RAPORT nr. 1665 din 19 februarie 2014 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Poporului Dan Diaconescu - Organizaţia Judeţeană Galaţi
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, şi cu Planul de control pe anul 2014, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 3 februarie-14 februarie 2014 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Poporului Dan Diaconescu - Organizaţia Judeţeană Galaţi pentru anul 2013.
Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Poporului Dan Diaconescu - Organizaţia Judeţeană Galaţi au totalizat 34.225,83 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 14.351,00 lei, din donaţii în sumă de 19.873,00 şi din alte surse de venit în sumă de 1,83 lei.
Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 221 din data de 28 martie 2014