HOTĂRÂRE nr. 60 din 10 februarie 2016 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării "Secţiunea 3A, subsecţiunea 3A1 şi 3A2 de la km 0+000 la km 8+700 pe teritoriul localităţilor Gilău şi Gârbău din judeţul Cluj" din cadrul obiectivului de investiţie "Autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea", precum şi suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2014
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (3), art. 11 alin. (6), art. 31 şi 32 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.363/2003 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Autostrada Brasov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea",
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
Hotărârea Guvernului nr. 416/2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării "Secţiunea 3A, subsecţiunea 3A1 şi 3A2 de la km 0+000 la km 8+700 pe teritoriul localităţilor Gilău şi Gârbău din judeţul Cluj" din cadrul obiectivului de investiţie "Autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 26 mai 2014, se completează după cum urmează:
1.Anexa nr. 1 se completează cu amplasamentul/harta topografică prevăzut în anexa nr. 1*) la prezenta hotărâre.
_____
*) - Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărţii topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacţională.
2.La anexa nr. 2, după poziţia nr. 346 se introduc 155 de noi poziţii, respectiv poziţiile nr. 3461-346155, şi după poziţia nr. 618 se introduc 211 noi poziţii, respectiv poziţiile nr. 619-829, în conformitate cu anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. II
(1)Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul completat potrivit art. I pct. 1, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
(2)Lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza localităţilor Gilău şi Gârbău din judeţul Cluj, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor este prevăzută în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. III
Se aprobă suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2014, pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul completat potrivit art. I pct. 1, cu suma totală de 74 mii lei, care este alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, conform Legii bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, la capitolul 84.01 "Transporturi", titlul 55 "Alte transferuri", articolul 55.01 "Transferuri Interne", alineatul 55.01.12 "Investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat".
Art. IV
Sumele individuale prevăzute la art. III se virează de către Ministerul Transporturilor, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. la dispoziţia proprietarilor de imobile, pentru lucrarea de utilitate publică, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.
Art. V
Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum şi de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Art. VI
Planul cu amplasamentul lucrării prevăzut la art. I pct. 1 se aduce la cunoştinţă publică prin afişarea la sediul consiliilor locale implicate, respectiv şi prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
Art. VII
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor,

Dan Marian Costescu

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

ANEXA nr. 1:
_____
- Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărţii topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacţională.
ANEXA nr. 2: COMPLETĂRI LA LISTA cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică "Secţiunea 3A, subsecţiunea 3A1 şi 3A2 de la km 0+000 la km 8+700 situate pe teritoriul localităţilor Gilău şi Gârbău din judeţul Cluj" din cadrul obiectivului de investiţii "Autostrada Bucureşti-Târgu Mureş-Cluj-Oradea", proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor

Nr. crt.

Judeţul

Unitatea administrativ-teritorială

Numele şi prenumele proprietarului/deţinătorului imobilului

Categoria de folosinţă

Tarlaua

Parcela

Nr. cadastral

Suprafaţa totală

Suprafaţa de expropriat

(mp)

Valoarea despăgubirii, conform Legii nr. 255/2010

(lei)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

3461

Cluj

GILĂU

SFARLEA D. VICTORIA

arabil extravilan

13

parte din 129

5531

376

225

135,00

3462

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

14

drum

-

370

370

179,08

3463

Cluj

GILĂU

OKOS CAROL

fâneţe extravilan

14

parte din 22

5660

18

18

3,67

3464

Cluj

GILĂU

NECIU GAVRIL, NECIU GAVRILĂ

arabil extravilan

14

parte din 21

5505

1551

1551

930,60

3465

Cluj

GILĂU

FLOREA MARIA, MOCAN LUCREŢIA, SFÂRLEA EUGENIA, MOCAN GHEORGHE-VASILE

fâneţe extravilan

14

parte din 458

5559

2162

1821

371,48

3466

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

fâneţe extravilan

14

-

-

17535

3835

782,34

3467

Cluj

GILĂU

ŞANDOR N. RUSANDA, TUREI I. AUREL

arabil extravilan

13

parte din 183

5521

2798

1632

979,20

3468

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

14

drum

-

205

205

99,22

3469

Cluj

GILĂU

KADAR MARTIN

arabil extravilan

14

parte din 371

5576

10

10

6,00

34610

Cluj

GILĂU

TOROK I. ANDRAS, TOROK A. ANDRAS

arabil extravilan

14

parte din 949

5551

457

457

274,20

34611

Cluj

GILĂU

CHIRCA IOAN, LĂPUŞAN LUCREŢIA, CHIRCA LIANA VIORICA, CHIRCA VIORICA

fâneţe extravilan

14

parte din 36

5606

4989

917

187,07

34612

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

14

parte din 26/1

5708

430

198

118,80

34613

Cluj

GILĂU

VELE I. IOAN, VELE I. ANA

fâneţe extravilan

14

parte din 126/2

5555

992

563

114,85

34614

Cluj

GILĂU

MAJA MONICA

neproductiv extravilan

14

parte din 36

5581

91

27

4,86

34615

Cluj

GILĂU

MAJA MONICA

neproductiv extravilan

14

parte din 36

5580

3861

2771

498,78

34616

Cluj

GILĂU

MURESAN IOAN

arabil extravilan

14

617

-

2000

294

176,40

34617

Cluj

GILĂU

VIDREAN MARIA

arabil extravilan

14

77

-

2900

667

400,20

34618

Cluj

GILĂU

COSTEL PAUL

arabil extravilan

14

-

-

2900

426

255,60

34619

Cluj

GILĂU

MITRU ALEXI

arabil extravilan

14

-

-

2900

494

296,40

34620

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

14

drum

-

161

161

77,92

34621

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

14

-

-

3822

1141

684,60

34622

Cluj

GILĂU

SFÂRLEA ALEXANDRU-DUMITRU

neproductiv extravilan

14

parte din 15

5515

2817

1488

267,84

34623

Cluj

GILĂU

OKOS CAROL

fâneţe extravilan

14

parte din 59/3

5636

2260

266

54,26

34624

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

14

parte din 372/1

-

1034

33

19,80

34625

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

14

parte din 256/2

5596

2340

334

200,40

34626

Cluj

GILĂU

SFÎRLEA TEODOREL

arabil extravilan

14

parte din 64

5226

1501

36

21,60

34627

Cluj

GILĂU

SFÂRLEA V. DUMITRU, prin moştenitori, SFÎRLEA V. IOAN, SFÂRLEA TUDORA

arabil extravilan

13

parte din 79/1

5149

2173

49

29,40

34628

Cluj

GILĂU

TRAI ELISABETA, TRAI ARPAD, TRAI IOZSEF

fâneţe extravilan

13

parte din 52

5340

1138

37

7,55

34629

Cluj

GILĂU

TRAI ELISABETA, TRAI ARPAD, TRAI IOZSEF

fâneţe extravilan

13

parte din 52

5339

183

85

17,34

34630

Cluj

GILĂU

MAIER S. IOAN, POPA MARIA

fâneţe extravilan

13

parte din 131

5189

9

9

1,84

34631

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

13

drum

-

1

1

0,48

34632

Cluj

GILĂU

RĂZOARE I. ELISABETA, RĂZOARE ELISABETA

arabil extravilan

13

parte din 267

5244

1277

32

19,20

34633

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

fâneţe extravilan

13

parte din 111/1

5192

3222

1787

364,55

34634

Cluj

GILĂU

OLTEAN I. GHEORGHE

fâneţe extravilan

13

211

-

755

52

10,61

34635

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

13

parte din 113

5464

63

63

37,80

34636

Cluj

GILĂU

GAGYI IOAN, GAGYI DENES

fâneţe extravilan

13

parte din 212

5456

266

192

39,17

34637

Cluj

GILĂU

GAGYI IOAN, GAGYI DENES

arabil extravilan

13

parte din 211

5489

312

73

43,80

34638

Cluj

GILĂU

ILLYEFALVI-FARKAS PAVEL, ILYEFALVI PAVEL

fâneţe extravilan

13

151

51905

272

3

0,61

34639

Cluj

GILĂU

SUVEGES Ş. ELISABETA, LORINCZ Ş. VARVARA, COVACIU Ş. SAROLTA, TAMAŞ D. ALEXANDRU, TAMAŞ D. ŞTEFAN, TAMAŞ D. IRMA, TAMAS A. ALEXANDRU

arabil extravilan

13

parte din 160/3

5281

3731

243

145,80

34640

Cluj

GILĂU

SUVEGES Ş. ELISABETA, LORINCZ Ş. VARVARA, COVACIU Ş. SAROLTA

fâneţe extravilan

13

parte din 160/4

5029

86

86

17,54

34641

Cluj

GILĂU

SUVEGES Ş. ELISABETA, LORINCZ Ş. VARVARA, COVACIU Ş. SAROLTA

arabil extravilan

13

parte din 160/2

5296

19

19

11,40

34642

Cluj

GILĂU

CRIŞAN ANA, CRIŞAN IOAN

fâneţe extravilan

13

parte din 22

4670

51

51

10,40

34643

Cluj

GILĂU

MON IOAN

arabil extravilan

13

parte din 79

4566

4813

114

68,40

34644

Cluj

GILĂU

BOITOŞ I. DUMITRU, VELE T. VIORICA

neproductiv extravilan

13

parte din 171

5223

2618

3

0,54

34645

Cluj

GILĂU

BOITOŞ I. DUMITRU, VELE T. VIORICA

arabil extravilan

13

parte din 171

5222

5730

242

145,20

34646

Cluj

GILĂU

LAYOSI PELAGHIA, LAJOSI PELAGHIA

arabil extravilan

13

Vistelaie

5263

7408

125

75,00

34647

Cluj

GILĂU

VELE L. VASILE

arabil extravilan

13

parte din 74

5045

2944

34

20,40

34648

Cluj

GILĂU

CHIRCĂ I. FLOARE, TOADER N. GAVRIL, TOADER ELENA

arabil extravilan

13

parte din 109

5277

3249

37

22,20

34649

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

12

parte din 241/2

5467

897

39

23,40

34650

Cluj

GILĂU

COSTIN IOAN, prin moştenitori, COSTIN DAN

arabil extravilan

12

parte din 241

5208

1608

137

82,20

34651

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

12

parte din 241/1

5459

2541

315

189,00

34652

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

12

-

-

2893

397

238,20

34653

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

12

-

-

3859

988

592,80

34654

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

12

-

-

2619

730

438,00

34655

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

12

-

-

3047

841

504,60

34656

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

12

-

-

2782

678

406,80

34657

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

12

-

-

5387

1003

601,80

34658

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

12

-

-

2419

166

99,60

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

34659

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

12

-

-

2746

834

500,40

34660

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

12

drum

-

120

120

58,08

34661

Cluj

GILĂU

VELE I. IOAN

arabil extravilan

12

parte din 17/1

5072

2553

287

172,20

34662

Cluj

GILĂU

SOPON V. MARIA

arabil extravilan

12

parte din 18

5645

2459

14

8,40

34663

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

12

parte din 19

5694

2492

29

17,40

34664

Cluj

GILĂU

RUS P. VASILE, SILAGHI V. MARIA

fâneţe extravilan

8

parte din 141

4649

195

73

14,89

34665

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

13

parte din 206/3

5495

1970

108

64,80

34666

Cluj

GILĂU

CADIŞ EUGENIA, MAIER MARIA, SFIRLEA VICTORIA, GRETA OCTAVIAN

arabil extravilan

13

parte din 285

4622

1409

78

46,80

34667

Cluj

GILĂU

SFÎRLEA M. IOAN, SFÎRLEA IOAN

arabil extravilan

13

parte din 283

5370

1106

1

0,60

34668

Cluj

GILĂU

SFÎRLEA M. IOAN, SFÎRLEA IOAN

arabil extravilan

13

parte din 283

5373

453

51

30,60

34669

Cluj

GILĂU

SFÎRLEA I. IOAN, SFÂRLEA I. VICTORIA

arabil extravilan

14

parte din 30

5479

1251

138

82,80

34670

Cluj

GILĂU

SFÎRLEA I. IOAN, SFÂRLEA I. VICTORIA

fâneţe extravilan

13

parte din 21

4699

138

14

2,86

34671

Cluj

GILĂU

SFIRLEA M. IOAN, SFIRLEA IOAN

fâneţe extravilan

13

parte din 284

4580

3279

652

133,01

34672

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

13

parte din 55

-

12

12

7,20

34673

Cluj

GILĂU

ILLYEFALVI-FARKAS PAVEL, ILYEFALVI PAVEL

arabil extravilan

13

parte din 151

5160

1275

1275

765,00

34674

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

fâneţe extravilan

13

parte din 284/1

4763

10266

1316

268,46

34675

Cluj

GILĂU

MAIER EUGEN

arabil extravilan

13

parte din CAD 3347 iniţial

4713

211

116

69,60

34676

Cluj

GILĂU

POPOVICI FLORICA

arabil intravilan

13

parte din 1/2

5082

1230

189

10491,48

34677

Cluj

GILĂU

IACOB GHEORGHE, BOLBOACA ANA, MAXIM EMIL, MAXIM ANDRA, MAXIM ADRIAN

arabil intravilan

13

-

-

2000

266

14765,79

34678

Cluj

GILĂU

VALEAN MARIA, MAIER IOAN, TOPAN OLIMPIA FLORENTINA

curţi, construcţii intravilan

13

-

-

5790

114

10545,68

34679

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

13

drum

-

155

155

75,02

34680

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

13

-

-

2869

82

49,20

34681

Cluj

GILĂU

POPOVICI FLORICA

curţi construcţii intravilan

13

parte din 1/1

5100

11

11

1017,57

34682

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

13

drum

-

44

44

21,30

34683

Cluj

GILĂU

SFIRLEA I. PETRU, DOŢI GHEORGHE,STAN GHEORGHE

arabil extravilan

13

parte din 106

4341

549

252

151,20

34684

Cluj

GILĂU

SFIRLEA PETRU, DOCZI FLORICA, PLEŞA GLIGOR, PLEŞA GRIGORE, PLEŞA VALERIA

arabil extravilan

13

parte din 106

4389

2679

7

4,20

34685

Cluj

GILĂU

ROTARIU FLOARE

arabil extravilan

13

262

53743

4300

12

7,20

34686

Cluj

GILĂU

MAIER MARIA, RUS VASILE

arabil extravilan

13

parte din 55

4404

80

80

48,00

34687

Cluj

GILĂU

MAIER GHE. LUCREŢIA, VELE GH. MARIA

arabil extravilan

14

parte din 560

4369

732

474

284,40

34688

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

13

drum

-

36

36

17,42

34689

Cluj

GILĂU

SFIRLEA GHEORGHE, BALC ANA, SFÂRLEA LAURENŢIU OVIDIU

arabil extravilan

13

parte din 128

4383

15

15

9,00

34690

Cluj

GILĂU

COMAN VASILE, prin moştenitori, COMAN MARIA

arabil extravilan

13

parte din 63

4377

504

497

298,20

34691

Cluj

GILĂU

MAIER IOAN

arabil extravilan

13

parte din 62

4358

1213

812

487,20

34692

Cluj

GILĂU

TOPAN I. MARIA, DAVID FLOARE

arabil extravilan

13

62

-

2900

160

96,00

34693

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

13

drum

-

40

40

19,36

34694

Cluj

GILĂU

BULBOACA MARIA

arabil extravilan

13

parte din 55

4366

46

46

27,60

34695

Cluj

GILĂU

DAVID FLOAREA, TOPAN VASILE, SANDOR MARIANA

arabil extravilan

13

parte din 44

4350

308

308

184,80

34696

Cluj

GILĂU

SFIRLEA V. VASILE, SFÂRLEA V. VASILE

arabil extravilan

13

parte din 54

4355

854

485

291,00

34697

Cluj

GILĂU

ABRUDAN NICOLAE, ABRUDAN LAURENTIU, ABRUDAN V., COMAN LUDOVICA, BELC FLORICA

arabil extravilan

11

parte din 71

4347

2378

536

321,60

34698

Cluj

GILĂU

BEGAMERY GRIGORIU, COMAN STEFAN

arabil extravilan

13

-

-

1400

24

14,40

34699

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

13

drum

-

12

12

5,81

346100

Cluj

GILĂU

NAGY MARIA

arabil extravilan

14

parte din 37

5125

40

40

24,00

346101

Cluj

GILĂU

PLEŞA SABINA, PLEŞA TRAIAN

arabil extravilan

14

parte din 356

52171

625

199

119,40

346102

Cluj

GILĂU

IEPURE ANA, SFÂRLEA DUMITRU

arabil extravilan

12

parte din 140

5120

1070

93

55,80

346103

Cluj

GILĂU

MORAR IOAN, MORAR MARIA

arabil extravilan

11

parte din 919

5132

1516

18

10,80

346104

Cluj

GILĂU

GABOR PETRU, GABOR AURELIA, POP GHEORGHE

arabil extravilan

13

parte din 41

4335

116

116

69,60

346105

Cluj

GILĂU

LĂPUŞAN PETRU, DASCĂL VICTORIA

arabil extravilan

11

parte din 36

4380

2471

13

7,80

346106

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

13

drum

-

27

27

13,07

346107

Cluj

GILĂU

COMAN I. ŞTEFAN

arabil extravilan

13

880

-

2900

269

161,40

346108

Cluj

GILĂU

MURESAN ANA

arabil extravilan

13

parte din 67

4333

1241

1241

744,60

346109

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

13

drum

-

46

46

22,26

346110

Cluj

GILĂU

COMAN MARIA

arabil extravilan

13

parte din 33/2

4374

2481

739

443,40

346111

Cluj

GILĂU

BULPRICH STAN GHEORGHE

arabil extravilan

13

289

-

2600

45

27,00

346112

Cluj

GILĂU

TOPAN D. DUMITRU, FARCAŞ IOAN, FĂRCAŞ DAN IOAN, SOPORAN MARIA, FILIP I. ADRIANA, FARCAŞ CRISTINA

arabil extravilan

12

parte din 186

4401

12

12

7,20

346113

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

13

51

4394

1365

510

306,00

346114

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

13

drum

-

78

78

37,75

346115

Cluj

GILĂU

MAIER EUGEN

arabil extravilan

13

parte din CAD 3347 iniţial

4714

12

12

7,20

346116

Cluj

GILĂU

MAIER EUGEN

fâneţe extravilan

13

parte din CAD 3313 iniţial

4606

1341

972

198,29

346117

Cluj

GILĂU

MAIER IOAN, MAIER VASILE, MAIER GAVRILĂ

arabil extravilan

13

parte din 506

4616

3481

450

270,00

346118

Cluj

GILĂU

SIMONCA GH. MARIA, SIMONCA V. GHEORGHE

neproductiv extravilan

13

parte din 507

4702

2509

80

14,40

346119

Cluj

GILĂU

NAGY AURELIA

arabil extravilan

13

parte din 143

5738

3741

36

21,60

346120

Cluj

GILĂU

MORAR IOSIF, MORAR SILVIA

arabil extravilan

13

parte din 141, 142

5379

4811

121

72,60

346121

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

13

drum

-

4

4

1,94

346122

Cluj

GILĂU

KIRALY ROZALIA, SANTA NICOLAE, GROZA GELU

arabil extravilan

13

parte din 466

5201

1380

41

24,60

346123

Cluj

GILĂU

TIMBUC GH. DAVID

arabil extravilan

13

parte din 289

5171

1176

15

9,00

346124

Cluj

GILĂU

SFÎRLEA IOAN, SFÂRLEA NICOLAE

arabil extravilan

13

parte din 100

5320

1791

91

54,60

346125

Cluj

GILĂU

TEXE S. ECATERINA

arabil extravilan

13

parte din 229

4569

1422

158

94,80

346126

Cluj

GILĂU

RACZ FRANCISC, RAŢIU FRANCISC

arabil extravilan

13

parte din 230

4664

1007

162

97,20

346127

Cluj

GILĂU

MIHALY G. ILEANA, PETRIC IOAN

arabil extravilan

4

parte din 44

4736

601

116

69,60

346128

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

13

drum

-

11

11

5,32

346129

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

11

parte din 30/1

4684

139

16

9,60

346130

Cluj

GILĂU

MAIER IOAN, ZVANCIUC MARIA-LUCREŢIA

arabil extravilan

13

parte din 102

5163

3665

104

62,40

346131

Cluj

GILĂU

BORBELY USTVAN, CZAKO ECATERINA, BORBELY ISTVAN

neproductiv extravilan

13

parte din 300/1

5085

883

132

23,76

346132

Cluj

GILĂU

BORBELY USTVAN, CZAKO ECATERINA, BORBELY ISTVAN

neproductiv extravilan

13

parte din 300/2

5182

167

38

6,84

346133

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

13

drum

-

74

74

35,82

346134

Cluj

GILĂU

MICACI IOAN

arabil extravilan

13

-

-

7200

46

27,60

346135

Cluj

GILĂU

TOPAN GH. GHEORGHE, TOPAN GH. IOAN, ŞANDOR GH. ANA, NISTORGH. LUCREŢIA

arabil extravilan

13

parte din 16

5293

2129

78

46,80

346136

Cluj

GILĂU

RUS I. IOAN, RUS I. GAVRIL, RUS I. VICTORIA

fâneţe extravilan

13

parte din 251

5563

998

1

0,20

346137

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

14

parte din 372/1

-

53242

300

180,00

346138

Cluj

GILĂU

VELE I. IOAN, VELE I. ANA

fâneţe extravilan

14

parte din 126/2

5556

922

680

138,72

346139

Cluj

GILĂU

SANDOR RODICA

neproductiv extravilan

14

parte din 102

5527

1356

589

106,02

346140

Cluj

GILĂU

ŞANDOR N. NICOLAE

arabil extravilan

14

parte din 136

5590

1934

36

21,60

346141

Cluj

GILĂU

BURCA GHEORGHE, GABOR PETRU

arabil extravilan

14

parte din 26

5612

374

152

91,20

346142

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

14

parte din 26/1

5709

9074

273

163,80

346143

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

drum de exploatare

14

drum

-

14

14

6,78

346144

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

arabil extravilan

14

-

-

4141

5

3,00

346145

Cluj

GILĂU

TOROK I. ANDRAS, TOROK A. ANDRAS

arabil extravilan

14

parte din 949

5552

143

91

54,60

346146

Cluj

GILĂU

KADAR MARTIN

arabil extravilan

14

parte din 371

5577

267

70

42,00

346147

Cluj

GILĂU

SZABO I. GHEORGHE, SZABO I. ILEANA, SZABO I. MARTIN, SZABO I. ELISABETA, SZABO I. IOAN, SZABO A. IULIANA

arabil extravilan

14

parte din 41

5572

268

63

37,80

346148

Cluj

GILĂU

BAGAMERI GHEORGHE, KIRALY ELISABETA, BAGAMERI GRIGORIU

arabil extravilan

13

parte din 68

5603

18

18

10,80

346149

Cluj

GILĂU

BAGAMERI ILEANA, HARASTOSI ANA, NAGY ROZALIA

arabil extravilan

14

parte din 21

5524

2301

1115

669,00

346150

Cluj

GILĂU

SFÂRLEA A. DUMITRU

fâneţe extravilan

14

parte din 73

5569

5669

252

51,41

346151

Cluj

GILĂU

COMUNA GILĂU

fâneţe extravilan

14

-

-

5933

57

11,63

346152

Cluj

GILĂU

SZABO I. GHEORGHE, SZABO I. ILEANA, SZABO I. MARTIN, SZABO I. ELISABETA, SZABO I. IOAN, PETRIC IOAN

fâneţe extravilan

14

parte din 58

5509

1594

403

82,21

346153

Cluj

GILĂU

COMAN STEFAN, COMAN IOAN

arabil extravilan

14

993

-

3100

18

10,80

346154

Cluj

GILĂU

SOPON V. MARIA

arabil extravilan

14

parte din 458

5599

14

14

8,40

346155

Cluj

GILĂU

COMPOSESORATUL "STEJARUL" VIŞTEA

pădure

14

parte din 944

5616

30588

12

7,92

......

          

619

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY STEFAN

arabil extravilan

73

parte din 5021/1

1913

1187

6

1,35

620

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ECATERINA

arabil extravilan

73

parte din 5021/2

1950

1003

44

9,90

621

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ŞTEFAN

arabil extravilan

73

parte din 5021/3

1938

1006

94

21,15

622

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ŞTEFAN

arabil extravilan

73

parte din 5021/4

1882

967

162

36,45

623

Cluj

GÂRBĂU

SZOLLOS KIS ECATERINA, SZALLOS STEFAN

arabil extravilan

73

parte din 5021/5

1878

748

140

31,50

624

Cluj

GÂRBĂU

GERGELY KATALIN, SZEKELY ENIQUE

arabil extravilan

73

parte din 5021/6

2201

599

130

29,25

625

Cluj

GÂRBĂU

LĂPUŞAN ELISABETA

arabil extravilan

73

parte din 5021/7

1934

491

121

27,23

626

Cluj

GÂRBĂU

LĂPUŞAN IOAN

arabil extravilan

73

parte din 5021/8

1943

243

51

11,48

627

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS ISTVAN

arabil extravilan

73

parte din 5021/10

1963

55

1

0,23

628

Cluj

GÂRBĂU

COMUNA GÂRBĂU

arabil extravilan

73

parte din 5021/11/1

1970

8

1

0,23

629

Cluj

GÂRBĂU

NAGY ŞTEFAN

arabil extravilan

73

parte din 4908/2

1903

3343

690

155,25

630

Cluj

GÂRBĂU

COMUNA GÂRBĂU

arabil extravilan

73

-

-

28257

579

130,28

631

Cluj

GÂRBĂU

COMUNA GÂRBĂU

drum de exploatare

73

drum

-

55

55

10,29

632

Cluj

GÂRBĂU

KOSZORUS ECATERINA

arabil extravilan

73

1721/5

-

1800

20

4,50

633

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN

arabil extravilan

73

1721/6

-

1800

35

7,88

634

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN

arabil extravilan

73

parte din 4908/1

1873

1794

26

5,85

635

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY ISTVAN

arabil extravilan

73

parte din 4903/9

1729

3147

305

68,63

636

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS ŞTEFAN

arabil extravilan

73

parte din 4903/8

1687

553

120

27,00

637

Cluj

GÂRBĂU

KOCSIS CATALINA

arabil extravilan

73

parte din 4903/7

2041

1362

214

48,15

638

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS ŞTEFAN

arabil extravilan

73

parte din 4903/6

2026

1579

66

14,85

639

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY IOAN

arabil extravilan

73

parte din 4903/5

2044

4004

397

89,33

640

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ECATERINA

arabil extravilan

73

parte din 4903/4

2034

1809

313

70,43

641

Cluj

GÂRBĂU

GASPARIOAN

arabil extravilan

73

parte din 4903/3

2037

1567

381

85,73

642

Cluj

GÂRBĂU

KELEMEN STEFAN

arabil extravilan

72

parte din 4921/5

1718

5

5

1,13

643

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS ECATERINA

arabil extravilan

73

4903/2

-

3200

590

132,75

644

Cluj

GÂRBĂU

NAGY SZEKELY CATALINA

arabil extravilan

73

4903/1

-

3200

369

83,03

645

Cluj

GÂRBĂU

COMUNA GÂRBĂU

arabil extravilan

73

-

-

5653

14

3,15

646

Cluj

GÂRBĂU

LAPUSAN ISTVAN

arabil extravilan

72

parte din 4921/4

1754

340

340

76,50

647

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY ŞTEFAN

arabil extravilan

72

parte din 4921/3

1711

638

450

101,25

648

Cluj

GÂRBĂU

ANDRAS MARTIN

arabil extravilan

72

parte din 4769/2

1735

995

20

4,50

649

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS KIS FRANCISC

arabil extravilan

72

parte din 4769/3

2275

983

36

8,10

650

Cluj

GÂRBĂU

SZUCS ECATERINA

arabil extravilan

72

parte din 4769/4

1655

2223

255

57,38

651

Cluj

GÂRBĂU

SZOLLOSI IOAN

arabil extravilan

72

parte din 4769/5

1620

1224

208

46,80

652

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY ISTVAN

arabil extravilan

72

parte din 4769/30

1608

11160

23

5,18

653

Cluj

GÂRBĂU

EGVED ECATERINA

arabil extravilan

72

parte din 4769/29

2315

1900

94

21,15

654

Cluj

GÂRBĂU

LAPUSAN ISTVAN

arabil extravilan

72

parte din 4769/28

1652

3319

151

33,98

655

Cluj

GÂRBĂU

ANDRAS IULIU

arabil extravilan

72

parte din 4769/27

2351

4272

76

17,10

656

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ELISABETA

arabil extravilan

72

parte din 4769/25

1649

1518

143

32,18

657

Cluj

GÂRBĂU

NAGYIOAN

arabil extravilan

72

parte din 4769/24

1623

1410

1

0,23

658

Cluj

GÂRBĂU

LĂPUŞAN IOAN

arabil extravilan

71

parte din 135

1587

1321

124

27,90

659

Cluj

GÂRBĂU

MATIAS ELISABETA

arabil extravilan

71

parte din 132

1676

1739

2

0,45

660

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS CATARINA, MATYAS CATALINA

arabil extravilan

71

parte din 131

1510

2338

39

8,78

661

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY IOAN

arabil extravilan

71

parte din 130

1497

2784

205

46,13

662

Cluj

GÂRBĂU

MATIAS IOAN

fâneţe extravilan

71

108/9

-

5600

82

6,97

663

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ISTVAN

fâneţe extravilan

71

parte din 108/7

1500

1992

86

7,31

664

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ŞTEFAN

fâneţe extravilan

71

parte din 108/6

1476

1959

88

7,48

665

Cluj

GÂRBĂU

KEREKES CATALINA, KEREKES ISTVAN

arabil extravilan

71

parte din 106

1473

7242

355

79,88

666

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ELISABETA

arabil extravilan

71

108/4

-

3000

21

4,73

667

Cluj

GÂRBĂU

MATIAS ELISABETA

arabil extravilan

71

parte din 132

1675

1705

211

47,48

668

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 123

1403

1493

44

9,90

669

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ISTVAN

arabil extravilan

71

parte din 126

1570

186

28

6,30

670

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS ECATERINA

arabil extravilan

71

105

-

3000

2

0,45

671

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS ŞTEFAN

arabil extravilan

71

parte din 104

1494

2734

31

6,98

672

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY ANDREI

arabil extravilan

71

parte din 103

1484

1973

2

0,45

673

Cluj

GÂRBĂU

GASPAR IOAN

arabil extravilan

71

parte din 102/1

1507

1608

10

2,25

674

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS JANOS, KOVACS ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 117

1525

376

1

0,23

675

Cluj

GÂRBĂU

NAGY-SZEKELY CATALINA

arabil extravilan

71

parte din 101

1480

1383

16

3,60

676

Cluj

GÂRBĂU

SZUCS ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 80

1457

264

5

1,13

677

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN, SZALLOS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 79/1

1452

473

60

13,50

678

Cluj

GÂRBĂU

KIS TOROK ISTVAN, KEREKES ERZSEBET

arabil extravilan

71

parte din 78

1430

652

114

25,65

679

Cluj

GÂRBĂU

GASPARIOAN

arabil extravilan

71

parte din 81

2392

765

137

30,83

680

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS ŞTEFAN

arabil extravilan

71

parte din 78/2

1464

729

228

51,30

681

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS ŞTEFAN

arabil extravilan

71

parte din 78/2

1465

1012

410

92,25

682

Cluj

GÂRBĂU

KIS TOROK ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 79/2

1425

917

342

76,95

683

Cluj

GÂRBĂU

KIS TOROK ISTVAN, KEREKES ERZSEBET

arabil extravilan

71

parte din 78

1431

291

271

60,98

684

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN, SZALLOS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 79/1

1453

893

204

45,90

685

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS CATALINA

arabil extravilan

71

parte din 82/2

1447

983

210

47,25

686

Cluj

GÂRBĂU

GASPAR STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 85

1958

690

165

37,13

687

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ERZSEBET

arabil extravilan

71

parte din 84/1

1974

680

132

29,70

688

Cluj

GÂRBĂU

ANDRAS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 83

1897

579

110

24,75

689

Cluj

GÂRBĂU

NAGY MARTIN

arabil extravilan

71

parte din 86

1887

455

84

18,90

690

Cluj

GÂRBĂU

GASPAR MARTON, GASPAR MARTIN

arabil extravilan

71

parte din 85/1

1925

1026

142

31,95

691

Cluj

GÂRBĂU

BARTHA ANDREI

arabil extravilan

71

parte din 88/2

1544

1901

353

79,43

692

Cluj

GÂRBĂU

VARGA MARTIN

arabil extravilan

71

parte din 87/3

1866

517

68

15,30

693

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ISTVAN

arabil extravilan

71

parte din 93

1772

695

104

23,40

694

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ELISABETA

arabil extravilan

71

parte din 91

1853

712

80

18,00

695

Cluj

GÂRBĂU

LĂPUŞAN ELISABETA

arabil extravilan

71

parte din 95

1862

506

51

11,48

696

Cluj

GÂRBĂU

SZUCS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 90

1870

341

5

1,13

697

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY MARTIN

arabil extravilan

71

parte din 94

1858

226

3

0,68

698

Cluj

GÂRBĂU

COMUNA GÂRBĂU

arabil extravilan

71

-

-

7079

985

221,63

699

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ISTVAN, SZALLOS IULIANA

arabil extravilan

71

parte din 98/2

1704

71

71

15,98

700

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS-BANDI IOAN

arabil extravilan

71

parte din 129

1684

4384

808

181,80

701

Cluj

GÂRBĂU

NAGY ŞTEFAN

arabil extravilan

71

parte din 128

1563

2051

549

123,53

702

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ELISABETA

arabil extravilan

71

parte din 127

1576

658

123

27,68

703

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ISTVAN

arabil extravilan

71

parte din 126

1569

382

84

18,90

704

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ŞTEFAN

arabil extravilan

71

parte din 125

1384

3

3

0,68

705

Cluj

GÂRBĂU

KELEMEN STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 147

1390

2241

146

32,85

706

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY KATALIN

arabil extravilan

71

parte din 145

1370

2065

44

9,90

707

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ISTVAN

arabil extravilan

71

parte din 143

1399

2450

237

53,33

708

Cluj

GÂRBĂU

NAGY IOAN

arabil extravilan

71

parte din 141

1591

974

24

5,40

709

Cluj

GÂRBĂU

SZOLLOS ILEANA

arabil extravilan

71

parte din 140

1561

992

15

3,38

710

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ELISABETA

arabil extravilan

71

parte din 139

1551

96

7

1,58

711

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY IOAN

arabil extravilan

71

parte din 138

1583

25

1

0,23

712

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS STEFAN

arabil extravilan

72

parte din 4769/16

1646

1950

1

0,23

713

Cluj

GÂRBĂU

KOCSIS FRANCISC

arabil extravilan

72

parte din 4769/15

2332

2111

19

4,28

714

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN

arabil extravilan

72

parte din 4769/14/2

1611

2888

113

25,43

715

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY ISTVAN

arabil extravilan

72

parte din 4769/14/1

1643

2666

131

29,48

716

Cluj

GÂRBĂU

KEREKES ISTVAN

arabil extravilan

72

parte din 4769/13

1599

1769

87

19,58

717

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS ILEANA

arabil extravilan

72

parte din 4769/12

1630

1471

89

20,03

718

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS STEFAN

arabil extravilan

72

parte din 4769/11

1627

1613

85

19,13

719

Cluj

GÂRBĂU

KOCSIS CATALINA

arabil extravilan

72

parte din 4769/10

1614

1524

86

19,35

720

Cluj

GÂRBĂU

GASPAR IOAN

arabil extravilan

72

parte din 4769/9

1636

1299

89

20,03

721

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN

arabil extravilan

72

parte din 4769/8

1602

1613

88

19,80

722

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS JANOS

arabil extravilan

72

parte din 4769/7

2091

1639

74

16,65

723

Cluj

GÂRBĂU

KOCSIS CATALINA

arabil extravilan

72

parte din 4769/6

1639

1416

86

19,35

724

Cluj

GÂRBĂU

COMUNA GÂRBĂU

arabil extravilan

72

parte din 4921/9

2437

25

25

5,63

725

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS ŞTEFAN

arabil extravilan

72

parte din 4921/10

1680

60

60

13,50

726

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS ŞTEFAN

arabil extravilan

72

parte din 4921/11

1724

163

119

26,78

727

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ALBERT

arabil extravilan

72

parte din 4921/12

1714

902

293

65,93

728

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY ISTVAN

arabil extravilan

72

parte din 4921/13

1721

827

52

11,70

729

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 77/1

1443

1990

716

161,10

730

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 77/1

1441

1149

1149

258,53

731

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 77/1

1444

1692

668

150,30

732

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 76/1

1469

2264

1510

339,75

733

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 76/1

1468

915

915

205,88

734

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 76/1

1470

1745

516

116,10

735

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN

arabil extravilan

71

parte din 75

1411

733

733

164,93

736

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN

arabil extravilan

71

parte din 75

1412

1966

1568

352,80

737

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN

arabil extravilan

71

parte din 75

1413

2409

517

116,33

738

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ELISABETA

arabil extravilan

71

parte din 74/1

1416

316

316

71,10

739

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ELISABETA

arabil extravilan

71

parte din 74/1

1417

854

733

164,93

740

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ELISABETA

arabil extravilan

71

parte din 74/1

1418

1430

94

21,15

741

Cluj

GÂRBĂU

ANDRAS MARTIN

arabil extravilan

71

parte din 73

1406

242

199

44,78

742

Cluj

GÂRBĂU

ANDRAS MARTIN

arabil extravilan

71

parte din 73

1407

827

732

164,70

743

Cluj

GÂRBĂU

ANDRAS MARTIN

arabil extravilan

71

parte din 73

1408

1150

1

0,23

744

Cluj

GÂRBĂU

SIMINCA CATALINA

arabil extravilan

71

parte din 72/1

1434

187

130

29,25

745

Cluj

GÂRBĂU

SIMINCA CATALINA

arabil extravilan

71

parte din 72/1

1435

1986

1512

340,20

746

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 72/2

2058

945

624

140,40

747

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 72/2

2059

272

51

11,48

748

Cluj

GÂRBĂU

DIOSI MARTON

arabil extravilan

71

parte din 70/3

2071

682

402

90,45

749

Cluj

GÂRBĂU

DIOSI MARTON

arabil extravilan

71

parte din 70/3

2072

197

38

8,55

750

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 70

2066

1292

671

150,98

751

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 70

2067

405

76

17,10

752

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 69

2053

928

453

101,93

753

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 69

2054

289

38

8,55

754

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 68

1316

975

472

106,20

755

Cluj

GÂRBĂU

NAGY SZEKELY KATALIN

arabil extravilan

71

parte din 65/1

1329

1752

879

197,78

756

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY IOAN

arabil extravilan

71

parte din 66/1

1356

869

418

94,05

757

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS ISTVAN

arabil extravilan

71

parte din 64

1363

1724

883

198,68

758

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 63

1338

877

414

93,15

759

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS KATA

arabil extravilan

71

62/2

-

2500

1471

330,98

760

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 61/1

1325

1805

854

192,15

761

Cluj

GÂRBĂU

ANDRAS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 60

1312

991

469

105,53

762

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN

arabil extravilan

71

parte din 59

1359

934

444

99,90

763

Cluj

GÂRBĂU

KIS TOROK ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 58

1345

1050

514

115,65

764

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS IOAN

arabil extravilan

71

parte din 57

1349

3745

2070

465,75

765

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS KIS ELISABETA

arabil extravilan

71

parte din 56

1321

753

481

108,23

766

Cluj

GÂRBĂU

COMUNA GÂRBĂU

drum de exploatare

71

drum

-

319

319

59,65

767

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY IOAN

arabil extravilan

71

parte din 55/1

2348

1110

792

178,20

768

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN

arabil extravilan

71

parte din 54

1367

882

702

157,95

769

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY IUSTVAN

arabil extravilan

71

parte din 53

1050

785

668

150,30

770

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS FRANCISC

arabil extravilan

71

parte din 52

1046

715

585

131,63

771

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS FRANCISC

arabil extravilan

71

parte din 52

1044

437

29

6,53

772

Cluj

GÂRBĂU

BARTA-SZALLOS ISTVAN

arabil extravilan

71

parte din 51/1

1079

909

699

157,28

773

Cluj

GÂRBĂU

BARTA-SZALLOS ISTVAN

arabil extravilan

71

parte din 51/1

1077

561

147

33,08

774

Cluj

GÂRBĂU

VARGA MARTIN

arabil extravilan

71

parte din 50/2

1038

121

85

19,13

775

Cluj

GÂRBĂU

VARGA MARTIN

arabil extravilan

71

parte din 50/2

1039

1929

112

25,20

776

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 50/1

1041

499

499

112,28

777

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 50/1

1042

1001

708

159,30

778

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 49/1

1073

669

669

150,53

779

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 49/1

1074

108

108

24,30

780

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 49/1

1075

1023

658

148,05

781

Cluj

GÂRBĂU

GERGELY IOAN

arabil extravilan

71

parte din 48/1

1035

442

442

99,45

782

Cluj

GÂRBĂU

GERGELY IOAN

arabil extravilan

71

parte din 48/1

1036

1158

643

144,68

783

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN

arabil extravilan

71

parte din 48/2

1554

195

195

43,88

784

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN

arabil extravilan

71

parte din 48/2

1555

1405

779

175,28

785

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ISTVAN (KIRALI)

arabil extravilan

71

49/2

-

1800

631

141,98

786

Cluj

GÂRBĂU

GASPAR IOAN

arabil extravilan

71

parte din 47/1

1081

775

775

174,38

787

Cluj

GÂRBĂU

GASPAR IOAN

arabil extravilan

71

parte din 47/1

1082

309

309

69,53

788

Cluj

GÂRBĂU

GASPAR IOAN

arabil extravilan

71

parte din 47/1

1083

1417

569

128,03

789

Cluj

GÂRBĂU

KELEMEN STEFAN

arabil extravilan

71

47/2

-

1200

626

140,85

790

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY ELISABETA

arabil extravilan

71

parte din 46/1

1379

607

607

136,58

791

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY ELISABETA

arabil extravilan

71

parte din 46/1

1380

1693

416

93,60

792

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 45/1

1085

400

309

69,53

793

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 45/1

1086

1400

29

6,53

794

Cluj

GÂRBĂU

GASPAR STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 46/2

1372

536

536

120,60

795

Cluj

GÂRBĂU

GASPAR STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 46/2

1373

1764

1127

253,58

796

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 45/2

1065

893

554

124,65

797

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 45/2

1066

875

875

196,88

798

Cluj

GÂRBĂU

KOCSIS FRANCISC

arabil extravilan

71

parte din 44/2

1395

1433

1066

239,85

799

Cluj

GÂRBĂU

KOCSIS FRANCISC

arabil extravilan

71

parte din 44/2

1396

67

54

12,15

800

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 43/2

1055

1997

1098

247,05

801

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IUSTVAN

arabil extravilan

71

parte din 42

1052

2246

750

168,75

802

Cluj

GÂRBĂU

NAGY STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 41

1062

1517

243

54,68

803

Cluj

GÂRBĂU

NAGY ERSZEBET

arabil extravilan

71

parte din 40/2

1392

1668

161

36,23

804

Cluj

GÂRBĂU

BARTA IOAN

arabil extravilan

71

39/2

1071

1800

96

21,60

805

Cluj

GÂRBĂU

SZLALLOS ANDREI

arabil extravilan

71

37/4

2153

800

9

2,03

806

Cluj

GÂRBĂU

SZEKELY ISTVAN

arabil extravilan

71

parte din 4619/1

997

3029

1947

438,08

807

Cluj

GÂRBĂU

SANTA IUDITA

arabil extravilan

71

30

1124

1600

58

13,05

808

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS FERENCZ

arabil extravilan

71

31

1099

1000

157

35,33

809

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ISTVAN

arabil extravilan

71

32

1153

1500

714

160,65

810

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ISTVAN

arabil extravilan

71

33

1088

1000

1000

225,00

811

Cluj

GÂRBĂU

KEREKES IOAN

arabil extravilan

71

parte din 4619/2

1017

1905

1905

428,63

812

Cluj

GÂRBĂU

KEREKES IOAN

arabil extravilan

71

parte din 4619/2

1018

95

95

21,38

813

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS FRANCISC

arabil extravilan

71

parte din 4619/3

1023

1746

1746

392,85

814

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS FRANCISC

arabil extravilan

71

parte din 4619/3

1024

254

254

57,15

815

Cluj

GÂRBĂU

PAROHIA REFORMATĂ VIŞTEA

arabil extravilan

71

parte din 4619/8

1010

2213

1447

325,58

816

Cluj

GÂRBĂU

PAROHIA REFORMATĂ VIŞTEA

arabil extravilan

71

parte din 4619/8

1012

553

553

124,43

817

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 4619/66

981

410

189

42,53

818

Cluj

GÂRBĂU

KOVACS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 4619/66

983

89

89

20,03

819

Cluj

GÂRBĂU

KIS TOROK ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 4619/7

962

365

170

38,25

820

Cluj

GÂRBĂU

KIS TOROK ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 4619/7

964

45

45

10,13

821

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN

arabil extravilan

71

parte din 4619/8

1006

337

159

35,78

822

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS IOAN

arabil extravilan

71

parte din 4619/8

1008

11

11

2,48

823

Cluj

GÂRBĂU

MATYAS STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 4619/9

966

265

114

25,65

824

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS FRANCISC

arabil extravilan

71

parte din 4619/10

969

240

96

21,60

825

Cluj

GÂRBĂU

GASPAR IOAN

arabil extravilan

71

parte din 4619/11

2324

212

78

17,55

826

Cluj

GÂRBĂU

NAGY STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 4619/12

1020

192

165

37,13

827

Cluj

GÂRBĂU

NAGY STEFAN

arabil extravilan

71

parte din 4619/12

1021

608

214

48,15

828

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 4619/13

994

346

234

52,65

829

Cluj

GÂRBĂU

SZALLOS ECATERINA

arabil extravilan

71

parte din 4619/13

995

1254

519

116,78

 

Total:

120.026,00

73.779,89

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 113 din data de 15 februarie 2016