RAPORT nr. 5402 din 14 aprilie 2015 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrat Liberal - Organizaţia Sectorului 2 Bucureşti
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr.
334/2006
privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2015, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 4-13 martie 2015 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Sectorului 2 Bucureşti pentru anul 2014.
Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Sectorului 2 Bucureşti au totalizat 368.989,59 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 255.500,00 lei, din donaţii în sumă de 79.403,00 lei şi din alte surse de venit în sumă de 34.086,59 lei.
Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 333 din data de 15 mai 2015