Document embed

HOTĂRÂRE din 27 septembrie 2011 în Cauza Lipănescu şi alţii împotriva României

Strasbourg

(Cererile nr. 17.139/04, 19.852/04, 36.487/04, 45.197/04, 14.391/05, 1.359/06 şi 50.718/06)

Această versiune a fost rectificată la 14 noiembrie 2011 în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curţii

Hotărârea este definitivă.

Aceasta poate suferi modificări de formă.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A TREIA

În Cauza Lipănescu şi alţii împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Egbert Myjer, preşedinte, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie, după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 septembrie 2011, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.

PROCEDURA

1. La originea cauzelor se află 7 cereri (nr. 17.139/04, 19.852/04, 36.487/04, 45.197/04, 14.391/05, 1.359/06 şi 50.718/06) îndreptate împotriva României, prin care resortisanţii acestui stat (reclamanţii) au sesizat Curtea în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Din motive de ordin practic, Curtea va numi în continuare Cererea nr. 17.139/04 "Lipănescu împotriva României", chiar dacă, după decesul reclamantului în 2008, procedura a fost continuată de moştenitorii acestuia, Constantin Lipănescu şi Elena Tătaru.

În mod similar, Curtea va numi în continuare cererea nr. 1.359/06 "Ardelean împotriva României", chiar dacă, după decesul reclamantei în 2011, procedura a fost continuată de fiica acesteia, Gabriela Gabor [a se vedea Dalban împotriva României (MC), nr. 28.114/95, pct. 1, CEDO 1999VI].¹

^___

¹ Rectificat la 14 noiembrie 2011: textul punctului 2 era următorul:"Din motive de ordin practic, Curtea va numi în continuare Cererea nr. 1.359/06 "Ardelean împotriva României", chiar dacă, după decesul reclamantei în februarie 2011, procedura a fost continuată de fiica acesteia, Gabriela Gabor [a se vedea Dalban împotriva României (MC), nr. 28.114/95, pct. 1, CEDO 1999-VI]."

3. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, dl H.-R. Radu.

4. În urma intrării în vigoare a Protocolului nr. 14, prezentele cereri au fost atribuite unui comitet de 3 judecători.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

5. Reclamanţii sunt resortisanţi români care au obţinut hotărâri judecătoreşti în favoarea lor în diverse proceduri civile referitoare la diverse bunuri. Aceste decizii definitive au fost anulate printr-un recurs In anulare introdus de procurorul general al României. Datele de identificare a reclamanţilor şi descrierea detaliată a procedurilor care îi privesc se găsesc în tabelul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

II. Dreptul intern relevant

6. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa interne relevante sunt descrise în Hotărârea Brumărescu împotriva României [(MC), nr. 28.342/95, pct. 31-44, CEDO 1999-VII].

7. Articolele relevante din Codul de procedură civilă în vigoare la momentul faptelor prevedeau:

Art. 330

"Procurorul general poate, fie din oficiu, fie la cererea ministrului Justiţiei, să formuleze în faţa Curţii Supreme de Justiţie un recurs în anulare împotriva unei decizii definitive şi irevocabile pentru următoarele motive:

1. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti,

2. când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond ori aceasta hotărâre este vădit netemeinică;"

Art. 330¹

"În cazurile prevăzute de art. 330 pct. 1 şi 2, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă."

8. Art. 330 şi 330¹ au fost abrogate de art. I pct. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, intrată în vigoare la 27 august 2003. Conform art. II din ordonanţă:

"[... ] Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate."

ÎN DREPT

I. Conexarea cauzelor

9. Ţinând cont de asemănarea cererilor în ceea ce priveşte faptele şi problema de fond pe care o ridică, Curtea decide să le conexeze şi să le examineze împreună, într-o singură hotărâre.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie

10. Conform reclamanţilor, hotărârile prin care autoritatea jurisdicţională supremă română a admis recursurile în anulare încalcă art. 6 § 1 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevăd:

Art. 6

"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [... ] a cauzei sale, de către o instanţă [... ], care va hotărî [... ] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [... ]"

Art. 1 din Protocolul nr. 1

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."

A. Cu privire la admisibilitate

1. Cererea nr. 36.487/04

11. Guvernul invocă excepţia nerespectării termenului de 6 luni. Acesta subliniază că hotărârea internă definitivă a fost pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie la 22 septembrie 2003, dar că prezenta cerere a fost introdusă aproape un an mai târziu, şi anume la 6 septembrie 2004.

12. Analiza dosarului indică faptul că, ţinând seama de problemele de comunicare între instanţele române, reclamantul a avut posibilitatea de a-şi consulta dosarul abia începând cu 23 martie 2004. Având în vedere că prezenta cerere a fost introdusă la 6 septembrie 2004, Curtea constată că termenul de 6 luni a fost respectat.

2. Cererea nr. 14.391/05

13. Guvernul susţine că doar prima reclamantă poate pretinde că este victimă în sensul art. 34 din Convenţie, deoarece este singura care a participat la procedura care face obiectul prezentului dosar.

14. Reclamanţii susţin că al doilea reclamant, soţul primei reclamante, poate pretinde că este victimă în sensul art. 34 din Convenţie, deoarece a fost afectat de soluţia justiţiei române în mod similar soţiei acestuia (a se vedea Amuur împotriva Franţei, 25 iunie 1996, pct. 36, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-III).

15. Curtea observă că al doilea reclamant nu a participat în niciun moment la procedura în faţa instanţelor române şi, prin urmare, nu s-a prevalat de acţiunile existente în legislaţia românească. Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la acest aspect [Caraher împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 24.520/94, CEDO 2000-I], Curtea consideră că este necesar să admită excepţia preliminară invocată de Guvern în ceea ce priveşte absenţa calităţii de victimă a celui de-al doilea reclamant.

16. Rezultă că, în măsura în care a fost introdusă de al doilea reclamant, Cererea nr. 14.391/05 este incompatibilă ratione personae cu dispoziţiile Convenţiei.

3. Cererea nr. 1.359/06

17. Guvernul susţine că reclamanta nu poate pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor sale garantate de Convenţie şi de protocoalele la Convenţie, deoarece statul nu a obţinut încă înscrierea dreptului său în cartea funciară.

18. Curtea remarcă faptul că, în speţă, hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 20 octombrie 2005 este opozabilă reclamantei şi, de altfel, statul a solicitat înscrierea dreptului său de proprietate în registrul funciar. În consecinţă, nu numai că statul nu a recunoscut şi reparat încălcarea pretinsă, dar intenţionează să asigure efecte depline hotărârii în cauză (a contrario, Popescu împotriva României, nr. 38.360/97, pct. 26-27, 25 noiembrie 2003).

19. În orice caz, Curtea observă că, în cauză, capetele de cerere ale reclamantei nu se limitează la ingerinţa, prin hotărârea Înaltei Curţi, în dreptul său de proprietate, ci se referă, de asemenea, la încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie prin aceeaşi hotărâre. Or, reclamanta poate pretinde în mod incontestabil că este victima anulării unei hotărâri judecătoreşti definitive în favoarea sa (Popescu, citată anterior, pct. 28).

20. Prin urmare, este necesar să se respingă excepţia Guvernului.

4. Cererea nr. 50.718/06

21. Guvernul pretinde că la 27 octombrie 2009 reclamanţii au încheiat o tranzacţie prin care au cumpărat imobilul în litigiu şi că, din acest motiv, nu mai pot susţine că sunt victime în sensul art. 34 din Convenţie.

22. Curtea remarcă, în primul rând, că reclamanţii au încheiat tranzacţia în cauză ca urmare a unor acţiuni de evacuare introduse de terţi.

23. De asemenea, Curtea observă că statul nu a recunoscut şi reparat încălcarea, dar că hotărârea prin care reclamanţii au pierdut posesia casei lor a produs efecte depline (a contrario, Popescu împotriva României, citată anterior, pct. 26 şi 27). Curtea observă, în continuare, că capetele de cerere ale reclamantei nu se limitează la ingerinţa, prin hotărârea Înaltei Curţi, în dreptul său de proprietate, ci se referă, de asemenea, la încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie prin aceeaşi hotărâre. Or, reclamanţii pot pretinde în mod incontestabil că sunt victime ale anulării unei hotărâri judecătoreşti definitive în favoarea lor [Popescu, citată anterior, pct. 28).

24. Prin urmare, este necesar să se respingă excepţia Guvernului.

5. Concluzie

25. Curtea constată, de altfel, că aceste cereri nu sunt în mod vădit nefondate, în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Curtea subliniază că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

26. Reclamanţii susţin că infirmarea de către autoritatea jurisdicţională supremă a hotărârilor definitive pe calea recursului în anulare a adus atingere principiului securităţii raporturilor juridice şi dreptului lor la respectarea bunurilor.

27. Făcând trimitere la Cauza Brumărescu, Guvernul recunoaşte că, în conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii, admiterea unei căi de atac extraordinare care repune pe rol o hotărâre definitivă printr-o procedură de supervizare este considerată drept o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice [Brumărescu împotriva României, (MC), nr. 28.342/95, pct. 62, CEDO 1999-VII]. Cu toate acestea, Guvernul subliniază că, în urma hotărârii citate anterior, Codul de procedură civilă a fost modificat, iar prevederile legale care permiteau procurorului general să sesizeze Curtea Supremă de Justiţie, denumită ulterior Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu un recurs în anulare împotriva unei hotărâri definitive, au fost abrogate.

28. Curtea reaminteşte că, în Cauza Brumărescu (citată anterior, pct. 61-62), a concluzionat că fusese încălcat art. 6 § 1, pe motiv că anularea unei hotărâri definitive ca urmare a exercitării unei căi de atac extraordinare era contrară principiului securităţii juridice. În temeiul acestui principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive şi executorii numai cu scopul de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărâre în această privinţă. Instanţele de grad superior nu trebuie să folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a efectua o nouă examinare. Supervizarea nu trebuie să devină o cale de atac mascată şi simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra subiectului în cauză nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se pot face derogări de la acest principiu decât atunci când acest lucru este impus de motive substanţiale şi imperative (Riabykh împotriva Rusiei nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX).

29. Ţinând seama de toate documentele aflate în dosare, Curtea consideră că nimic nu permite ca prezentele cauze să se distingă de Cauza Brumărescu, citată anterior, în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe securitatea raporturilor juridice.

30. În ceea ce priveşte capătul de cerere care priveşte art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea reaminteşte că dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra bunurilor în litigiu a fost recunoscut prin hotărârile definitive ale unor instanţe româneşti. Aşadar, reclamanţii erau proprietarii unor bunuri în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Savu împotriva României, nr. 19.982/04, pct. 22, 4 noiembrie 2008).

Curtea s-a pronunţat în repetate rânduri în cauze care au ridicat probleme similare, în care a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, datorită repunerii pe rol a soluţiei pronunţate în mod definitiv în cazul unui litigiu şi privării reclamanţilor de bunurile de care beneficiau la încheierea procedurii, ca urmare a unui recurs în anulare (a se vedea, printre altele, Brumărescu, citată anterior, pct. 61, 77 şi 80, Societatea Comercială "Maşinexportimport Industrial Group" - S.A. împotriva României, nr. 22.687/03, pct. 32 şi 46-47, 1 decembrie 2005, şi Piaţa Bazar Dorobanţi - S.R.L. împotriva României, nr. 37.513/03, pct. 23 şi 33, 4 octombrie 2007).

După ce a examinat prezentele cauze, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să poată conduce la o concluzie diferită. În consecinţă, Curtea consideră că, în ciuda marjei de apreciere de care beneficiază statul în materie, pretinsele erori în aplicarea legii nu pot fi suficiente pentru a legitima privarea de un bun dobândit perfect legal în urma unui litigiu civil soluţionat definitiv (a se vedea hotărârile Blidaru împotriva României, nr. 8.695/02, pct. 55, 8 noiembrie 2007, şi Societatea Comercială "Maşinexportimport Industrial Group" - S.A., citată anterior, pct. 46).

31. În consecinţă, au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 în cauzele menţionate anterior.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

32. Art. 41 din Convenţie prevede:

"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."

A. Prejudiciu

33. Reclamanţii solicită următoarele sume cu titlul de prejudiciu material şi moral suferit:

	Nr. cererii	Prejudiciu material	Prejudiciu moral
1.	17.139/04	69.868 EUR	13.973 EUR
2.	19.852/04	Beneficiile salariale de care a fost privată reclamanta	"Reparaţie echitabilă"
3.	36.487/04	12.661 EUR reprezentând suma recalculată pe care a trebuit să o restituie reclamantul statului român	"Reparaţie echitabilă"
4.	45.197/04	Restituirea terenului în litigiu şi demolarea imobilului construit de terţi sau 100.000 EUR reprezentând valoarea terenului	5.000 EUR
5.	14.391/05	154.300 EUR reprezentând valoarea terenului în litigiu	10.000 EUR
6.	1.359/06	Restituirea imobilului în litigiu sau 266.000 EUR reprezentând valoarea acestuia; 6.800 EUR reprezentând chiriile neîncasate în perioada 2005-2007	6.800 EUR
7.	50.718/06	Restituirea terenului în litigiu sau 20.000 EUR reprezentând valoarea acestuia	15.000 EUR

34. Guvernul contestă sumele solicitate de reclamanţi şi propune următoarele sume:

	Nr. cererii	Prejudiciu material	Prejudiciu moral
1.	17.139/04	67.000 EUR	-
2.	19.852/04	1.670 EUR	Suma conformă cu jurisprudenţa în materie
3.	36.487/04	12.541 EUR	-
4.	45.197/04	67.133 EUR	-
5.	14.391/05	80.843 EUR	-
6.	1.359/06	93.702 EUR (valoarea fiecăruia din cele două apartamente)	-
7.	50.718/06	-	-

35. În prezentele cauze, Curtea reaminteşte faptul că a concluzionat că a existat o încălcare a art. 6 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, datorită anulării hotărârilor judecătoreşti definitive prin care li s-au recunoscut reclamanţilor valorile patrimoniale, ca urmare a recursului în anulare formulat de procurorul general.

36. În prezentele cauze, Curtea observă că, în temeiul hotărârii pronunţate în cadrul recursului în anulare, reclamanţii au fost obligaţi să restituie statului român diverse sume de bani sau imobile. În consecinţă, Curtea consideră că, în cazul în care statul pârât nu va proceda la o astfel de restituire în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei hotărâri, acesta va fi obligat să plătească reclamanţilor, cu titlu de prejudiciu material, valoarea actuală a bunurilor în litigiu, pe care Curtea o stabileşte după cum urmează:

	Nr. cererii	Prejudiciu material în caz da nerestituire (EUR)
1.	17.139/04	68.000
2.	19.852/04	1.670
3.	36.487/04	12.600
4.	45.197/04	83.000
5.	14.391/05	118,000
6.	1.359/06	220.000 (pentru cele două apartamente)
7.	50.718/06	12.000

37. De asemenea, Curtea acorda fiecărei părţi reclamante suma de 2 600 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată

38. În cererile nr. 19.852/04, 36.487/04 şi 50.718/06, reclamanţii solicită, de asemenea, 65 EUR, 165 EUR şi, respectiv, 2.375 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în faţa instanţelor interne şi a Curţii. Reclamanţii au prezentat documente justificative în această privinţă.

39. În celelalte cereri, reclamanţii nu au solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată.

40. Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor de judecată efectuate, cu condiţia prezentării documentelor justificative.

41. Ţinând seama de jurisprudenţa sa şi pronunţându-se în echitate, Curtea consideră că este rezonabil să acorde următoarele sume cu titlu de cheltuieli de judecată:

- 65 EUR reclamantului din Cererea nr. 19.852/04;

- 165 EUR reclamantului din Cererea nr. 36.487/04;

- 1.000 EUR reclamantului din Cererea nr. 50.718/06.

C. Dobânzi moratorii

42. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA

1. hotărăşte să conexeze cererile;

2. declară Cererea nr. 14.391/05 inadmisibilă în măsura în care a fost introdusă de al doilea reclamant;

3. declară cererile admisibile pentru celelalte capete de cerere;

4. declară că au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;

5. hotărăşte:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în caz de nerestituire, în termen de 3 luni, următoarele sume, care trebuie convertite în lei româneşti la rata aplicabilă la data soluţionării, la care se adaugă orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit:

(i) în Cererea nr. 17.139/04:

- 68.000 EUR (şaizeci şi opt mii euro) pentru prejudiciul material;