HOTĂRÂRE nr. 4 din 9 februarie 2015 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului
În temeiul prevederilor art. 11 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se numesc membri în Consiliul Naţional al Audiovizualului după cum urmează:
- doamna Rusu Dorina, membru titular, la propunerea Preşedintelui României, pentru un mandat de 6 ani începând cu data de 9 februarie 2015;
- doamna Bârsan Daniela, membru supleant, la propunerea Preşedintelui României, pentru un mandat de 6 ani începând cu data de 9 februarie 2015;
- domnul Herjeu Radu Bogdan, membru titular, la propunerea Camerei Deputaţilor, pentru un mandat de 6 ani începând cu data de 9 februarie 2015.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 9 februarie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 107 din data de 10 februarie 2015