Document embed

DECIZIE nr. 433 din 29 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Gheorghe Silviu Raţiu în Dosarul nr. 334/108/2013 al Tribunalului Arad - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 243D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la al doilea termen de judecată, acordat de Curte ca urmare a cererii de amânare a judecăţii formulate de autorul excepţiei la primul termen de judecată din 1 octombrie 2013, pentru motivele consemnate în încheierea de la acea dată.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

În acest sens, arată că legiuitorul a instituit pensia de serviciu în considerarea condiţiilor deosebite impuse angajatului de natura activităţii desfăşurate în cadrul raporturilor de serviciu. Acest beneficiu este acordat la stabilirea cuantumului pensiei, însă numai cu îndeplinirea unor condiţii cumulative, printre acestea numărându-se şi cea a vechimii în magistratură de minimum 20 de ani. Diferenţa dintre persoanele care beneficiază de pensia de serviciu şi cele îndreptăţite să beneficieze de pensii de la stat potrivit regimului general al asigurărilor sociale se justifică, astfel, în mod obiectiv şi rezonabil, fiind respectate atât exigenţele principiului egalităţii, consacrat de art. 16 din Constituţie, dar şi criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, text referitor la interzicerea discriminării, sens în care face referire la Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pronunţată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 334/108/2013, Tribunalul Arad - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul Judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Gheorghe Silviu Raţiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva deciziei de pensionare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin principiului egalităţii în drepturi şi al nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Autorul excepţiei arată că sistemul asigurărilor sociale a fost reglementat de legiuitorul român prin operarea unei duble discriminări: prima are drept criteriu obiectiv calitatea persoanelor, prin prisma domeniului de activitate şi a muncii desfăşurate, şi are drept consecinţă, în cazul de faţă, diferenţierea personalului "din justiţie" faţă de restul persoanelor îndrituite să beneficieze de pensii de la stat, derogând, deci, de la regimul general al asigurărilor sociale. Aceasta, însă, nu este singura derogare, în aceeaşi categorie specială fiind încadrat, de exemplu, şi personalul militar ori cel din Ministerul de Interne.

A doua discriminare se bazează, însă, pe un criteriu aleatoriu, subiectiv, constând în vechimea în muncă pe care persoanele încadrate în sistemul judiciar trebuie să o îndeplinească pentru a beneficia de pensia de serviciu. Condiţiile pentru obţinerea acestei pensii sunt reglementate de dispoziţiile de lege criticate, iar una dintre acestea o reprezintă vechimea în magistratură de cel puţin 20 de ani. Autorul excepţiei prezintă ipoteza în care, deşi sunt îndeplinite celelalte cerinţe legale, modalitatea de calcul a pensiei unui magistrat cu o vechime în magistratură de 19 ani diferă în mod esenţial şi fără nicio justificare obiectivă şi rezonabilă de modalitatea prevăzută în mod protecţionist de dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 303/2004. Prin urmare, neîndeplinirea condiţiei de vechime minime în magistratură este sancţionată prin excluderea totală de la beneficiul pensiei de serviciu şi aplicarea regimului juridic general al pensiilor.

Discriminarea pretinsă este susţinută prin comparaţie cu sistemul general al asigurărilor sociale, unde sancţiunea pentru o durată mai mică decât limita stabilită ca fiind minimă pentru beneficiul integral al dreptului la pensie este doar micşorarea acestei sume, prin reducerea proporţională a valorii punctului de pensie, în acord cu principiul contributivităţii, şi nu negarea dreptului la pensie.

Prin urmare, autorul excepţiei apreciază că, pentru respectarea principiului egalităţii şi al nediscriminării, modalitatea de acordare a pensiei de serviciu a personalului din sistemul judiciar trebuie să urmeze, în cazul neîndeplinirii criteriului vechimii minime în magistratură, aceeaşi regulă a reducerii proporţionale a "punctului de pensie", şi nu excluderea de la acest beneficiu reglementat în virtutea criteriului obiectiv al calităţii persoanei angajate.

Autorul excepţiei mai susţine că fiecare pensionar magistrat are dreptul la egalitate de tratament remuneratoriu şi la o pensie care să fie cât mai aproape de ultima remuneraţie primită pentru activitatea jurisdicţională, corespunzătoare categoriei sale profesionale şi invocă, în acest sens, prevederile art. 13 alin. (3) şi (4) din Statutul Universal al Judecătorului, adoptat de Uniunea internaţională a Magistraţilor în 1999 la Taipei, şi ale art. 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată de Consiliul Europei la Strasbourg în anul 1998.

Tribunalul Arad - Secţia civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Sunt indicate, în acest sens, numeroase decizii prin care Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că modalitatea de reglementare a cuantumului pensiei judecătorilor vizează stabilirea unor criterii de calcul obiective aplicabile tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei juridice.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Se arată că dreptul la pensie, prevăzut, alături de celelalte forme de asistenţă socială, de art. 47 alin. (2) din Constituţie, se exercită în condiţiile stabilite de lege. Legiuitorul este îndrituit, aşadar, ca pentru diferite categorii profesionale, având în vedere situaţia distinctă a acestora, să stabilească condiţii, criterii şi mod de calcul al pensiei diferenţiate.

Prin derogare de la dreptul comun, legiuitorul a reglementat, în cazul magistraţilor, beneficiul pensiei de serviciu, în considerarea importanţei pentru societate a activităţii desfăşurate, a asigurării stabilităţii în funcţie, ţinând seama de răspunderea, complexitatea şi riscurile funcţiei, de incompatibilităţile şi interdicţiile legale pentru această categorie de personal.

Un alt element de diferenţiere obiectivă este acela dintre persoanele care se pensionează din funcţia de judecător sau de procuror şi rămân în această funcţie până la îndeplinirea tuturor condiţiilor de pensionare, faţă de acele persoane care, deşi au exercitat sau exercită o astfel de funcţie, nu îndeplinesc condiţiile legale de vechime pentru acordarea beneficiului pensiei de serviciu. Or, situaţia obiectiv diferită în care se află anumite categorii de persoane justifică instituirea prin lege a unui tratament juridic rezonabil diferenţiat, fără ca aceasta să reprezinte o discriminare.

De altfel, Curtea a mai analizat în jurisprudenţa sa critici de neconstituţionalitate asemănătoare - de pildă, prin Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2005 sau Decizia nr. 358 din 2 mai 2006 - Guvernul apreciind că soluţiile şi motivarea acestor decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.

Susţinerea autorului excepţiei în sensul că este discriminatorie instituirea unui număr minim de 20 de ani de vechime efectivă în magistratură nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, atâta vreme cât acesta nu precizează prin comparaţie cu regimul juridic aplicabil cărei categorii sociale ar institui textele de lege criticate o inegalitate de natură să încalce dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Dispoziţiile legale criticate instituie criterii de calcul al pensiei de serviciu aplicabile aceloraşi categorii de persoane vizate de ipoteza normei juridice, respectiv magistraţi care îndeplinesc condiţiile cu privire la vechimea în magistratură, fără a crea discriminări faţă de alte persoane aflate în situaţii identice. În acelaşi sens a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie, de pildă Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2005 şi Decizia nr. 695 din 31 mai 2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate U constituie prevederile art. 82 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, modificate prin art. I pct. 7 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 15 aprilie 2008, respectiv prin art. I pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2007. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 82 alin. (2) şi (3):

"(2) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

(3) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, şi judecătorii şi procurorii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în magistratură."

În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale menţionate, autorul invocă principiului egalităţii şi al nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată, Curtea constată că autorul excepţiei susţine existenţa unei duble discriminări în materia reglementării pensiilor publice: prima vizează existenţa unei derogări de la regimul general al asigurărilor sociale şi se referă la pensia de serviciu acordată anumitor categorii profesionale, printre care şi magistraţii, instituită în considerarea criteriului obiectiv al domeniului în care aceste persoane îşi desfăşoară activitatea, şi a doua discriminare, prezentă în rândul aceleiaşi categorii profesionale a magistraţilor, care se bazează pe un criteriu subiectiv, aleatoriu, constând în îndeplinirea unei anumite vechimi în magistratură pentru beneficiul pensiei de serviciu. Deşi reclamă această dublă discriminare în materia reglementării pensiilor publice, autorul excepţiei susţine doar neconstituţionalitatea celei de-a doua, generată de condiţia vechimii în magistratură, pe care o consideră nejustificată şi nerezonabilă.

Astfel, acesta admite justificarea legală a instituirii pensiei de serviciu în beneficiul persoanelor care au fost încadrate în muncă în cadrul sistemului judiciar, însă susţine că este neconstituţional ca în cadrul acestui sistem special să nu funcţioneze aceeaşi regulă aplicabilă, în opinia sa, sistemului general al asigurărilor sociale, potrivit căreia cuantumul pensiei se calculează în mod proporţional cu vechimea în muncă, iar în cazul neîndeplinirii stagiului minim de vechime în muncă, valoarea pensiei scade "prin reducerea punctului de pensie". Se arată că, deşi derogatoriu, acest regim special al pensiilor de serviciu este discriminatoriu, deoarece, în situaţia neîndeplinirii unei singure condiţii dintre cele prevăzute de art. 82 din Legea nr. 303/2004, persoana în cauză este lipsită în totalitate de acest beneficiu, iar pensia sa este supusă regimului comun al asigurărilor sociale.

Curtea constată că aceste susţineri de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate, pentru următoarele argumente:

În ceea ce priveşte primul aspect invocat, referitor la pretinsa discriminare în sens favorabil a categoriilor profesionale ce beneficiază, în temeiul şi condiţiile legii, de pensii de serviciu, printre care se numără şi pensia de serviciu acordată magistraţilor, Curtea Constituţională constată că are o bogată jurisprudenţă prin care arată, în esenţă, că reglementarea regimului juridic al pensiilor de serviciu într-un mod diferit decât cel propriu sistemului general al asigurărilor sociale nu constituie o discriminare în sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie sau al art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

S-a reţinut, în acest sens, că, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, dreptul la pensie, ca şi celelalte forme de asistenţă socială se exercită în condiţiile stabilite de lege. Prin urmare, legiuitorul este în drept să stabilească şi să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora. De asemenea, în considerarea situaţiei specifice deosebite a unor categorii socioprofesionale, legiuitorul poate institui tratamente juridice diferenţiate atât prin condiţii şi criterii de acordare derogatorii, cât şi printr-un mod de calcul şi cuantum diferite ale pensiilor (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Decizia nr. 455 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 22 iunie 2006, sau Decizia nr. 119 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 16 aprilie 2007).

Aşa fiind, legiuitorul a reglementat, la art. 82 din Legea nr. 303/2004, condiţiile în care judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi pot beneficia de pensia de serviciu.

La acordarea acestui beneficiu, legiuitorul a avut în vedere importanţa pentru societate a activităţii desfăşurate de această categorie socioprofesională, activitate caracterizată printr-un înalt grad de complexitate şi răspundere, precum şi de incompatibilităţi şi interdicţii specifice.

Condiţiile legale generale pentru acordarea pensiei de serviciu, reglementate de art. 82 din legea criticată, au caracter cumulativ şi sunt următoarele: 1) existenţa raportului de serviciu dintre persoana în cauză şi una dintre instituţiile proprii sistemului judiciar sau asimilat; 2) acest raport de serviciu să aibă o anumită întindere în timp, reglementată la cel puţin 25 de ani. Fiecare dintre aceste cerinţe are caracter sine qua non, lipsa oricăreia dintre ele determinând imposibilitatea obţinerii pensiei de serviciu.

Aşadar, Curtea constată că legiuitorul a instituit, la art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, posibilitatea ca persoanele enumerate (judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi) să se pensioneze la cerere, înainte sau la împlinirea vârstei de 60 de ani, beneficiind de pensia de serviciu, dacă au o vechime în magistratură de cel puţin 25 de ani.

Prin urmare, perioada apreciată de legiuitor ca fiind rezonabilă pentru beneficiul pensiei de serviciu este stabilită, ca regulă generală, la 25 de ani vechime în magistratură, aceasta fiind calificată drept "vechime integrală în magistratură".

Legiuitorul a prevăzut, la alin. (3) al art. 82 din lege, o singură derogare de la această regulă, constând în acordarea pensiei de serviciu şi judecătorilor şi procurorilor care au împlinit 60 de ani şi au o vechime în magistratură cuprinsă între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1 % din baza de calcul prevăzută la alin. (1) al art. 82, pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în magistratură. Regula proporţionalităţii cunoaşte, aşadar, aplicare în materia pensiei de serviciu, fiind utilizată atât în sensul reducerii cuantumului pensiei (cu 1% pentru fiecare an lipsă din cei 25 de ani vechime în magistratură), fie în sensul măririi acesteia (cu 1% pentru fiecare ar ce depăşeşte acelaşi prag de 25 de ani vechime în magistratură), această ultimă situaţie regăsindu-se la art. 82 alin. (4) din lege.

Instituirea acestei condiţii de vechime în magistratură de minimum 20 de ani pentru acordarea pensiei de serviciu şi modalitatea de calcul a pensiei pentru persoanele ce nu o îndeplinesc constituie factorii ce generează, potrivit criticilor autorului excepţiei, a doua discriminare invocată, cea prezentă în rândul aceleiaşi categorii profesionale a magistraţilor.

Aşa cum s-a arătat anterior, instituirea unei perioade minime de vechime în magistratură (sau într-un alt domeniu specific altei categorii profesionale) constituie un element intrinsec, fundamental, ce caracterizează pensiile de serviciu.

Prin determinarea acestei perioade, legiuitorul a intenţionat, pe de o parte, să recompenseze stabilitatea persoanelor în munca desfăşurată în acest domeniu - instituind, pentru o vechime în magistratură de minimum 20 de ani, acest beneficiu al pensiei de serviciu -, dar şi, pe de altă parte, să încurajeze şi să obţină, în cadrul sistemului judiciar, stabilitatea personalului angajat, pentru ca, în final, actul de justiţie să se realizeze în condiţii cât mai bune.

Statul este, astfel, interesat şi implicat, sub aspect financiar, în formarea personalului de specialitate şi continua sa pregătire profesională, în scopul asigurării unui înalt nivel de competenţă a celor angajaţi spre a servi justiţiei şi al formării magistraţilor. Sub acest aspect, pensia de serviciu reprezintă un beneficiu, o recompensă acordată persoanelor care şi-au dedicat, integral sau cea mai mare parte din viaţa lor profesională, justiţiei.

De altfel, chiar dispoziţiile art. 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată de Consiliul Europei la Strasbourg în anul 1998, invocate de autorul excepţiei în motivare, induc ideea necesităţii unei perioade determinate în care judecătorul şi-a exercitat profesia pentru a avea, ulterior, dreptul la plata pensiei de un anumit nivel: "În mod special, statul garantează judecătorului sau judecătoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională."

Aşa fiind, Curtea constată că instituirea limitei de minimum 20 de ani de vechime în magistratură pentru acordarea, cu îndeplinirea condiţiilor legale, a pensiei de serviciu, nu este de natură a afecta în vreun fel principiul egalităţii şi cel al interzicerii discriminării.

De altfel, Curtea observă că şi în sistemul public de pensii, la care autorul excepţiei face referire, legiuitorul a instituit, potrivit art. 53 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, un stagiu minim de cotizare de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, stagiul complet de cotizare fiind, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, de 35 de ani.

Curtea constată, analizând motivele de neconstituţionalitate prezentate de autorul excepţiei, că acesta doreşte, în realitate, instituirea unei derogări suplimentare în economia Legii nr. 303/2004, constând în menţinerea beneficiului pensiei de serviciu chiar şi fără atingerea pragului de minimum 20 de ani de vechime în magistratură, caz în care sugerează, ca modalitate de calcul a pensiei speciale, aplicarea regulii "reducerii proporţionale a punctului de pensie", "sancţiune" a neîmplinirii stagiului minim de cotizare prevăzut de "legea generală" a sistemului public de pensii.

Curtea constată că raţionamentul autorului excepţiei pleacă de la o premisă greşită, deoarece "regula reducerii punctului de pensie, proporţional cu stagiul de cotizare", la care face referire, nu cunoaşte reglementare în cadrul Legii nr. 263/2010.

Potrivit dispoziţiilor acestui act normativ, pentru a beneficia de pensie, o persoană trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii: să fi împlinit vârsta standard de pensionare şi să fi realizat un stagiu minim de cotizare sau în specialitate, după caz. Chiar dacă o persoană a împlinit vârsta standard de pensionare, dar nu are stagiu minim de cotizare de 15 ani, nu poate primi o pensie pentru limită de vârstă şi nici invers - stagiu complet de cotizare în absenţa vârstei standard de pensionare. Pe de altă parte, cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie, iar punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, astfel cum este prevăzut în lege Prin urmare, cuantumul pensiei nu se reduce prin micşorarea, proporţional cu vechimea în muncă, a punctului de pensie, până la completarea stagiului minim de cotizare, deoarece punctul de pensie, deşi poate avea o valoare variabilă de la an la an, se stabileşte în funcţie de anumiţi indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică. Ceea ce dă un cuantum mai scăzut sau mai ridicat al pensiei din sistemul public este tocmai numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului, adică, practic, vechimea în muncă, ce se împarte la 35 - stagiul complet de cotizare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.612 din 15 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010).

În considerarea acestor observaţii, Curtea constată că autorul excepţiei sugerează, practic, o extindere a prevederilor art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, referitoare la micşorarea cuantumului pensiei de serviciu cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în magistratură (de 25 de ani), astfel încât acelaşi mod de calcul să fie aplicat şi pentru o vechime în magistratură ce nu atinge 20 de ani.

Or, Curtea a arătat deja că prevederile alin. (3) ale art. 82 din legea examinată reglementează o derogare de la regula generală a vechimii integrale în magistratură (de minimum 25 de ani) pentru acordarea pensiei de serviciu, derogare ce vizează în mod strict şi exclusiv judecătorii şi procurorii care au împlinit 60 de ani şi au o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani.

O extindere sau o derogare a derogării în sensul urmărit de autorul excepţiei ar echivala cu negarea condiţiilor stricte sub imperiul cărora legiuitorul a instituit acordarea pensiei de serviciu a magistraţilor. Astfel, s-ar ajunge la eliminarea pragului minim de vechime în magistratură, iar beneficiul pensiei de serviciu şi-ar pierde raţiunea şi capacitatea de a atinge obiectivele urmărite de legiuitor. O asemenea măsură, în care să existe atât beneficiul pensiei de serviciu - pensie cu caracter special -, dar şi acordarea sa în mod proporţional cu vechimea în magistratură, fără a fi necesară atingerea unui prag minim de vechime în activitate, nu contribuie la asigurarea unui anumit grad de stabilitate a personalului angajat în sistemul judiciar şi nici a unui nivel înalt de pregătire şi experienţă profesională a acestuia şi deci nu ar reprezenta un câştig pentru înfăptuirea justiţiei, în general.

Nu în ultimul rând, Curtea observă că susţinerile autorului excepţiei referitoare la regula propusă pentru calculul pensiei de serviciu acordată în condiţii de vechime în magistratură mai mică de 20 de ani au natura unor propuneri de lege ferenda, şi nu a unor veritabile critici de neconstituţionalitate, iar Curtea Constituţională nu le poate examina fără a încălca prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi ale art. 146 din aceasta, referitoare la atribuţiile Curţii Constituţionale.

În continuare, Curtea constată că nici susţinerile autorului excepţiei referitoare la existenţa unei situaţii discriminatorii în cadrul aceleiaşi categorii socio-profesionale a magistraţilor nu pot fi reţinute.

Este consacrat în jurisprudenţă constituţională şi de contencios al drepturilor omului că principiul egalităţii justifică dreptul la diferenţiere, tocmai pentru că egalitatea nu înseamnă uniformitate, iar situaţiile diferite sub aspect obiectiv şi rezonabil impun diferenţe de tratament juridic (a se vedea, în acest sens jurisprudenţă Curţii Constituţionale - Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, Decizia nr. 14 din 22 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 20 martie 2013 sau jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului - Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunţată în Cauza Engel şi alţii împotriva Olandei, paragraful 72 sau Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pronunţată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 38 şi 40).

Aşadar, pentru a nu lăsa loc arbitrariului, calificarea unei situaţii ca fiind diferită de o alta aparent identică trebuie să respecte criteriul obiectivităţii, iar tratamentul juridic diferit trebuie, la rândul său, să îndeplinească criteriul rezonabilităţii.

Diferenţa obiectivă, care justifică şi impune totodată tratamentul juridic deosebit constă, în cazul de faţă, tocmai în îndeplinirea condiţiei de vechime în magistratură de minimum 20 de ani, cerinţă fără de care beneficiul pensiei de serviciu nu poate fi acordat. O condiţie de aceeaşi natură, esenţială pentru obţinerea pensiei, se regăseşte şi în dreptul comun, adică în sistemul unitar de pensii publice reglementat de Legea nr. 263/2010, fiind circumstanţiată la un stagiu minim de cotizare de 15 ani.

Contrar susţinerilor autorului excepţiei, o astfel de condiţie nu are caracter aleatoriu şi subiectiv, ci constituie un element obiectiv şi cuantificabil. Prin urmare, deşi, formal, se încadrează în aceeaşi categorie socioprofesională a magistraţilor (sau personalului asimilat, potrivit legii), persoana care nu a atins vechimea minimă în magistratură stabilită de legiuitor la 20 de ani nu poate beneficia de aceleaşi drepturi ce vizează pensia, constând în pensia de serviciu, deoarece nu se află în aceeaşi situaţie ca şi colegii săi care au împlinit această vechime.

Caracterul rezonabil al diferenţei de tratament juridic, impus de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei, constă, potrivit jurisprudenţei mai sus indicate, în respectarea principiului proporţionalităţii. Acest principiu presupune din partea legiuitorului menţinerea, în cadrul marjei sale de apreciere, a justului echilibru între mijloacele folosite şi scopul vizat. Or, de vreme ce legiuitorul a stabilit, uzând de marja de apreciere lăsată la dispoziţia statelor membre ale Convenţiei, că perioada minimă necesară pentru obţinerea beneficiului constând în pensia de serviciu este de 20 de ani vechime în magistratură, rezultă că este rezonabil ca situaţiile ce se află sub acest standard să nu corespundă aceluiaşi regim juridic, deoarece nu se pot încadra în norma juridică de referinţă. Aplicarea aceleiaşi reguli, a beneficiului pensiei de serviciu, şi persoanelor ce nu au minimum 20 de ani vechime în magistratură, ar genera, pe de o parte, discriminarea celor care sunt îndreptăţiţi la acest beneficiu prin îndeplinirea plenară a tuturor condiţiilor legale şi, pe de altă parte, ar fi contrară voinţei legiuitorului de a asigura stabilitatea, specializarea şi profesionalismul celor încadraţi în sistemul judiciar.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Silviu Raţiu în Dosarul nr. 334/108/2013 al Tribunalului Arad - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 82 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2013.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 768 din data de 10 decembrie 2013