LEGE nr.
141 din 12 iulie 2010
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen
*)
- Republicată
CAPITOLUL I:
Dispoziţii generale
Art. 1
Prezenta lege reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi asigură cadrul juridic necesar utilizării de către autorităţile române a Sistemului de Informaţii Schengen.
Art. 2
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a)
Sistemul Informatic Naţional de Semnalări, denumit în continuare SINS, - sistemul informatic compatibil cu Sistemul de Informaţii Schengen de generaţia a doua, care conţine semnalări de interes naţional şi semnalări de interes Schengen introduse de către autorităţile naţionale competente;
b)
Sistemul de Informaţii Schengen, denumit în continuare SIS, - sistemul informatic instituit la nivelul Uniunii Europene şi utilizat de statele membre pentru cooperarea, prin schimb de informaţii, în vederea menţinerii ordinii publice şi securităţii naţionale pe teritoriile acestora;
c)
copia naţională a SIS - copia completă sau parţială a bazei de date a SIS, accesibilă pentru efectuarea de căutări de către autorităţile naţionale competente;
d)
componenta naţională a SIS, denumită în continuare N.SIS, - sistemul informatic constituit din SINS şi copia naţională a bazei de date centrale a SIS, care permite efectuarea de căutări de către autorităţile române;
e)
semnalare - setul de date introduse în SINS referitoare la persoane sau bunuri cu privire la care au fost dispuse unele măsuri, în condiţiile legii, în vederea realizării unui interes public, a respectării regimului liberei circulaţii a persoanelor şi bunurilor sau a asigurării ordinii şi siguranţei publice şi a prevenirii unor ameninţări la adresa securităţii naţionale;
f)
semnalare de interes naţional - semnalarea introdusă de o autoritate naţională competentă în SINS;
g)
semnalare de interes Schengen - semnalarea transmisă din SINS în SIS;
h)
autorităţi naţionale competente - autorităţile publice române ale căror drepturi de acces la SINS sunt stabilite potrivit art. 5;
i)
stat membru - stat care utilizează SIS;
j)
stat asociat - statele cu care Uniunea Europeană a încheiat acorduri în vederea predării persoanelor pe baza unui mandat de arestare şi care prevăd transmiterea unui astfel de mandat prin intermediul SIS;
k)
tranzacţie - orice operaţie de introducere, modificare, ştergere sau consultare a datelor conţinute în N.SIS;
l)
date adiţionale - datele stocate în N.SIS în legătură cu semnalările din N.SIS şi care sunt disponibile imediat după identificarea persoanelor ca urmare a căutărilor efectuate în acest sistem;
m)
informaţii suplimentare - informaţiile care nu sunt stocate în SIS, dar care sunt în legătură cu semnalările din SIS şi care urmează să fie transmise în cadrul schimbului de informaţii suplimentare;
n)
rezultat pozitiv - rezultatul obţinut în urma efectuării unei căutări în N.SIS, concretizat în identificarea unei persoane sau a unui bun care face obiectul unei semnalări;
o)
Biroul SIRENE naţional - structura specializată din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care asigură realizarea schimbului de informaţii suplimentare cu birourile SIRENE din celelalte state membre;
p)
reglementări aplicabile la nivelul SIS central - prevederile cuprinse în actele normative ale Uniunii Europene în baza cărora statele membre cooperează prin intermediul SIS;
q)
Manualul SIRENE - documentul adoptat la nivelul Uniunii Europene care cuprinde normele pentru schimbul de informaţii suplimentare între statele membre;
r)
control discret - obţinerea unor date şi informaţii referitoare la persoane sau bunuri cu privire la care a fost introdusă o semnalare în acest scop în SINS sau în SIS, cu ocazia desfăşurării de către autorităţile române a controlului la trecerea frontierei de stat ori a altui tip de control poliţienesc sau vamal, fără ca persoanele în cauză să fie informate despre existenţa respectivei semnalări, în scopul comunicării acestora către autoritatea care a introdus semnalarea;
s)
indicator de validitate - set de informaţii ataşate unei semnalări din SIS care determină neexecutarea acţiunilor în baza semnalării respective sau executarea unor acţiuni alternative prevăzute de lege.
CAPITOLUL II:
Sistemul Informatic Naţional de Semnalări
SECŢIUNEA 1:
Înfiinţarea şi obiectivul general al SINS
Art. 3
(1)
Se înfiinţează SINS, cu respectarea protocoalelor şi a procedurilor tehnice stabilite pentru SIS de generaţia a doua, potrivit art. 9 alin. (1) din Decizia
2007/533/JAI
a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înfiinţarea, funcţionarea şi utilizarea Sistemului de informaţii Schengen de a doua generaţie (SIS II), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L. 205 din 7 august 2007, astfel încât cele două sisteme informatice să fie compatibile.
(2)
SINS este destinat să asigure posibilitatea, pentru autorităţile naţionale competente, ca prin intermediul unei proceduri automate să efectueze tranzacţii cu privire la semnalările pe care le conţine, în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale.
(3)
SINS conţine semnalări introduse de către autorităţile naţionale competente cu privire la persoane sau bunuri corespunzător tipurilor prevăzute în prezenta lege.
(4)
De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, SINS asigură transmiterea semnalărilor de interes Schengen în SIS.
SECŢIUNEA 2:
Gestionarea şi utilizarea SINS
Art. 4
(1)
Ministerul Afacerilor Interne, prin Centrul Naţional SIS, este responsabil cu implementarea, funcţionarea, întreţinerea şi securitatea SINS, precum şi cu asigurarea accesului autorităţilor naţionale competente la SINS.
(2)
Se înfiinţează Comitetul tehnic, în coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, ca organism cu atribuţii de analiză şi soluţionare a problemelor de ordin tehnic ce pot apărea în funcţionarea SINS, compus din reprezentanţii la nivel de expert din partea autorităţilor naţionale competente care au drept de acces la SINS.
(3)
Preşedintele Comitetului tehnic este şeful Centrului Naţional SIS.
(4)
Comitetul tehnic are următoarele atribuţii principale:
a)
analizează activitatea de modernizare a sistemelor informatice şi de comunicaţii participante la SINS, în vederea asigurării compatibilităţii între acestea şi SINS;
b)
analizează problemele tehnice semnalate de autorităţile naţionale competente, apărute în implementarea şi funcţionarea SINS, şi propune modalităţi de soluţionare;
c)
asigură informarea autorităţilor naţionale competente cu privire la deciziile luate în cadrul grupurilor de lucru tehnice ale Uniunii Europene în domeniul SIS.
(5)
Comitetul tehnic se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui comitetului.
(6)
Secretariatul Comitetului tehnic este asigurat de Centrul Naţional SIS.
Art. 5
(1)
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului
*)
, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, se stabilesc drepturile de acces la SINS.
_______
*)
A se vedea Hotărârea Guvernului nr.
966/2010
privind drepturile de acces al autorităţilor publice române la Sistemul Informatic Naţional de Semnalări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 21 septembrie 2010.
(2)
Drepturile de acces la SINS pentru introducere, modificare şi ştergere se stabilesc, potrivit alin. (1), pentru autorităţile publice române care transmit datele specifice tipurilor de semnalări prevăzute la art. 6 din bazele de date proprii în SINS.
(3)
Instituţiile din sistemul judiciar vor avea obligaţia de a furniza datele specifice tipurilor de semnalări prevăzute la art. 6, atunci când sistemele informatice vor permite transmiterea automată a acestora.
(4)
Dreptul de acces la SINS pentru consultarea datelor se stabileşte potrivit alin. (1), pentru:
a)
autorităţile publice române care au competenţe de efectuare a controlului de frontieră, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr.
562/2006
al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L. 105 din 13 aprilie 2006;
b)
autorităţile publice române care au competenţe de efectuare a controalelor poliţieneşti ori vamale pe teritoriul României sau de coordonare a unor asemenea controale;
c)
autorităţile publice române care au competenţe în aplicarea legislaţiei privind regimul străinilor în România, inclusiv prin examinarea cererilor de viză şi acordarea vizei;
d)
autorităţile publice române competente cu eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor pentru semnalările prevăzute în Regulamentul (CE) nr.
1.986/2006
al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind accesul la Sistemul de Informaţii Schengen din a doua generaţie (SIS II) al serviciilor competente, în statele membre, pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L. 381 din 28 decembrie 2006;
e)
organele de urmărire penală şi instanţele de judecată.
(5)
Autorităţile naţionale competente utilizează datele cuprinse în semnalările la care au drept de acces, cu respectarea prevederilor art. 49.
SECŢIUNEA 3:
Semnalările introduse în SINS
SUBSECŢIUNEA 1:
§ 1. Tipurile de semnalări şi categoriile de date
Art. 6
În SINS se introduc următoarele tipuri de semnalări:
a)
cu privire la persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare sau în vederea extrădării;
b)
cu privire la persoane dispărute;
c)
cu privire la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară;
d)
cu privire la persoane sau bunuri, în scopul efectuării de controale discrete;
e)
privind bunuri căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale;
f)
privind străinii, în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român sau în scopul executării unei măsuri prin care se interzice şederea pe teritoriul României.
Art. 7
(1)
Semnalările din SINS cu privire la persoane cuprind cel mult următoarele elemente:
a)
numele şi prenumele, numele dat la naştere şi numele anterior, orice pseudonime ce pot fi introduse separat;
b)
semnele fizice particulare, obiective şi inalterabile;
c)
data şi locul naşterii;
d)
sexul;
e)
fotografiile;
f)
amprentele digitale;
g)
cetăţenia;
h)
menţiunea că persoana vizată este înarmată, violentă sau evadată;
i)
motivul semnalării;
j)
autoritatea care emite semnalarea;
k)
menţiunile cu privire la decizia sau hotărârea care a stat la baza semnalării;
l)
măsurile ce trebuie luate;
m)
legătura cu alte semnalări;
n)
tipul infracţiunii.
(2)
Semnalările cu privire la persoane nu pot fi introduse în SINS fără datele prevăzute la alin. (1) lit. a), d), l) şi, atunci când este cazul, lit. k).
(3)
Atunci când sunt disponibile, se introduc toate datele prevăzute la alin. (1).
(4)
Fotografiile şi amprentele digitale se introduc numai după verificarea îndeplinirii unui standard minim de calitate în conformitate cu caracteristicile stabilite potrivit prevederilor Deciziei
2007/533/JAI
a Consiliului, pentru semnalările prevăzute la art. 6 lit. a)-e), şi potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr.
1.987/2006
al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind instituirea, funcţionarea şi utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen din a doua generaţie (SIS II), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L. 381 din 28 decembrie 2006, pentru semnalările prevăzute la art. 6 lit. f), şi sunt folosite doar pentru confirmarea identităţii unei persoane ca urmare a realizării unui rezultat pozitiv la o semnalare din SINS.
SUBSECŢIUNEA 2:
§ 2. Semnalări cu privire la persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare sau în vederea extrădării
Art. 8
(1)
Semnalările cu privire la persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare se introduc în SINS, potrivit dispoziţiilor referitoare la mandatul european de arestare, prevăzute în Legea nr.
302/2004
privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)
Semnalările cu privire la persoane căutate în vederea extrădării se introduc în SINS, potrivit dispoziţiilor referitoare la mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării, prevăzute în Legea nr.
302/2004
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 9
În cazul semnalărilor prevăzute la art. 8 alin. (1), în SINS se introduc şi următoarele date adiţionale:
a)
copia mandatului european de arestare;
b)
traducerea mandatului european de arestare în una sau mai multe dintre limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene, atunci când este disponibilă.
SUBSECŢIUNEA 3:
§ 3. Semnalări cu privire la persoane dispărute
Art. 10
(1)
Semnalările prevăzute la art. 6 lit. b) se introduc în SINS, pentru următoarele categorii de persoane:
a)
persoane dispărute care trebuie doar localizate;
b)
persoane dispărute care, după localizare, trebuie aduse în instituţii sau unităţi sanitare;
c)
minori sau persoane puse sub interdicţie care, după localizare, trebuie reîntoarse alături de reprezentanţii lor legali.
(2)
Semnalările cu privire la persoanele dispărute care trebuie doar localizate se introduc în SINS de către autorităţile naţionale competente la sesizarea oricărei persoane, dacă în urma verificărilor se constată că sesizarea privind dispariţia persoanei respective este întemeiată.
(3)
Semnalările cu privire la persoanele dispărute care, după localizare, trebuie aduse în instituţii sau unităţi sanitare se introduc în SINS de către autorităţile naţionale competente, la sesizarea instituţiilor ori unităţilor sanitare, în baza documentelor emise de acestea, prin care se dispune internarea nevoluntară, în cazul persoanelor cu tulburări psihice, sau internarea obligatorie, în cazul persoanelor care suferă de boli transmisibile, ori în baza hotărârii instanţei de judecată prin care s-a dispus internarea medicală, dacă, în urma verificărilor, se constată că sesizarea privind dispariţia persoanei respective este întemeiată.
(4)
Semnalările cu privire la minori sau persoane puse sub interdicţie care, după localizare, trebuie reîntoarse alături de reprezentanţii lor legali se introduc de către autorităţile naţionale competente la sesizarea oricărei persoane, dacă, în urma verificărilor, se constată că sesizarea privind dispariţia persoanei respective este întemeiată.
(5)
În cuprinsul semnalărilor cu privire la persoane dispărute se menţionează măsura ce trebuie luată în cazul identificării persoanei care face obiectul respectivei semnalări.
Art. 11
(1)
În cazul identificării unei persoane majore cu privire la care a fost introdusă în SINS o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), aceasta este informată despre existenţa semnalării şi i se solicită consimţământul cu privire la transmiterea informaţiilor privind adresa la care locuieşte către persoana care a sesizat dispariţia.
(2)
Autoritatea naţională competentă care a introdus semnalarea informează persoana care a sesizat dispariţia cu privire la locul unde se află persoana în cauză numai dacă aceasta îşi dă consimţământul. În lipsa consimţământului, persoana care a sesizat dispariţia este informată cu privire la faptul că semnalarea a fost ştearsă, deoarece persoana dispărută a fost localizată.
Art. 12
(1)
În cazul identificării unei persoane cu privire la care a fost introdusă în SINS o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. b), se informează instituţiile sau unităţile sanitare ce au solicitat introducerea semnalării, solicitându-se şi preluarea persoanei în cauză.
(2)
În cazul în care persoana nu poate fi preluată imediat, aceasta este internată, la recomandarea direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, în cea mai apropiată instituţie ori unitate sanitară ce are capacitatea de a-i acorda un tratament adecvat, până la preluarea sa.
Art. 13
(1)
În cazul identificării unei persoane cu privire la care a fost introdusă în SINS o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. c), se informează reprezentantul legal, solicitându-i-se şi preluarea acesteia.
(2)
În cazul în care nu a fost identificat reprezentantul legal sau persoana nu poate fi preluată imediat de către reprezentantul legal, aceasta este plasată într-o instituţie sau unitate sanitară ori într-un serviciu de protecţie în condiţiile legii, după caz, până la preluarea sa.
SUBSECŢIUNEA 4:
§ 4. Semnalări cu privire la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară
Art. 14
(1)
Semnalările cu privire la persoanele căutate în vederea participării la o procedură judiciară se introduc în SINS de către autorităţile naţionale competente, la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată, pentru următoarele categorii:
a)
martorii;
b)
persoanele căutate pentru a fi citate în vederea prezentării în faţa autorităţilor judiciare pentru a da declaraţii în legătură cu faptele pentru care sunt cercetate în cadrul unui proces penal;
c)
persoanele cărora urmează să li se comunice o hotărâre judecătorească sau alte documente privind activităţile din cadrul unui proces penal în care sunt cercetate;
d)
persoanele căutate în vederea executării unei măsuri educative care implică privarea de libertate.
(2)
În cazul identificării unei persoane cu privire la care a fost introdusă în SINS o semnalare din categoria celor prevăzute la alin. (1), se informează persoana în cauză cu privire la existenţa semnalării, se stabileşte adresa la care aceasta locuieşte şi se comunică această informaţie organului de urmărire penală sau instanţei de judecată care a solicitat introducerea semnalării.
SUBSECŢIUNEA 5:
§ 5. Semnalări cu privire la persoane sau bunuri, în scopul efectuării de controale discrete
Art. 15
(1)
Semnalările cu privire la persoane sau la vehicule, ambarcaţiuni, aeronave şi containere, în scopul efectuării de controale discrete, se introduc în SINS de către autorităţile naţionale competente, la solicitarea organelor de urmărire penală.
(2)
Organele de urmărire penală pot solicita introducerea unei semnalări din categoria celor prevăzute la alin. (1), în scopul prevenirii şi combaterii faptelor penale, în următoarele cazuri:
a)
atunci când există date şi informaţii potrivit cărora o persoană intenţionează să comită sau comite una dintre infracţiunile pentru care se poate emite mandat european de arestare potrivit Legii nr.
302/2004
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)
atunci când, în urma evaluării generale a unei persoane, se stabilesc indicii suficiente pentru a se presupune că acea persoană va mai comite una dintre infracţiunile pentru care se poate emite mandat european de arestare potrivit Legii nr.
302/2004
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c)
atunci când există date şi informaţii că vehiculul, ambarcaţiunea, aeronava sau containerul are legătură cu comiterea uneia dintre infracţiunile pentru care se poate emite mandat european de arestare potrivit Legii nr.
302/2004
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)
Evaluarea generală a unei persoane în cazul prevăzut la alin. (2) lit. b) are în vedere antecedentele penale pentru care nu a intervenit reabilitarea şi care privesc săvârşirea unora dintre infracţiunile pentru care se poate emite mandat european de arestare potrivit Legii nr.
302/2004
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi elementele ce influenţează perspectivele reintegrării în societate a persoanei în cauză după executarea pedepsei, după graţiere sau prescrierea executării pedepsei.
Art. 16
(1)
Semnalările cu privire la persoane sau la vehicule, ambarcaţiuni, aeronave şi containere, în scopul efectuării de controale discrete, se introduc în SINS de către autorităţile naţionale competente, la solicitarea organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.
(2)
Organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pot solicita introducerea unei semnalări din categoria celor prevăzute la alin. (1), în următoarele cazuri:
a)
atunci când există date sau indicii că informaţiile prevăzute la art. 17 alin. (1) sunt necesare pentru a preveni o ameninţare din partea persoanei vizate sau alte ameninţări la adresa securităţii naţionale;
b)
atunci când vehiculul, ambarcaţiunea, aeronava sau containerul are legătură cu o ameninţare la adresa securităţii naţionale.
Art. 17
(1)
Atunci când, cu ocazia desfăşurării controlului la trecerea frontierei de stat ori a altui tip de control poliţienesc sau vamal, autorităţile competente să efectueze astfel de controale identifică persoane, vehicule, ambarcaţiuni, aeronave ori containere cu privire la care a fost introdusă în SINS o semnalare în scopul efectuării de controale discrete, culeg şi transmit autorităţilor naţionale competente care au introdus semnalarea cât mai multe dintre următoarele informaţii:
a)
faptul că a fost localizată persoana, vehiculul, ambarcaţiunea, aeronava sau containerul;
b)
locul, data sau motivul verificării;
c)
ruta şi destinaţia călătoriei;
d)
persoanele care însoţesc persoanele în cauză sau ocupanţii vehiculului, ai ambarcaţiunii ori aeronavei despre care se poate presupune, pe baza unui temei raţional, că sunt asociate cu persoanele în cauză;
e)
vehiculul, ambarcaţiunea, aeronava sau containerul;
f)
bunurile transportate;
g)
împrejurările în care a fost localizată persoana, vehiculul, ambarcaţiunea, aeronava sau containerul.
(2)
Procedura pentru culegerea informaţiilor prevăzute la alin. (1) este cea stabilită pentru efectuarea controlului cu ocazia căruia sunt identificate persoanele, vehiculele, ambarcaţiunile, aeronavele sau containerele cu privire la care a fost introdusă în SINS o semnalare în scopul efectuării de controale discrete.
(3)
Cu ocazia culegerii informaţiilor prevăzute la alin. (1), persoanelor în cauză nu li se comunică faptul că în SINS există o semnalare în scopul efectuării de controale discrete.
SUBSECŢIUNEA 6:
§ 6. Semnalări privind bunuri căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale
Art. 18
(1)
Semnalările cu privire la bunuri căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale se introduc în SINS de către autorităţile naţionale competente, la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată.
(2)
Semnalările prevăzute la alin. (1) se introduc cu privire la următoarele bunuri:
a)
autovehicule cu o capacitate cilindrică de peste 50 cm
3
, ambarcaţiuni şi aeronave;
b)
remorci cu o greutate care depăşeşte 750 kg fără încărcătură, caravane, echipamente industriale, motoare exterioare şi containere;
c)
arme de foc;
d)
documente oficiale în alb care au fost furate, utilizate în mod fraudulos sau pierdute;
e)
documente de identitate eliberate, de tipul paşapoartelor, cărţilor de identitate, permiselor de conducere, documentelor care atestă şederea, respectiv rezidenţa pe teritoriul României şi documentelor de călătorie furate, însuşite ilegal, pierdute sau anulate;
f)
certificate de înmatriculare ale vehiculelor care au fost furate, utilizate în mod fraudulos, pierdute sau anulate;
g)
bancnote;
h)
valori mobiliare şi mijloace de plată, cum ar fi cecuri, cărţi de credit, obligaţiuni şi acţiuni, care au fost furate, însuşite ilegal, pierdute sau anulate.
(3)
Semnalările cu privire la bunurile prevăzute la alin. (2) lit. d) şi e) se introduc în SINS de către autorităţile naţionale competente şi în baza sesizărilor privind pierderea acestora, primite de la orice persoană interesată, dacă se constată că sesizarea este întemeiată.
(4)
Tranzacţiile cu datele prevăzute la alin. (2) se realizează potrivit normelor tehnice stabilite în conformitate cu Decizia
2007/533/JAI
a Consiliului.
Art. 19
În cazul identificării unui bun cu privire la care a fost introdusă în SINS o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 18 alin. (1), se informează de îndată organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a solicitat introducerea semnalării.
SUBSECŢIUNEA 7:
§ 7. Semnalări privind străinii în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român sau în scopul executării unei măsuri prin care se interzice şederea pe teritoriul României
Art. 20
(1)
Semnalările privind străinii se introduc de către autorităţile naţionale competente în temeiul măsurilor care au ca efect interzicerea intrării pe teritoriul României sau interzicerea şederii pe teritoriul României, dispuse potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002
privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)
Efectuarea de tranzacţii în SINS cu semnalările privind străinii în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român sau în scopul executării unei măsuri prin care se interzice şederea pe teritoriul României se realizează de către autorităţile naţionale competente, potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr.
1.987/2006
al Parlamentului European şi al Consiliului.
CAPITOLUL III:
Participarea României la SIS
SECŢIUNEA 1:
Înfiinţarea şi obiectivul general al N.SIS
Art. 21
(1)
Se înfiinţează N.SIS, cu respectarea protocoalelor şi procedurilor tehnice stabilite pentru SIS de generaţia a doua, potrivit prevederilor Deciziei
2007/533/JAI
a Consiliului, astfel încât cele două sisteme informatice să fie compatibile.
(2)
N.SIS este destinat să asigure posibilitatea pentru autorităţile naţionale competente ca, prin intermediul unei proceduri automate, să efectueze tranzacţii cu privire la semnalările pe care le conţine, în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale.
(3)
N.SIS conţine semnalări introduse de către autorităţile naţionale competente sau de către autorităţile competente din statele membre cu privire la persoane ori bunuri, corespunzător tipurilor prevăzute în reglementările aplicabile la nivelul SIS central.
(4)
N.SIS devine operaţional de la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens.
SECŢIUNEA 2:
Autorităţi cu competenţe în gestionarea şi exploatarea N.SIS
Art. 22
(1)
Ministerul Afacerilor Interne, prin Centrul Naţional SIS, este responsabil cu implementarea, funcţionarea, întreţinerea şi securitatea N.SIS, cu asigurarea conectării N.SIS la SIS central şi managementul copiei naţionale a bazei de date centrale a SIS, precum şi cu asigurarea accesului autorităţilor române la N.SIS.
(2)
După data la care N.SIS devine operaţional, Comitetul tehnic prevăzut la art. 4 alin. (2) are atribuţii de analiză şi soluţionare a problemelor de ordin tehnic ce pot apărea în funcţionarea acestuia.
(3)
Drepturile de acces la SINS ale autorităţilor naţionale competente se extind şi la copia naţională a SIS, de la data la care N.SIS devine operaţional.
Art. 23
Biroul SIRENE naţional are următoarele atribuţii principale:
a)
asigură schimbul de informaţii suplimentare potrivit prevederilor cuprinse în Manualul SIRENE;
b)
realizează activităţile necesare în vederea adăugării sau ridicării unui indicator de validitate la semnalările din SIS;
c)
realizează activităţi pentru introducerea semnalărilor cu privire la persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare sau în vederea extrădării;
d)
desfăşoară activităţile necesare în vederea implementării deciziilor luate la nivelul Uniunii Europene în domeniul de activitate al birourilor SIRENE;
e)
realizează statistici privind activitatea sa şi le transmite periodic Secretariatului General al Consiliului;
f)
coordonează activitatea de verificare a calităţii informaţiilor cuprinse în semnalările din N.SIS, în conformitate cu prevederile Manualului SIRENE;
g)
transmite autorităţii competente de la nivelul SIS central lista autorităţilor naţionale competente, precum şi orice modificare ulterioară a acesteia;
h)
asigură organizarea şi desfăşurarea misiunilor de predare/preluare sau extrădare a persoanelor arestate, în baza mandatului european de arestare ori a mandatului de urmărire internaţională emis de autorităţile judiciare române, ulterior realizării unui rezultat pozitiv, în colaborare cu autorităţile naţionale competente.
Art. 24
(1)
Biroul SIRENE naţional asigură realizarea schimbului de informaţii suplimentare prin intermediul infrastructurii de comunicaţii aferente SIS sau, atunci când aceasta nu este accesibilă, prin alte mijloace tehnice, securizate în mod corespunzător pentru schimbul de informaţii suplimentare, în următoarele situaţii:
a)
atunci când este necesar ca autorităţile naţionale competente şi autorităţile din celelalte state membre să se consulte sau să se informeze reciproc la introducerea unei semnalări în SIS;
b)
ca urmare a realizării unui rezultat pozitiv pentru a permite luarea unei măsuri adecvate;
c)
în cazul în care măsura necesară corespunzătoare unei semnalări din SIS nu poate fi luată;
d)
atunci când se analizează calitatea datelor din conţinutul semnalărilor din SIS;
e)
atunci când se analizează compatibilitatea şi prioritatea unor semnalări;
f)
atunci când se analizează exercitarea dreptului de acces.
(2)
Autorităţile române utilizează informaţiile suplimentare numai în scopul în care le-au fost transmise de către autorităţile celorlalte state membre.
(3)
Răspunsul la solicitările de informaţii suplimentare formulate de către autorităţile altor state membre se transmite de către autoritatea naţională competentă care a introdus semnalarea în cauză, prin intermediul Biroului SIRENE naţional, cât mai repede posibil, dar nu mai târziu de 12 ore.
(4)
Autorităţile române care au solicitat autorităţilor naţionale competente introducerea unor semnalări în SIS transmit informaţiile suplimentare solicitate de către autorităţile altor state membre în legătură cu respectivele semnalări în cel mai scurt timp, astfel încât termenul prevăzut la alin. (3) să poată fi respectat.
SECŢIUNEA 3:
Semnalările introduse în SIS
SUBSECŢIUNEA 1:
§ 1. Transmiterea semnalărilor în SIS
Art. 25
(1)
Autoritatea naţională competentă care a introdus o semnalare în SINS dispune transmiterea acelei semnalări în SIS în cazul în care, în urma verificărilor, se obţin date şi informaţii din care rezultă necesitatea căutării persoanelor sau bunurilor în spaţiul Schengen.
(2)
În cazul semnalărilor din SINS cu privire la persoane sau bunuri în scopul efectuării de controale discrete, transmiterea în SIS se face numai la solicitarea organelor de urmărire penală sau a organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.
(3)
Semnalările cu privire la minori sau persoane puse sub interdicţie, introduse în SINS, se transmit direct în SIS de la data la care N.SIS devine operaţional.
(4)
Semnalările privind străinii, introduse în SINS în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român sau în scopul executării unei măsuri prin care se interzice şederea pe teritoriul României, se transmit direct în SIS de la data la care N.SIS devine operaţional.
SUBSECŢIUNEA 2:
§ 2. Semnalări cu privire la persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare sau în vederea extrădării
Art. 26
După transmiterea în SIS a unei semnalări din categoria celor prevăzute la art. 8 alin. (1), Biroul SIRENE naţional informează, în cadrul schimbului de informaţii suplimentare, birourile SIRENE din celelalte state membre cu privire la introducerea semnalării şi comunică acestora informaţiile prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr.
302/2004
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul schimbului de informaţii suplimentare.
Art. 27
(1)
După transmiterea în SIS a unei semnalări din categoria celor prevăzute la art. 8 alin. (2), Biroul SIRENE naţional informează, în cadrul schimbului de informaţii suplimentare, birourile SIRENE din celelalte state membre cu privire la introducerea semnalării şi comunică acestora informaţiile prevăzute la art. 29 alin. (1) din Decizia
2007/533/JAI
a Consiliului.
(2)
Biroul SIRENE naţional nu comunică birourilor SIRENE din celelalte state membre informaţiile prevăzute la alin. (1) dacă a transmis anterior, cu privire la aceeaşi persoană, informaţiile prevăzute la art. 9 sau cele prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr.
302/2004
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar acestea sunt suficiente pentru executarea acţiunilor în baza semnalării de către autorităţile celorlalte state membre.
Art. 28
(1)
După primirea la Biroul SIRENE naţional a comunicării referitoare la introducerea în SIS de către un alt stat membru a unei semnalări cu privire la persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare sau în vederea extrădării, procurorul sau judecătorul detaşat în cadrul Biroului SIRENE naţional verifică dacă arestarea în baza acelei semnalări este compatibilă cu legislaţia naţională, cu obligaţiile asumate de România prin documente juridice de cooperare internaţională sau cu interesele naţionale vitale şi solicită Biroului SIRENE naţional întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate, atunci când constată incompatibilitatea.
(2)
În vederea realizării atribuţiilor prevăzute la alin. (1), Ministerul Afacerilor Interne solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii, detaşarea procurorului sau judecătorului în cadrul Biroului SIRENE naţional.
(3)
Autoritatea judiciară română de executare a mandatului european de arestare solicită Biroului SIRENE naţional întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de alt stat membru în baza unui mandat european de arestare pe care autoritatea judiciară respectivă refuză să îl execute în temeiul art. 98 din Legea nr.
302/2004
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)
Autoritatea judiciară română care ar fi competentă să dispună cu privire la executarea unui mandat european de arestare, la sesizarea procurorului, solicită Biroului SIRENE naţional întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea introdusă în SIS de către un alt stat membru în baza unui mandat european de arestare pe care ar refuza să îl execute, în temeiul art. 98 din Legea nr.
302/2004
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă persoana în cauză ar fi găsită.
(5)
Biroul SIRENE naţional colaborează cu Biroul SIRENE din statul membru care a introdus semnalarea prevăzută la alin. (1), (3) sau (4), în vederea adăugării unui indicator de validitate pentru ca arestarea să nu se efectueze de către autorităţile române.
(6)
Semnalările introduse de celelalte state membre privind persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare sau în vederea extrădării, care au ataşat indicatorul de validitate prevăzut la alin. (5), nu constituie temei pentru arestarea persoanei în cauză de către autorităţile române, ci doar pentru comunicarea locului unde se află aceasta.
(7)
Semnalările cu privire la persoane căutate în vederea extrădării, introduse de celelalte state membre, constituie temei doar pentru comunicarea locului unde se află persoana cu privire la care a fost introdusă semnalarea până în momentul în care se dispune arestarea provizorie în vederea extrădării potrivit prevederilor art. 43 din Legea nr.
302/2004
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(8)
La solicitarea întemeiată a autorităţilor competente ale statului membru care a introdus semnalarea ce are ataşat indicatorul de validitate prevăzut la alin. (5), în cazuri urgente şi grave, autoritatea judiciară română competentă să dispună cu privire la executarea mandatului european de arestare sau a cererii de extrădare dispune retragerea indicatorului de validitate şi arestarea persoanei în cauză în vederea predării ori arestarea provizorie în vederea extrădării.
Art. 29
(1)
La primirea unei solicitări din partea Biroului SIRENE al altui stat membru privind adăugarea unui indicator de validitate la o semnalare cu privire la persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare ori în vederea extrădării, Biroul SIRENE naţional adaugă indicatorul de validitate solicitat şi informează de îndată autoritatea judiciară română care a emis mandatul european de arestare sau mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării ce stă la baza introducerii respectivei semnalări.
(2)
Autoritatea judiciară română care a emis mandatul european de arestare sau mandatul de urmărire internaţională ce stă la baza introducerii semnalării transmite, prin intermediul Biroului SIRENE naţional, în cazuri urgente şi grave, o solicitare motivată pentru ridicarea indicatorului de validitate adăugat potrivit alin. (1).
Art. 30
(1)
Semnalările introduse în SIS în baza art. 26 din Decizia
2007/533/JAI
a Consiliului de către statele asociate echivalează cu semnalările cu privire la persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare.
(2)
Mandatele de arestare emise de statele asociate, transmise prin intermediul SIS, echivalează cu mandatele europene de arestare.
SUBSECŢIUNEA 3:
§ 3. Semnalări cu privire la persoane dispărute
Art. 31
(1)
În cazul primirii unei comunicări referitoare la localizarea pe teritoriul altui stat membru a unei persoane majore cu privire la care a fost transmisă în SIS o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), autoritatea naţională competentă care a introdus semnalarea informează persoana care a sesizat dispariţia cu privire la locul unde se află persoana respectivă numai dacă aceasta îşi dă consimţământul. În lipsa consimţământului, persoana care a sesizat dispariţia este informată cu privire la faptul că semnalarea a fost ştearsă, deoarece persoana dispărută a fost localizată.
(2)
În cazul primirii unei comunicări referitoare la localizarea pe teritoriul altui stat membru a unei persoane cu privire la care a fost transmisă în SIS o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. b), autoritatea naţională competentă care a introdus semnalarea, în colaborare cu instituţiile sau unităţile sanitare care au sesizat dispariţia, întreprind toate demersurile necesare pentru preluarea persoanei în cauză.
(3)
În cazul primirii unei comunicări referitoare la localizarea pe teritoriul altui stat membru a unei persoane cu privire la care a fost transmisă în SIS o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. c), autorităţile române întreprind toate demersurile necesare pentru reîntoarcerea acesteia alături de reprezentanţii ei legali.
Art. 32
(1)
În cazul identificării pe teritoriul României a unei persoane majore cu privire la care a fost introdusă în SIS de către un alt stat membru o semnalare cu privire la dispariţia sa, aceasta este informată despre existenţa semnalării şi i se solicită consimţământul cu privire la transmiterea informaţiilor privind adresa la care locuieşte către persoana care a sesizat dispariţia.
(2)
Informaţiile privind persoana localizată şi cele privind consimţământul acesteia se transmit statului membru care a introdus semnalarea prin intermediul Biroului SIRENE naţional.
Art. 33
(1)
În cazul identificării pe teritoriul României a unei persoane cu privire la care a fost introdusă în SIS de către un alt stat membru o semnalare cu privire la dispariţia şi necesitatea punerii sale sub protecţie, aceasta este internată, la recomandarea direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, într-o instituţie sau unitate sanitară ce are capacitatea de a-i acorda un tratament adecvat, până la preluarea sa de către autorităţile statului care a introdus semnalarea.
(2)
Informaţiile privind locul unde este internată persoana în cauză se transmit statului membru care a introdus semnalarea prin intermediul Biroului SIRENE naţional de către autoritatea care a realizat rezultatul pozitiv.
Art. 34
(1)
În cazul identificării pe teritoriul României a unui minor sau a unei persoane puse sub interdicţie cu privire la care a fost introdusă în SIS de către un alt stat membru o semnalare cu privire la dispariţia sa, aceasta este plasată, după caz, într-o instituţie ori unitate sanitară sau într-un serviciu de protecţie în condiţiile legii, până la preluarea sa de către reprezentatul legal sau de către autorităţile statului care a introdus semnalarea.
(2)
Informaţiile privind locul unde se găseşte minorul sau cel pus sub interdicţie se transmit statului membru care a introdus semnalarea prin intermediul Biroului SIRENE naţional.
Art. 35
(1)
Instanţa de judecată competentă teritorial, la cererea persoanei pe numele căreia a fost introdusă o semnalare cu privire la dispariţia şi necesitatea punerii sale sub protecţie de un alt stat membru, dispune ca Biroul SIRENE naţional să întreprindă demersurile necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea respectivă, dacă internarea persoanei în cauză în instituţii sau unităţi sanitare în baza acelei semnalări nu este compatibilă cu legislaţia naţională, cu obligaţiile asumate de România prin documente juridice de cooperare internaţională ori cu interesele naţionale vitale.
(2)
La primirea cererii prevăzute la alin. (1), instanţa de judecată dispune, prin ordonanţă preşedinţială, dacă persoana în cauză urmează a fi internată sau nu într-o instituţie ori unitate sanitară, până la soluţionarea cauzei.
(3)
În cazul identificării pe teritoriul României a unei persoane majore cu privire la care a fost introdusă în SIS de către un alt stat membru o semnalare cu privire la dispariţia sa la momentul când aceasta era minoră, se solicită Biroului SIRENE naţional întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea respectivă.
(4)
Biroul SIRENE naţional colaborează cu Biroul SIRENE din statul membru care a introdus semnalarea prevăzută la alin. (1) sau (3) în vederea adăugării unui indicator de validitate la aceasta, astfel încât persoana în cauză să nu fie localizată de către autorităţile române.
(5)
La solicitarea întemeiată a autorităţilor competente ale statului membru care a introdus semnalarea ce are ataşat indicatorul de validitate prevăzut la alin. (1), în cazuri urgente şi grave, instanţa de judecată care a dispus adăugarea indicatorului de validitate hotărăşte, cu citarea persoanei în cauză, dacă acesta poate fi ridicat.
(6)
Hotărârea instanţei se comunică de către Biroul SIRENE naţional Biroului SIRENE din statul membru care a introdus semnalarea.
(7)
La primirea unei solicitări privind adăugarea unui indicator de validitate la o semnalare cu privire la o persoană dispărută, Biroul SIRENE naţional adaugă indicatorul de validitate solicitat şi informează de îndată autoritatea naţională competentă care a transmis semnalarea în SIS.
(8)
Autoritatea naţională competentă care a transmis în SIS o semnalare cu privire la persoane dispărute care trebuie plasate sub protecţie, din oficiu sau la solicitarea instituţiilor ori unităţilor sanitare transmite, prin intermediul Biroului SIRENE naţional, în cazuri urgente şi grave, o solicitare motivată privind ridicarea indicatorului de validitate adăugat potrivit alin. (7).
SUBSECŢIUNEA 4:
§ 4. Semnalări cu privire la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară
Art. 36
(1)
În cazul primirii unei comunicări referitoare la localizarea pe teritoriul altui stat membru a unei persoane cu privire la care a fost transmisă în SIS o semnalare cu privire la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară, Biroul SIRENE naţional transmite de îndată informaţiile primite organului de urmărire penală sau instanţei de judecată care a solicitat introducerea semnalării.
(2)
În cazul identificării pe teritoriul României a unei persoane cu privire la care a fost introdusă în SIS de către un alt stat membru o semnalare cu privire la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară, autorităţile române informează persoana în cauză cu privire la existenţa semnalării, stabilesc adresa la care aceasta locuieşte şi comunică această informaţie statului membru care a introdus semnalarea, prin intermediul Biroului SIRENE naţional.
SUBSECŢIUNEA 5:
§ 5. Semnalări cu privire la persoane sau bunuri în scopul efectuării de controale discrete
Art. 37
(1)
După transmiterea în SIS a unei semnalări pentru efectuarea controlului discret la solicitarea organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, Biroul SIRENE naţional informează, în cadrul schimbului de informaţii suplimentare, birourile SIRENE din celelalte state membre cu privire la introducerea semnalării.
(2)
După primirea unei comunicări referitoare la introducerea în SIS de către un alt stat membru a unei semnalări pentru efectuarea de controale discrete, Biroul SIRENE naţional informează organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.
Art. 38
(1)
Autorităţile române care identifică, cu ocazia desfăşurării controlului la trecerea frontierei de stat sau a altui tip de control poliţienesc ori vamal, persoane, vehicule, ambarcaţiuni, aeronave sau containere cu privire la care a fost introdusă în SIS de către un alt stat membru o semnalare în scopul efectuării de controale discrete, culeg şi transmit Biroului SIRENE naţional cât mai multe dintre informaţiile prevăzute la art. 17 alin. (1).
(2)
Biroul SIRENE naţional transmite Biroului SIRENE al statului membru care a introdus semnalarea informaţiile primite potrivit alin. (1), în cadrul schimbului de informaţii suplimentare.
(3)
Prevederile art. 17 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Art. 39
După primirea unei comunicări din partea Biroului SIRENE al altui stat membru referitoare la persoane, vehicule, ambarcaţiuni, aeronave sau containere, cu privire la care a fost transmisă în SIS o semnalare în scopul efectuării de controale discrete, Biroul SIRENE naţional transmite informaţiile primite autorităţii competente care a transmis semnalarea sau organului de stat cu atribuţii în domeniul prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale care a solicitat transmiterea semnalării în SIS.
Art. 40
Semnalările cu privire la persoane sau bunuri în scopul efectuării de controale specifice, introduse de alte state membre, echivalează, pe teritoriul României, cu semnalări în scopul efectuării de controale discrete.
Art. 41
(1)
Organele de urmărire penală sau organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pot solicita Biroului SIRENE naţional întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalările, în scopul efectuării de controale discrete, introduse de alte state membre, dacă efectuarea controlului discret de către autorităţile române în baza acelei semnalări nu este compatibilă cu legislaţia naţională, cu obligaţiile asumate de România prin documente juridice de cooperare internaţională sau cu interesele naţionale vitale.
(2)
Biroul SIRENE naţional colaborează cu Biroul SIRENE din statul membru care a introdus semnalarea prevăzută la alin. (1) în vederea adăugării unui indicator de validitate la aceasta, astfel încât controlul discret să nu se efectueze de către autorităţile române.
(3)
La solicitarea întemeiată a autorităţilor competente ale statului membru care a introdus semnalarea ce are ataşat indicatorul de validitate prevăzut la alin. (2), în cazuri urgente şi grave, organele de urmărire penală sau organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale ce au solicitat adăugarea indicatorului de validitate comunică, în termen de 5 zile lucrătoare, Biroului SIRENE naţional dacă sunt sau nu de acord cu ridicarea acestuia.
(4)
După primirea acordului prevăzut la alin. (3), Biroul SIRENE naţional solicită Biroului SIRENE din statul membru care a introdus semnalarea ridicarea indicatorului de validitate.
(5)
La primirea unei solicitări din partea autorităţilor altui stat membru privind adăugarea unui indicator de validitate la o semnalare în scopul efectuării de controale discrete, Biroul SIRENE naţional adaugă indicatorul de validitate solicitat şi informează de îndată organele de urmărire penală sau organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale care au introdus ori au solicitat introducerea semnalării.
(6)
Organele de urmărire penală sau organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pot transmite, prin intermediul Biroului SIRENE naţional, în cazuri urgente şi grave, o solicitare motivată privind ridicarea unui indicator de validitate adăugat potrivit alin. (5).
SUBSECŢIUNEA 6:
§ 6. Semnalări privind bunuri căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale
Art. 42
(1)
În cazul primirii unei comunicări referitoare la localizarea pe teritoriul altui stat membru a unui bun cu privire la care a fost transmisă în SIS o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 18 alin. (1), Biroul SIRENE naţional transmite de îndată informaţiile primite organului de urmărire penală sau instanţei de judecată care a solicitat introducerea semnalării.
(2)
În cazul identificării pe teritoriul României a unui bun cu privire la care a fost introdusă în SIS de către un alt stat membru o semnalare cu privire la bunuri căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale, autorităţile române dispun măsurile necesare în vederea confiscării ori ridicării bunului potrivit legislaţiei penale sau procesual penale, după caz, şi comunică informaţiile cu privire la măsurile luate statului membru care a introdus semnalarea, prin intermediul Biroului SIRENE naţional.
SUBSECŢIUNEA 7:
§ 7. Semnalări privind străinii, în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român sau în scopul executării unei măsuri prin care se interzice şederea pe teritoriul României
Art. 43
Schimbul de informaţii suplimentare în legătură cu semnalările de interes Schengen din categoria celor prevăzute la art. 20 transmise în SIS se realizează de către autorităţile naţionale competente, prin intermediul Biroului SIRENE naţional, potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr.
1.987/2006
al Parlamentului European şi al Consiliului.
SUBSECŢIUNEA 8:
§ 8. Informarea
Art. 44
(1)
În toate cazurile când a fost obţinut un rezultat pozitiv, autorităţile competente care au identificat bunuri sau persoane cu privire la care au fost introduse semnalări în SIS informează Biroul SIRENE naţional în scop statistic.
(2)
În situaţia în care măsurile solicitate printr-o semnalare din SIS nu pot fi realizate, autorităţile naţionale competente informează despre aceasta statul membru care a introdus semnalarea, prin intermediul Biroului SIRENE naţional.
(3)
Biroul SIRENE naţional comunică autorităţii naţionale competente care a transmis o semnalare în SIS informarea primită de la un alt stat membru privind imposibilitatea realizării măsurilor solicitate prin acea semnalare.
SECŢIUNEA 4:
Accesul EUROPOL şi EUROJUST şi cooperarea cu INTERPOL
Art. 45
Autorităţile naţionale competente transmit acordul cu privire la utilizarea de către EUROPOL sau EUROJUST a informaţiilor cuprinse în semnalările transmise în SIS, în termen de 10 zile de la primirea solicitării.
Art. 46
(1)
Prin excepţie de la prevederile art. 56, autorităţile române pot face schimb de informaţii cuprinse în semnalările din SIS cu autorităţile statelor membre INTERPOL, în condiţiile stabilite prin acordul încheiat potrivit art. 55 din Decizia
2007/533/JAI
a Consiliului.
(2)
Informaţiile ce pot fi schimbate sunt numărul, ţara emitentă şi tipul de document al paşapoartelor furate, însuşite ilegal, pierdute sau anulate.
CAPITOLUL IV:
Dispoziţii comune pentru semnalările conţinute în SINS şi pentru cele transmise în SIS
SECŢIUNEA 1:
Perioada de păstrare a semnalărilor
Art. 47
(1)
Semnalările cu privire la persoane, introduse în SINS sau transmise în SIS, sunt păstrate în sistemul respectiv numai pentru perioada necesară atingerii scopului pentru care au fost introduse.
(2)
În termen de 3 ani de la introducerea unei semnalări cu privire la persoane, autoritatea naţională competentă care a introdus-o analizează, împreună cu autorităţile române care au solicitat introducerea, atunci când este cazul, necesitatea menţinerii acesteia pentru scopul în care a fost introdusă în SINS sau transmisă în SIS. În cazul semnalărilor de interes naţional sau de interes Schengen în scopul efectuării de controale discrete, care privesc persoanele, termenul în care se face analiza este de un an de la introducerea semnalării.
(3)
Dacă în urma analizei se decide că este necesară menţinerea semnalării, autoritatea naţională competentă introduce în SINS sau în SIS o solicitare privind prelungirea perioadei de valabilitate a semnalării. Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător de la prelungirea valabilităţii.
(4)
Semnalările pentru care nu a fost introdusă o solicitare privind prelungirea perioadei de valabilitate în termenele prevăzute la alin. (2) sunt şterse automat.
(5)
SINS şi SIS generează automat notificări cu privire la ştergerea programată a semnalărilor ce privesc persoanele înainte de împlinirea termenelor prevăzute la alin. (2).
(6)
Centrul Naţional SIS, în colaborare cu autorităţile naţionale competente, realizează statistici separate pentru semnalările conţinute în SINS şi pentru cele transmise în SIS privind numărul de semnalări cu privire la persoane pentru care s-a solicitat prelungirea perioadei de valabilitate.
Art. 48
(1)
Semnalările cu privire la bunuri, introduse în SINS sau transmise în SIS, sunt păstrate în sistemul respectiv numai pentru perioada necesară atingerii scopului pentru care au fost introduse.
(2)
Perioada de păstrare în SINS sau în SIS a semnalărilor cu privire la bunuri este de:
a)
5 ani pentru semnalările de interes naţional sau de interes Schengen din categoria celor prevăzute la art. 15 alin. (1) şi la art. 16 alin. (1);
b)
10 ani pentru semnalările de interes naţional sau de interes Schengen din categoria celor prevăzute la art. 18 alin. (1).
(3)
Autoritatea naţională competentă analizează, împreună cu autoritatea română care a solicitat introducerea, dacă menţinerea unei semnalări peste termenele prevăzute la alin. (2) este necesară pentru scopul în care a fost introdusă în SINS sau transmisă în SIS. Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător de la prelungirea valabilităţii.
SECŢIUNEA 2:
Reguli privind efectuarea de tranzacţii asupra semnalărilor din SINS şi din SIS
SUBSECŢIUNEA 1:
§ 1. Efectuarea de tranzacţii asupra semnalărilor de interes naţional sau de interes Schengen care fac parte din categoriile prevăzute la art. 6 lit. a)-e)
Art. 49
(1)
Autorităţile naţionale competente efectuează tranzacţii asupra semnalărilor existente în N.SIS numai în scopurile pentru care au fost introduse, în limita competenţelor legale, şi asigură accesul la acestea numai personalului autorizat în acest sens, potrivit atribuţiilor de serviciu. Datele cuprinse în semnalările existente în N.SIS nu pot fi utilizate în scopuri administrative.
(2)
Datele cuprinse în semnalările existente în N.SIS pot fi copiate în scopuri tehnice pentru asigurarea posibilităţii de consultare directă de către autorităţile naţionale competente.
(3)
Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi pentru copiile realizate potrivit alin. (2).
(4)
Este interzisă copierea în alte baze de date naţionale a datelor cuprinse în semnalările introduse de autorităţile naţionale competente în SINS sau transmise în SIS.
(5)
Copiile realizate potrivit alin. (2) pot fi păstrate pentru o perioadă de 48 de ore. Perioada poate fi prelungită, în caz de urgenţă, până la încetarea urgenţei.
(6)
Centrul Naţional SIS ţine evidenţa la zi a copiilor realizate potrivit alin. (2). Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, denumită în continuare A.N.S.P.D.C.P., are acces la aceste copii, în exercitarea atribuţiilor legale.
(7)
Datele cuprinse în semnalările existente în N.SIS pot fi utilizate în alte scopuri decât cele pentru care au fost introduse respectivele semnalări, atunci când acest lucru este necesar pentru a preveni o ameninţare gravă şi iminentă la adresa ordinii şi siguranţei publice, pentru motive întemeiate legate de securitatea naţională sau pentru a preveni comiterea unei infracţiuni pentru care se poate emite mandat european de arestare potrivit Legii nr.
302/2004
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(8)
Datele cuprinse în semnalările introduse în SIS de celelalte state membre pot fi utilizate potrivit alin. (7) numai după obţinerea acordului din partea autorităţii care a introdus semnalarea în cauză. Solicitarea se transmite prin intermediul schimbului de informaţii suplimentare.
(9)
Autorităţile naţionale competente care primesc o cerere din partea autorităţilor altui stat membru pentru utilizarea datelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost introduse în SIS analizează cererea, împreună cu autorităţile române care au solicitat introducerea semnalării, atunci când este cazul, şi comunică, prin intermediul schimbului de informaţii suplimentare, răspunsul cu privire la utilizarea datelor respective.
Art. 50
(1)
Prin excepţie de la prevederile art. 49 alin. (4), pot fi stocate în bazele de date naţionale datele cuprinse în semnalările existente în N.SIS în legătură cu care s-au luat măsuri de către autorităţile române. Aceste date sunt stocate pentru o perioadă de cel mult 3 ani sau pentru perioada prevăzută în dispoziţiile legale ce stabilesc o perioadă mai mare de stocare a respectivelor categorii de date.
(2)
Prin excepţie de la prevederile art. 49 alin. (4), datele cuprinse în semnalările de interes naţional ori de interes Schengen pot fi păstrate în bazele de date ale autorităţii naţionale competente care a introdus respectiva semnalare în SINS sau a transmis-o în SIS.
Art. 51
(1)
Autoritatea naţională competentă care introduce o semnalare în SINS sau transmite o semnalare în SIS se asigură că datele din cuprinsul acesteia sunt exacte şi actuale, precum şi că introducerea sau transmiterea respectivei semnalări se face în baza dispoziţiilor legale în vigoare.
(2)
Numai autoritatea naţională competentă care a introdus o semnalare în SINS sau a transmis o semnalare în SIS are dreptul să modifice, să suplimenteze, să corecteze ori să şteargă datele pe care le-a introdus până la expirarea duratei de valabilitate a semnalării.
(3)
Autorităţile române care au drept de acces comunică autorităţii naţionale competente sau autorităţii dintr-un alt stat membru care a introdus o semnalare, de îndată, dar nu mai târziu de 10 zile de la data la care a luat cunoştinţă de acestea, dovezile din care rezultă faptul că cel puţin una dintre datele cuprinse în semnalarea în cauză este incorectă sau a fost introdusă ilegal.
(4)
Comunicarea dovezilor prevăzute la alin. (3) către autorităţile altor state membre se face prin intermediul schimbului de informaţii suplimentare. În cazul comunicărilor adresate autorităţilor naţionale competente se informează şi Biroul SIRENE naţional.
(5)
Autorităţile naţionale competente informate cu privire la faptul că cel puţin una dintre datele cuprinse într-o semnalare introdusă de aceasta în SINS sau transmisă în SIS este incorectă ori a fost introdusă ilegal cercetează dovezile prezentate în acest sens în termen de 5 zile lucrătoare şi, în cazul în care constată că informarea este corectă, modifică sau şterge de îndată datele respective ori, în situaţia constatării că aceasta nu este corectă, comunică acest lucru autorităţii care a transmis informarea.
(6)
În cazul în care autorităţile române care au efectuat o comunicare potrivit alin. (3) şi autorităţile din celelalte state membre informate în acest fel nu ajung la un acord cu privire la situaţia datelor în cauză în termen de două luni de la transmiterea informării, Biroul SIRENE naţional informează despre acest fapt Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor.
(7)
În cazul în care o autoritate naţională competentă primeşte o solicitare din partea unei persoane care susţine că poate fi confundată cu persoana care face în realitate obiectul unei semnalări existente în N.SIS, aceasta informează persoana respectivă cu privire la procedura prevăzută la art. 53.
(8)
În cazul în care o autoritate naţională competentă intenţionează să introducă o semnalare cu privire la o persoană care face deja obiectul unei semnalări existente în N.SIS, aceasta se pune de acord cu autoritatea care a introdus semnalarea anterioară în baza regulilor privind compatibilitatea semnalărilor şi ordinea de prioritate stabilite în cuprinsul Manualului SIRENE.
(9)
În cazul în care autoritatea care a introdus semnalarea anterioară este dintr-un alt stat membru, se utilizează schimbul de informaţii suplimentare pentru a se ajunge la un acord.
Art. 52
(1)
În cazul în care se constată, în momentul introducerii unei noi semnalări în SINS sau transmiterii unei semnalări în SIS, că în sistemul respectiv există o semnalare cu privire la o persoană ale cărei date de identificare sunt similare, Biroul SIRENE naţional întreprinde măsurile specifice pentru a clarifica dacă aceasta se referă sau nu la aceeaşi persoană.
(2)
În cazul în care verificarea coroborată arată că persoana care face obiectul noii semnalări şi persoana cu privire la care există deja o semnalare în sistemul respectiv sunt identice, se aplică procedura prevăzută la art. 51 alin. (8).
(3)
În cazul în care rezultatul verificării arată că în cauză sunt două persoane diferite, Biroul SIRENE naţional aprobă cererea de introducere a semnalării, adăugând elementele necesare pentru a evita orice identificare eronată.
Art. 53
(1)
În cazul în care se constată că persoana care face obiectul unei semnalări din SINS sau din SIS nu este aceeaşi cu persoana care este localizată în urma realizării unui rezultat pozitiv, autoritatea naţională competentă care a introdus semnalarea adaugă în sistemul respectiv date privitoare la cea de a doua persoană, pentru a evita consecinţele negative ale identificării eronate.
(2)
Datele introduse potrivit alin. (1) sunt folosite doar în următoarele scopuri:
a)
pentru a permite autorităţilor române sau autorităţilor altui stat membru, după caz, să facă distincţie între persoana care face obiectul semnalării şi persoana care este localizată în urma realizării unui rezultat pozitiv;
b)
pentru a permite persoanei localizate în urma realizării unui rezultat pozitiv să dovedească faptul că nu este una şi aceeaşi cu persoana care face obiectul semnalării.
(3)
Pot fi adăugate şi prelucrate, în temeiul alin. (1), numai cu acordul persoanei în cauză, următoarele date cu caracter personal:
a)
numele şi prenumele, numele dat la naştere şi numele folosit anterior şi orice alte pseudonime care pot fi introduse separat;
b)
semnele fizice particulare, obiective şi inalterabile;
c)
data şi locul naşterii;
d)
sexul;
e)
fotografiile;
f)
amprentele digitale;
g)
cetăţenia;
h)
numărul documentelor de identitate şi data emiterii acestora.
(4)
Adăugarea şi prelucrarea datelor prevăzute la alin. (3) se fac potrivit normelor tehnice stabilite în baza prevederilor Deciziei
2007/533/JAI
a Consiliului.
(5)
Datele prevăzute la alin. (3) se şterg odată cu semnalarea la care au fost ataşate sau, anterior ştergerii semnalării, dacă persoana în cauză solicită acest lucru.
(6)
Datele prevăzute la alin. (3) sunt consultate numai de autorităţile care au drept de acces la semnalarea la care au fost adăugate.
Art. 54
(1)
Autorităţile naţionale competente, atunci când este necesar, din motive operative, creează conexiuni între semnalările proprii ori între semnalările proprii şi semnalările altor autorităţi naţionale competente, în scopul evidenţierii legăturii dintre două sau mai multe semnalări de interes naţional ori dintre două sau mai multe semnalări de interes Schengen. Conexiunea se introduce în SINS sau se transmite în SIS, după caz.
(2)
Crearea unei conexiuni între semnalări nu afectează măsurile necesare a fi întreprinse în baza semnalărilor respective, nici perioada de valabilitate a acestora.
(3)
Crearea unei conexiuni între semnalări nu afectează dreptul de acces al autorităţilor naţionale competente. Acestea nu au acces la conexiunile create cu o semnalare la care nu au drept de acces.
(4)
Autorităţile naţionale competente care au drept de acces la conexiunile create în SIS, atunci când consideră că una dintre acestea nu este compatibilă cu legislaţia naţională sau cu obligaţiile asumate de România prin documente juridice de cooperare internaţională, solicită Biroului SIRENE naţional întreprinderea demersurilor necesare pentru ca respectiva conexiune să nu fie accesibilă pentru autorităţile române.
(5)
Biroul SIRENE naţional solicită Centrului Naţional SIS luarea măsurilor tehnice pentru limitarea accesului autorităţilor române la conexiunea în cauză.
(6)
Conexiunile între semnalările din SINS sau între semnalările transmise la SIS se realizează potrivit procedurilor tehnice stabilite în baza prevederilor Deciziei
2007/533/JAI
a Consiliului.
Art. 55
(1)
Biroul SIRENE naţional, în cooperare cu autorităţile naţionale competente, constituie o evidenţă ce cuprinde menţiuni referitoare la deciziile de transmitere a semnalărilor în SIS pentru sprijinirea schimbului de informaţii suplimentare.
(2)
Datele cu caracter personal comunicate prin intermediul Biroului SIRENE naţional în urma unui schimb de informaţii suplimentare se şterg imediat ce nu mai sunt necesare pentru realizarea scopului în care au fost furnizate, dar nu mai târziu de un an de la data ştergerii din SIS a semnalării în legătură cu care au fost furnizate.
(3)
Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pot fi păstrate la nivel naţional datele cu caracter personal furnizate în cadrul schimbului de informaţii suplimentare în legătură cu semnalările transmise în SIS de autorităţile naţionale competente sau cu semnalările din SIS în baza cărora au fost luate măsuri de către autorităţile române. Aceste date sunt păstrate pentru o perioadă de cel mult 3 ani de la data ştergerii din SIS a semnalării în legătură cu care au fost furnizate sau pentru perioada prevăzută în dispoziţiile legale ce stabilesc o perioadă mai mare de stocare a respectivelor categorii de date.
Art. 56
Este interzisă transmiterea de către autorităţile naţionale competente a datelor cu caracter personal utilizate în legătură cu semnalările din N.SIS către autorităţile statelor care nu participă la SIS sau către organizaţiile internaţionale.
SUBSECŢIUNEA 2:
§ 2. Efectuarea de tranzacţii asupra semnalărilor de interes naţional sau de interes Schengen care fac parte din categoria prevăzută la art. 6 lit. f)
Art. 57
Efectuarea de tranzacţii asupra semnalărilor de interes naţional sau de interes Schengen care fac parte din categoria prevăzută la art. 6 lit. f) se face potrivit prevederilor cuprinse în Regulamentul (CE) nr.
1.987/2006
al Parlamentului European şi al Consiliului şi în Manualul SIRENE.
SECŢIUNEA 3:
Securitatea datelor
Art. 58
(1)
Ministerul Afacerilor Interne, prin Centrul Naţional SIS, împreună cu autorităţile naţionale competente sunt obligate să elaboreze un plan de securitate şi să adopte măsurile de securitate necesare în legătură cu gestionarea şi utilizarea N.SIS în ceea ce priveşte:
a)
protecţia fizică a datelor, inclusiv prin întocmirea unui plan de rezervă pentru protecţia infrastructurii critice;
b)
controlul accesului la echipamente, pentru a împiedica accesul persoanelor neautorizate la echipamentele de prelucrare a datelor cu caracter personal;
c)
controlul suportului de date, pentru a împiedica citirea, copierea, modificarea sau ştergerea suportului de date în mod neautorizat;
d)
controlul stocării, pentru a împiedica introducerea neautorizată de date şi inspectarea, modificarea sau ştergerea neautorizată a datelor cu caracter personal;
e)
controlul utilizării, pentru a împiedica utilizarea sistemelor de prelucrare automată a datelor de către persoane neautorizate cu ajutorul echipamentelor de transmitere a datelor;
f)
controlul accesului la date, pentru a limita accesul persoanelor autorizate să utilizeze un sistem de prelucrare automată a datelor, în baza unei identităţi unice şi individuale de utilizator şi a unui mod de acces confidenţial, numai la datele pentru care au fost autorizate;
g)
asigurarea faptului că toate autorităţile care au acces la N.SIS sau la echipamentele de prelucrare a datelor din acest sistem îşi creează profiluri care descriu competenţele şi responsabilităţile specifice ale persoanelor cu autorizaţie de acces, introducere, actualizare, ştergere şi căutare a datelor şi pun fără întârziere aceste profiluri la dispoziţia A.N.S.P.D.C.P.;
h)
controlul comunicaţiilor aferente N.SIS, astfel încât să se poată asigura verificarea şi stabilirea organismelor cărora le pot fi transmise datele cu caracter personal, folosind echipamentele de comunicaţii;
i)
controlul introducerii de date pentru a se asigura că este posibil ulterior să se verifice şi să se stabilească ce date cu caracter personal au fost introduse în sistemele de prelucrare automată a datelor, când şi în ce scop au fost introduse datele;
j)
controlul transportului de date pentru a împiedica citirea, copierea, modificarea ori ştergerea neautorizată a datelor cu caracter personal în timpul transmiterii acestora ori în timpul transportului de suporturi de date prin intermediul măsurilor tehnice de securizare.
(2)
Măsurile de securitate prevăzute la alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi schimbului de informaţii suplimentare.
(3)
Fiecare autoritate română care are drept de acces la datele din N.SIS asigură aplicarea măsurilor de securitate prevăzute la alin. (1) şi cooperează cu A.N.S.P.D.C.P.
(4)
Ministerul Afacerilor Interne, prin Centrul Naţional SIS, monitorizează aplicarea măsurilor de securitate prevăzute la alin. (1).
Art. 59
(1)
Măsurile de securitate prevăzute la art. 58 alin. (1) se stabilesc şi se aplică potrivit următoarelor principii:
a)
confidenţialităţii - asigurarea accesului la date numai pentru persoanele autorizate potrivit atribuţiilor de serviciu;
b)
integrităţii - asigurarea exactităţii şi caracterului complet al informaţiilor, precum şi a metodelor de prelucrare;
c)
disponibilităţii - asigurarea accesului la informaţii în termenul solicitat;
d)
identificării şi autentificării - asigurarea identificării şi autentificării tuturor utilizatorilor în mod corespunzător, în funcţie de competenţe, înainte de efectuarea oricărei tranzacţii;
e)
autorizării - autorizarea participanţilor la efectuarea unei tranzacţii, în vederea accesării datelor din N.SIS, în funcţie de competenţe;
f)
nonrepudierii - asigurarea înregistrării în sistem a tranzacţiilor efectuate asupra datelor din N.SIS şi atribuirea acestora utilizatorilor participanţi la efectuarea lor.
(2)
Ministerul Afacerilor Interne, prin Centrul Naţional SIS, şi autorităţile române care au drept de acces la N.SIS iau măsuri pentru prevenirea pierderii informaţiilor existente în sistem în cazul producerii unor dezastre naturale, precum şi pentru asigurarea recuperării acestora.
Art. 60
(1)
Toate tranzacţiile efectuate asupra datelor din N.SIS de către autorităţile naţionale competente sunt înregistrate în sistem în scopul monitorizării legalităţii efectuării tranzacţiilor asupra acestor date, asigurării funcţionării tehnice corespunzătoare a N.SIS, precum şi a integrităţii şi securităţii datelor. Utilizarea înregistrărilor în alte scopuri este interzisă.
(2)
Înregistrările prevăzute la alin. (1) conţin datele din cuprinsul semnalării, istoricul semnalării, data şi ora transmiterii de date în legătură cu semnalarea respectivă, datele folosite pentru efectuarea unei căutări, menţiuni cu privire la datele transmise, denumirea autorităţii şi numele persoanei care a efectuat tranzacţii asupra datelor.
(3)
Istoricul semnalărilor cuprinde toate acţiunile realizate asupra semnalărilor din N.SIS de la momentul introducerii până la ştergerea lor.
(4)
Înregistrările prevăzute la alin. (1) se păstrează pentru o perioadă de cel puţin un an, dar nu mai mult de 3 ani de la creare. Pentru înregistrările care cuprind istoricul semnalărilor, perioada de păstrare se calculează de la data ştergerii semnalărilor.
(5)
Prin excepţie de la prevederile alin. (4), înregistrările pot fi păstrate pentru o perioadă mai mare, dacă sunt necesare pentru procedurile de monitorizare aflate în curs de desfăşurare.
(6)
Ministerul Afacerilor Interne, prin Centrul Naţional SIS, pune la dispoziţia A.N.S.P.D.C.P., la solicitarea acestei instituţii, înregistrările prevăzute la alin. (1).
SECŢIUNEA 4:
Protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
Art. 61
(1)
Accesarea şi exploatarea datelor cu caracter personal conţinute în N.SIS se fac potrivit dispoziţiilor legale în materia protecţiei persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi cu respectarea Convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, ratificată prin Legea nr.
682/2001
, cu modificările ulterioare, exclusiv de către autorităţile naţionale competente şi numai în scopul îndeplinirii atribuţiilor stabilite prin lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
(2)
Efectuarea de tranzacţii în SIS cu datele prevăzute în prima teză a art. 6 din Convenţia pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, ratificată de România prin Legea nr.
682/2001
, cu modificările ulterioare, este interzisă.
Art. 62
(1)
Drepturile persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în SINS sau în SIS se exercită potrivit prevederilor Legii nr.
677/2001
pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, cu derogările prevăzute de prezenta lege.
(2)
Cererile persoanelor vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în SINS sau în SIS se adresează numai Biroului SIRENE naţional, care răspunde solicitantului cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data primirii cererii, în cazul exercitării dreptului de acces la datele personale, şi cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data primirii cererii, în cazul exercitării dreptului de rectificare şi ştergere a datelor personale, prin derogare de la prevederile Legii nr.
677/2001
, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)
Cererile se pot depune la Biroul SIRENE naţional sau la orice operator din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ori al unei structuri teritoriale a acestuia, care transmite cererea Biroului SIRENE naţional, în termen de 5 zile de la data primirii acesteia.
(4)
Pentru a comunica solicitantului informaţii cu privire la datele cu caracter personal prelucrate în SINS sau în SIS, Biroul SIRENE naţional solicită acordul autorităţilor naţionale competente care au introdus semnalările în cauză. Acordul se comunică în termen de 20 de zile de la data primirii solicitării din partea Biroului SIRENE naţional.
(5)
În cazul semnalărilor introduse în SIS de alt stat membru, cererile persoanelor vizate se soluţionează de către Biroul SIRENE naţional numai după solicitarea poziţiei statului membru care a introdus semnalarea. Biroul SIRENE naţional solicită poziţia prin schimbul de informaţii suplimentare.
(6)
Biroul SIRENE naţional comunică, în termen de 40 de zile de la primirea solicitării, acordul cu privire la transmiterea de către un alt stat membru a datelor cu caracter personal cuprinse sau în legătură cu semnalările transmise de autorităţile naţionale competente în SIS, numai cu acordul acestora. Acordul se comunică în termen de 20 de zile de la data primirii solicitării din partea Biroului SIRENE naţional.
(7)
Persoanei vizate nu îi sunt comunicate informaţiile privind prelucrarea datelor cu caracter personal în SINS sau în SIS atât timp cât acest lucru este indispensabil pentru realizarea acţiunilor în baza semnalării ori a obiectivului semnalării sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane.
Art. 63
Atunci când instanţa de judecată examinează corecta aplicare a prevederilor art. 16 din Legea nr.
677/2001
, cu modificările şi completările ulterioare, administrarea probelor se face în camera de consiliu.
Art. 64
(1)
Legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal în N.SIS pe teritoriul României şi transmiterea acestor date în străinătate, precum şi schimbul şi procesarea ulterioară a informaţiilor suplimentare sunt monitorizate şi se supun controlului A.N.S.P.D.C.P.
(2)
Auditarea operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal în N.SIS se efectuează de către A.N.S.P.D.C.P., în conformitate cu standardele internaţionale de audit, cel puţin o dată la 4 ani.
(3)
Sumele necesare pentru realizarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) se suportă de la bugetul de stat şi sunt prevăzute anual în bugetul A.N.S.P.D.C.P.
CAPITOLUL V:
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 65
(1)
Sursele de finanţare pentru înfiinţarea şi operaţionalizarea componentelor N.SIS sunt asigurate din fonduri de la bugetul de stat, din fonduri PHARE şi din fonduri alocate prin Facilitatea Schengen.
(2)
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente întreţinerii şi desfăşurării activităţii N.SIS se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne, în condiţiile legii.
Art. 66
(1)
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 5 alin. (1), autorităţile naţionale competente adoptă reglementări interne prin care stabilesc procedurile de lucru pentru activităţile proprii aferente semnalărilor din SINS sau SIS.
(2)
Procedurile de lucru pentru activităţile autorităţilor naţionale competente din cadrul Ministerului Afacerilor Interne se aprobă prin ordin
*)
al ministrului.
_______
*)
A se vedea Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.
212/2010
privind procedurile de lucru pentru activităţile autorităţilor naţionale competente din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor aferente semnalărilor din Sistemul Informatic Naţional de Semnalări sau Sistemul de Informaţii Schengen, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 19 octombrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 67
(1)
Prevederile prezentei legi referitoare la participarea României la SIS intră în vigoare la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, corespunzător reglementărilor aplicabile la nivelul SIS central.
(2)
Până la data operaţionalizării SIS de generaţia a doua la nivel central, Ministerul Afacerilor Interne, prin Centrul Naţional SIS, asigură tranzacţionarea datelor dintre N.SIS şi SIS central conform reglementărilor aplicabile la nivelul SIS central, în funcţie de etapele de dezvoltare ale SIS.
(3)
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
128/2005
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 26 septembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
345/2005
, Hotărârea Guvernului nr.
1.411/2006
pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
128/2005
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 19 octombrie 2006, precum şi Hotărârea Guvernului nr.
769/2006
privind aprobarea Planului de implementare a Sistemului Informatic Naţional de Semnalări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 21 iunie 2006.
-****-
_______
*)
Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr.
187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009
privind
Codul penal
, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr.
141/2010
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 19 iulie 2010.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 240 din data de 3 aprilie 2014