DECIZIE nr. 244 din 19 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

Daniel Marius Morar

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea în şedinţa publică din 29 martie 2016 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, excepţie ridicată de George Marius Şopârlă, prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, şi de Vlad Mihai Diugan, prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, în dosarele nr. 36.989/3/2014 şi nr. 36.987/3/CA/2014 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 925D/2015 şi nr. 1.183D/2015.
2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 martie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public şi în prezenţa consilierului juridic Ştefan Pisică, pentru partea Inspectoratul General al Poliţiei Române, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 1.183D/2015 la Dosarul nr. 925D/2015, şi, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzelor, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 19 aprilie 2016, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
3. Prin încheierile din 2 aprilie 2015 şi 2 iunie 2015, pronunţate în dosarele nr. 36.989/3/2014 şi nr. 36.987/3/CA/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Excepţia a fost ridicată de George Marius Şopârlă şi Vlad Mihai Diugan, prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, în cauze având ca obiect soluţionarea unor litigii privind funcţionarii publici.
4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată, în esenţă, că poliţistul este funcţionar public civil, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale. Ca atare, aspectele esenţiale care vizează cele trei elemente ale raportului de serviciu, se referă, în mod intrinsec, la statutul poliţistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, respectiv prin Legea nr. 360/2002.
5. În continuare, autorii susţin că dispoziţiile de lege criticate nu numai că nu reglementează procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raportului de serviciu al poliţistului, şi nici procedura de selecţionare, pregătire, obţinere a gradelor şi evoluţia profesională a poliţiştilor, ci deleagă reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort, care este abilitat să emită ordine, încălcându-se, în acest mod, prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.
6. De asemenea, autorii consideră că dispoziţiile de lege criticate încalcă atât prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), cât şi alin. (5), în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii, întrucât funcţionarul public nu este în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător, şi nici să aibă reprezentarea corectă a derulării procedurii şi cazurilor de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu, de selecţionare, pregătire, obţinere a gradelor profesionale, şi evoluţie profesională.
7. În final, autorii apreciază că, pentru aceleaşi considerente, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, a constatat că dispoziţiile art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 sunt neconstituţionale.
8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 925D/2015, nu îşi exprimă opinia cu privirea la excepţia de neconstituţionalitate invocată, iar în Dosarul nr. 1.183D/2015, instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, se arată că art. 78 din Legea nr. 360/2002, prin conferirea prerogativelor pentru modificarea şi/sau suspendarea raporturilor de serviciu ale poliţiştilor direct ministrului de resort, nu este de natură a aduce îngrădiri exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece respectiva modificare nu reglementează accesul la o funcţie publică, ci numai procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
10. Guvernul, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014, consideră că, având în vedere similitudinea problematicii supuse analizei prin prezenta excepţie, rămâne la latitudinea instanţei de contencios constituţional să aprecieze dacă dispoziţiilor de lege criticate le sunt aplicabile aceleaşi raţiuni de neconstituţionalitate.
11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 27 şi art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt neconstituţionale. În acest sens, susţine că anumite elemente esenţiale care conturează statutul special al profesiei de poliţist, învestit, de altfel, cu exerciţiul autorităţii publice, sunt lăsate, prin lege, la latitudinea ministrului administraţiei şi internelor care este îndrituit ca, prin norme administrative, având o putere juridică inferioară legii organice, să reglementeze procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţistului, precum şi selecţionarea, pregătirea, obţinerea gradelor profesionale şi evoluţia profesională a poliţiştilor. Astfel, atribuţii care aparţin exclusiv majorităţii parlamentare absolute, sunt delegate unui membru al Guvernului, iar aspecte ce trebuie stabilite, conform imperativelor constituţionale, prin lege organică, dobândesc, în fapt, caracter infralegal, administrativ, eludând regimul juridic stabilit la nivel constituţional pentru domeniul în cauză. Ca atare, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale invocate, întrucât competenţe ce aparţin, în exclusivitate, legiuitorului sunt delegate ministrului de resort.
12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse şi concluziile reprezentantului părţii, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 27 şi art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul cuprins:
- Art. 27: "Selecţionarea, pregătirea, obţinerea gradelor profesionale şi evoluţia profesională a poliţiştilor se stabilesc, în condiţiile prezentei legi, prin Ghidul carierei poliţistului, aprobat prin ordin al ministrului de interne.";
- Art. 78 alin. (1): "Procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţistului se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor."
15. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi alin. (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, şi ale art. 73 alin. (3) lit. j) referitor la reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici.
16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, Curtea constată că aceasta este întemeiată, din perspectiva argumentelor care vor fi expuse în continuare.
17. Cu privire la denumirea actuală a autorităţii administraţiei publice centrale, la care textele de lege criticate fac referire, prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, Curtea a precizat că, în prezent, funcţionează Ministerul Afacerilor Interne, înfiinţat prin reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 29 martie 2013 (paragraful 21).
18. Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, supuse controlului de constituţionalitate, procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor sunt stabilite prin ordin al ministrului de resort. Astfel, în această materie a fost emis Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 298 din 23 decembrie 2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 28 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.
19. Referitor la statutul poliţistului, Curtea, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17, şi prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24, a statuat că acesta este funcţionar public civil, cu statut special, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, şi că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaşte elemente derogatorii de la dispoziţiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, poliţistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale. De aceea, aspectele esenţiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul poliţistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, respectiv Legea nr. 360/2002.
20. De asemenea, prin Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, nepublicată*) în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, paragraful 19, Curtea a reţinut că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispoziţiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă, în care se află respectiva categorie.
*) Decizia nr. 172 din 24 martie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016.
21. Cu toate acestea, prin dispoziţiile de lege criticate, elemente esenţiale care conturează statutul profesiei de poliţist sunt date în competenţa ministrului afacerilor interne care, prin acte administrative cu o putere juridică inferioară legii, este abilitat să reglementeze procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţistului. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 298 din 23 decembrie 2011, raporturile de serviciu ale poliţiştilor se pot modifica prin: delegare, detaşare, participare la misiuni internaţionale, transfer, mutare, împuternicire pe o funcţie de conducere şi punere la dispoziţie.
22. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului aduc atingere prevederilor cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin trimiterea la acte administrative, cu forţă juridică inferioară legii, care reglementează, în absenţa unor norme cu forţa juridică a legii organice, procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţistului. Dispoziţiile de lege criticate nu respectă normele de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legii şi trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea, astfel cum s-a procedat prin ordinul ministrului afacerilor interne menţionat.
23. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. De asemenea, norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). Or, în cazul de faţă, lăsând la latitudinea ministrului de resort stabilirea unor elemente esenţiale ale raportului de serviciu al poliţistului şi, implicit, ale statutului acestuia, legea imprimă un caracter relativ, nepermis, procedurii şi cazurilor de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţistului.
24. Având în vedere cele menţionate, Curtea constată că prin delegarea unei atribuţii ce aparţine în exclusivitate legiuitorului către un membru al Guvernului sunt încălcate şi prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii, întrucât personalul vizat, care se poate raporta, în aceste condiţii, doar la prevederile lacunare ale legii, nu este în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea precisă a executării raporturilor de serviciu.
25. Pentru toate aceste motive, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa, urmează să admită criticile de neconstituţionalitate şi să constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002.
26. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 360/2002, referitoare la selecţionarea, pregătirea, obţinerea gradelor profesionale şi evoluţia profesională a poliţiştilor, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere faptul că autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate nu se află în niciuna din ipotezele normei criticate. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]". Ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 360/2002 este inadmisibilă.
27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Marius Şopârlă, prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, şi de Vlad Mihai Diugan, prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, în dosarele nr. 36.989/3/2014 şi nr. 36.987/3/CA/2014 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt neconstituţionale.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, excepţie ridicată de aceeaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2016.
-****-

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 469 din data de 23 iunie 2016