Document embed

DECIZIE nr. 695 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3) şi (8), art. 22, art. 25, art. 32, art. 33, art. 34, art. 35 alin. (3) şi (4), art. 41 alin. (1), (4) şi (5) şi ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Petre Lăzăroiu	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3), art. 22, art. 25, art. 32, art. 33, art. 34, art. 35 alin. (3) şi (4), art. 41 alin. (1), (4) şi (5) şi ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Joan Bradley şi Donald M. Sinclair în Dosarul nr. 25.073/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 492D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, avocat Mihai Dumitru, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 493D/2014, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, ridicată de Karin Humbert şi Liana Alberta de Neuberger în Dosarul nr. 25 065/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

4. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, acelaşi avocat - Mihai Dumitru - cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Preşedintele Curţii, având în vedere identitatea dintre obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării lor. Reprezentantul autorilor excepţiilor şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a dosarelor menţionate. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 493D/2014 la Dosarul nr. 492D/2014, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei. Acesta precizează, mai întâi, că doreşte să susţină neconstituţionalitatea doar a două dintre textele legale iniţial criticate - respectiv a art. 17 alin. (1) lit. a) şi a art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013 -, renunţând la celelalte ce formează obiectul excepţiei. În privinţa celor două articole de lege mai sus indicate arată că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, Curtea Constituţională a respins criticile de neconstituţionalitate formulate cu acel prilej, însă apreciază că argumentele acolo reţinute pentru pronunţarea soluţiei de respingere nu sunt suficient de convingătoare. Subliniind că, în dosarele sale, critica de neconstituţionalitatea fost formulată, în faţa instanţelor judecătoreşti, anterior pronunţării Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014, solicită Curţii reconsiderarea acestei soluţii, revirimentul jurisprudenţial fiind justificat de prezentarea unor argumente puternice, contrare celor reţinute de instanţa constituţională în precedent. Astfel, arată că prin atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida deciziile emise de entităţile prevăzute de lege, atribuţie reglementată de art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, este grav afectată securitatea raporturilor juridice. În plus, consideră că această atribuţie este ilogică, deoarece decizia de propunere a acordării despăgubirilor, emisă de entităţile învestite de lege, nu este un act administrativ pentru a fi validată sau invalidată de către un organ colegial, ci reprezintă, în concret, o propunere motivată, înscrisă într-un document, parte din ansamblul tuturor documentelor ce formează un întreg dosar de despăgubire. În orice caz, ideea de "comisie", instituită din anul 2005 (prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente), nu face decât să tergiverseze soluţionarea dosarelor de despăgubire, fiind necesar, în opinia sa, ca această activitate să aparţină unităţilor administrativ-teritoriale, care să aibă obligaţia de a executa legea, şi să fie supusă doar controlului judiciar, şi nu a unei alte comisii, a cărei moralitate şi credibilitate, prin persoana membrilor care o compun, sunt îndoielnice.

7. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pentru a pune concluzii asupra excepţiei de neconstituţionalitate, susţine, în prealabil, că cererea autorilor excepţiei de renunţare cu privire la unele dintre textele de lege iniţial criticate este inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate fiind o excepţie de ordine publică.

8. Pe fondul excepţiei astfel cum a fost formulată se arată că susţinerile de neconstituţionalitate prin care se contestă însuşi rolul Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor urmăresc, practic, abrogarea unor norme din cuprinsul Legii nr. 165/2013, astfel că acestea nu pot fi reţinute, excedând competenţei Curţii Constituţionale. Totodată, se menţionează că prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014^*), încă nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. Prin urmare, în măsura în care în speţă nu este incidenţă aceeaşi situaţie, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (8) din legea examinată. De asemenea este neîntemeiată şi excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013, având în vedere că acestea sunt justificate de raţiuni de corelare impuse de normele de tehnică legislativă. În sfârşit, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate formulate, referitoare la pretinse omisiuni legislative sau comparaţii cu soluţiile legislative anterioare reglementate în aceeaşi materie a restituirii proprietăţilor, se solicită respingerea, că inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 22, art. 25, art. 32, art. 33, art. 34 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013.

^*) Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin încheierile din 12 februarie 2014, pronunţate în Dosarul nr. 25.073/3/2012 şi, respectiv, nr. 25.065/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3), art. 22, art. 25, art. 32, art. 33, art. 34, art. 35 alin. (3) şi (4), art. 41 alin. (1), (4) şi (5) şi ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Joan Bradley şi Donald M. Sinclair şi, respectiv, de Karin Humbert şi Liana Alberta de Neuberger în cauze civile având ca obiect soluţionarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ca urmare a lipsei răspunsului entităţii publice notificate.

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât prevăd aplicarea acestei legi inclusiv proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, deci cu hotărâri definitive. În privinţa dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (8) şi ale art. 22 din Legea nr. 165/2013, care stabilesc competenţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida deciziile emise de entităţile publice locale în temeiul Legii nr. 10/2001 şi al Legii nr. 247/2005, se arată că acestea sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, referitoare la statul de drept şi la obligaţia respectării, în România, a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, dar şi art. 21 din aceasta, referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (obligatoriu prin prisma art. 148 din Constituţie), dispoziţiilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţei relevante a Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, autorii excepţiei consideră că prin textele de lege criticate este afectată ideea de bună guvernare şi bună administrare, prevalentă în concepţia juridică europeană, precum şi buna-credinţă de care legiuitorul trebuie să dea dovadă.

11. În acest sens se susţine că prin dispoziţiile criticate din Legea nr. 165/2013 este creată o scindare a unităţii procedurii administrative de emitere a actului administrativ, şi anume prima fază, derulată în faţa entităţii notificate, finalizată prin emiterea unei decizii cu propuneri motivate de respingere/acordare de compensaţii şi, respectiv, a doua fază, desfăşurată în faţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Această autoritate nu are, însă, calitatea de organ administrativ, astfel că nu poate nici emite, nici valida legal şi constituţional actul administrativ emis de entitatea notificată. Totodată, se reclamă lipsa de control intern de legalitate şi a controlului judiciar adecvat, individual, în această etapă. Se mai arată că întreaga procedură administrativă, astfel scindată, nu face decât să întârzie soluţionarea definitivă a procesului, introducând o nouă sursă de corupţie la nivelul fiecăreia dintre cele două faze administrative, la fel ca şi în etapa controlului obligatoriu de legalitate exercitat, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, de prefect.

12. În privinţa dispoziţiilor art. 25 din legea examinată se arată că acestea, deşi conţin termene de comunicare a deciziei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de admitere sau de respingere a propunerilor de compensare de 45, respectiv de 60 de zile, nu prevăd şi un termen de emitere a deciziei de compensare, deci de soluţionare a dosarului de despăgubire. În plus, chiar şi termenele legale de comunicare, astfel reglementate, sunt inexplicabil de lungi, raportat la caracterul pur tehnic şi lipsit de dificultate al operaţiunii de comunicare a actului de către autoritatea menţionată. De altfel, şi termenul de decădere în procedura administrativă, instituit prin art. 32, pentru completarea cu înscrisuri a dosarelor depuse la entităţile învestite de lege este, în opinia autorilor excepţiei, inutil şi "periculos" în etapa administrativă, el fiind de esenţa aprecierii şi constatărilor efectuate de o instanţă de judecată, în urma exercitării dreptului la apărare al părţilor implicate şi în cadrul unei proceduri bazate pe contradictorialitate. Aşa fiind, se apreciază că, prin "acordarea superfluă de drepturi excesive în procedurile administrative", este încălcat art. 120 şi următoarele din Constituţie, referitor la dreptul la bună administrare, echitabilă şi justă.

13. Acelaşi principiu este încălcat şi prin dispoziţiile art. 33 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, deoarece prevăd obligaţia entităţilor de a stabili numai numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate şi de a afişa aceste date la sediul lor, în timp ce cetăţenii şi petenţii sunt interesaţi de alte lucruri, cu adevărat relevante, cum ar fi: listele reale de petenţi, dosarele soluţionate/nesoluţionate, ordinea înregistrării lor, dacă şi când acestea urmează a se rezolva etc. Publicarea unui registru cu situaţia dosarelor rezolvate ar fi, în opinia autorilor excepţiei, o mai bună soluţie pentru asigurarea transparenţei actului administrativ şi de autoritate.

14. Potrivit susţinerilor autorilor excepţiei, noţiunea de "termen" din cuprinsul art. 33 alin. (1) şi al art. 34 alin. (1) şi (2) din lege este utilizată incorect, fiind confundată cu cea de "durată", ceea ce face ca, practic, termenele de rezolvare a dosarelor să fie absente din Legea nr. 165/2013. Astfel, termenele de 24, 36 sau de 60 de luni nu sunt "termene în înţelesul procedural, ca termene reale şi efective de soluţionare a petiţiilor/dosarelor", ci reprezintă, de fapt, durata totală estimată pentru a rezolva toate cererile. Sunt încălcate, în opinia autorilor excepţiei, prevederile art. 21, art. 120 şi ale art. 124 din Legea fundamentală.

15. Se arată că art. 35 - de asemenea criticat-contravine art. 21 din Constituţie, referitor la dreptul la instanţă şi la un proces echitabil, deoarece, la alin. (2), instituie în mod nejustificat, pentru cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, un termen de 6 luni de la expirarea acestora pentru ca petentul să se poată adresa justiţiei. În plus, textul de lege criticat nu precizează denumirea căii de atac şi nici ce anume se comunică, aspecte de natură să creeze confuzii. Dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 165/2013 încalcă, în esenţă, dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil şi principiul egalităţii, întrucât, pe lângă faptul că prevăd termenul de 5 ani în care se va face plata sumelor de bani acordate cu titlu de despăgubiri prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare Legii nr. 165/2013, în tranşe anuale, egale, începând cu 1 ianuarie 2014, precum şi un termen de cel mult 180 de zile în care Ministerul Finanţelor Publice va plăti sumele de bani prevăzute în titlurile de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor-termen inexplicabil de lung -, nu fac niciun fel de referire la dreptul la dobândă legală şi la actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie, aferente oricărei amânări la executarea unei creanţe. Astfel de reglementări sunt, prin urmare, convenabile doar pentru stat, în calitate de debitor, şi introduc o ingerinţă neproporţională asupra dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite la despăgubiri. De asemenea, potrivit alin. (5) al art. 41, obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 se vor executa potrivit art. 21 din lege, însă - susţin autorii excepţiei - legiuitorul omite să reglementeze asupra procedurii potrivit căreia se vor executa obligaţiile stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, ulterioare intrării în vigoare a aceleiaşi legi, ceea ce semnifică încălcarea principiului legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu referire la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În sfârşit, art. 50 lit. a) este neconstituţional deoarece, pe de o parte, nu îşi justifică scopul în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013, iar, pe de altă parte, reprezintă o "intervenţie asupra filosofiei vechii legi" în materia restituirii proprietăţilor preluate în mod abuziv şi o îndepărtare nejustificată substanţial de la sensul etic al legii, astfel cum acesta a fost conceput şi normat iniţial.

16. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 4 teza a doua, coroborate cu art. 1 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi (2) şi cu art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 contravin art. 15 alin. (2) şi art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Aceasta deoarece, potrivit art. 1 alin. (2) din lege, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a actului normativ examinat, este compensarea prin puncte, ceea ce este de natură să nesocotească principiul neretroactivităţii, în măsura în care se aplică unor fapte constitutive de situaţii juridice realizate în întregime sub imperiul unui alt act normativ, respectiv Legea nr. 10/2001. Astfel, acordarea despăgubirilor la valoarea de piaţă a imobilului, potrivit standardelor internaţionale, nu numai că era prevăzută în Legea nr. 10/2001, dar este confirmată printr-o practică judiciară unitară, acest drept fiind inclus în noţiunea de "bunuri" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Suprimarea unui atare drept în cursul procedurii judiciare încalcă principiul neretroactivităţii legii De asemenea, art. 4 teza a doua coroborat cu art. 33 alin. (1) şi (2) şi cu art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 conduce la îngrădirea accesului la justiţie şi la încălcarea dreptului părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. În ce priveşte restul dispoziţiilor de lege criticate, instanţa judecătorească apreciază că acestea nu vin în contradicţie cu prevederile din Constituţie invocate.

17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

18. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 raportate la cele ale art. 33 şi ale art. 34 din Legea nr. 165/2013 se impune a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, deoarece, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, respectiv Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea textelor de lege menţionate. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3), art. 22, art. 25, art. 32, art. 35 alin. (3) şi (4), art. 41 alin. (1), (4) şi (5) şi ale art. 50 lit. a), faţă de art. 15 alin. (2) din Constituţie, se apreciază că acestea nu pot fi reţinute.

19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3), art. 22, art. 25, art. 32, art. 33, art. 34, art. 35 alin. (3) şi (4), art. 41 alin. (1), (4) şi (5) şi ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Faţă de cererea exprimată de reprezentantul autorilor excepţiei în şedinţa publică de judecată, prin care solicită restrângerea obiectului excepţiei la doar două dintre articolele anterior menţionate, Curtea constată că o atare cerere este inadmisibilă, dat fiind caracterul de ordine publică al excepţiei de neconstituţionalitate. Aşa fiind, Curtea urmează a se pronunţa în limitele sesizării sale prin încheierea instanţei de judecată. Din analiza motivării excepţiei, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3) şi (8), art. 22, art. 25, art. 32, art. 33, art. 34, art. 35, art. 41 alin. (1). (4) şi (5) şi ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013, texte care au următorul conţinut:

- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;";

- Art. 21 alin. (3) şi (8):

"(3) Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile.

(...)

(8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).";

- Art. 22:

"Prin excepţie de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) şi (7), Secretariatul Comisiei Naţionale analizează dosarele care conţin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi propune Comisiei Naţionale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entităţii învestite de lege.";

- Art. 25:

"(1) Decizia de compensare emisă de Comisia Naţională se comunică persoanelor îndreptăţite, în termen de 45 de zile de la data emiterii.

(2) Decizia de invalidare emisă de Comisia Naţională se motivează şi se comunică atât titularilor, cât şi entităţilor învestite de lege, în termen de 60 de zile de la data emiterii.";

- Art. 32:

"(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.";

- Art. 33:

"(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34:

"(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";

- Art. 35:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.";

- Art. 41 alin. (1), (4) şi (5):

"(1) Plata sumelor da bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în transe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(...)

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21";

- Art. 50 lit. a): "La data intrării în vigoare a prezentei legi:

a) sintagma «despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv», cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se înlocuieşte cu sintagma «măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv; în perioada regimului comunist în România»".

22. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la valorile statului român ca stat de drept, democratic şi social, respectiv la obligaţia respectării, în România, a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil şi dreptul părţilor la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 120, care consacră principiile de bază ale administraţiei publice locale, respectiv principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice şi ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei. De asemenea, prin prisma art. 148 din Constituţie, autorii excepţiei invocă art. 6 din versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 326 din 6 octombrie 2012, text potrivit căruia, pe de o parte, Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor şi prin care, pe de altă parte, Uniunea aderă la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reaminteşte că, în vederea exercitării atribuţiei sale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie, şi anume soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale reglementează, la art. 29, condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate. Printre acestea, teza finală a alin. (1) din articolul menţionat impune condiţia admisibilităţii constând în "legătura [textului legal criticat - s.n.] cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia." Din această perspectivă, Curtea urmează să determine obiectul cauzei în care a fost invocată excepţia, cu scopul de a stabili dacă există sau nu o legătură între soluţionarea cauzei şi dispoziţiile de lege ce fac obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

24. Astfel, Curtea observă că obiectul litigiilor în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl constituie obligarea entităţii învestite de lege (municipiul Bucureşti, prin primar general), notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, de a soluţiona respectivele notificări. Aşadar, în cauză nu există o decizie a entităţii deţinătoare a imobilului preluat în mod abuziv, aceasta din urmă fiind chemată în judecată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pentru refuz nejustificat de soluţionare.

25. Raportând circumstanţele litigiului la conţinutul normativ al dispoziţiilor legale criticate, Curtea constată că prevederile art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3) şi (8), art. 22, art. 25, art. 32, art. 34, art. 35 şi ale 41 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 165/2013 nu au incidenţă în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, excepţia urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Nefiind îndeplinită cerinţa legăturii dintre conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (8) din legea examinată şi soluţionarea litigiului, ca o condiţie dirimantă a analizării excepţiei de neconstituţionalitate pe fond, Curtea constată că nu se poate pune problema analizării incidenţei Deciziei nr. 686 din 26 noiembrie 2014, încă nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.

26. Totodată, în privinţa dispoziţiilor art. 50 lit. a) din aceiaşi act normativ-de asemenea criticate - Curtea observă că prin acestea legiuitorul, din raţiuni de coordonare şi armonizare a terminologiei specifice legislaţiei în materia restituirii proprietăţilor, impuse de normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, a dispus înlocuirea sintagmei "despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, cu sintagma "măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România", astfel cum o consacră Legea nr. 165/2013. Ca atare, nici în acest caz nu rezultă relevanţa invocării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013 pentru soluţionarea litigiului în speţă, motiv pentru care şi această excepţie se justifică a fi respinsă ca inadmisibilă.

27. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

28. Or, în măsura în care Curtea constată constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Raţiunea aplicării acestor dispoziţii legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile.

29. Întrucât acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa judecătorească cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

30. În sfârşit, Curtea reaminteşte că, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, instanţa de judecată şi instituţiile abilitate să aplice legea în cauză vor respecta deciziile Curţii Constituţionale în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. De aceea, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii acestora reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă actual, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Joan Bradley şi Donald M. Sinclair şi, respectiv, de Karin Humbert şi Liana Alberta de Neuberger în dosarele nr. 25.073/3/2012 şi, respectiv, nr. 25.065/3/2012 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3) şi (8), art. 22, art. 25, art. 32, art. 34, art. 35, art. 41 alin. (1), (4) şi (5) şi ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 noiembrie 2014.

-****-

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 91 din data de 3 februarie 2015