ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 6 mai 2014 pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre
Având în vedere necesitatea reglementării de urgenţă a efectelor interdicţiei de construire în perioada 15 mai - 15 septembrie în staţiunile turistice de pe litoral şi în zona plajelor cu destinaţie turistică, dat fiind faptul că sezonul turistic pe litoralul românesc începe la data de 1 mai a fiecărui an, aşa cum prevede art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2002 privind gospodărirea integrală a zonei costiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 280/2003, cu modificările ulterioare,
ţinând seama de faptul că neadoptarea de măsuri imediate, prin utilizarea procedurii de legiferare pe calea ordonanţei de urgenţă, ar conduce la imposibilitatea continuării unor proiecte aflate în prezent în derulare care conduc la absorbţia fondurilor externe nerambursabile puse la dispoziţia României prin intermediului fondurilor structurale, precum şi faptul că menţinerea interdicţiei poate conduce la dezangajarea acestora şi în mod evident la diminuarea capacităţii de absorbţie datorate imposibilităţii de respectare a unor calendare asumate prin contractele de finanţare,
considerând că aspectele anterior menţionate reprezintă elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă,
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic
1.Articolul 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 8 noiembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
"Art. 6
În staţiunile turistice de pe litoral şi în zona plajelor cu destinaţie turistică este interzisă executarea lucrărilor de construcţie, pregătire, reparare, curăţare a clădirilor, precum şi a celor de reparare a străzilor, trotuarelor şi dotărilor tehnico - edilitare subterane şi aeriene, în perioada 15 mai - 15 septembrie a fiecărui an, cu excepţia lucrărilor executate în cadrul unor programe şi proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, lucrărilor aflate în derulare, lucrărilor sezoniere, lucrărilor care necesită intervenţie urgentă şi a lucrărilor care nu aduc atingere activităţii turistice."
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Ministrul economiei,

Constantin Niţă

Ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii,

mediul de afaceri şi turism,

Florin Nicolae Jianu

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 339 din data de 8 mai 2014