HOTĂRÂRE nr. 115 din 13 septembrie 2016 privind Propunerea de Decizie a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Deciziei nr. 445/2014/UE de instituire a unei acţiuni a Uniunii în favoarea evenimentului "Capitalele europene ale culturii" pentru anii 2020-2033 COM (2016) 400 final
În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi Protocolului nr. 2 anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/563 din 12 septembrie 2016,
Senatul adopta prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Se notează următoarele:
a)în vederea consolidării relaţiilor culturale dintre UE şi ţările din AELS (Asociaţia Europeană a Liberului Schimb) care sunt părţi ale Acord ului privind Spaţiul Economic European (SEE), şi anume Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, se propune modificarea Deciziei nr. 445/2014/UE pentru a permite oraşelor din cele trei ţări care participă la programul "Europa Creativă" sau la programele ulterioare ale Uniunii Europene de sprijinire a culturii să îşi depună candidatura pentru titlul de capitală europeană a culturii;
b)în privinţa României:
1.România sprijină amendarea Deciziei nr. 445/2014/UE de instituire a unei acţiuni a Uniunii în favoarea evenimentului "Capitalele europene ale culturii" pentru anii 2020-2033, în vederea deschiderii acţiunii oraşelor din ţările membre ale Asociaţiei Europene care sunt părţi ale Acordului privind Spaţiul Economic European;
2.România apreciază şi consideră că propunerile lansate de Comisia Europeană vor contribui la impulsionarea cooperării între oraşele din statele membre, din ţările AELS/SEE şi din ţările candidate şi potenţial candidate, la crearea de proiecte şi parteneriate între oraşele ce candidează în acelaşi an, precum şi între foste, prezente şi viitoare oraşe desemnate Capitale europene ale culturii.
(2)Se consideră important că:
a)în opinia României, posibilităţile de cooperare cu statele din afara spaţiului UE generează multiple valenţe importante în asigurarea stabilităţii în cadrul politicii europene de vecinătate.
Art. 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 13 septembrie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f) şi art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat.
-****-

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 716 din data de 16 septembrie 2016