ORDIN nr. 3647 din 13 aprilie 2016 privind prelucrarea de către Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor a cererilor de obţinere a cardului profesional european pentru profesii nereglementate în România, dar reglementate în alte state membre ale Spaţiului Economic European (SEE) şi emiterea cardului profesional european pentru prestarea temporară şi ocazională de servicii, fără verificare prealabilă în statul membru de stabilire
În baza art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată,
având în vedere:
- Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne şi de abrogare a Deciziei 2008/49/CE a Comisiei ("Regulamentul IMI");
- Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 983/2015 al Comisiei din 24 iunie 2015 privind procedura de eliberare a cardului profesional european şi aplicarea mecanismului de alertă în temeiul Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, denumit în continuare Regulamentul CPE,
- prevederile art. 3, art. 124 alin. (1) lit. a), art. 138 alin. (4) şi art. 216 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 931/2010 privind desemnarea coordonatorilor sistemului de informare al pieţei interne - IMI şi pentru aprobarea normelor şi procedurilor de cooperare administrativă prin intermediul IMI;
- dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 43/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România,
în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative şi a Hotărârii Guvernului nr. 49/1999 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor,
În temeiul dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării ştiinţifice,
ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
Art. 1
(1)Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) are ca atribuţie prelucrarea cererilor de obţinere a cardului profesional european pentru profesiile nereglementate în România, dar reglementate în alte state membre ale Spaţiului Economic European (SEE), prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul ordin, în scopul stabilirii şi/sau prestării temporare de servicii în alt stat membru.
(2)Pentru solicitările de prestare temporară şi ocazională de servicii, fără verificare prealabilă în statul membru de stabilire, emiterea cardului profesional european se face de către CNRED.
Art. 2
(1)Pentru cazurile de stabilire în alt stat membru, durata de prelucrare a cererilor de obţinere a cardului profesional european pentru profesiile nereglementate în România, dar reglementate în alte state membre ale Spaţiului Economic European (SEE) este de o săptămână pentru verificarea existenţei tuturor documentelor solicitate în dosarul electronic din Sistemul IMI, respectiv o lună pentru confirmarea autenticităţii şi valabilităţii documentelor din dosarul electronic.
(2)Pentru cazurile de prestare temporară şi ocazională de servicii, cu verificarea prealabilă în statul membru gazdă, durata de prelucrare a cererilor de obţinere a cardului profesional european pentru profesiile nereglementate în România, dar reglementate în alte state membre ale Spaţiului Economic European (SEE) este de o săptămână pentru verificarea existenţei tuturor documentelor solicitate în dosarul electronic din Sistemul IMI, respectiv o lună pentru confirmarea autenticităţii şi valabilităţii documentelor din dosarul electronic.
(3)Pentru cazurile de prestare temporară şi ocazională de servicii, fără verificarea prealabilă în statul membru gazdă, durata de prelucrare a cererilor de obţinere a cardului profesional european pentru profesiile nereglementate în România, dar reglementate în alte state membre ale Spaţiului Economic European (SEE) este de o săptămână pentru verificarea existenţei tuturor documentelor solicitate în dosarul electronic din Sistemul IMI, respectiv trei săptămâni pentru confirmarea autenticităţii şi valabilităţii documentelor din dosarul electronic şi emiterea cardului profesional european.
Art. 3
(1)Confirmarea autenticităţii şi valabilităţii documentelor din dosarul electronic din Sistemul IMI se realizează exclusiv prin intermediul autorităţilor competente emitente, înregistrate în Sistemul IMI.
(2)În cazul în care autorităţile competente emitente care au atribuţii legale în ceea ce priveşte confirmarea autenticităţii şi valabilităţii documentelor din dosarul electronic nu sunt înregistrate în Sistemul IMI, CNRED, cu sprijinul coordonatorului naţional IMI, face demersurile necesare, în conformitate cu Regulamentul IMI şi Regulamentul CPE, pentru înregistrarea acestor autorităţi în Sistemul IMI.
Art. 4
Taxa percepută pentru prelucrarea cererilor de obţinere a cardului profesional european pentru profesiile nereglementate în România, dar reglementate în alte state membre ale Spaţiului Economic European (SEE), prevăzute la art. 2, este de 50 de lei.
Art. 5
Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 6
- Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

ANEXĂ:
1.Fizioterapeuţi
2.Agenţi imobiliari
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 297 din data de 19 aprilie 2016