ORDIN nr. 4003 din 28 iunie 2013 privind înfiinţarea Centrului Judeţean de Excelenţă Iaşi
În baza art. 57 alin. (1), (2) şi (3) din Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011
, cu modificările şi completările ulterioare, a Metodologiei de organizare şi funcţionare a centrelor de excelenţă, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr.
5.577/2011
şi a Adresei Inspectoratului Şcolar al Judeţului Iaşi nr. 1.130 din 14 martie 2013, prin care se solicită înfiinţarea Centrului Judeţean de Excelenţă Iaşi, cu personalitate juridică,
În temeiul Hotărârii Guvernului nr.
185/2013
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei naţionale
emite prezentul ordin.
Art. 1
Se înfiinţează Centrul Judeţean de Excelenţă Iaşi, cu personalitate juridică, cu sediul în cadrul Colegiului "Costache Negruzzi", str. Toma Cozma nr. 4, Iaşi.
Art. 2
Organigrama Centrului Judeţean de Excelenţă Iaşi este aprobată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, cu încadrarea strictă în numărul de posturi finanţate din bugetele consiliilor locale, aprobat pentru judeţul Iaşi.
Art. 3
Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor, Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară naţională, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, Direcţia Generală Buget-Finanţe şi Resurse Umane, precum şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Ministrul educaţiei naţionale,
Remus Pricopie
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 406 din data de 5 iulie 2013