Document embed

DECIZIE nr. 152 din 17 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 21 septembrie 2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel-Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Laurenţiu-Cristian Cămîrzan în Dosarul nr. 2.687/86/2015 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.486D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Casa Judeţeană de Pensii Suceava, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată şi arată că, prin Decizia nr. 16 din 21 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretat înţelesul noţiunii de "nevăzător" din cuprinsul textului de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 8 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.687/86/2015, Tribunalul Suceava - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Laurenţiu-Cristian Cămîrzan cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, care reglementează condiţiile acordării pensiei pentru limită de vârstă nevăzătorilor, sunt contrare art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care sunt interpretate în sensul stabilit prin Decizia nr. 16 din 21 septembrie 2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. În acest sens arată că art. 59 din Legea nr. 263/2010 nu face nicio distincţie între nevăzători în funcţie de gradul de handicap necesar obţinerii pensiei, astfel că dispoziţiile acestui articol ar trebui să se aplice tuturor nevăzătorilor, indiferent de gradul de handicap în care sunt încadraţi. O interpretare contrară, în sensul aplicării unui tratament diferit în funcţie de gradul de handicap în care sunt încadraţi nevăzătorii, ar fi de natură să încalce dreptul la pensie stabilit anterior şi care reprezintă un "bun" potrivit celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 6 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Beian contra României.

6. Tribunalul Suceava - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că, potrivit celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 16 din 21 septembrie 2015, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea art. 59 din Legea nr. 263/2010, respectiv a art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, termenul de "nevăzător" trebuie interpretat în sensul de "cecitate absolută". Nu rezultă însă că, prin precizarea categoriei persoanelor ce beneficiază de prevederile art. 59 din Legea nr. 263/2010, se încalcă prevederile art. 44 din Constituţie, întrucât dreptul de proprietate privată trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 551 din 17 decembrie 2013, potrivit cărora cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil. Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a arătat că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor a omului şi a libertăţilor fundamentale, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie de un anumit cuantum. De asemenea, Guvernul aminteşte că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Astfel, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea de la Strasbourg respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora:

"Nevăzătorii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat ca nevăzător cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare."

12. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 263/2010 în interpretarea dată acestora de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 16 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 19 noiembrie 2015. Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cele ale art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, şi a stabilit înţelesul termenului de "nevăzător". Clarificarea acestui termen a fost necesară întrucât, în jurisprudenţă, s-au conturat două orientări. În una dintre aceste orientări, instanţele de judecată au considerat că termenul "nevăzător" se referă exclusiv la persoanele cu grad de handicap grav, în timp ce, în a doua orientare jurisprudenţială, s-a relevat că instanţele de judecată au considerat că art. 59 din Legea nr. 263/2010, respectiv art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 se referă atât la persoanele cu handicap vizual grav, cât şi la persoanele cu handicap accentuat.

13. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că reglementarea care constituie dreptul comun în ceea ce priveşte încadrarea persoanelor în grade de handicap o reprezintă Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, precum şi faptul că anexa la Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 şi 885 bis din 27 decembrie 2007, stabileşte în capitolul 2 pct. I criteriile de evaluare a gradului de handicap în afectarea funcţiilor vederii. Astfel, pentru încadrarea în gradul de handicap mediu (generat de o deficienţă medie a funcţiei vizuale), acuitatea vizuală trebuie să fie între 1/8 (0,12)-1/10 (0,10) cu corecţie optimă la ochiul cel mai bun, iar pentru încadrarea în gradul de handicap accentuat (generat de o deficientă accentuată a funcţiei vizuale), acuitatea vizuală trebuie să fie între 1/12 (0,08) (4 m) - 1/25 (0,04) (2 m) la ochiul cel mai bun.

14. Cât priveşte situaţia persoanelor cu handicap grav (corespunzător unei deficienţe vizuale grave), Curtea a observat că, pentru încadrarea deficienţei în acest grad de handicap, prin ordinul menţionat, se indică atât o limită inferioară - cecitatea relativă -, cât şi o limită superioară - cecitatea absolută. Astfel, se încadrează în noţiunea de "handicap grav" deficienţele funcţiei vizuale în limitele: VAO < 1/25 (0,04) (2 m) (sau vedere ambii ochi sub 2 m) şi VAO = pmm, pl, fpl = cecitatea absolută (sau vedere ambii ochi = percepe mişcările mâinii - pmm; percepe lumina - pl; fără percepţia luminii - fpl).

15. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai observat că atât dispoziţiile Legii nr. 19/2000, cât şi dispoziţiile Legii nr. 263/2010 instituie norme derogatorii în ceea ce priveşte condiţiile de pensionare pentru "nevăzători", categorie de persoane care se încadrează în noţiunea de handicap grav, fără a se suprapune însă total cu întreaga categorie a persoanelor cu handicap de vedere grav, aşa cum este aceasta delimitată de Legea nr. 448/2006 şi de Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007.

16. Prin urmare, Curtea a considerat că "în domeniul de aplicare a legii speciale, pentru delimitarea noţiunii de «nevăzători» prevăzute de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi art. 59 din Legea nr. 263/2010 de categoria celor cu handicap (vizual) mediu, accentuat şi grav la care se referă dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 şi, respectiv, art. 58 din Legea nr. 263/2010, instanţele de judecată erau ţinute a face aplicarea regulilor de interpretare a normelor juridice, între care principiul de interpretare specialia generalibus derogant şi, totodată, să observe dispoziţiile de elaborare a actelor normative, în special, prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora este interzis paralelismul legislativ.

17. Or, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2006 şi, ulterior, celor ale art. 59 din Legea nr. 263/2010, regulile anterior menţionate nu permiteau a se asimila noţiunii de «nevăzător» - căreia legiuitorul îi consacră o normă specială - şi categoria persoanelor a căror deficienţă vizuală conduce la încadrarea lor în categoria persoanelor cu handicap (vizual) grav şi, cu atât mai puţin, a categoriei celor cu handicap (vizual) accentuat, având în vedere că acestora (ca şi celor cu handicap mediu) legea le stabileşte un alt regim de facilităţi în vederea dobândirii dreptului la pensie pentru limită de vârstă."

18. În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că noţiunea de "nevăzător" din cuprinsul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 şi art. 59 din Legea nr. 263/2010 va fi explicitată prin sintagma "cecitate absolută".

19. Revenind la critica de neconstituţionalitate formulată în prezenta cauză, Curtea Constituţională observă că aceasta se referă la incompatibilitatea dispoziţiilor de lege criticate cu prevederile art. 44 din Constituţie, referitoare la dreptul de proprietate privată, precum şi cu prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă, de asemenea, la proprietate, autorul excepţiei susţinând că îi este afectat dreptul la pensie, care reprezintă un bun.

20. Faţă de această critică, Curtea reţine, în acord cu cele statuate şi prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, că, potrivit art. 47 alin. (2) din Constituţie, drepturile cetăţenilor la pensie şi la alte forme de asigurări şi asistenţă socială sunt prevăzute de lege. Astfel, atribuţia de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalităţile de calcul al cuantumului lor, revine în exclusivitate legiuitorului.

21. De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut în numeroase rânduri că, având în vedere situaţiile deosebite în care se află anumite categorii de persoane, legiuitorul poate adopta reglementări speciale, cu caracter derogatoriu. În acest sens pot fi amintite Decizia nr. 1.140 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, Decizia nr. 1.062 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 20 septembrie 2011, Decizia nr. 652 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 587 din 27 august 2007, ori Decizia nr. 303 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 27 iulie 2005.

22. Totodată, prin Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, Curtea a statuat: "cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil".

23. Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea constată că stabilirea printr-o normă legală a condiţiilor de acordare a dreptului la pensie nu poate fi privită ca aducând eo ipso o atingere dreptului de proprietate asupra pensiei, atât timp cât nu afectează un drept devenit exigibil. În aceleaşi condiţii, interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 16 din 21 septembrie 2015 dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 263/2010 nu poate fi privită ca aducând o atingere dreptului de proprietate.

24. În ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia îşi întemeiază critica pe o pretinsă atingere adusă dreptului la pensie, aşa cum a fost acesta stabilit iniţial, în temeiul art. 59 din Legea nr. 263/2010, într-o interpretare diferită de cea pronunţată ulterior prin Decizia nr. 16 din 21 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ulterior, decizia de pensionare a fost revizuită, iar decizia mai sus amintită a confirmat temeiurile revizuirii. Curtea apreciază însă că aceste aspecte nu relevă o atingere adusă de dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 263/2010 prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, ci, mai degrabă, pun în evidenţă probleme de interpretare şi aplicare a legii care au fost tranşate prin Decizia nr. 16 din 21 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Stabilirea în cauză a respectării condiţiilor legale a obţinerii dreptului la pensie în condiţiile art. 59 din Legea nr. 263/2010 cade în competenţa instanţei de judecată.

25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurenţiu-Cristian Cămîrzan în Dosarul nr. 2.687/86/2015 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 21 septembrie 2015 de înalte Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 419 din data de 3 iunie 2016