HOTĂRÂRE nr. 5 din 17 februarie 2016 privind respingerea cererii de încuviinţare a arestării preventive a domnului deputat Mădălin-Ştefan Voicu
Având în vedere solicitarea ministrului justiţiei, doamna Raluca Alexandra Prună, referitoare la încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive privind pe domnul deputat Mădălin-Ştefan Voicu, în Dosarul nr. 7/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, transmisă Camerei Deputaţilor,
în temeiul dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, şi ale art. 219 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,
având în vedere rezultatul votului exprimat de deputaţi în şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 februarie 2016,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Camera Deputaţilor respinge cererea de încuviinţare a arestării preventive a domnului deputat Mădălin-Ştefan Voicu în Dosarul nr. 7/P/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

FLORIN IORDACHE

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 126 din data de 17 februarie 2016