HOTĂRÂRE nr. 33 din 26 septembrie 2014 privind contestarea înregistrării candidaturii domnului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014

Mircea Ştefan Minea

- preşedinte

Vaier Dorneanu

-judecător

Toni Greblă

-judecător

Mona-Maria Pivniceru

-judecător

Puskas Valentin Zoltan

-judecător

Tudorel Toader

-judecător

Ioana Marilena Chiorean

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
La data de 26 septembrie 2014 a fost înregistrată la Curtea Constituţională contestaţia formulată de domnul Vasile Baciu împotriva înregistrării candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014.
Contestaţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 896F/2014, la care au fost ataşate propunerea de candidatură a domnului Victor-Viorel Ponta, împreună cu Decizia nr. 11 D/18.09.2014, transmisă de Biroul Electoral Central cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.140 din 18 septembrie 2014.
Aceeaşi contestaţie a fost transmisă, prin e-mail, Curţii Constituţionale, fiind înregistrată cu nr. 4.327 din 26 septembrie 2014.
În temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, contestaţiile se soluţionează fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.
În motivarea contestaţiei, autorul acesteia arată că domnul Victor-Viorel Ponta, în calitate de prim-ministru în anii 2012 şi 2014, a emis Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2014, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2014, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2014 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2012, referitoare la alegeri, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie privind limitele de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestaţiei.

CURTEA,

examinând contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea
Preşedintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial âl României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum şi celor ale art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004 pentm alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta pentru funcţia de Preşedinte al României.
Examinând contestaţia, Curtea reţine că, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, „(1) în cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la art. 29 alin. (2), respectiv la art. 30 alin. (6), candidaţii, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi alegătorii pot contesta înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz. Contestaţiile se fac în scris şi se depun la Curtea Constituţională”, iar, în conformitate cu art. 29 alin. (2), aplicabil în cauză, „înregistrarea şi respingerea înregistrării candidaturilor de către Biroul Electoral Central se fac prin decizie, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora.”
Curtea reţine că cererea de înregistrare a candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta a fost depusă la Biroul Electoral Central de către Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC la data de 17 septembrie 2014, iar la data de 18 septembrie 2014, Biroul Electoral Central a adoptat Decizia nr. 11D de înregistrare a acestei candidaturi. împotriva acestei înregistrări domnul Vasile Baciu a depus contestaţie la Curtea Constituţională la data de 26 septembrie 2014, după expirarea termenului de 24 de ore prevăzut de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 370/2004.
Faţă de prevederile de lege menţionate şi situaţia mai sus arătată, Curtea constată ca fiind tardiv introdusă contestaţia formulată de domnul Vasile Baciu împotriva deciziei Biroului Electoral Central privind înregistrarea candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta.
De altfel, atât condiţiile de eligibilitate, cât şi impedimentele constituţionale pentru a fi ales în funcţia de Preşedinte al României sunt prevăzute expres şi limitativ în Constituţie şi în Legea nr. 370/2004. Or, motivele invocate de contestator nu se referă la aceste aspecte.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

în numele legii

HOTĂRĂŞTE:

Respinge contestaţia formulată de domnul Vasile Baciu împotriva înregistrării candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014.
Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. MIRCEA ŞTEFAN MINEA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 710 din data de 29 septembrie 2014