Document embed

DECIZIE nr. 235 din 15 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 alin. (1) raportat la art. 194 şi 195 din Codul de procedură civilă

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Fabian Niculae	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (1) raportat la art. 194 şi 195 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Fancsali Laszlo şi Fancsali Tibor, în Dosarul nr. 2.963/235/2013/a1 al Judecătoriei Gherla şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 122D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate a comunei Geaca a depus o notă prin care arată că nu se opune admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, menţionând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 479 din 21 noiembrie 2013 şi nr. 31 din 21 ianuarie 2014, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin Încheierea din 15 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.963/235/2013/a1, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (1) raportat la art. 194 şi 195 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Fancsali Laszlo şi Fancsali Tibor într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de reexaminare.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată, în esenţă, că textul de lege criticat, care impune verificarea cererii de chemare în judecată de către completul căruia i-a fost repartizată cauza, instituind şi posibilitatea regularizării acesteia, conduce la o îngrădire a accesului liber la justiţie, datorată modului de formulare şi sferei largi a aspectelor supuse procedurii verificării şi regularizării.

7. De asemenea, se mai arată că în baza art. 200 alin. (1) se poate ajunge la anularea cererii pentru lipsa unor elemente neesenţiale, externe acţiunii în sine, printre ele diverse lipsuri, cum ar fi cont bancar reclamant, înscrisuri depuse în probaţiune. Astfel, unele lipsuri care ar putea fi corectate şi complinite pe loc atrag lungi corespondenţe cu pierderea timpului şi prelungirea procesului mai multe luni, ceea ce duce la încălcarea dreptului de soluţionare a procesului într-un termen rezonabil. Aşadar, introducerea regularizării pentru asemenea elemente - în loc să asigure rezolvarea cererii într-un termen rezonabil - duce tocmai la încălcarea gravă a acestui principiu. Împrejurarea că, teoretic, reclamantul are posibilitatea de a introduce din nou cererea nu este de natură să înlăture încălcarea acestui principiu, dat fiind că dreptul său este prejudiciat prin trecerea timpului.

8. Mai mult, încheierea de anulare a cererii în baza art. 200 din noul Cod de procedură civilă nu se motivează şi astfel reclamantul nici nu ştie ce anume nu a îndeplinit din multitudinea obligaţiilor trasate.

9. De asemenea, reclamantul suferă în mod clar un dezavantaj, deoarece instanţa - care ar trebui să fie imparţială - apare ca primul "apărător" al pârâtului. Instanţa nu poate emite judecăţi de valoare sau legalitate decât în contradictoriu cu partea, şi nu de la sine putere.

10. Se observă faptul că termenul "de îndată" din art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu este definit de Codul de procedură civilă şi, astfel, nu există, în fapt, niciun termen precis determinat în care judecătorul face verificarea acţiunii. În practică, există un termen de recomandare, stabilit de calculator la momentul înregistrării cauzei, în funcţie de gradul de încărcare al instanţei. Prin urmare, acest termen este chiar echivalentul termenului stabilit anterior de calculator ca primul termen de judecată. Acum a devenit doar un termen de recomandare pentru verificarea cererii şi comunicarea lipsurilor cererii către reclamant. Practica instanţelor de a trimite mai multe comunicări, cu cerinţe diferite, încalcă principiul securităţii în justiţie, precum şi necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil şi previzibil a cererii, dat fiind că justiţiabilul este menţinut în nesiguranţă, chiar şi atunci când şi-a îndeplinit obligaţiile.

11. Judecătoria Gherla şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acesta arată că procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă, iar la aceasta să fie ataşat numărul de exemplare ale cererii de chemare prevăzut de art. 195 din actul normativ menţionat.

14. În esenţă, procedura verificării cererii şi regularizarea acesteia nu priveşte fondul cauzei deduse judecăţii, ci numai aspecte referitoare la elementele şi condiţiile pe care trebuie să le cuprindă/să le îndeplinească cererea de chemare în judecată. Prin comunicarea reclamantului, de către instanţă, a lipsurilor cererii introductive, judecătorul îşi manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiţie al titularului cererii, instanţa nerestituind cererea de chemare în judecată, ci doar punându-i în vedere reclamantului să completeze lipsurile în termenul prevăzut de lege. Instanţa, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege.

15. Avocatul Poporului mai menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 200 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, prin raportare la dispoziţiile art. 194-197 din acelaşi Cod.

19. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:

- Art. 200 alin. (1): "(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197.";

- Art. 194: "Cererea de chemare în judecată va cuprinde:

a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

b) numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calităţii de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii;

c) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt;

d) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;

e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor, dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;

f) semnătura.";

- Art. 195: "Cererea de chemare în judecată se va face în numărul de exemplare stabilit la art. 149 alin. (1)."

20. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiţie şi în art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, se mai arată că dispoziţiile legale criticate contravin art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare.

22. Astfel, prin Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.

*) Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014.

23. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei.

24. De asemenea, s-a mai arătat în deciziile menţionate, procedura regularizării cererii introductive se întemeiază şi pe soluţia de principiu consacrată de art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă potrivit căreia părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.

25. Curtea a mai constatat că prevederile textului de lege criticat dispun în legătură cu necesitatea verificării cererii de chemare în judecată de către completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, precum şi asupra obligativităţii regularizării acesteia, în cazul în care nu îndeplineşte anumite cerinţe prevăzute în art. 194-197 din Cod, referitoare la cuprinsul cererii de chemare în judecată, numărul de exemplare, timbrarea cererii sau la cazurile de nulitate a acesteia.

26. Prevederile art. 194-197 din Codul de procedură civilă instituie condiţii de formă ale cererii de chemare în judecată, reglementând cuprinsul acesteia (art. 194), numărul de exemplare (art. 195), elementele esenţiale pe care trebuie să le conţină, sub sancţiunea nulităţii (art. 196), precum şi cerinţa timbrării acesteia (art. 197).

27. Dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă dispun verificarea cererii introductive de instanţă de către completul învestit aleatoriu cu soluţionarea cauzei. Constatând neconformitatea acesteia în raport cu cerinţele instituite prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată comunică lipsurile reclamantului, în scris, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alin. (2) cuprins în art. 200 din acelaşi Cod, instanţa are posibilitatea să anuleze cererea de chemare în judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

28. În acest context, Curtea a reţinut, potrivit jurisprudenţei sale constante (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie. Mai mult, s-a statuat în jurisprudenţa citată, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie.

29. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.

30. În acest sens, Curtea a reţinut că instituirea unor condiţii formale ale cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată de plano drept o negare a efectivităţii dreptului de acces la justiţie, ci aceasta constituie o expresie a obligativităţii exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, în limitele instituite de lege. Mai mult, nerespectarea condiţiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanţă nu atrage în mod necondiţionat anularea actului procedural, existând posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanţă.

31. Astfel, prevederile art. 200 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, dispunând asupra necesităţii comunicării în scris către reclamant a lipsurilor constatate în legătură cu cererea de chemare în judecată, cu menţiunea regularizării acestora în termenul stabilit, reprezintă o concretizare a principiului rolului activ al judecătorului, tocmai în vederea asigurării accesului efectiv la justiţie al titularului cererii.

32. Mai mult, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii de anulare, împotriva acesteia se poate face cerere de reexaminare, solicitând motivat revenirea asupra măsurii anulării. Cererea de reexaminare se soluţionează de către un alt complet al instanţei respective, prin încheiere definitivă, în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Potrivit art. 200 alin. (6) din acelaşi act normativ, acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului iniţial învestit.

33. În acest context, Curtea a reţinut că atât reglementarea cererii de reexaminare, sub forma unei căi de atac împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, cât şi faptul că aceasta se soluţionează de un complet diferit de cel care a dispus măsura anulării, cu citarea reclamantului, reprezintă garanţii procesuale, care au drept scop evitarea anulării actului de procedură, în măsura în care a fost legal întocmit.

34. De asemenea, Curtea a reţinut că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, cât şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Fancsali Laszlo şi Fancsali Tibor, în Dosarul nr. 2.963/235/2013/a1 al Judecătoriei Gherla şi constată că dispoziţiile art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă raportate la prevederile art. 194 şi 195 din acelaşi Cod sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Gherla şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 aprilie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 496 din data de 3 iulie 2014