DECIZIE nr. 177 din 28 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Dorel-Petru Pârv în Dosarul nr. 49.549/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.388D/2012.
La apelul nominal răspund pentru autorul excepţiei avocaţii Vasile Pantea şi George Dominic Pop, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul avocaţilor autorului excepţiei. Avocatul Vasile Pantea solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000, întrucât acestea aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Arată că art. 131 din Legea nr. 78/2000, în actuala redactare, conţine un nonsens, deoarece stabileşte un tratament sancţionator mai aspru pentru persoanele prevăzute la art. 1 din aceeaşi lege, atât ca subiecţi activi, cât şi ca subiecţi pasivi.
Avocatul George Dominic Pop susţine că raţiunea Legii nr. 78/2000 nu este aceea ca încadrarea juridică a faptei să fie dată de calitatea părţii vătămate. În acest sens, arată că sintagma "în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1" lipseşte norma penală de previzibilitate şi claritate, conducând fie la o interpretare extensivă, fie la una restrictivă. Astfel, dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 78/2000 au un caracter discriminatoriu, aducând atingere principiului egalităţii în faţa legii. Totodată, prin folosirea sintagmei criticate, legiuitorul evită formulări consacrate în redactarea normelor penale, cum ar fi "fapta săvârşită de ..." şi "fapta săvârşită asupra ...". Consideră că textul de lege criticat constituie o normă de trimitere incompletă şi este constituţional numai în măsura în care se referă la subiectul activ al infracţiunii, întrucât Legea nr. 78/2000 nu conţine norme de protecţie, ci de sancţionare a comportamentului persoanelor prevăzute la art. 1 din lege.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că art. 131 din Legea nr. 78/2000 nu distinge între subiectul activ şi cel pasiv al infracţiunii de şantaj sub aspectul deţinerii calităţii care atrage incidenţa normei penale speciale, ceea ce nu este de natură să afecteze previzibilitatea şi claritatea legii şi să împiedice destinatarii să prevadă consecinţele care decurg din încălcarea ei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 27 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 49.549/299/2010, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Excepţia a fost ridicată de Dorel-Petru Pârv cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect infracţiuni de corupţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 78/2000 încalcă principiile constituţionale privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, dreptul la un proces echitabil, înfăptuirea justiţiei în numele legii şi unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, întrucât folosirea sintagmei "în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1" lipseşte norma penală specială de caracterul de previzibilitate şi claritate, făcând-o mai puţin accesibilă atât pentru destinatari, cât şi pentru cei chemaţi să o aplice. Totodată, prin folosirea adjectivului "implicată", legiuitorul evită formulări consacrate în redactarea reglementărilor penale, ignorând, astfel, şi dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Mai arată că utilizarea acestei expresii neuzuale în cuprinsul art. 131 din Legea nr. 78/2000 încalcă exigenţa de claritate a legii penale, neoferind celor care trebuie să îşi modeleze conduita în funcţie de norma penală posibilitatea de a anticipa toate consecinţele acţiunilor lor. Consideră că nu poate fi calificată ca neechivocă o normă care este destinată atât subiecţilor activi ai infracţiunii, cât şi subiecţilor pasivi ai acesteia, răspunderea penală a autorilor, complicilor sau instigatorilor potenţiali fiind agravată în egală măsură.
Prin urmare, această lipsă de consecvenţă a legiuitorului în incriminarea faptelor cuprinse în Legea nr. 78/2000 este de natură a crea confuzie şi lipsă de coerenţă în aplicarea normei penale, încălcând, astfel, dreptul la un proces echitabil. Agravarea răspunderii penale a participanţilor la o infracţiune de şantaj pe baza unui criteriu arbitrar, şi anume interpretarea extensivă sau restrictivă a normei criticate, atribuie acesteia un caracter discriminatoriu, aducând atingere principiului egalităţii în faţa legii. În fine, incertitudinea lingvistică a normei incriminatorii împiedică asigurarea unei jurisprudenţe unitare şi previzibile, afectând principiul constituţional potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate îndeplinesc condiţiile de previzibilitate şi claritate a legii, permiţând în mod rezonabil destinatarului lor să prevadă consecinţele care ar putea rezulta prin încălcarea acestora. În acest sens, instanţa consideră că textul de lege criticat este enunţat în mod clar, precis şi explicit, fiind în corelaţie cu dispoziţiile din Codul penal care definesc infracţiunea de şantaj, dar şi cu art. 1 din Legea nr. 78/2000 care indică în mod clar calitatea specială pe care trebuie să o aibă oricare dintre subiecţii infracţiunii de şantaj, fie activi, fie pasivi, în condiţiile în care legea nu distinge în acest sens. Prin urmare, textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei. De asemenea, nu poate fi reţinută încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, având în vedere că textul de lege criticat se aplică, fără privilegii sau discriminări, în toate situaţiile ce implică persoane dintre cele arătate în art. 1 al legii.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000 este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu încalcă prevederile din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 695/2006, nr. 253/2008 şi nr. 1.492/2009.
Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.492/2009, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, introduse prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Infracţiunea de şantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei în numele legii şi la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 78/2000, care reglementează o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, instituie pentru infracţiunea de şantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din acelaşi act normativ o pedeapsă mai severă decât cea prevăzută de art. 194 din Codul penal, fără a distinge între subiectul activ şi cel pasiv al infracţiunii sub aspectul deţinerii calităţii speciale care atrage incidenţa normei criticate. Legea nr. 78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică unei categorii de persoane clar circumstanţiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000, justifică incriminarea mai severă a infracţiunii de şantaj în care sunt implicate acestea, indiferent care din subiecţii infracţiunii deţine calitatea care atrage incidenţa normei penale speciale. Acesta este şi motivul pentru care legiuitorul, în incriminarea faptei prevăzute de art. 131 din Legea nr. 78/2000, a folosit sintagma "în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1", care, ca sferă de aplicare, acoperă formulările la care face referire autorul excepţiei, desemnând atât fapta săvârşită de o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, cât şi fapta săvârşită asupra unei persoane dintre cele prevăzute la art. 1. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate conţin reperele necesare pentru a putea considera că acestea sunt previzibile şi suficient de clare în definirea faptei şi a scopului ilicit al acesteia şi nu sunt de natură să aducă atingere dreptului părţilor la un proces echitabil. Totodată, întrucât art. 131 din Legea nr. 78/2000 se aplică, fără privilegii şi fără discriminări, în toate situaţiile ce implică persoane dintre cele arătate la art. 1 al aceleiaşi legi, Curtea nu poate reţine nici încălcarea principiilor constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.
În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 695 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 7 noiembrie 2006, Decizia nr. 253 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 28 martie 2008, şi Decizia nr. 1.492 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 23 noiembrie 2009.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dorel-Petru Pârv în Dosarul nr. 49.549/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 28 martie 2013.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 249 din data de 30 aprilie 2013