Document embed

DECIZIE nr. 674 din 26 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare, excepţie ridicată de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 811D/2012.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, domnul Gheorghe Iancu, Avocat al Poporului, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia, arătând că textul criticat dă naştere unui privilegiu în favoarea executorilor bancari, care pot, la cerere, fără susţinerea unui examen şi îndeplinind condiţia unei vechimi de minimum 2 ani în profesie, să devină executori judecătoreşti, încălcând astfel prevederile art. 16 din Constituţie. Se arată că, potrivit aceluiaşi act normativ, judecătorii, procurorii şi avocaţii pot dobândi calitatea de executor judecătoresc doar în condiţiile în care au exercitat aceste funcţii o perioadă de 5 ani, în timp ce executorilor bancari le este cerută o vechime minimă în profesie de 2 ani. Se susţine că, în aceste condiţii, există riscul prestării unei activităţi defectuoase de către executorii bancari deveniţi executori judecătoreşti potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 287/2011.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că dobândirea funcţiei de executor bancar este supusă aceloraşi condiţii ca şi dobândirea celei de executor judecătoresc şi că, potrivit Ordinului ministrului justiţiei nr. 2.628/C din 8 noiembrie 1999 pentru aprobarea Statutului Corpului executorilor bancari, actul îndeplinit de executorul bancar, purtând ştampila şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Adresa nr. 3.600 din 6 aprilie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.561 din 6 aprilie 2012, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 287/2011 încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât oferă executorilor bancari şi executorilor aparţinând instituţiilor financiare nebancare şi instituţiilor de credit cooperatiste posibilitatea de a deveni executori judecătoreşti fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru aceştia din urmă la art. 15 şi 19 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, fără susţinerea unui concurs sau examen de admitere în profesie şi fără plata taxelor aferente admiterii. Se susţine că acest aspect apare ca un privilegiu oferit de legiuitor unei categorii socioprofesionale, cu încălcarea principiului egalităţii în drepturi, ce impune statului asigurarea unui cadru legal care să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor, fără privilegii şi fără discriminări. Se arată, de asemenea, că executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public, în timp ce executorii bancari şi executorii aparţinând instituţiilor financiare nebancare şi instituţiilor de credit cooperatiste îndeplinesc atribuţii specifice realizării voluntare sau prin executare silită a obligaţiilor stabilite prin titluri executorii aparţinând persoanelor juridice de drept privat ai căror salariaţi sunt. Totodată, se susţine că competenţa profesională a executorilor bancari şi a executorilor aparţinând instituţiilor financiare nebancare şi instituţiilor de credit cooperatiste nu poate fi verificată şi că aceştia îşi exercită activitatea într-un domeniu limitat al executării silite, fiindu-le strict interzis să efectueze acte de executare în temeiul unor titluri executorii aparţinând persoanelor fizice sau juridice, altele decât instituţia sau organizaţia în care îşi desfăşoară activitatea.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii Camerelor Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit Adresei nr. 3.600 din 6 aprilie 2012, prevederile art. 1 din Legea nr. 287/2011. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că sunt criticate, în realitate, dispoziţiile art. 1 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 16 decembrie 2011, texte asupra cărora instanţa constituţională urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Acestea au următorul cuprins: "(1) Executorii înregistraţi în condiţiile legii la Ministerul Justiţiei până la data de 31 mai 2011, aparţinând corpurilor proprii de executori organizate de instituţiile de credit şi alte entităţi care aparţin grupului acestora şi care desfăşoară activităţi financiare, de instituţiile financiare nebancare sau de instituţiile de credit cooperatiste, care desfăşoară activitate de executor în cadrul acestora, la data expirării termenului prevăzut la alin. (3), cu o vechime efectivă de cel puţin 2 ani de la prima înregistrare în această activitate, vor fi numiţi, la cerere, în funcţia de executor judecătoresc, dacă îndeplinesc condiţiile generale prevăzute la art. 15 lit. a)-f) din Legea 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată.

(2) Executorii aparţinând corpurilor proprii de executori organizate de instituţiile de credit şi alte entităţi care aparţin grupului acestora şi care desfăşoară activităţi financiare, de instituţiile financiare nebancare sau de instituţiile de credit cooperatiste, care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), dar au, la data expirării termenului prevăzut la alin. (3), o vechime mai mică de 2 ani în această activitate, dobândesc, la cerere, calitatea de executor judecătoresc stagiar. [...]

(5) Executorii prevăzuţi la alin. (1) şi (2) sunt numiţi în funcţia de executor judecătoresc sau, după caz, dobândesc calitatea de executor judecătoresc stagiar fără concurs sau examen de admitere în profesie şi fără îndeplinirea condiţiilor privind plata taxelor de admitere în profesie, prevăzute de reglementările aplicabile în materie. Dispoziţiile privind examenul de definitivat şi participarea la programe de formare profesională continuă, prevăzute de reglementările în materie, rămân aplicabile.".

Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi.

I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) are capacitatea deplină de exerciţiu;

c) este licenţiată în drept;

d) nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie;

e) cunoaşte limba română;

f) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;

g) a îndeplinit timp de 2 ani funcţia de executor judecătoresc stagiar şi a promovat examenul de definitivat sau, după caz, a exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică şi a promovat concursul sau examenul de admitere în profesie. Sunt scutite de examen persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat, cu condiţia să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin.

Iar conform prevederilor art. 19 din aceeaşi lege, poate fi executor judecătoresc stagiar cel care:

a) îndeplineşte condiţiile cerute la art. 15 lit. a)-f);

b) a promovat concursul sau examenul de admitere în profesia de executor judecătoresc, organizat de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei;

c) se află în perioada de stagiu, până la promovarea examenului de capacitate;

d) este angajat într-un birou de executor judecătoresc.

Potrivit alin. 2 al art. 173 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, băncile îşi pot organiza un corp propriu de executori, a cărui activitate va fi strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii aparţinând băncilor. Iar conform alin. 3 al aceluiaşi art. 173, statutul acestui corp de executori va fi aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.

Potrivit art. 418 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, dispoziţii abrogate prin art. 8 din Legea nr. 287/2011, instituţiile de credit pot să-şi organizeze un corp propriu de executori, a cărui activitate este strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii aparţinând instituţiei de credit şi altor entităţi care aparţin grupului acesteia şi care desfăşoară activităţi financiare. Statutul acestui corp de executori se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei, iar activitatea acestuia se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile în materie din dreptul comun.

Activitatea judecătorilor bancari a fost reglementată, conform art. 173 alin. (3) din Legea nr. 58/1998 şi art. 418 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 Statutul Corpului executorilor bancari aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.628/C din 8 noiembrie 1999, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 19 noiembrie 1999, care la art. 8 arată că executor bancar poate fi persoana care îndeplineşte condiţiile generale prevăzute de reglementările în vigoare pentru numirea în funcţia de executor judecătoresc, precum şi condiţiile de angajare stabilite de conducerea băncii.

II. Prin Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, Curtea a statuat că procesul civil constituie activitatea desfăşurată de instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în cauzele civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile dăduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii. Aşadar, procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia. Curtea a mai reţinut că executorii judecătoreşti nu fac parte din autoritatea judecătorească, activitatea acestora, potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aflându-se sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei.

De asemenea, prin Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007, Curtea a statuat că executorii judecătoreşti acţionează în interesul unei bune administrări a justiţiei, reprezentând un organ auxiliar al acesteia, care are rolul de a pune în practică hotărârea pronunţată de instanţă. În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă, în detrimentul unei părţi, într-adevăr, nu ar fi de înţeles ca art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale să descrie în detaliu garanţiile procedurii - echitate, publicitate şi celeritate - acordate părţilor şi să nu apere punerea în aplicare a deciziilor judiciare. [...] Executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri, indiferent cărei jurisdicţii ar aparţine, trebuie deci considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6" (Hotărârea din 19 martie 1997 pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40). Or, este bine cunoscut că, prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti, instanţa legată cu soluţionarea cauzei, prin rezolvarea acesteia, se dezînvesteşte. În aceste condiţii, chiar dacă executarea hotărârii este circumscrisă noţiunii de "proces", nimic nu susţine teza potrivit căreia această activitate trebuie îndeplinită tot de instanţa care a soluţionat litigiul, cu atât mai mult cu cât punerea în aplicare a hotărârii aparţine sferei administrative a procesului civil. Astfel, este evident că executorul judecătoresc nu spune dreptul, deci nu realizează o activitate jurisdicţională, ci numai execută întocmai dispoziţiile judecătorului, cuprinse în hotărârea instanţei, potrivit competenţelor atribuite de lege.

III. Curtea constată că dispoziţiile art. 1 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 287/2011 prevăd o procedură derogatorie referitoare la dobândirea calităţii de executor judecătoresc de către executorii bancari, ce are ca scop integrarea acestora din urmă în rândul celor dintâi, aşa cum reiese din expunerea de motive a legii analizate, având în vedere situaţiile tranzitorii privind soluţionarea dosarelor aflate pe rol la data intrării în vigoare a legii, situaţie pentru care se propune continuarea procedurilor de către executorii care au început executarea sau de către alţi executori competenţi, la cererea creditorilor. În aceeaşi expunere de motive se arată că, potrivit vechii reglementări, banca se substituie statului, soluţie legislativă neîntâlnită în legislaţia altor ţări, aspect ce contravenea dispoziţiilor noului Cod de procedură civilă, care susţin existenţa unui singur corp execuţional civil.

Totodată, Curtea reţine că executarea titlurilor executorii, indiferent că acestea sunt hotărâri judecătoreşti sau contracte de credit încheiate de o instituţie de credit, de principiu, trebuie să fie un apanaj exclusiv al statului. Chiar dacă raţiuni de flexibilitate ar impune crearea unor corpuri de executori proprii, în mod principial, o atare activitate trebuie să fie realizată sub autoritatea statului. Activitatea de executare nu poate li pro parte publică - executori judecătoreşti şi pro parte privată - executori bancari. În acest sens, se impune o reglementare unitară a activităţii de executare care, luând în considerare exigenţele impuse prin Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, nu poate fi desfăşurată altfel decât sub autoritatea statului.

IV. Curtea constată, astfel, că, potrivit legislaţiei aplicabile înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 287/2011, condiţiile cerute pentru exercitarea profesiei de executor bancar erau identice cu cele impuse executorilor judecătoreşti. De asemenea, referitor la susţinerea conform căreia condiţia unei vechimi de 2 ani prevăzută de textul criticat pentru ca un executor bancar să poată deveni executor judecătoresc ar fi insuficientă, Curtea reţine că activitatea executorilor bancari este similară ceiei desfăşurate de executorii judecătoreşti, obiectul lor de activitate vizând sfera executării titlurilor executorii, mai exact executarea creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare.

Pentru aceste motive, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului potrivit căreia dispoziţiile art. 1 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 287/2011 încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât oferă executorilor bancari şi executorilor aparţinând instituţiilor financiare nebancare şi instituţiilor de credit cooperatiste posibilitatea de a deveni executori judecătoreşti fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru aceştia din urmă la art. 15 şi 19 din Legea nr. 188/2000. De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reţinut nici faptul că legiuitorul oferă prin textele criticate un privilegiu unei categorii socioprofesionale, cu încălcarea principiului egalităţii în drepturi, ce impune statului asigurarea unui cadru legal care să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor, fără privilegii şi fără discriminări.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare, excepţie ridicată de Avocatul Poporului potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2012.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 577 din data de 13 august 2012