HOTĂRÂRE nr. 799 din 18 septembrie 2012 pentru modificarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006
Având în vedere dispoziţiile art. 43-47 şi ale art. 106 lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:
Art. I
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 6 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 5, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 5
(1) Pot participa la concursul de promovare în funcţii de execuţie vacante sau pe loc judecătorii şi procurorii care îndeplinesc la data susţinerii probelor scrise condiţiile de vechime prevăzute la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care la ultima evaluare au avut calificativul «foarte bine» şi nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani."
2.Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"Art. 29
La medii egale au prioritate, în următoarea ordine: candidaţii care au titlul ştiinţific de doctor în drept, cei care au vechime mai mare în funcţia de judecător sau de procuror, cei care au calitatea de doctorand, candidaţii care au absolvit cursuri de masterat sau care au absolvit cursuri postuniversitare ori candidaţii care au activitate publicistică în specialitate, iar în cazul în care egalitatea se păstrează după aplicarea acestor criterii vor fi avute în vedere în următoarea ordine: nota obţinută la proba scrisă tip grilă pentru verificarea cunoştinţelor practice, vechimea la instanţa/parchetul al cărei/cărui grad profesional îl deţine judecătorul/procurorul, media obţinută la ultima evaluare, media obţinută la examenul de capacitate."
3.La articolul 30, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 30
(1) Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovaţi în posturile ce se vacantează la instanţele şi parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 3 luni de la data validării concursului."
Art. II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,

judecător Alina Nicoleta Ghica

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 698 din data de 11 octombrie 2012