Document embed

DECIZIE nr. 332 din 30 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 21 din 18 noiembrie 2013

Daniel Marius Morar	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Emil Florin Dincă în Dosarul nr. 13.510/3/CAF/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.369D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent face referatul cauzei şi arată că partea Ministerul Afacerilor Interne a depus la dosar un punct de vedere prin care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentinţa civilă nr. 4.631 din 20 iunie 2014 (a cărei eroare materială a fost îndreptată prin încheierea din 11 decembrie 2014), pronunţate m Dosarul nr. 13.510/3/CAF/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Emil Florin Dincă în cadrul unei acţiuni de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de acordare a sumelor reprezentând echivalentul premiului anual corespunzător anului 2010.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 16 din Constituţie, iar prevederile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010, în înţelesul stabilit cu efect obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20, art. 124 şi art. 126 alin. (3), prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. În acest sens susţine că dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevedeau, cu titlu general, acordarea premiului anual pentru activitatea desfăşurată în timpul anului 2010 şi modalitatea de punere în executare a acestui drept. însă aceste dispoziţii au fost abrogate de art. 39 pct. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare din data de 1 ianuarie 2011. În cadrul procesului de legiferare al Legii nr. 284/2010 s-au încălcat prevederile art. 38 şi art. 44 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece legea criticată a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, iar din structura ei "lipseşte acea parte constitutivă şi obligatorie a unei legi denumită «formula de atestare a autenticităţii actului normativ»", ceea ce conduce la încălcarea principiului legalităţii şi a principiului securităţii juridice.

7. Cu privire la dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010, autorul excepţiei susţine, în esenţă, că interpretarea acestor dispoziţii prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 21 din 18 noiembrie 2013 - potrivit căreia premiul anual pentru anul 2010 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 - este greşită, instituie discriminări, încalcă dreptul de proprietate şi principiul separaţiei puterilor în stat. Astfel, consideră că prin interpretarea dată textelor de lege criticate prin decizia menţionată s-a deturnat scopul urmărit de legiuitor la emiterea normei, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 124 şi art. 126 alin. (3) din Constituţie, instanţa supremă "neavând dreptul de a interpreta un drept născut prin lege, în sensul diminuării sau anulării substanţei acestuia".

8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere depus la dosar de partea Ministerul Afacerilor Interne, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, precum şi dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, însă, din analiza motivării excepţiei de neconstituţionalitate rezultă ca autorul acesteia critică dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010, în interpretarea stabilită prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile criticate din Legea nr. 285/2010 au următorul conţinut:

- Art. 1: "(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor; compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariate, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.";

- Art. 8: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."

13. Curtea reţine că Legea nr. 285/2010 reglementează, după cum indică însuşi titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitată doar la anul 2011. în legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat că "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare". Aşadar, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestora, având în vedere că, în cauza în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, se solicită atât plata premiului anual aferent anului 2010 ("al 13-lea salariu").

14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (3) privind competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii. De asemenea sunt invocate prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la interzicerea discriminării, şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că, "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări."

16. Cu privire la competenţa Curţii Constituţionale de a analiza constituţionalitatea unor dispoziţii de lege care au făcut obiectul unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în cadrul soluţionării unui recurs în interesul legii, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, de exemplu, Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013, "împrejurarea că printr-o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii se dă unui text legal o anumită interpretare nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire care să oblige Curtea ca, în pofida rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, să nu mai analizeze textul în cauză în interpretarea dată de instanţa supremă. Constituţia reprezintă cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţiona; astfel şi interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să ţină cont de această exigenţă de ordin constituţional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie. Din perspectiva raportării la prevederile Constituţiei, Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii. Admite o teză contrară contravine înseşi raţiunii existenţei Curţii Constituţionale, care şi-ar nega rolul său constituţional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală." Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că în această materie "pot fi identificate două abordări distincte, în funcţie de obiectul criticii de neconstituţionalitate, şi anume: în primul caz, când autorul excepţiei critică însăşi decizia pronunţată într-un recurs în interesul legii, excepţia având caracter inadmisibil, şi, respectiv, în a doua situaţie, dacă excepţia de neconstituţionalitate se referă la textele de lege interpretate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, când Curtea are competenţa de a se pronunţa pe fondul excepţiei."

17. Aplicând aceste considerente de principiu la speţa de faţă, Curtea reţine că, în prezenta cauză, autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010, în interpretarea dată acestora de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, prin raportare la principii şi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a acestora este admisibilă.

18. Referitor la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010, în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, Curtea observă că prin această decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie (şi anume Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012, şi Decizia nr. 257 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012), a reţinut că "nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menţinere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forţă obligatorie de Curtea Constituţională. Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă. [...] în concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat iniţial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări."

19. Cu privire la reglementarea premiului anual aferent anului 2010, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, sus-menţionată, sau prin Decizia nr. 658 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. La paragraful 18 din Decizia nr. 658 din 11 noiembrie 2014, Curtea a reţinut că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Aşadar, nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual.

20. Analizând criticile referitoare la discriminare, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că nu se pune problema generării unei stări de discriminare sub aspectul încadrării în muncă şi al ocupării forţei de muncă.

21. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudenţa Curţii şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

22. Cu privire la invocarea art. 124 şi art. 126 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că acestea se referă la înfăptuirea justiţiei în numele legii şi la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Or, prin dispoziţiile de lege criticate, referitoare la reglementarea modalităţii de plată a premiului anual aferent anului 2010, în interpretarea dată, potrivit competenţei sale constituţionale, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu contravin acestor dispoziţii din Legea fundamentală şi nici celor ale art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie.

23. Referitor la criticile de neconstituţionalitate privind Legea - cadru nr. 284/2010, critici potrivit cărora acest act normativ nu respectă formula de atestare a autenticităţii actului normativ, formulă prevăzută de art. 44 (devenit art. 46 după republicarea Legii nr. 24/2000 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010), ceea ce ar conduce, în opinia autorului excepţiei, la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 16, Curtea reţine că asupra acestor critici s-a pronunţat prin Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 octombrie 2014, paragrafele 18-21. Astfel, Curtea a reţinut că normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, dar prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. De aceea, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Curtea a mai reţinut că art. 46 din Legea nr. 24/2000 are în vedere procedura legislativă clasică, obişnuită, în care proiectul de lege este adoptat pe rând, în fiecare Cameră, sau în şedinţa comună a Camerelor reunite, în cazurile prevăzute expres de Constituţie. Or, Legea-cadru nr. 284/2010 a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, adică prin intermediul unei proceduri parlamentare speciale de legiferare, în cadrul căreia Guvernul, ca autoritate legislativă delegată, forţează aprobarea unui proiect de lege şi transformarea acestuia în lege, cu riscul demiterii sale în urma adoptării de către Parlament a unei moţiuni de cenzură.

24. Prin aceeaşi Decizie nr. 445 din 16 septembrie 2014, Curtea a mai reţinut că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi, care, neurmând procedura parlamentară obişnuită, este practic adoptată tacit, în absenţa dezbaterilor parlamentare. Ţinând cont de aceste trăsături ce conferă specificitate angajării răspunderii Guvernului, ca modalitate atipică de adoptare a unui proiect de lege, Curtea a constatat că formula cuprinsă în finalul legii criticate, în sensul că aceasta a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, reprezintă o adaptare a formulei prevăzute de art. 46 din Legea nr. 24/2000 la această ipoteză specială. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

25. Întrucât criticile de neconstituţionalitate a Legii-cadru nr. 284/2010 din prezenta cauză privesc aspecte identice cu cele relevate în Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014 şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţia aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

26. Cu privire la criticile privind încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege", acestea nu pot fi primite, deoarece autorul excepţiei nu a indicat în ce mod Legea-cadru nr. 284/2010 ar contraveni acestor principii şi prevederi constituţionale.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emil Florin Dincă în Dosarul nr. 13.510/3/CAF/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 21 din 18 noiembrie 2013, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 aprilie 2015.

-****-

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 463 din data de 26 iunie 2015