ORDIN nr. 942 din 19 martie 2013 pentru completarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi turismului şi al ministrului finanţelor publice nr. 1.360/1.938/2011 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie "Planuri integrate de dezvoltare urbană" al axei prioritare "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere" din cadrul Programului operaţional regional 2007-2013
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, ale Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr. 287/2008 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin crearea şi dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor din cadrul Programului operaţional regional 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr. 261/2008 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin sprijinirea investiţiilor în turism din cadrul Programului operaţional regional 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, al art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, ministrul fondurilor europene şi viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emit următorul ordin:
Art. I
1.După articolul 8 din Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului şi al ministrului finanţelor publice nr. 1.360/1.938/2011 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie "Planuri integrate de dezvoltare urbană" al axei prioritare "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere" din cadrul Programului operaţional regional 2007-2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 11 mai 2011, se introduce un nou articol, articolul 81, cu următorul cuprins:
"Art. 81
(1) Pentru proiectele integrate, destinate incluziunii sociale a comunităţilor marginalizate, inclusiv a populaţiei de etnie romă, care implică finanţarea complementară din Fondul European de Dezvoltare Regională - Fondul Social European (FEDR - FSE), sunt eligibile cheltuielile aferente următoarelor categorii de activităţi de tipul celor finanţate prin Fondul Social European:
a) organizarea şi furnizarea de cursuri de pregătire profesională pentru personalul care activează în cadrul centrelor sociale;
b) dezvoltarea şi furnizarea serviciilor de orientare, consiliere şi îndrumare în sprijinul tranziţiei de la şcoală la viaţa activă a grupurilor defavorizate, inclusiv a populaţiei aparţinând etniei rome;
c) organizarea şi furnizarea de cursuri de calificare/recalificare profesională în vederea dezvoltării competenţelor pentru sprijinirea inserţiei/reinserţiei profesionale a grupurilor defavorizate, inclusiv a populaţiei aparţinând etniei rome.
(2) Pentru a fi eligibile pentru finanţare complementară din FEDR - FSE, cheltuielile trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:
a) să respecte prevederile art. 34 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, respectiv activităţile să fie necesare pentru implementarea corespunzătoare a proiectului şi să aibă o legătură directă cu aceasta;
b) să existe declaraţia beneficiarului potrivit căreia cheltuiala nu a fost rambursată din programele operaţionale finanţate din Fondul Social European.
(3) Cheltuielile aferente organizării şi furnizării de cursuri de pregătire profesională pentru personalul care activează în cadrul centrelor sociale cuprind:
a) cheltuieli cu serviciile de formare profesională şi/sau taxe şi tarife de participare la cursurile de formare profesională organizate de furnizori acreditaţi, în condiţiile legii;
b) cheltuieli cu chiria aferentă locaţiilor pentru desfăşurarea activităţilor de pregătire;
c) cheltuieli cu închirieri de echipamente pentru activităţile de pregătire;
d) cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile necesare derulării cursurilor practice;
e) cheltuieli pentru editarea şi tipărirea de materiale pentru sesiunile de instruire;
f) taxe de eliberare a certificatelor de calificare.
(4) Cheltuielile aferente dezvoltării şi furnizării serviciilor de orientare, consiliere şi îndrumare în sprijinul tranziţiei de la şcoală la viaţa activă a grupurilor defavorizate, inclusiv a populaţiei aparţinând etniei rome, cuprind:
a) cheltuieli cu serviciile de orientare, consiliere şi alte servicii specializate pentru ocuparea forţei de muncă, organizate de furnizori acreditaţi, în condiţiile legii;
b) cheltuieli cu chiria aferentă locaţiilor pentru desfăşurarea activităţilor de orientare, consiliere şi îndrumare;
c) cheltuieli cu închirieri de echipamente pentru activităţile de orientare, consiliere şi îndrumare;
d) cheltuieli cu materiale consumabile necesare derulării activităţilor de orientare, consiliere şi îndrumare;
e) cheltuieli pentru editarea şi tipărirea de materiale pentru sesiunile de orientare, consiliere şi îndrumare.
(5) Cheltuielile aferente organizării şi furnizării de cursuri de calificare/recalificare profesională în vederea dezvoltării competenţelor pentru sprijinirea inserţiei/reinserţiei profesionale a grupurilor defavorizate, inclusiv a populaţiei aparţinând etniei rome, includ:
a) cheltuieli cu serviciile de calificare/recalificare profesională şi/sau taxe şi tarife de participare la cursurile de calificare/recalificare profesională organizate de furnizori acreditaţi, în condiţiile legii;
b) cheltuieli cu chiria aferentă locaţiilor pentru desfăşurarea activităţilor de pregătire;
c) cheltuieli cu închirieri de echipamente pentru activităţile de pregătire;
d) cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile necesare derulării cursurilor practice;
e) cheltuieli pentru editarea şi tipărirea de materiale pentru sesiunile de instruire;
f) taxe de eliberare a certificatelor de calificare."
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 310 din data de 29 mai 2013