ORDIN nr. 1639 din 4 decembrie 2012 privind completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice
În baza prevederilor art. 53 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:
Art. I
În anexa la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 2 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, după poziţia "Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate" se introduce o nouă poziţie, cu următorul cuprins:

Cod în profil departamental

Denumirea ordonatorului principal de credite

Data plăţii salariilor

"4

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei

10"

Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 824 din data de 7 decembrie 2012