Document embed

DECIZIE nr. 784 din 17 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi ale art. 3 alin. (3) teza a doua, art. 102 alin. (2), art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua şi art. 102 din Codul de procedură penală şi ale titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia prevederilor art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Nicolae Ghimbir în Dosarul nr. 451/337/2015/a1 al Judecătoriei Zalău, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 508 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 631 din 8 octombrie 2015.

4. Se solicită, totodată, respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (2), art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală şi menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, având în vedere faptul că acestea au făcut de mai multe ori obiectul controlului de constituţionalitate. În acest sens, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală, se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 383 din 27 mai 2015.

5. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014, se arată că şi aceasta este neîntemeiată, norma criticată fiind una tranzitorie, care şi-a încetat efectul în scurt timp de la adoptarea actului normativ criticat. Se susţine, în acest sens, că, în ciuda susţinerilor autorului, acesta dispunea de suficiente garanţii procesuale pentru apărarea intereselor sale procesuale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 11 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 451/337/2015/a1, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua şi art. 102 din Codul de procedură penală şi ale titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia prevederilor art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Nicolae Ghimbir într-o cauză având ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014, se susţine că acestea prevăd aplicarea retroactivă a măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, producând efecte asupra unor situaţii juridice născute sub imperiul normelor de procedură penală aplicabile înaintea intrării lor în vigoare, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie referitoare la neretroactivitatea legii.

8. Referitor la prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, se arată că funcţia de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată nu este compatibilă cu funcţia de judecată, în caz contrar textele criticate contravenind dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se susţine că judecătorul de cameră preliminară, deşi reprezintă un filtru cu privire la legalitatea sesizării instanţei, nu poate face abstracţie de substanţa probelor, chiar şi nelegal administrate, fiindu-i astfel afectată formarea convingerii cu privire la nevinovăţia unui inculpat.

9. În privinţa pretinsei neconstituţionalităţi a prevederilor art. 102 din Codul de procedură penală, se susţine că acestea contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (2) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. Se arată că normele penale şi procesual penale în vigoare nu definesc noţiunea de "excludere a probelor", motiv pentru care textul criticat nu îndeplineşte cerinţa previzibilităţii legii penale. Se arată că, pentru acelaşi motiv, prevederile art. 102 din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, acest drept nefiind asigurat câtă vreme textul criticat dă posibilitatea ca în faza de judecată, ulterioară camerei preliminare, să fie folosite probe nelegal administrate în faza urmăririi penale. Se arată că, în acest fel, prevederile art. 102 din Codul de procedură penală contravin normei constituţionale de la art. 20 alin. (2). Se mai susţine că aplicarea textului criticat nu permite atingerea scopului procedurii camerei preliminare, acela de eficientizare şi profesionalizare a organelor de urmărire penală.

10. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor titlului II al Părţii speciale a Codului de procedură penală, se arată că, întrucât judecătorul de cameră preliminară care dispune începerea judecăţii exercită şi funcţia de judecată în cauză, este încălcat dreptul la un proces echitabil. În acest sens, se menţionează că imparţialitatea unui astfel de judecător este afectată de verificarea legalităţii administrării probelor, operaţiune cu ocazia căreia nu poate face abstracţie de conţinutul acestora. Se mai arată că dreptul la un proces echitabil presupune soluţionarea cauzelor de către o instanţă independentă şi imparţială. Se susţine, totodată, că stabilirea unor termene fixe, indiferent de complexitatea cauzelor, duce la prelungirea nejustificată a proceselor penale. Se mai arată că sancţiunea decăderii din dreptul de a formula cereri şi excepţii în legătură cu legalitatea sesizării instanţei, cu competenţa acesteia şi cu legalitatea probelor şi a actelor de urmărire penală, în măsura în care aceste excepţii şi cereri nu au fost invocate în procedura de cameră preliminară, încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil şi duce la pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti de condamnare pe baza unor probe nelegal administrate. Se susţine că dispoziţiile art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât, în cazul în care se judecă o contestaţie împotriva unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară de la o judecătorie, soluţionarea respectivei contestaţii revine judecătorului de cameră preliminară de la tribunal, iar soluţia astfel pronunţată de către tribunal va fi opozabilă curţii de apel, în situaţia declarării apelului împotriva sentinţei judecătoriei. Se observă că, în situaţia în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, încheierea se comunică parchetului care a emis rechizitoriul, care are la dispoziţie un termen de 5 zile pentru remedierea respectivelor neregularităţi. Se arată că, în cazul în care nu s-au formulat cereri sau excepţii, şi nici nu au fost ridicate din oficiu, la expirarea termenelor prevăzute de lege, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii; cauzele vor fi restituite la parchet dacă rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar aceste neregularităţi nu se pot remedia de procuror în termenul mai sus arătat, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii, dacă au fost excluse toate probele administrate în cursul urmăririi penale, precum şi în situaţia în care procurorul solicită restituirea cauzei, pentru a remedia neregularităţile, sau acesta nu le remediază în termenul de 5 zile prevăzut de lege. În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.

11. Se subliniază că, potrivit art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime şi nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Totodată, conform art. 6 paragraful 1 din Convenţie, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, iar hotărârea cu privire la aceasta trebuie sa fie pronunţată în mod public, accesul în sala de şedinţă putând fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice sau al securităţii naţionale.

12. Judecătoria Zalău opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată din perspectiva criticilor referitoare la prevederile art. 344 alin. (3) şi ale art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi neîntemeiată din perspectiva celorlalte critici de neconstituţionalitate.

13. Cu privire la dispoziţiile art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, se arată că acestea sunt neconstituţionale având în vedere faptul că, potrivit textului criticat coroborat cu dispoziţiile art. 93 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară nu poate desemna un apărător din oficiu care să asigure asistenţa juridică a părţii civile sau a părţii responsabile civilmente, care să poată formula cereri şi excepţii cu privire la competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

14. Referitor la prevederile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea sunt neconstituţionale pentru că nu permit părţii civile şi părţii responsabile civilmente să formuleze contestaţii cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor, precum şi a soluţiilor dispuse în procedura de cameră preliminară.

15. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

16. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză este neîntemeiată. Referitor la prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014, se arată că acestea nu conţin prevederi prin care să se indice aplicarea retroactivă a acestora, motiv pentru care nu se poate reţine că textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2). În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, se apreciază că acestea au ca scop înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza judecăţii, fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi se conchide că textele analizate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Referitor la dispoziţiile art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală, se face trimitere la soluţia şi la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014. Se susţine că textele criticate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Cu privire la art. 102 din Codul de procedură penală, se arată că acestea nu aduc atingere sub niciun aspect dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza a doua şi art. 102 din Codul de procedură penală şi ale titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepţia prevederilor art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în realitate, autorul critică prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014, şi ale art. 3 alin. (3) teza a doua, art. 102 alin. (2), art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală. Textele criticate au următorul cuprins:

- Art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014: "(1) Măsura preventivă a controlului judiciar şi cea a controlului judiciar pe cauţiune, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, continuă şi se menţin până la efectuarea verificării prevăzute la alin. (2).

(2) În termen de cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, procurorul, în cauzele aflate în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, şi instanţa, în cursul judecăţii, verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune ori dacă există temeiuri noi care justifică una dintre aceste măsuri preventive, dispunând, după caz, prelungirea, menţinerea sau revocarea măsurii preventive, dispoziţiile art. 207, 208, 215¹ şi 216 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.";

- Art. 3 alin. (3) teza a doua: "În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată.";

- Art. 102 alin. (2): "(2) Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.";

- Art. 342: "Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.";

- Art. 343: "Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă.";

- Art. 344 alin. (1)-(3): "(1) După sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară.

(2) Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

(3) În cazurile prevăzute de art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.";

- Art. 345 alin. (2) şi (3): "(2) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul.

(3) În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.";

- Art. 346 alin. (2)-(7): "(2) Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.

(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:

a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii;

b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;

c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.

(4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.

(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

(6) Dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 şi 51, care se aplică în mod corespunzător.

(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.";

- Art. 347 alin. (2): "Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.";

- Art. 348: "(1) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.

(2) În cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207."

20. Dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală au următorul cuprins: "În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: [...] c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată".

21. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la statul român, art. 15 alin. (2) cu privire la neretroactivitatea legii, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) cu privire la accesul liber la justiţie, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014, Curtea constată că această ordonanţă de urgenţă are ca obiect modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, ca urmare a faptului că, prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, instanţa de contencios constituţional a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 211-217 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, întrucât încalcă art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale cu raportare la libertatea individuală (art. 23), la libera circulaţie (art. 25) şi la viaţa intimă, familială şi privată (art. 26). Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut faptul că noul Cod de procedură penală include, printre măsurile preventive, controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune, fără a prevedea durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri. Scopul acestei ordonanţe de urgenţă a fost remedierea viciilor de neconstituţionalitate constatate prin decizia anterior referită pentru a preveni o eventuală afectare a proceselor penale, inclusiv a celor în curs de soluţionare la acea dată, aşa cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014.

23. În acest context, menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar şi a controlului judiciar pe cauţiune, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014, până la verificarea lor, din oficiu, de către procuror, în cauzele aflate în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, şi instanţă, în cursul judecăţii, prevăzută la art. II din această ordonanţă de urgenţă, apare ca o consecinţă firească a soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014. Aceasta are ca finalitate supunerea acestor măsuri preventive dispuse înaintea datei de 4 decembrie 2014 controlului procurorului sau al judecătorului în scopul aplicării şi în aceste cazuri a dispoziţiilor legale referitoare la durata maximă a acestor măsuri. Nesupunerea măsurilor preventive a controlului judiciar şi a controlului judiciar pe cauţiune, dispuse înaintea datei intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014, controlului prevăzut la art. II din acest act normativ, pentru a se determina dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea lor sau dacă există temeiuri noi care justifică una dintre aceste măsuri preventive, cu aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor art. 207, 208, 215¹ şi 216 din Codul de procedură penală, ar echivala cu menţinerea stării de neconstituţionalitate.

24. Pentru aceste motive, din perspectiva aplicării legii în timp, nu poate fi reţinută încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie referitor la principiul neretroactivităţii legii. Dimpotrivă, textele criticate reprezintă o aplicare a principiului activităţii legii procesual penale noi, de la data intrării sale în vigoare. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 287 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2004).

25. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală. Curtea constată că, prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în textul criticat, conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, este neconstituţională, respingând, totodată, ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată.

26. S-a arătat că judecătorul care dispune începerea judecăţii, în baza art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, este incompatibil să exercite şi funcţia de judecată, în caz contrar încălcându-se art. 21 alin. (3) din Constituţie referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

27. În ceea ce priveşte, soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională, prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu se află în situaţia reglementată prin această soluţie legislativă. Cum, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în care aceasta este invocată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, sub aspectul soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

28. Având în vedere aceeaşi decizie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, sub aspectul soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

29. Tot prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, paragraful 28, şi prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 24, Curtea a constatat că prevederile art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare. Prin deciziile anterior menţionate, cu privire la dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate, Curtea a constatat că acestea reglementează cu privire la plângerea împotriva actelor procurorului, la procedura de soluţionare după înregistrarea plângerii împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată la judecătorul de cameră preliminară, la soluţiile pe care acesta le poate dispune şi la ineficienţa probelor care au fost excluse în cadrul controlului, la obiectul şi durata procedurii în camera preliminară, la măsurile premergătoare, la constatarea unor neregularităţi ale actului de sesizare şi la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor în procedura camerei preliminare, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute şi la măsurile preventive în procedura de cameră preliminară. Or, aceste prevederi, prin prisma criticilor referitoare la rolul judecătorului de cameră preliminară care ar putea genera un blocaj al instanţelor de judecată, nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali, astfel încât, în raport cu aceste critici, excepţia apare ca fiind neîntemeiată.

30. De asemenea, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 64, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, Curtea a observat că acestea reglementează procedura în camera preliminară referitoare la constatarea unor neregularităţi ale actului de sesizare, la sancţionarea potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori excluderea unor probe administrate, precum şi remedierea de către procuror a neregularităţilor actului de sesizare. Referitor la aceste dispoziţii, Curtea a reţinut că acestea sunt criticate din perspectiva încălcării principiului contradictorialităţii şi al dreptului la o procedură orală. Astfel, observând dispoziţiile de lege criticate, precum şi conţinutul principiului contradictorialităţii şi al dreptului la o procedură orală, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată. Astfel, având în vedere competenţele procurorului în procesul penal, Curtea a apreciat că este firesc ca încheierea prin care se constată neregularităţi ale actului de sesizare, prin care s-au sancţionat, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori prin care s-au exclus probe administrate, să fie comunicată procurorului, doar acesta din urmă putând fi în măsură să remedieze aceste neajunsuri.

31. Referitor la dispoziţiile art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că acestea reglementează contestaţia cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor în procedura camerei preliminare, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute de art. 346 alin. (3) şi (5) din acelaşi cod. Curtea a constatat că aceste dispoziţii, prin prisma criticilor formulate, nu impietează asupra drepturilor procesuale ale procurorului şi inculpatului, astfel încât în raport cu aceste critici excepţia apare ca fiind neîntemeiată.

32. Prin Decizia nr. 383 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015, Curtea Constituţională, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

33. Cu privire la dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin probă se înţelege orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

34. De asemenea, Curtea a reţinut că informaţiile furnizate de probe, prin conţinutul lor, nu pot fi folosite în procesul penal decât prin modalităţi expres prevăzute în Codul de procedură penală. Acestea reprezintă mijloacele de probă. Conform art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace de probă: a) declaraţiile suspectului sau ale inculpatului; b) declaraţiile persoanei vătămate; c) declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente; d) declaraţiile martorilor; e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; şi f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.

35. Curtea a reţinut că, în continuarea articolelor mai sus analizate, Codul de procedură penală prevede la art. 97 alin. (3) că procedeul probatoriu este modalitatea legală de obţinere a mijlocului de probă. În acest sens, sunt reglementate, în cuprinsul titlului IV din Partea generală a acestui cod, audierea persoanelor (art. 104-131), identificarea persoanelor şi a obiectelor (art. 132-137), metode speciale de supraveghere sau cercetare (art. 138-153), conservarea datelor informatice (art. 154), percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri (art. 156-171), expertiza şi constatarea (art. 172-191), cercetarea locului faptei şi reconstituirea (art. 192-195), fotografierea şi luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane (art. 196), mijloacele materiale de probă (la art. 197), înscrisurile (art. 198-201).

36. Prin urmare, Curtea a constatat că legea procesual penală delimitează conceptual cele trei noţiuni: probă, mijloc de probă şi procedeu probatoriu. Cu toate că, deseori, în limbajul juridic curent noţiunea de probă, în sens larg, include atât proba propriu-zisă, cât şi mijlocul de probă, sub aspect tehnic procesual, cele două noţiuni au conţinuturi şi sensuri distincte. Astfel, probele sunt elemente de fapt, în timp ce mijloacele de probă sunt modalităţi legale folosite pentru dovedirea elementelor de fapt. De asemenea, trebuie subliniată diferenţa dintre mijloacele de probă şi procedeele probatorii, noţiuni aflate într-o relaţie etiologică. Spre exemplu, declaraţiile suspectului sau ale inculpatului, declaraţiile persoanei vătămate, ale părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor şi declaraţiile experţilor sunt mijloace de probă obţinute prin audierea acestor persoane sau prin procedee probatorii auxiliare, cum sunt confruntarea sau videoconferinţa; înscrisurile şi mijloacele materiale de probă, ca mijloace de probă, pot fi obţinute prin procedee probatorii ca percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, cercetarea locului faptei, reconstituirea sau reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale; rapoartele de expertiză, ca mijloace de probă, sunt obţinute prin expertize, ca procedee probatorii; iar procesele-verbale, ca mijloace de probă, sunt obţinute prin procedee probatorii precum identificarea persoanelor şi a obiectelor, metode speciale de supraveghere sau cercetare, amprentarea suspectului, inculpatului sau a altor persoane sau utilizarea investigatorilor sub acoperire, a celor cu identitate reală sau a colaboratorilor; iar fotografia, ca mijloc de probă, se obţine prin procedeul probatoriu al fotografierii.

37. Astfel, Curtea a constatat că o probă nu poate fi obţinută nelegal decât dacă mijlocul de probă şi/sau procedeul probatoriu prin care este obţinută este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei. Or, nelegalitatea acestora este sancţionată de prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative. Aceasta, deoarece nulităţile, aşa cum sunt ele reglementate la art. 280-282 din Codul de procedură penală, privesc doar actele procedurale şi procesuale, adică mijloacele de probă şi procedeele probatorii, şi nicidecum probele în sine, care nu sunt decât elemente de fapt. Prin urmare, este firească aplicarea regimului nulităţilor, conform art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, doar actelor prin care s-a dispus sau s-a autorizat proba sau actelor prin care s-a administrat aceasta. Doar aceste acte pot fi lovite de nulitate absolută sau relativă, aceasta din urmă presupunând o încălcare a drepturilor unui participant la procesul penal, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin excluderea probei astfel obţinute din procesul penal.

38. Aşadar, Curtea a apreciat că art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuie coroborat cu alin. (3) al acestui text legal, ceea ce înseamnă că probele obţinute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală nu pot fi folosite în procesul penal în condiţiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă. Cele două alineate nu reglementează instituţii diferite, ci presupun întotdeauna aplicarea regimului nulităţilor în materia probaţiunii, aşa cum este acesta reglementat la art. 280-282 din Codul de procedură penală, iar rezultatul nulităţii actelor, respectiv a mijloacelor de probă şi a procedeelor probatorii, determină imposibilitatea folosirii probelor în proces.

39. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, excepţie ridicată de Vasile Nicolae Ghimbir în Dosarul nr. 451/337/2015/a1 al Judecătoriei Zalău.

2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, ale art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată şi ale art. 102 alin. (2), art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Judecătoriei Zalău şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 104 din data de 10 februarie 2016