Document embed

DECIZIE nr. 265 din 21 mai 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea în şedinţă publică a reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Vlad Mihai Neagoe în Dosarul nr. 2.222/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.405D/2012 al Curţii Constituţionale.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 mai 2013, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 21 mai 2013, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.222/1/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecători lor şi procurorilor, excepţie ridicată de Vlad Mihai Neagoe într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs declarat de acesta împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de respingere a contestaţiei formulate împotriva Hotărârii Comisiei de organizare a concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 25 martie 2012, prin care a fost respinsă cererea sa de înscriere la concurs pentru un post de judecător, pe motivul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 44 din Legea nr. 303/2004.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine următoarele argumente:

În privinţa admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 constituie însuşi temeiul legal în aplicarea căruia intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a pronunţat hotărârea recurată, aceste dispoziţii fiind criticate în interpretarea ce a fost dată în speţă de Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe fondul excepţiei se susţine că prevederile art. 44 alin. (1) sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că participarea la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor este condiţionată de îndeplinirea la data cererii de înscriere la concurs a funcţiei de judecător şi, respectiv, de procuror, pentru posturile de judecător şi respectiv procuror.

Autorul excepţiei apreciază că în cauză sunt aplicabile, ad similis, considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Prin această decizie se arată, în mod neechivoc, că procurorii şi judecătorii au acelaşi statut constituţional de magistraţi, Ministerul Public fiind instituit ca o magistratură componentă a autorităţii judecătoreşti. Prin urmare, diferenţierea legală a condiţiilor de promovare între cele două categorii de magistraţi nu ţine seama de caracterul de unicitate al statutului constituţional al celor două categorii profesionale şi încalcă principiul egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie.

În acest context, instituţia promovării în funcţie a judecătorilor şi procurorilor este privită sub aspectul apartenenţei la categoria profesională a magistraţilor şi ţine de carierea profesională a acestora, având astfel a fi considerată din acest punct de vedere ca implicând un drept subiectiv, neantamându-se deci chestiuni legate de caracteristici privind activitatea funcţiilor respective. Prin urmare, interpretarea dată de Consiliul Superior al Magistraturii dispoziţiilor art. 44 alin. (1), prin care se diferenţiază cele două categorii profesionale, "arătându-se clar în ce funcţie anume trebuie să fie împlinită vechimea şi care este, în mod logic, traseul pe care îl poate avea fiecare categorie profesională în parte, anume 6 ani în funcţia de judecător pentru a promova în funcţia de judecător la curtea de apel, respectiv de 6 ani pentru a promova ca procuror la un parchet de pe lângă o curte de apel", este nu numai discriminatorie, ci lipsită de un suport faptic şi legal adecvat. Deşi, din punctul de vedere al prevederilor legale, condiţiile de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, indiferent de gradul profesional, sunt identice, autorul excepţiei afirmă că, în practică, Consiliul Superior al Magistraturii interpretează textul legal în această formă discriminatorie, înregistrând în mod distinct cererile de înscriere a candidaţilor judecători şi procurori pentru posturile de judecători şi, respectiv, procurori.

Dispoziţiile art. 44 alin. (1) lit. c), care prevăd condiţia de "8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", întăresc fără echivoc echivalenţa celor două calităţi sub aspectul condiţiilor de vechime privind promovarea procurorilor şi judecătorilor în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Or, în condiţiile unui sistem unic al instanţelor judecătoreşti, este evident că situaţia din vârful ierarhiei sistemului judiciar, reprezentat prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu poate decât să fie o linie directoare şi un model pentru palierele inferioare. Prin urmare, în mod logic, dacă pentru promovarea în funcţia de procuror la instanţa din vârful ierarhiei sistemului judiciar nu are a se face distincţia între candidaţii judecători sau procurori, cu atât mai mult această diferenţiere nu are a fi făcută în cazul instanţelor inferioare - o abordare contrară fiind lipsită de orice justificare obiectivă şi raţională.

Mai mult, o asemenea interpretare restrictivă poate forţa opţiunea pentru o anumită categorie profesională, ceea ce ar constitui un impediment în desăvârşirea carierei profesionale şi nu ar face decât să adauge o delimitare între cele două categorii de magistraţi în detrimentul formării şi experienţei profesionale depline.

Autorul excepţiei mai face observaţia că posibilitatea numirii judecătorilor în funcţia de procuror sau a procurorilor în funcţia de judecător, reglementată de art. 61 din Legea nr. 303/2004, reprezintă o instituţie distinctă de cea referitoare la promovarea în funcţia de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, prevăzută de art. 44 alin. (1), astfel că nu se poate opune, aşa cum a argumentat Consiliul Superior al Magistraturii, aplicarea, la promovarea în funcţie, a condiţiilor specifice numirii în funcţie. Totodată, dacă numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător se poate face, potrivit art. 61, la simpla cerere a celui în cauză, iar soluţionarea acesteia depinde exclusiv de raţiuni de oportunitate apreciate de Consiliul Superior al Magistraturii pe considerente de politică managerială de personal, la acelaşi nivel de competenţă, promovarea în funcţia de execuţie ţine de opţiunea candidatului respectiv de înaintare în grad profesional şi depinde exclusiv de competenţele sale profesionale, verificate concurenţial, pentru promovarea în gradul imediat următor.

În final, se arată că dispoziţiile legale criticate, în interpretarea menţionată, nu satisfac exigenţele de precizie şi previzibilitate, fiind astfel în dezacord cu principiul preeminenţei dreptului şi al securităţii juridice, consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Tocmai în considerarea caracterului previzibil al prevederilor legale, autorul excepţiei, exercitând în concret opţiunea personală privind cariera profesională - judecător sau procuror în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii -, a optat, ulterior numirii în funcţia de procuror, să se înscrie la un concurs de promovare în funcţia de execuţie de judecător la o instanţă imediat superioară, acţionând, prin urmare, în sensul adaptării conduitei sale profesionale la conţinutul presupus previzibil al normelor legale incidente.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale.

Este adevărat că legiuitorul a alăturat funcţiile de judecător şi procuror, întrucât textul de lege supus discuţiei vizează ambele categorii profesionale, dar a indicat în mod expres care este traiectoria permisă promovării pentru fiecare categorie în parte, fără a exista confuzii cu privire la interpretarea care ar putea fi dată textelor legale. Prevederile legale criticate creează o egalitate între magistraţi, judecători sau procurori, doar prin prisma vechimii care le poate permite acestora să promoveze în funcţii de execuţie. Dincolo de acest aspect, însă, diferenţierea este evidentă, arătându-se foarte clar care este vechimea şi care este, în mod logic, traseul pe care îl poate avea fiecare categorie profesională în parte: 6 ani pentru funcţia de judecător pentru a promova în funcţie de execuţie la o curte de apel, respectiv 6 ani pentru a putea promova ca procuror la un parchet de pe lângă o curte de apel.

Pe de altă parte, legiuitorul nu prevede expres faptul că este imposibil ca un procuror să promoveze la o instanţă superioară pe un post de judecător sau ca un judecător să promoveze la o instanţă superioară pe un post de procuror. Acest lucru rezultă, însă, din interpretarea coroborată cu alte dispoziţii legale, şi anume art. 4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor şi art. 61 din Legea nr. 303/2004. Aşadar, este evidentă opţiunea legiuitorului de a oferi posibilitatea judecătorilor să promoveze la o instanţă superioară tot ca judecător, respectiv procurorilor să promoveze la un parchet superior tot ca procuror.

În aceste condiţii, dispoziţiile art. 44 alin. (1), supuse controlului de constituţionalitate, nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

În plus, dacă se pune în discuţie lipsa unor prevederi legale clare, Curtea Constituţională nu se poate transforma în legiuitor pozitiv, acest aspect fiind de natura şi rolul funcţiei exclusive a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a statului, aşa cum statuează art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.

Totodată, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată priveşte în esenţă modul de interpretare şi aplicare a legii aplicabile speţei, aspecte ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autorului excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2006, cu următorul conţinut:

"(1) Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime:

a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat;

b) 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta;

c) 8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine normelor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că întreaga argumentaţie formulată de autorul acesteia porneşte de la modalitatea în care Consiliul Superior al Magistraturii a interpretat dispoziţiile art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004 în speţa în care autorul excepţiei are calitatea de reclamant.

Astfel, aşa cum rezultă din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi din documentele ataşate la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a dat prevederilor legale criticate o interpretare literală şi restrictivă, în sensul că se pot înscrie la concursul de promovare la curtea de apel sau la parchetul de pe lângă aceasta doar judecătorii şi procurorii care, pe lângă condiţiile generale prevăzute de art. 44 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 303/2004, trebuie să îndeplinească, potrivit lit. b) a alin. (1), cel puţin 6 ani vechime în funcţia de judecător, pentru promovarea în funcţia de judecător de curte de apel, respectiv de cel puţin 6 ani vechime în funcţia de procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel.

Curtea mai constată că dispoziţiile art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004 au constituit temeiul legal în baza căruia Consiliul Superior al Magistraturii a respins, în final, cererea de înscriere a autorului excepţiei - care îndeplinea funcţia de procuror - la concursul de promovare în funcţia de judecător de curte de apel, susţinut la data de 25 martie 2012, hotărârile fiind motivate potrivit raţionamentului de interpretare şi aplicare expus mai sus. Soluţiile de respingere sunt întemeiate, totodată, pe dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 6 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

În concluzie, Curtea constată că în cauză este pusă în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, aplicabile în litigiul în care autorul excepţiei are calitatea de reclamant. Acesta reprezintă, până la urmă, şi motivul pentru care acelaşi autor al excepţiei s-a adresat justiţiei, declanşând un proces în privinţa căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţă materială de soluţionare şi în cursul căruia a ridicat prezenta excepţie de neconstituţionalitate. De altfel, la aceeaşi dată, a invocării excepţiei, instanţa judecătorească a tranşat litigiul prin decizie irevocabilă, respingând, ca nefondat, recursul declarat împotriva hotărârii prin care Consiliul Superior al Magistraturii a respins contestaţia reclamantului împotriva soluţiei de respingere a cererii sale de înscriere la concursul de promovare.

Curtea Constituţională reaminteşte că atribuţia sa de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, statuată de art. 146 lit. d) din Constituţie, nu constă în analizarea conformităţii cu normele fundamentale a anumitor interpretări pe care organe, instituţii sau autorităţi publice competente le dau textelor legale în procesul de aplicare a legii la diferite cazuri şi circumstanţe, ci rezidă în controlul efectuat asupra unei pretinse stări de neconstituţionalitate extrinsecă sau intrinsecă a unui text legal.

Curtea reţine, în continuare, că, în cauza de faţă, autorul excepţiei s-a adresat justiţiei, prin autorităţile ce compun puterea judecătorească, aceasta fiind unica autoritate statală competentă să interpreteze şi să aplice actele normative în vigoare incidente. De altfel, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este singura competentă să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, sens în care este reglementată, la art. 329 din Codul de procedură civilă din anul 1865, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent art. 514 din noul Cod de procedură civilă, instituţia recursului în interesul legii.

Aşa fiind, Curtea constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi examinată în fond decât cu încălcarea normelor art. 126 alin. (3), dar şi ale art. 146 lit. d) din Constituţie, motiv pentru care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Vlad Mihai Neagoe în Dosarul nr. 2.222/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2013.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 451 din data de 23 iulie 2013