DECIZIE nr. 213 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ioana Marilena Chiorean

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Cristina Maria Aioniţioaei şi alţii, Stelian Maricel Ailoaie şi alţii, Paul Ungureanu şi alţii şi Mariana Bădrăgan şi alţii, în dosarele nr. 2.602/40/2014, nr. 2.605/40/2014, nr. 2.597/40/2014 şi nr. 2.599/40/2014 ale Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă, de Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Rodica Antohe şi alţii, Mirela Gorgovan şi alţii, Jenica Rodica Munteanu şi alţii, Andra Camelia Anghel şi alţii, Alexandru Buzoianu şi alţii, Angelica Pestrea şi alţii, Angelica Toncea şi alţii, Mioara Otilia Căpităneanu şi alţii, Maria Mirela Mocanu şi alţii, Elena Negru şi alţii, Elisabeta Gherase şi alţii, Maria Calomeiţ şi alţii, Gheorghe- Marian Abraşu şi alţii, Valeriu Rusu şi alţii în dosarele nr. 955/113/2014, nr. 1.050/113/2014, nr. 939/113/2014, nr. 962/113/2014, nr. 956/113/2014, nr. 1.048/113/2014, nr. 1.111/113/2014, nr. 987/113/2014, nr. 1.392/113/2014, nr. 947/113/2014, nr. 1.017/113/2014, nr. 1.450/113/2014, nr. 1.165/113/2014 şi nr. 1.114/113/2014 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Adam Ildico şi alţii, Kalmandi Istvan-Csaba şi alţii şi Ramona Ruşti, în dosarele nr. 1.708/83/2014, nr. 1.318/83/2014 şi nr. 1.322/83/2014, şi de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Satu Mare în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Alezar Tunde şi alţii, Albert Rozalia şi alţii, Raluca Daniela Boldan şi Jakab Emese Eva, Bertok Edith şi alţii, Almasi Piroska Emese şi alţii, în dosarele nr. 1.467/83/2014, nr. 1.468/83/2014, nr. 1.470/83/2014, nr. 1.472/83/2014 şi nr. 1.477/83/2014 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, şi de acelaşi sindicat, în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi Pop Erzsebet şi alţii, în Dosarul nr. 1.308/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă, precum şi de Sindicatul Liber "Educaţia" Galaţi, în numele şi pentru membrii săi de sindicat Dana Bălăuţă şi alţii, Camelia Ciucă şi alţii, Loredana-Doiniţa Chiscoci şi Elena-Cristina Pomohaci, Mirela Geanina Radu, Georgeta Enacopol, Daniela Păcuraru şi alţii, în dosarele nr. 3.858/121/2014, nr. 3.788/121/2014, nr. 3.992/121/2014, nr. 3 993/121/2014, nr. 3.813/121/2014 şi nr. 3.955/121/2014 ale Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă, cauze care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.170-1.172D/2014, nr. 1.188-1.191D/2014, nr. 1.244D/2014, nr. 1.245D/2014, nr. 1.285D/2014, nr. 1.295D/2014, nr. 1.296D/2014, nr. 1.314D/2014, nr. 1.323D/2014, nr. 1.324D/2014, nr. 1.331 D/2014, nr. 1.332D/2014, nr. 1.334D/2014, nr. 1.345 - 1.348D/2014, nr. 1.425-1.431D/2014, nr. 4D/2015, nr. 5D/2015, nr. 163D/2015 şi nr. 195D/2015.
2. Dezbaterile au avut loc la data de 26 martie 2015, în prezenţa reprezentanţilor autorilor excepţiei şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a conexat dosarele nr. 1.171 D/2014, nr. 1.172D/2014, nr. 1.188- 1.191D/2014, nr. 1.244D/2014, nr. 1.245D/2014, nr. 1.285D/2014, nr. 1.295D/2014, nr. 1.296D/2014, nr. 1.314D/2014, nr. 1.323D/2014, nr. 1.324D/2014, nr. 1.331D/2014, nr. 1.332D/2014, nr. 1.334D/2014, nr. 1.345 - 1.348D/2014, nr. 1.425-1.431D/2014, nr. 4D/2015, nr. 5D/2015, nr. 163D/2015 şi nr. 195D/2015 la Dosarul nr. 1.170D/2014, care a fost primul înregistrat, şi, având în vedere cererea de amânare pentru depunerea de concluzii scrise formulată de reprezentanţii autorilor excepţiei, a amânat pronunţarea, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 coroborate cu ale art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă, pentru data de 31 martie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
3. Prin încheierile din 4 noiembrie 2014 şi din 25 noiembrie 2014, pronunţate în dosarele nr. 2.602/40/2014, nr. 2.605/40/2014, nr. 2.597/40/2014 şi nr. 2.599/40/2014, Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011, ridicată de Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat: Cristina Maria Aioniţioaei şi alţii, Stelian Maricel Ailoaie şi alţii, Paul Ungureanu şi alţii, Mariana Bădrăgan şi alţii, în cadrul soluţionării unor cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.
4. Prin încheierile din 6 noiembrie 2014, din 30 octombrie 2014, din 11 noiembrie 2014, din 18 noiembrie 2014, din 20 noiembrie 2014, din 13 noiembrie 2014, din 4 decembrie 2014 şi din 15 ianuarie 2015, pronunţate în dosarele nr. 955/113/2014, nr. 1.050/113/2014, nr. 939/113/2014, nr. 962/113/2014. nr. 956/113/2014, nr. 1.048/113/2014, nr. 1.111/113/2014, nr. 987/113/2014, nr. 1.392/113/2014, nr. 947/113/2014, nr. 1.017/113/2014, nr. 1.450/113/2014, nr. 1.165/113/2014 şi nr. 1.114/113/2014, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Rodica Antohe şi alţii, Mirela Gorgovan şi alţii, Jenica Rodica Munteanu şi alţii, Andra Camelia Anghel şi alţii, Alexandru Buzoianu şi alţii, Angelica Pestrea şi alţii, Angelica Toncea şi alţii, Mioara Otilia Căpităneanu şi alţii, Maria Mirela Mocanu şi alţii, Elena Negru şi alţii, Elisabeta Gherase şi alţii, Maria Calomeiţ şi alţii, Gheorghe Marian Abraşu şi alţii, Valeriu Rusu şi alţii în cadrul soluţionării unor cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.
5. Prin încheierile din 27 noiembrie 2014, din 20 noiembrie 2014 şi din 4 decembrie 2014, pronunţate în dosarele nr. 1.708/83/2014, nr. 1.318/83/2014, nr. 1.322/83/2014, nr. 1.467/83/2014, nr. 1.468/83/2014, nr. 1.470/83/2014, nr. 1.472/83/2014 şi nr. 1.477/83/2014, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011, excepţie ridicată de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Adam Ildico şi alţii, Kalmandi Istvan-Csaba şi alţii şi Ramona Ruşti, şi de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Alezar Tunde şi alţii, Albert Rozalia şi alţii, Raluca Daniela Boldan şi Jakab Emese Eva, Bertok Edith şi alţii, Almasi Piroska Emese şi alţii, în cadrul soluţionării unor cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.
6. Prin Sentinţa civilă nr. 1.764 din 20 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.858/121/2014, prin Sentinţa civilă nr. 1.675 din 13 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.788/121/2014, prin Sentinţa civilă nr. 1.489 din 23 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.992/121/2014, prin Sentinţa civilă nr. 1.490 din 23 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.993/121/2014, prin Sentinţa civilă nr. 1.484 din 23 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.813/121/2014, şi prin Sentinţa civilă nr. 1.487 din 23 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.955/121/2014, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011, excepţie ridicată de Sindicatul Liber "Educaţia" Galaţi, în numele şi pentru membrii săi de sindicat Dana Bălăuţă şi alţii, Camelia Ciucă şi alţii, Loredana-Doiniţa Chiscoci şi Elena-Cristina Pomohaci, Mirela Geanina Radu, Georgeta Enacopol, Daniela Păcuraru şi alţii, în cadrul soluţionării unor cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.
7. Prin Încheierea din 21 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.308/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Erzsebet Pop şi alţii, în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.
8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 877/2011. În acest sens, arată că, prin Legea nr. 63/2011, salariile de încadrare ale cadrelor didactice au fost micşorate, deşi, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877/2011, reîncadrarea salarială a cadrelor didactice, începând cu data de 1 ianuarie 2010, trebuia făcută în raport cu salariile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, adică prin luarea în calcul a unui coeficient de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400 lei. Conform considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877/2011 şi celor ale deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3/2011 şi nr. 11/2012, salariile cadrelor didactice trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul avut în luna iunie 2010, deci la nivelul prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
9. Autorii excepţiei arată că, în fapt, Legea nr. 63/2011 a readus valorile salariale ale cadrelor didactice la nivelul stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, care a fost declarată neconstituţională, ceea ce a condus la o scădere a cuantumului salariilor de 25%. În acest sens, susţin că, după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877/2011, Guvernul avea obligaţia să respecte prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi să modifice salariile prevăzute în anexele Legii nr. 63/2011 prin raportarea lor la valorile stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
10. În concluzie, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 sunt neconstituţionale, întrucât contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, deoarece aceste dispoziţii "perpetuează prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, chiar dacă introduc în locul coeficienţilor de multiplicare rezultatul înmulţirii acestora". Soluţia constituţională pentru uniformizarea salariilor din învăţământ "era raportarea valorilor la cele rezultate din prevederile Legii nr. 221/2008, constituţională."
11. Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă şi Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
13. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat în dosarele Curţii Constituţionale nr. 423D/2014, nr. 644D/2014 şi nr. 625D/2014, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate.
14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul - raportor, susţinerile părţilor prezente şi concluziile scrise depuse la dosare, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, cu modificările ulterioare. Deşi Legea nr. 63/2011 reglementează, după cum indică însuşi titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, având aplicabilitate limitată în timp, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acesteia, întrucât îşi produce efecte în cauzele în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Mai mult, aplicabilitatea Legii nr. 63/2011 a fost prelungită de legiuitor, succesiv, până la sfârşitul anului 2015.
17. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.
18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principala critică a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate este aceea că salariile personalului didactic şi didactic auxiliar trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul (calculat pe baza coeficientului de multiplicare 1,000 de 400 lei) prevăzut de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, coroborată cu Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Astfel, autorii excepţiei critică noua reglementare a salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar - Legea nr. 63/2011, cu privire la care Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2015, constatând constituţionalitatea acestora.
19. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a amintit, la paragraful 15 al acestei decizii, jurisprudenţa sa referitoare la dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). De asemenea, la acelaşi paragraf, Curtea a amintit jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. Cu privire la exigenţele referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor, Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, Curtea a reţinut că drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate.
20. Prin aceeaşi decizie, paragraful 16, Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticata dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ.
21. Cu privire la principiul constituţional al art. 1 alin. (5), prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Curtea s-a pronunţat în cadrul controlului a priori de constituţionalitate asupra Legii privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ (devenită Legea nr. 63/2011), reţinând că acesta impune existenţa unei legislaţii predictibile, unitare şi coerente. De asemenea, impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea, ceea ce presupune obligaţii deopotrivă opozabile atât legiuitorului primar, cât şi celui delegat. Curtea a mai constatat că aceste exigenţe nu sunt încălcate, câtă vreme legea a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii socioprofesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. Această lege temporară a fost promovată în scopul de a crea premisele necesare pentru ca statul să îşi îndeplinească obligaţiile constituţionale menţionate, prin aplicarea măsurilor preconizate urmând să se asigure existenţa fondurilor necesare pentru ca întreg personalul din învăţământ să îşi poată primi drepturile cuvenite, în aceleaşi condiţii, fără discriminări. Totodată, Curtea, în acord cu jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului, a subliniat distincţia dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată. În acelaşi sens sunt Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, şi Hotărârea din 20 mai 2010, pronunţată în Cauza Lelas împotriva Croaţiei, paragraful 58.
22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate de Curte prin deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
23. Referitor la invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea reţine că aceasta a avut ca obiect dispoziţiile art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 27 ianuarie 2010, potrivit cărora reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009. Prin această decizie, Curtea a reţinut considerentele Deciziei nr. 3 din 4 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 şi 31 decembrie 2009. Astfel, Curtea a reţinut că reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienţii şi salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, şi nu cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009. În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012, pronunţată în recurs în interesul legii, a stabilit că - în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 - personalul didactic din învăţământ aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009 "are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008".
24. Or, Curtea reţine că dispoziţiile de lege care au făcut obiectul deciziei sus-menţionate a Curţii Constituţionale şi Deciziei nr. 11 din 8 octombrie 2012 au fost abrogate prin Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care ar fi trebui să se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2011, dar, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul a stabilit că "în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010". Începând cu data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 care a reglementat încadrarea personalului didactic şi didactic auxiliar şi salarizarea acestui personal, pe baza unor noi grile de salarizare, prevăzute în anexele la lege, ce instituie salarii de încadrare pentru fiecare funcţie în parte, fără raportare la un coeficient de multiplicare astfel cum era prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008.
25. Aşadar, considerentele rezultate din Decizia Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011 şi din deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012 nu pot fi aplicate mutatis mutandis la situaţia legislativă actuală, şi anume la Legea nr. 63/2011, pentru că se referă la soluţii legislative diferite. Deciziile pronunţate în cadrul soluţionării unor recursuri în interesul legii reprezintă rezultatul unei activităţi de interpretare a legii, iar nu de legiferare, şi îşi găsesc aplicabilitatea atât timp cât norma interpretată este în vigoare.
26. Curtea observă că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, legiuitorul a reglementat prin art. 2 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, o majorare cu până la 10% a salariilor de bază şi a sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, pentru anumite categorii de personal didactic din învăţământul preuniversitar, începând cu ianuarie 2014, iar prin art. 2 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, o majorare cu 5% a salariilor de bază şi a sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază al personalului didactic şi didactic auxiliar, începând cu 1 martie 2015 şi cu 5% începând cu 1 septembrie 2015.
27. În final, Curtea ţine să sublinieze că, deşi legiuitorul are dreptul, potrivit Legii fundamentale, de a reglementa salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar, iar Legea nr. 63/2011 a fost concepută ca o lege temporară (a cărei aplicabilitate a fost prelungită succesiv până la sfârşitul anului 2015), totuşi, în activitatea de legiferare în această materie, legiuitorul trebuie să ţină seama că învăţământul constituie prioritate naţională, iar salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul şi importanţa activităţii prestate.
28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Cristina Maria Aioniţioaei şi alţii, Stelian Maricel Ailoaie şi alţii, Paul Ungureanu şi alţii şi Mariana Bădrăgan şi alţii, în dosarele nr. 2.602/40/2014, nr. 2.605/40/2014, nr. 2.597/40/2014 şi nr. 2.599/40/2014 ale Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă, de Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Rodica Antohe şi alţii, Mirela Gorgovan şi alţii, Jenica Rodica Munteanu şi alţii, Andra Camelia Anghel şi alţii, Alexandru Buzoianu şi alţii, Angelica Pestrea şi alţii, Angelica Toncea şi alţii, Mioara Otilia Căpităneanu şi alţii, Maria Mirela Mocanu şi alţii, Elena Negru şi alţii, Elisabeta Gherase şi alţii, Maria Calomeiţ şi alţii, Gheorghe-Marian Abraşu şi alţii, Valeriu Rusu şi alţii în dosarele nr. 955/113/2014, nr. 1.050/113/2014, nr. 939/113/2014, nr. 962/113/2014, nr. 956/113/2014, nr. 1.048/113/2014, nr. 1.111/113/2014, nr. 987/113/2014, nr. 1.392/113/2014, nr. 947/113/2014, nr. 1.017/113/2014, nr. 1.450/113/2014, nr. 1.165/113/2014 şi nr. 1.114/113/2014 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Adam Ildico şi alţii, Kalmandi Istvan-Csaba şi alţii şi Ramona Ruşti, în dosarele nr. 1.708/83/2014, nr. 1.318/83/2014 şi nr. 1.322/83/2014, şi de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Alezar Tunde şi alţii, Albert Rozalia şi alţii, Raluca Daniela Boldan şi Jakab Emese Eva, Bertok Edith şi alţii, Almasi Piroska Emese şi alţii, în dosarele nr. 1.467/83/2014, nr. 1.468/83/2014, nr. 1.470/83/2014, nr. 1.472/83/2014 şi nr. 1.477/83/2014 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, şi de acelaşi sindicat, în numele şi în calitate de reprezentant legal al membrilor săi Pop Erzsebet şi alţii, în Dosarul nr. 1.308/83/2014 al Curţii de Apel Oradea-Secţia I civilă, precum şi de Sindicatul Liber "Educaţia" Galaţi, în numele şi pentru membrii săi de sindicat Dana Bălăuţă şi alţii, Camelia Ciucă şi alţii, Loredana-Doiniţa Chiscoci şi Elena-Cristina Pomohaci, Mirela Geanina Radu, Georgeta Enacopol, Daniela Păcuraru şi alţii, în dosarele nr. 3.858/121/2014, nr. 3.788/121/2014, nr. 3.992/121/2014, nr. 3.993/121/2014, nr. 3.813/121/2014 şi nr. 3.955/121/2014 ale Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă, Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 361 din data de 26 mai 2015