DECIZIE nr. 905 din 1 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Mugur Niu Nedelcu şi Ion Nedelcu, prin mandatar Krempels Werner, în Dosarul nr. 41/97/2005 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 305/D/2011.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece se critică caracterul incomplet al prevederilor legale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 41/97/2005, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2003 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Mugur Niu Nedelcu şi Ion Nedelcu, prin mandatar Krempels Werner, în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unui apel în materie penală în cadrul căruia, în acord cu actul normativ contestat, s-a solicitat ajutor public judiciar.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 afectează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi dreptul la un proces echitabil, deoarece ajutorul public judiciar este aplicabil numai în materie civilă, inculpaţii neputând beneficia de acesta.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 251/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 8 decembrie 2011.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitor la Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii excepţiei susţin neconstituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 nu din perspectiva conţinutului, ci din perspectiva lipsei de reglementare în sensul aplicabilităţii lor şi a cauzelor penale.
Curtea constată că o astfel de susţinere nu poate fi primită, deoarece autorii nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci solicită completarea dispoziţiilor legale supuse controlului, în sensul prevederii acordării ajutorului public judiciar şi persoanelor care sunt cercetate într-o cauză penală. O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Prin urmare, prezenta excepţie urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Mugur Niu Nedelcu şi Ion Nedelcu, prin mandatar Krempels Werner, în Dosarul nr. 41/97/2005 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 23 din data de 11 ianuarie 2013