ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 20 din 23 aprilie 2014 privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participator Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Având în vedere necesitatea reglementării unor măsuri pentru înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (D.P.A.P.S.) prin reorganizarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, ca instituţie publică cu personalitate juridică, finanţat prin bugetul Ministerului Economiei, cu atribuţii specifice, în principal, în domeniul privatizării operatorilor economici,
având în vedere necesitatea constituirii D.P.A.P.S. ca unitate în subordinea Ministerului Economiei, cu rol coordonator în elaborarea şi monitorizarea implementării strategiilor de privatizare pentru operatorii economici cu capital de stat,
luând în considerare că scopul proiectului îl constituie unitatea şi coerenţa procesului de privatizare, se constituie D.P.A.P.S. ca instituţie în subordinea Ministerului Economiei, cu atribuţii de elaborare şi monitorizare a implementării strategiilor de privatizare a operatorilor economici cu capital de stat, luarea deciziei de privatizare realizându-se la iniţiativa D.P.A.P.S. cu consultarea ministerului de resort, prin ordin comun emis de ministrul economiei şi conducătorul instituţiei publice implicate/hotărâre a Guvernului pentru operatorii economici de interes strategic,
întrucât prin înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului se urmăreşte asigurarea unităţii şi coerenţei procesului de privatizare, astfel încât să se asigure dezideratul programului de guvernare în condiţii de eficienţă şi rentabilizare a companiilor de stat care să devină competitive pe pieţele pe care acestea activează atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional,
având în vedere actualul context economic în care se impune adoptarea unor măsuri rapide pentru asigurarea respectării întocmai şi la termen a prevederilor angajamentelor statului român referitoare la privatizarea şi restructurarea operatorilor economici, asumate faţă de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană,
întrucât faţă de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au fost asumate de către statul român angajamente ale căror termene de realizare se împlinesc în semestrul al II-lea al anului 2014, precum cele referitoare la privatizarea şi restructurarea Societăţii Comerciale "Complexul Energetic Oltenia" - S.A., Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. Bucureşti şi restructurarea în vederea privatizării a Societăţii "C.F.R. Marfă" - S.A.,
întrucât respectarea angajamentelor faţă de instituţiile financiare internaţionale necesită asigurarea unui cadru normativ coerent de funcţionare a Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului care să creeze condiţiile pentru îndeplinirea angajamentelor sus-menţionate, oferind astfel continuitate şi coerenţă actului de administrare a participaţiilor statului,
având în vedere necesitatea aplicării unitare a politicilor guvernamentale şi eficientizarea activităţii operatorilor economici cu capital de stat, prin preluarea, în numele statului, a unor active, în scopul valorificării acestora cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare,
necesitatea reglementării unor măsuri referitoare la preluarea în proprietatea statului a unor active este prioritară în contextul angajamentelor asumate de statul român faţă de instituţiile financiare internaţionale, întrucât va asigura unitate şi coerenţă procesului de privatizare, astfel încât să se asigure dezideratul programului de guvernare în condiţii de eficienţă şi rentabilizarea companiilor de stat care să devină competitive pe pieţele pe care acestea activează atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional,
întrucât neadoptarea de urgenţă a măsurilor de reorganizare propuse poate conduce la întârzieri sau nerespectarea angajamentelor statului român asumate faţă de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană referitoare la privatizarea şi restructurarea operatorilor economici, ceea ce motivează urgenţa reglementării, precum şi faptul că, în ceea ce priveşte caracterul de urgenţă, acesta este dat şi de necesitatea adoptării de măsuri pentru eficientizarea activităţii economice a operatorilor economici, precum şi sporirea atractivităţii pentru privatizare a unor noi societăţi, care să funcţioneze pe structuri viabile şi pe principii economice competitive, fapt de natură a duce la creşterea încasărilor la bugetul statului, atât din privatizare, cât şi din taxele şi impozitele încasate,
o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată este determinată de omisiunile din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările ulterioare, referitoare la concesiunile în materia serviciului public de distribuţie a gazelor naturale, în sensul stabilirii faptului că prin hotărâre a Guvernului se va aproba cadrul general privind regimul juridic al contractelor de concesiune, procedurile pentru acordarea concesiunilor, precum şi conţinutul-cadru al caietului de sarcini, elaborate de autoritatea contractantă, precum şi în sensul definirii ministerului de resort în acest domeniu. Astfel, calitatea de autoritate contractantă o are ministerul de resort pentru bunurile proprietate publică sau privată a statului ori pentru activităţile sau serviciile publice de interes naţional. Serviciul de distribuţie a gazelor naturale este un serviciu public de interes naţional pentru care Ministerul Economiei este minister de resort, sens în care este necesară inserarea unor dispoziţii similare celor instituite în cuprinsul titlului I al Legii nr. 123/2012, cu modificările ulterioare. Având în vedere împlinirea condiţiei tranzitorii instituite de art. 200 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, cu modificările ulterioare, privind adaptarea cadrului de reglementare în materie, este necesară emiterea de noi reglementări în domeniul concesiunii serviciului public de distribuţie a gazelor naturale, în condiţiile legii, care să statueze ministerul de resort îndrituit legal cu elaborarea normelor specifice, sus-menţionate, precum şi natura actului prin care se stabilesc normele,
fără completarea Legii energiei şi a gazelor naturale în conformitate cu cele sus-menţionate, concesionarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale nu se va putea realiza, lipsind statul de încasarea redevenţei aferente prestării serviciului, în condiţiile legii,
deoarece aspectele sus-menţionate vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se propune adoptarea măsurilor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează:
a)măsuri privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, denumit în continuare D.P.A.P.S., prin reorganizarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, denumit în continuare O.P.S.P.I., şi prin preluarea unor activităţi, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
b)măsuri pentru asigurarea resurselor necesare desfăşurării activităţii Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului;
c)măsuri pentru eficientizarea activităţii de privatizare, precum şi pentru dezvoltarea activităţii economice în condiţii de profitabilitate a operatorilor economici cu capital de stat;
d)măsuri de modificare şi completare a unor acte normative.
Art. 2
(1)Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului se înfiinţează ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Economiei, responsabilă cu elaborarea strategiilor şi politicilor de privatizare, cu coordonarea şi controlul implementării acestora, prin reorganizarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, şi prin preluarea unor activităţi, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2)Ministerul Economiei, prin D.P.A.P.S., elaborează şi pune în aplicare măsurile necesare în vederea realizării politicilor şi strategiilor de privatizare şi coordonării unitare a procesului de privatizare a operatorilor economici cu capital de stat.
CAPITOLUL II: Măsuri privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului prin reorganizarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie şi prin preluarea unor activităţi
Art. 3
(1)Ministerul Economiei, prin D.P.A.P.S., îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)elaborează şi supune spre aprobare Guvernului strategii de privatizare pe domenii de activitate, în baza propunerilor instituţiilor publice implicate, pentru a asigura o corelare cu strategiile şi politicile promovate pe domeniile de activitate ale acestora;
b)elaborează şi supune spre aprobare Guvernului proiecte de legi şi proiecte de hotărâri ale Guvernului în domeniul privatizării;
c)îndrumă metodologic şi monitorizează întregul proces de privatizare;
d)avizează şi supune spre aprobare Guvernului programul anual de privatizare care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a;
e)monitorizează hotărârile şi deciziile iniţiate de reprezentanţii instituţiilor publice implicate luate în perioada de pregătire şi realizare a privatizării în domeniile restructurării, reorganizării, dizolvării şi lichidării operatorilor economici;
f)monitorizează implementarea strategiilor aprobate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;
g)propune spre aprobare Guvernului elementele esenţiale ale contractului de mandat pentru privatizarea societăţilor de interes strategic;
h)întocmeşte rapoarte periodice privind stadiul privatizării, pe care le prezintă spre analiză Guvernului;
i)efectuează din oficiu, la solicitarea prim-ministrului sau la cererea motivată a ministrului de resort, verificări privind conformitatea punerii în aplicare a strategiilor;
j)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege pentru domeniul său de activitate şi ia orice măsuri, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru îndeplinirea acestora.
(2)Pentru operatorii economici la care Ministerul Economiei exercită în numele statului toate drepturile şi îşi asumă toate obligaţiile decurgând din calitatea de acţionar, administrarea participaţiilor statului, derularea activităţilor de pregătire şi realizare a privatizării, precum şi monitorizarea postprivatizare a contractelor de privatizare se realizează prin D.P.A.P.S., în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în materie.
(3)D.P.A.P.S. exercită, în numele Ministerului Economiei, atribuţiile acestuia de instituţie publică implicată în domeniul privatizării prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, la operatorii economici care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei.
(4)D.P.A.P.S. preia şi derulează activităţile de atragere de investiţii la operatorii economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei, cu respectarea prevederilor art. 50 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Organizarea, funcţionarea şi numărul de posturi D.P.A.P.S. se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 4
(1)Începând cu data prevăzută la art. 3 alin. (5), D.P.A.P.S. preia drepturile şi atribuţiile şi îşi asumă obligaţiile O.P.S.P.I. stabilite prin actele normative în vigoare, acorduri internaţionale sau alte acte încheiate de către acesta potrivit dispoziţiilor legale aplicabile.
(2)Atribuţiile prevăzute la art. 3 alin. (2)-(4) se exercită, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către o structură organizată distinct în cadrul D.P.A.P.S.
(3)D.P.A.P.S. preia de la O.P.S.P.I. posturile şi personalul acestei instituţii, pe bază de protocol încheiat în termen de 5 zile de la data prevăzută la art. 3 alin. (5), cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele individuale de muncă, potrivit legii.
Art. 5
În vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1), D.P.A.P.S. poate prelua, în condiţiile legii şi cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele individuale de muncă, personal contractual necesar de la instituţiile publice/organele administraţiei publice centrale, pentru operatorii economici aflaţi sub autoritatea acestora, care intră în procedura de privatizare, începând cu data intrării în vigoare a actului de declanşare a procesului de privatizare.
Art. 6
(1)Încadrarea personalului preluat de către D.P.A.P.S. se face cu respectarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de lege. Personalul îşi păstrează drepturile salariale avute la data preluării.
(2)Personalul D.P.A.P.S. îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă şi, după caz, în temeiul unui raport de serviciu. Salarizarea şi alte drepturi ale acestuia se stabilesc potrivit legislaţiei aplicabile personalului plătit din fonduri publice.
Art. 7
D.P.A.P.S. are sediul în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1. Sediul D.P.A.P.S. poate fi schimbat prin hotărâre a Guvernului.
Art. 8
(1)Strategiile de privatizare ale operatorilor economici la care statul este acţionar, indiferent de domeniul de activitate al acestora, se elaborează de D.P.A.P.S.
(2)Pentru operatorii economici de interes strategic, actele administrative prevăzute la alin. (1), elementele esenţiale ale mandatului şi condiţiile principale ale contractului ce urmează a fi încheiat de instituţia publică implicată pentru vânzarea acţiunilor/activelor se iniţiază de Ministerul Economiei şi instituţia publică implicată, la propunerea D.P.A.P.S., şi se supun spre aprobare Guvernului.
(3)Pentru ceilalţi operatori economici, strategiile de privatizare elaborate de D.P.A.P.S. se aprobă prin ordin comun al ministrului economiei şi al conducătorului instituţiei publice implicate, ulterior aprobării de către Guvern a memorandumului elaborat în acest sens.
(4)Actele administrative prevăzute la alin. (2) şi (3) conţin mandatul special acordat D.P.A.P.S. în vederea înstrăinării activelor/acţiunilor operatorilor economici, în numele şi pentru instituţia publică implicată. Diminuarea participaţiei statului se realizează cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
(5)Mandatarul este obligat să execute toate instrucţiunile privitoare la executarea mandatului, înscrise în actele administrative prevăzute la alin. (2) şi (3).
(6)În vederea realizării atribuţiilor prevăzute la alin. (1), D.P.A.P.S. poate angaja, în condiţiile legii, consultanţi de specialitate şi/sau firme de avocatură, după caz.
Art. 9
(1)În vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin potrivit art. 3 şi 4, D.P.A.P.S. are dreptul să solicite, în scris, informaţii, documente şi situaţii referitoare la orice operaţiuni de administrare a operatorilor economici, necesare pentru realizarea strategiilor de privatizare de la orice instituţie publică implicată.
(2)Instituţiile publice implicate prevăzute la alin. (1) sunt obligate să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca reprezentanţii statului în organele de conducere ale operatorilor economici să furnizeze la timp şi în mod complet informaţiile solicitate.
Art. 10
(1)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, D.P.A.P.S. preia, pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat pe baza situaţiilor financiare anuale ale O.P.S.P.I. întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, patrimoniul O.P.S.P.I., dobândeşte toate bunurile, drepturile şi îşi asumă toate obligaţiile şi atribuţiile acestuia de instituţie publică implicată în domeniul privatizării, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, la unităţile aflate sub autoritatea Ministerului Economiei.
(2)Începând cu data prevăzută la alin. (1), D.P.A.P.S. poate prelua o parte din patrimoniul instituţiilor publice/ministerelor în vederea exercitării atribuţiilor proprii, respectiv mijloacele fixe şi obiectele de inventar, necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 3 şi corespunzătoare numărului de personal preluat, conform art. 5, prin protocol de predare-preluare.
(3)În termen de 30 de zile de la data finalizării procesului de privatizare, D.P.A.P.S. poate preda instituţiei publice implicate prin protocol de predare-preluare patrimoniul preluat potrivit prevederilor alin. (2).
CAPITOLUL III: Măsuri privind finanţarea activităţii Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului. Bugetul de venituri şi cheltuieli
Art. 11
(1)Asigurarea finanţării cheltuielilor curente şi de capital necesare funcţionării D.P.A.P.S. se realizează prin bugetul Ministerului Economiei, aprobat în condiţiile legii.
(2)Asigurarea finanţării cheltuielilor legate de îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 3 se realizează prin bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al D.P.A.P.S., care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii.
(3)Prevederile art. 51 din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile.
(4)Finanţarea cheltuielilor legate de aplicarea de către Ministerul Economiei, prin D.P.A.P.S., pentru operatorii economici aflaţi sub autoritatea acestuia, a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, la societăţile naţionale, companiile naţionale şi celelalte societăţi, inclusiv filialele acestora, ce fac obiectul prezenţei ordonanţe de urgenţă, se asigură din bugetul aferent activităţii de privatizare al D.P.A.P.S., cu excepţia societăţilor din energie care nu se află în proces de pregătire şi realizare a privatizării.
(5)Prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2006 privind înfiinţarea Fondului naţional de dezvoltare, aprobată prin Legea nr. 186/2008, pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţilor de privatizare, D.P.A.P.S. reţine permanent la dispoziţia sa o sumă din veniturile încasate din vânzarea acţiunilor la care acesta derulează procesul de privatizare, precum şi din alte venituri incluse potrivit legii în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare, sumă ce reprezintă jumătate din cuantumul anual al cheltuielilor prevăzute în bugetul său de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare.
(6)Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2006, aprobată prin Legea nr. 186/2008, în situaţia în care în cadrul exerciţiului financiar al anului 2014 D.P.A.P.S. nu încasează venituri din vânzarea acţiunilor societăţilor, societăţilor naţionale şi companiilor naţionale pentru care derulează procesul de pregătire şi realizare a privatizării sau sumele încasate din vânzarea acţiunilor sunt insuficiente, poate reţine suma prevăzută la alin. (5) din dividendele încasate de la societăţile, societăţile naţionale şi companiile naţionale la care exercită calitatea de acţionar în numele statului, precum şi din dividendele încasate de la operatorii economici care sunt în proces de privatizare.
(7)Pentru anul curent, bugetul aferent activităţii de privatizare se constituie prin preluarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al O.P.S.P.I şi alte sume constituite conform legii.
(8)În bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare pentru anul 2014, cheltuielile de administrare şi privatizare vor fi estimate la nivelul maxim aprobat în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2013.
Art. 12
Societăţile şi companiile naţionale, precum şi celelalte societăţi pentru care Ministerul Economiei prin D.P.A.P.S. exercită atribuţii ce decurg din calitatea de acţionar al statului vor vărsa dividendele cuvenite Ministerului Economiei în condiţiile legii în contul D.P.A.P.S., iar aceste sume se varsă integral la bugetul de stat.
Art. 13
(1)Disponibilităţile rezultate din gestionarea bugetului aferent activităţii de privatizare, precum şi alte sume aflate în conturile O.P.S.P.I., inclusiv garanţii de participare, garanţii de bună execuţie, garanţii pentru plata preţului acţiunilor aferente activităţii de privatizare, se transferă în conturile D.P.A.P.S. în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (5), pe baza unui protocol de predare-preluare.
(2)La data intrării în vigoare a hotărârii prevăzute la art. 3 alin. (5) se autorizează Ministerul Economiei să repartizeze către D.P.A.P.S. creditele bugetare aprobate pentru funcţionarea O.P.S.P.I.
Art. 14
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică operatorilor economici pentru care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului deţine calitatea de instituţie publică implicată.
CAPITOLUL IV: Măsuri pentru eficientizarea activităţii de privatizare, precum şi pentru dezvoltarea activităţii economice a operatorilor economici cu capital de stat
Art. 15
(1)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Economiei prin D.P.A.P.S. poate înfiinţa, în condiţiile legii, în numele statului, societăţi cu capital integral de stat.
(2)Decizia privind înfiinţarea de societăţi are ca temei o analiză economico-financiară, tehnică, juridică şi de oportunitate, care se fundamentează pe următoarele principii:
a)promovarea concurenţei între operatorii economici;
b)garantarea tratamentului egal şi nediscriminatoriu al acestora;
c)asigurarea transparenţei fondurilor publice alocate şi utilizarea eficientă a acestora;
d)dezvoltarea regională fundamentată pe considerente sociale, economice şi de mediu;
e)evitarea apariţiei unor situaţii de natură să determine conflicte sociale ori manifestări ale concurenţei neloiale.
(3)Drepturile şi obligaţiile statului rezultând din calitatea de acţionar/asociat la societăţile înfiinţate potrivit alin. (1) vor fi exercitate de către Ministerul Economiei, prin D.P.A.P.S.
(4)Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor statului prevăzute la alin. (3) de către Ministerul Economiei prin alte instituţii publice se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 16
(1)D.P.A.P.S. poate prelua pe bază de justificări fundamentate, conform principiilor din prezenta ordonanţă de urgenţă, în numele statului, în condiţiile legii, active definite conform art. 3 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul valorificării acestora cu respectarea prevederilor legale privind privatizarea societăţilor.
(2)Valorificarea activelor preluate în condiţiile alin. (1) se va realiza în urma evaluării acestora de către o persoană fizică sau juridică autorizată In condiţiile legii, la preţul pieţei. Valorificarea nu se poate realiza sub preţul de preluare al activelor.
(3)Activele pot fi constituite ca aport la capitalul social al unor societăţi cu capital integral sau majoritar de stat în cadrul unor proceduri de majorare a capitalului social al acestora.
(4)Aportarea la capitalul social, în condiţiile alin. (3), se va realiza ulterior evaluării activelor de către o persoană fizică sau juridică autorizată, în condiţiile legii, precum şi a evaluării, în condiţiile legii, a acţiunilor societăţii la care se aportează.
(5)Dispoziţiile alin. (1) şi (3) se aplică cu respectarea principiului utilizării eficiente a fondurilor publice.
(6)Decizia privind preluarea în proprietate a activelor şi decizia privind efectuarea aportului potrivit prevederilor alin. (3) au ca temei o analiză economico-financiară, efectuată pe criterii de eficienţă, rentabilitate, a activităţii operatorilor economici cu capital de stat sau în vederea realizării unor strategii de privatizare, vânzare de active sau atragere de investiţii, cu garantarea tratamentului egal şi nediscriminatoriu al operatorilor economici.
Art. 17
(1)Finanţarea cheltuielilor legate de operaţiunile prevăzute la art. 15 şi 16 se asigură din bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al D.P.A.P.S., aprobat în condiţiile legii.
(2)Costurile evaluărilor prevăzute la art. 16 alin. (2) şi (4), precum şi orice alte costuri legate de activitatea D.P.A.P.S. se asigură din bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al D.P.A.P.S., aprobat în condiţiile legii.
(3)Drepturile şi obligaţiile statului decurgând din acţiunile dobândite în condiţiile art. 15 şi 16 vor fi exercitate de către Ministerul Economiei, prin D.P.A.P.S.
Art. 18
(1)Activităţile legate de exercitarea calităţii de acţionar a statului în perioada de pregătire şi derulare a procesului de privatizare se realizează pe baza ordinelor emise de conducătorul instituţiei publice implicate, în condiţiile legii, la propunerea Ministerului Economiei, prin D.P.A.P.S.
(2)Ministerul Economiei participă, prin reprezentanţii săi, în cadrul comisiilor constituite pentru pregătirea procesului de privatizare şi comisiilor constituite pentru vânzarea de acţiuni şi/sau active la operatorii economici la care statui este acţionar.
(3)Prin pregătirea procesului de privatizare, în sensul alin. (2), se înţelege luarea de măsuri în scopul sporirii atractivităţii operatorului economic, respectiv măsuri precum cele destinate să asigure creşterea realizărilor tehnico-economice ale societăţii şi diminuarea obligaţiilor acestora, restructurarea operatorului economic, atragere de investiţii, vânzare de active şi altele asemenea, în condiţiile legii.
(4)În cadrul comisiilor prevăzute la alin. (2), membrii desemnaţi din partea Ministerului Economiei au obligaţia monitorizării îndeplinirii fiecărei etape a procesului de pregătire şi realizare a privatizării şi informării D.P.A.P.S. în legătură cu stadiul acestuia. Totodată vor întreprinde toate diligenţele în vederea coordonării derulării procesului de privatizare a operatorului economic, inclusiv în perioada de pregătire a acestuia.
(5)Drepturile şi obligaţiile membrilor comisiilor constituite potrivit alin. (2), precum şi mandatul acestora se stabilesc prin strategia aprobată potrivit art. 8 alin. (2) şi (3).
CAPITOLUL V: Dispoziţii tranzitorii
Art. 19
(1)La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (5) D.P.A.P.S. se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile O.P.S.P.I.
(2)Procedurile de privatizare, restructurare, dizolvare şi lichidare iniţiate de către O.P.S.P.I. pentru societăţile din portofoliul Ministerului Economiei, inclusiv pentru filialele acestora, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se preiau şi se continuă de către D.P.A.P.S, cu respectarea etapelor desfăşurate până la data preluării acestora.
(3)Activităţile legate de exercitarea calităţii de acţionar a statului, realizate de D.P.A.P.S., în limitele şi în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, se realizează pe baza ordinelor emise de ministrul economiei, în condiţiile legii.
(4)Contractele de consultanţă de specialitate în legătură cu procedurile menţionate la alin. (2), încheiate de către O.P.S.P.I., aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se preiau şi se continuă de către D.P.A.P.S., cu respectarea etapelor desfăşurate până la data preluării acestora.
(5)Procedurile derulate în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare, iniţiate de către O.P.S.P.I., se preiau şi se continuă de către D.P.A.P.S., în numele Ministerului Economiei, în calitate de autoritate publică tutelară, cu respectarea etapelor desfăşurate până la data preluării acestora.
(6)Contractele de mandat încheiate ulterior intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea D.P.A.P.S. vor conţine exclusiv acei indicatori de performanţă stabiliţi în conformitate cu prevederile strategiei de privatizare adoptate în condiţiile legii, iar monitorizarea execuţiei contractelor şi a modului de îndeplinire a indicatorilor de performanţă se face periodic.
Art. 20
(1)Până la data semnării protocoalelor de predare-preluare prevăzute la art. 4 alin. (3) şi art. 10 alin. (1), finanţarea cheltuielilor de personal, de organizare şi funcţionare ale D.P.A.P.S. se asigură din bugetul Ministerului Economiei, prin O.P.S.P.I.
(2)Până la data semnării protocoalelor de predare-preluare, finanţarea cheltuielilor privind înfiinţarea de noi societăţi se asigura din bugetul aferent activităţii de privatizare a O.P.S.P.I.
(3)În limita creditelor bugetare deschise în condiţiile alin. (1) se efectuează plăţi de către prin O.P.S.P.I.
(4)Creditele bugetare deschise şi execuţia bugetară aferentă cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se transferă din contabilitatea O.P.S.P.I. în contabilitatea D.P.A.P.S. pe baza protocoalelor de predare-preluare, la solicitarea Ministerului Economiei, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii privind organizarea şi funcţionarea Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului.
(5)Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă în bugetul propriu, inclusiv în anexele la acestea, şi să le comunice Ministerului Finanţelor Publice.
Art. 21
Până la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizare şi funcţionare a D.P.A.P.S., atribuţiile de instituţie publică implicată se exercită în continuare de către O.P.S.P.I., prin personalul de specialitate al acestora.
Art. 22
Începând cu data prevăzută la art. 21, în cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagma "Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie" se înlocuieşte cu sintagma "Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului".
Art. 23
La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 3 alin. (5) se abrogă prevederile art. 1 alin. (1)-(41), (5)-(7), art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 26 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 552/2001, cu modificările si completările ulterioare.
Art. 24
(1)Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
1.La articolul 100, după punctul 58 se introduce un nou punct, punctul 581, cu următorul cuprins:
"581. Autoritate concedentă pentru serviciul public de distribuţie gaze - Ministerul Economiei, minister de resort;"
2.La articolul 104, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins:
"(11) Calitatea de autoritate contractantă o are ministerul de resort pentru serviciul public de interes naţional menţionat la alin. (1).
(12) Cadrul general privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor naturale, procedurile pentru acordarea concesiunilor, precum şi conţinutul-cadru al caietului de sarcini sunt elaborate de autoritatea contractantă, în conformitate cu prevederile legii, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului."
(2)În cuprinsul Legii nr. 123/2012, cu modificările ulterioare, sintagma "Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Economiei".
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul economiei,

Constantin Niţă

Ministrul delegat pentru energie,

Răzvan-Eugen Nicolescu

Ministrul transporturilor,

Dan-Coman Şova

Ministrul pentru societatea informaţională,

Alexandru-Răzvan Cotovelea

Ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, medii de afaceri şi turism,

Florin Nicolae Jianu

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoane or vârstnice,

Rovana Plumb

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 325 din data de 5 mai 2014