ORDIN nr. 797 din 22 mai 2014 privind modificarea şi completarea Metodologiei de atribuire a administrării şi a custodiei ariilor naturale protejate, aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 1.470/2013
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 109.850/FU din 16 mai 2014 al Direcţiei dezvoltare durabilă şi protecţia naturii,
în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul mediului şi schimbărilor climatice emite următorul ordin:
Art. I
Metodologia de atribuire a administrării şi a custodiei ariilor naturale protejate, aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 1.470/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 2, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Până la atribuirea în administrare, responsabilitatea administrării acestor categorii de arii naturale protejate revine autorităţii responsabile, potrivit legislaţiei în vigoare."
2.La articolul 2, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) În vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (4) şi pentru o protecţie efectivă a ariilor naturale protejate, autoritatea responsabilă poate, pe o perioadă de maximum 6 luni, să încheie contracte de administrare provizorie cu unităţile din subordinea, de sub autoritatea şi din coordonarea sa."
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,

Anne-Rose-Marie Jugănaru,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 381 din data de 22 mai 2014