DECIZIE nr. 98 din 28 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Iulia Antoanella Motoc

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Marioara Pasciuc în Dosarul nr. 66.140/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.456D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că, de fapt, critica formulată vizează modalitatea de emitere şi contestare a unui act administrativ, şi nu probleme de neconstituţionalitate, ceea ce excedează atribuţiilor Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 7.708 din 28 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 66.140/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată de Marioara Pasciuc într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare împotriva deciziei de impunere, formulată în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin art. 6 din Legea nr. 263/2010 se aduce atingere principiului constituţional privind neretroactivitatea legii civile, întrucât aceste prevederi de lege, invocate ca temei legal în cuprinsul deciziei de impunere emise de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, dispun retroactiv plata unor creanţe, reprezentând contribuţii datorate la sistemul public de pensii, care nu erau prevăzute de lege la data desfăşurării activităţilor independente de către autorul excepţiei.
Autorul excepţiei arată că prin această decizie s-a dispus constituirea în sarcina sa a unui debit compus din contribuţie de asigurări sociale, dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi, ce a fost constituit ca urmare a exercitării unor activităţi economice în calitate de persoană fizică autorizată, astfel cum rezultă din certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Decizia, devenită titlu executoriu, indică o sumă cu care contestatoarea figurează a fi restantă, fără a indica, însă, defalcat modul în care a fost constituită această sumă şi fără a menţiona motivele de fapt care au stat la baza emiterii ei. În ceea ce priveşte temeiul juridic al emiterii titlului executoriu, au fost indicate prevederile Legii nr. 263/2010, act normativ care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011. Debitul a fost calculat, însă, de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti pentru perioada 1 ianuarie 2006-28 iulie 2011, astfel încât pentru suma reţinută în perioada 1 ianuarie 2006- 31 decembrie 2010 nu este indicat niciun temei legal.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că "din modul în care textul legal a fost formulat nu se poate desprinde ideea că acesta ar putea produce efecte şi pentru trecut, pentru situaţii juridice anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010". În ceea ce priveşte maniera în care Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a înţeles să aplice în cauză acest text de lege, arată că este de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei pe fond să analizeze dacă acest text de lege a fost corect aplicat la raportul juridic dedus judecăţii.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Astfel, arată că, de fapt, "critica susţinută de autorul excepţiei ridică probleme privind stabilirea situaţiei de fapt în care acesta se încadrează, precum şi probleme de interpretare şi aplicare a legii".
Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.237/2010.
Totodată, arată că, în ceea ce priveşte modul în care textul de lege criticat a fost pus în aplicare de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, acest aspect este de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea pe fond a contestaţiei la executare respective, să analizeze dacă acesta a fost corect aplicat raportului juridic dedus judecăţii.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), care consacră neretroactivitatea legii civile.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia contestă obligaţia de plată a unor sume ce reprezintă contribuţii restante de asigurări sociale pentru perioadele de timp stabilite prin decizia de impunere emisă de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, pe care acesta le-ar fi datorat în calitate de asigurat.
Curtea constată, însă, că prin critica formulată nu sunt vizate aspecte de natură constituţională, ci modalitatea de emitere a unui act administrativ. Or, felul în care prevederile de lege criticate sunt interpretate şi aplicate fie de o autoritate publică, fie de către instanţa de judecată, precum şi aspectele referitoare la o eventuală necorelare a legislaţiei într-un anumit domeniu nu sunt chestiuni ce aparţin sferei de competenţă a Curţii Constituţionale.
De altfel, Curtea constată că formula redacţională a textului de lege dedus controlului nu oferă temei criticii referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât din modul în care legiuitorul a edictat actul normativ criticat nu se poate reţine ideea că acesta ar putea produce efecte şi pentru trecut, pentru situaţii juridice anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, fiind de competenţa instanţei de judecată să verifice dacă textul de lege pretins a fi neconstituţional a fost corect aplicat în cauza concretă dedusă judecăţii.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Marioara Pasciuc în Dosarul nr. 66.140/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2013.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 212 din data de 15 aprilie 2013