Document embed

DECIZIE nr. 702 din 27 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 21 alin. (6), art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Valentina Bărbăţeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Răzvan Dan Gavrilescu în Dosarul nr. 2.497/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 214D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul netemeiniciei acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 şi ca inadmisibilă a prevederilor art. 35 din aceeaşi lege, invocând, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014 şi nr. 95 din 27 februarie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 2.136 din 20 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.497/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Răzvan Dan Gavrilescu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru un imobil revendicat în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dar a cărei restituire în natură nu mai este posibilă şi pentru care primarul Municipiului Bucureşti a propus acordarea de despăgubiri.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 referitoare la aplicabilitatea legii noi şi litigiilor în curs sunt de natură să rupă echilibrul procesual, fiind favorizată una dintre părţile litigiului, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, deşi refuzul autorităţii administrative de a soluţiona timp îndelungat cererea de restituire ar fi trebuit sancţionat. Arată că este încurajată tergiversarea în continuare a soluţionării dosarelor de despăgubire, având în vedere noile termene prevăzute de art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013. Susţine că se nesocoteşte principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât art. 4 din Legea nr. 165/2013 prevede expres aplicarea legii noi inclusiv raporturilor juridice născute şi situaţiilor juridice ivite anterior intrării sale în vigoare. Totodată, fiind aplicabilă şi litigiilor în curs de soluţionare, legea nouă contravine şi principiului tempus regit actum, potrivit căruia actele şi faptele juridice se supun legii aplicabile la data la care s-au născut. Mai arată că, în opinia sa, soluţionarea pe cale legislativă a unui proces aflat în faţa instanţelor, prin aplicarea unei legi noi într-un proces pendinte, reprezintă o imixtiune în activitatea judiciară, incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil. Astfel, aplicarea, în cadrul unui litigiu în curs de soluţionare, a unor norme legale nou intrate în vigoare care ar conduce la inadmisibilitatea acţiunii sau ar influenţa rezultatul procesului, conduce la o soluţie diferită de cea previzibilă la introducerea acţiunii, lipsind, practic, de sens, litigiul respectiv. De asemenea, respingerea unei acţiuni ca urmare a intervenirii unei legi noi care acordă entităţilor administrative noi termene pentru soluţionarea administrativă a unor cereri formulate în urmă cu 12 ani nu este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, sub aspectul duratei procedurii. Precizează că intervenţia inopinată a legiuitorului a creat un obstacol în calea dreptului de acces efectiv la instanţă. Susţine că se încalcă şi dreptul de proprietate asupra bunului constând în creanţa contra statului calculată la o altă valoare decât cea care s-ar stabili sub imperiul legii noi. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia, în principiu, un motiv de natură financiară nu justifică intervenţia statului într-un proces în curs. Apreciază că, prin dispoziţiile criticate din Legea nr. 165/2013, autorităţile române au depăşit marja de apreciere stabilită prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Mai susţine că aplicarea Legii nr. 165/2013 unui proces pendinte, cu consecinţa lipsirii de eficienţă juridică a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, conduce la înlăturarea caracterului previzibil şi accesibil al legii, încălcându-se şi principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, cu referire la cei care au beneficiat deja de aplicarea Legii nr. 10/2001 şi cei care, din culpa autorităţilor constând în nesoluţionarea notificărilor, nu au beneficiat încă de măsurile reparatorii prevăzute de lege. În fine, arată că este încălcat accesul liber la justiţie, în condiţiile în care acesta este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 36, respectiv 60 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că se aplică exclusiv de la data intrării sale în vigoare. Consideră că nu este nesocotit nici art. 16 din Legea fundamentală, de vreme ce, prin reglementările criticate, statul român aplică acelaşi principiu tuturor persoanelor aflate în situaţii identice, prin luarea în considerare a asigurării posibilităţii de achitare a despăgubirilor în mod real, Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoscând dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege. În ce priveşte pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie arată că statul român nu contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului precizează că, în opinia sa, dispoziţiile art. 4 raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale în condiţiile în care termenele instituite au determinat instanţele de judecată să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse. Aminteşte că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. În ce priveşte prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 arată că acestea devin aplicabile abia după împlinirea termenelor prevăzute pentru parcurgerea fazei administrative. Ca atare, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, prevederile art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Faţă de momentul introducerii acţiunii în faţa instanţei competente (23 martie 2012), aşadar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, rezultă că în cauză este incident art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013. Totodată, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, rezultă că autorul excepţiei critică, alături de textele nominalizate expres din Legea nr. 165/2013, şi dispoziţiile art. 21 alin. (6) şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la noua modalitate de evaluare a imobilului ce face obiectul deciziei, prin aplicarea grilei notariale. Ca atare, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 21 alin. (6), art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 21 alin. (6): "(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.";

- Art. 34 alin. (1): "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.";

- Art. 35 alin. (2): "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.";

- Art. 50 lit. b): "La data intrării în vigoare a prezentei legi: (...) b) orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă;".

13. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (3) care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private, art. 53 care prevede condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 78 privitor la intrarea în vigoare a legii şi art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privitor la dreptul la un proces echitabil şi cele ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la analizarea dosarului de despăgubiri al reclamantului, la desemnarea unui evaluator autorizat pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent şi la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru un imobil - teren şi construcţie -, revendicat în condiţiile Legii nr. 10/2001, dar a cărei restituire în natură nu mai este posibilă şi pentru care Primarul Municipiului Bucureşti a propus acordarea de despăgubiri, potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Acţiunea a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar Curtea Constituţională a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate prin decizia prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul introdus de autorul excepţiei, cu motivarea că prevederile Legii nr. 165/2013 au devenit aplicabile inclusiv situaţiei acestuia, impunând respectarea unei alte proceduri administrative de soluţionare, care face ca măsurile de remediere solicitate de recurentul-reclamant să nu mai poată fi validate.

15. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, în situaţia în care art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 se interpretează în sensul că ar fi aplicabil şi cauzelor pendinte la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este nesocotit principiul egalităţii armelor, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, întrucât determină modificarea cursului procesului chiar în timpul judecării sale, creând doar pentru una dintre părţile aflate în proces o situaţie mai favorabilă.

16. În prezenta cauză, autorul excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate care vizează dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea a cărei neconstituţionalitate a fost constatată prin decizia menţionată. Ţinând cont de faptul că aceasta a fost pronunţată şi publicată ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii (20 martie 2013) şi având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii a devenit inadmisibilă.

17. Faţă de această soluţie, Curtea subliniază că prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, în condiţiile Codului de procedură civilă, având în vedere momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei de admitere amintite (a se vedea în acest sens, exemplificativ, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015).

18. În ce priveşte criticile aduse art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 din perspectiva pretinsei încălcări a independenţei justiţiei, valoare consacrată prin dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, Curtea a apreciat, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, mai sus citată, că nu o poate reţine, întrucât prevederile supuse controlului de constituţionalitate nu impietează asupra posibilităţii exercitării actului de justiţie în condiţii de deplină independenţă. Curtea a observat că textul în sine nu impune nicio constrângere asupra instanţei în sensul pronunţării unei anumite soluţii, ci doar este susceptibil de o anumită interpretare care conduce la respingerea acţiunii ca prematur introdusă, fără a se intra pe fondul acesteia, interpretare neconstituţională, eliminată, implicit, prin aceeaşi decizie mai sus menţionată (paragraful 33).

19. Totodată, Curtea nu a putut reţine nici critica referitoare la pretinsa retroactivitate a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, întrucât legea nouă este, de principiu, aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Prin urmare, sub rezerva interpretării date de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, dispoziţiile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare (paragraful 40).

20. Şi cu privire la prevederile art. 21 alin. (6) şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului prin aplicarea grilei notariale şi exprimarea acesteia în puncte, precum şi la abrogarea oricăror dispoziţii privind evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi prin prisma unor motivări similare ale excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, prin mai multe decizii, dintre care pot fi amintite Decizia nr. 180 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 24 iunie 2014, sau Decizia nr. 715 din 19 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, statuând că este firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorităţii abilitate, potrivit principiului tempus regit actum. Sub acest aspect, instanţa constituţională a mai observat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective. Totodată, Curtea a arătat în jurisprudenţa sa că respectarea principiului egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).

21. În legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a observat că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013). Aşa fiind, cu privire la modalitatea de evaluare a imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel cum prevede art. 21 alin. (6) din legea menţionată, Curtea a mai statuat că aceasta constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. Tot astfel, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, că scopul legiuitorului a constat în introducerea, prin noul act normativ, a unui sistem unitar şi previzibil de evaluare a imobilelor, prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. Curtea a admis, cu acel prilej, că, prin intermediul acestui nou sistem de calcul, este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate, sub formă de puncte, să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislaţiei anterioare în materie referitoare la stabilirea valorii de piaţă a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaţionale de evaluare. Însă, aşa cum s-a arătat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii, aşadar, să fie adecvate, rezonabile şi să asigure un just echilibru între interesul individual şi cel general, al societăţii.

22. În fine, în cauză se invocă şi prevederile art. 78 din Constituţie, potrivit cărora legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Autorul excepţiei nu precizează, însă, în ce constă contrarietatea dintre acestea şi textele de lege ce formează obiect al excepţiei, iar din modul de formulare al criticilor nu se poate desprinde o legătură rezonabilă cu conţinutul normativ al dispoziţiilor legale criticate, astfel că norma constituţională menţionată nu poate fi considerată ca fiind incidentă în cauză.

23. În ce priveşte dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea acestor termene, autorul excepţiei susţine că se îngrădeşte accesul liber la justiţie, în condiţiile în care acesta este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 36, respectiv 60 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014. Faţă de această critică, Curtea observă că interpretarea în asemenea manieră a textului de lege criticat este eronată, termenul de 6 luni menţionat în cuprinsul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 constituind termenul în care poate fi exercitată calea de atac, termen care începe să curgă de la momentul expirării termenelor pe care legea le acordă entităţilor învestite cu soluţionarea dosarelor. Cu alte cuvinte, acest interval de timp nu se adaugă, în favoarea entităţii, la cel deja scurs potrivit art. 33 sau art. 34 din lege, acordat prin lege acesteia pentru soluţionarea cererilor, ci este termenul acordat persoanei îndreptăţite pentru a se adresa instanţei în cazul nesoluţionării în termenele stabilite. Aşadar, persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanţei competente nu după trecerea unui interval de 6 luni, aşa cum susţine autorul prezentei excepţii, care s-ar adăuga la cel deja scurs potrivit art. 33 şi 34, ci din chiar prima zi de la expirarea termenelor prevăzute la articolele menţionate, dreptul său putând fi exercitat oricând în interiorul acestui termen de 6 luni stabilit la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

24. În cauza de faţă, însă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă. Pronunţându-se în situaţii similare celei de faţă, Curtea a observat că acestea se referă la căi de atac în justiţie împotriva lipsei unei decizii de compensare în puncte, după expirarea termenelor prevăzute de lege. Având în vedere, însă, cele statuate prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precitată, Curtea a reţinut că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cadrul soluţionării fondului litigiului, de vreme ce în cauză termenul prevăzut de art. 34 alin. (1) nu se va aplica (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 405 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, sau Decizia nr. 127 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 14 mai 2015). Ca atare, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi incident în cauză, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect va fi respinsă ca inadmisibilă.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Răzvan Dan Gavrilescu în Dosarul nr. 2.497/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

III. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 21 alin. (6) şi art. 50 lit. b)din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 66 din data de 29 ianuarie 2016