrivă un mijloc de a prezerva încrederea opiniei publice în instanţele judecătoreşti.

18. Consacrarea sa este asigurată de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale de către o instanţă, care va hotărî, între altele, asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa acestui principiu procesual, statuând că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 paragraful 1 are ca scop protejarea justiţiabililor împotriva unei "justiţii secrete" şi vizează dezbaterile propriu-zise ale procesului (Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Diennet împotriva Franţei, paragraful 33). Cu toate acestea, dreptul la c şedinţă publică nu este absolut, motiv pentru care nu s-ar putea susţine că şi în situaţia în care, după judecarea în fond, instanţa de apel învestită cu plenitudinea de jurisdicţie ar fi ţinută întotdeauna de o audienţă publică, independent de natura problemelor asupra cărora ea ar statua (Hotărârea din 29 octombrie 1991, pronunţată în Cauza Jan Lke Andersson împotriva Suediei, paragraful 27, şi Hotărârea din 27 martie 1998, pronunţată în Cauza K.D.B. Împotriva Olandei, paragraful 39).

19. De asemenea, faptul că procedura criticată se realizează în camera de consiliu este în deplină concordanţă cu prevederile art. 127 din Legea fundamentală, potrivit cărora "Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", şi nu aduce atingere, în niciun mod, dispoziţiilor constituţionale invocate. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit argumentelor dezvoltate în Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea Constituţională a cenzurat absenţa contradictorialităţii şi oralităţii procedurii instituite în faţa judecătorului de camera preliminară, în cazul competenţei sale de a soluţiona plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere n judecată. În concluzie, nu pot fi identificate niciun fel de motive care să conducă la concluzia că, n măsura în care părţile, subiecţii procesuali principali şi procurorul beneficiază de dreptul de a f prezenţi în faţa judecătorului de cameră preliminară şi de a-şi susţine oral interesele, absenţa publicului din sala de judecată este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil.

20. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, motiv pentru care Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, în raport cu critica referitoare la judecarea plângerii în camera de consiliu, este neîntemeiată.

21. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6)-(8) din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceste prevederi reglementează soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune cu privire la admisibilitatea plângerii formulate împotriva soluţiei de neurmărire sau de netrimitere în judecată, soluţii dispuse de către procuror, după cum în cauză a fost sau nu pusă în mişcare acţiunea penală, şi totodată dispun cu privire la împrejurarea că încheierea astfel pronunţată, cu excepţia situaţiei referitoare la cazul în care se dispune începerea judecăţii, este definitivă. Cu privire la aceste dispoziţii, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 precitată, paragrafele 24-26, prilej cu care a statuat că sunt constituţionale, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie prevede că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.

22. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

23. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, motiv pentru care Curtea constată că şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6)-(8) din Codul de procedură penală este neîntemeiată.

24. De asemenea, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, precitată, paragraful 24, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 341 alin. (1)-(4), alin. (6)-(9) şi alin. (11) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile raportate la dispoziţiile art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la liberul acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, art. 125 alin. (3) referitor la incompatibilitatea funcţiei de judecător cu orice altă funcţie publică sau privată, art. 126 referitor la Instanţele judecătoreşti, art. 127 referitor la Caracterul public al dezbaterilor şi art. 148 referitor la Integrarea în Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiile art. 6 paragrafele 1 şi 2 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

25. Aceeaşi soluţie s-a impus şi prin Decizia nr. 42 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 25 martie 2015, paragrafele 17 şi 18, prilej cu care, făcând trimitere la cele statuate prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care s-a stabilit că nu mai este posibilă judecarea plângerii fără participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi a procurorului, critica a rămas fără obiect, câtă vreme, odată citate, toate părţile, inclusiv petentul, au posibilitatea să ia cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindu-le asigurate în acest fel toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată.

26. În concluzie, aceleaşi raţiuni sunt valabile şi în ce priveşte celelalte alineate ale art. 341 din Codul de procedură penală.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) şi alin. (10) din Codul de procedură penală cu privire la soluţiile legislative declarate neconstituţionale, respectiv "fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor" şi "fără participarea procurorului şi a inculpatului", excepţie ridicată de Nicoleta Daniela Rotaru în Dosarul nr. 6.038/281/2014 al Tribunalului Prahova - Secţia penală.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală în raport cu critica referitoare la judecarea plângerii în camera de consiliu, precum şi dispoziţiile art. 341 alin. (1)-(4), (6)-(9) şi (11) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 521 din data de 13 iulie 2015