ORDIN nr. 1352 din 29 octombrie 2013 pentru publicarea acceptării Codului internaţional din 2011 privind programul intensificat de inspecţii efectuate cu ocazia inspecţiilor la vrachiere şi petroliere (Codul ESP 2011), adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.1049(27) din 30 noiembrie 2011
Având în vedere prevederile regulii 2 din capitolul XI-1 al Convenţiei internaţionale din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS 1974), aşa cum a fost amendată, la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979, şi ale art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 2 pct. 20 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Art. 1
Se publică Codul internaţional din 2011 privind programul intensificat de inspecţii efectuate cu ocazia inspecţiilor la vrachiere şi petroliere (Codul ESP 2011), adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.1049(27) din 30 noiembrie 2011, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Autoritatea Navală Română va lua măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
Art. 3
(1)La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 541/2003 pentru aprobarea Sistemului intensificat de inspecţii aplicabil navelor comerciale maritime care arborează pavilionul român şi efectuează voiajuri internaţionale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 şi 374 bis din 31 mai 2003, Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 185/2009 pentru publicarea acceptării amendamentelor la instrucţiunile privind programul intensificat de inspecţii efectuate cu ocazia inspecţiilor la vrachiere şi petroliere, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin rezoluţiile MSC.125(75) din 24 mai 2002, MSC. 144(77) din 5 iunie 2003 şi MSC.197(80) din 20 mai 2005 ale Comitetului Securităţii Maritime, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 şi 269 bis din 24 aprilie 2009, precum şi Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 215/2010 pentru publicarea acceptării amendamentelor la instrucţiunile privind programul intensificat de inspecţii efectuate cu ocazia inspecţiilor la vrachiere şi petroliere [Rezoluţia A.744(18), aşa cum a fost amendată], adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.261 (84) a Comitetului Securităţii Maritime din 16 mai 2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 şi 268 bis din 26 aprilie 2010, se abrogă.
(2)Documentaţia finalizată la data de 31 decembrie 2013 în temeiul actelor normative menţionate la alin. (1) îşi păstrează valabilitatea.
Art. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2014.
-****-

p. Ministrul transporturilor,

Constantin Matei,

subsecretar de stat

ANEXĂ:
Pentru a vizualiza Monitorul Oficial 729 bis apăsaţi aici. În cazul în care nu aveţi cont iDrept, vă rugăm să apăsaţi butonul Cont nou din drepta sus a ecranului şi să urmaţi paşii necesari.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 729 bis din data de 27 noiembrie 2013