LEGE nr. 69 din 12 mai 2014 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 28 din 27 august 2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, adoptată în temeiul art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 30 august 2013, cu următoarele modificări şi completări:
1.La articolul IV punctul 1, partea introductivă a literei e) a alineatului (2) al articolului 160 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"e) livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România conform art. 1251 alin. (2). Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce priveşte cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia şi al cărei consum propriu de energie electrică este neglijabil. Prin consum propriu neglijabil de energie electrică se înţelege un consum de maximum 1% din energia electrică cumpărată în perioada ianuarie-noiembrie a fiecărui an calendaristic. Se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul de energie electrică care deţine licenţa pentru activitatea de operator al pieţei de energie electrică eliberată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru tranzacţiile pe piaţa pentru ziua următoare şi pe piaţa intrazilnică. De asemenea, se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul de energie electrică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:"
2.La articolul IV, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 11, cu următorul cuprins:
"11. La articolul 207, literele j) şi k) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
«j) arme, altele decât cele cu destinaţie militară sau de tir sportiv, cu codurile NC: 9302 00 00, 9303, 9304 00 00;
k) muniţie pentru armele prevăzute la lit. j), cu codurile NC: 9306 21, 9306 29, 9306 30;»."
3.La articolul IV punctul 3, alineatul (2) al articolului 208 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c) şi f)-l), accizele se datorează o singură dată şi se calculează prin aplicarea sumelor fixe pe unitatea de măsură asupra cantităţilor produse, comercializate, importate sau achiziţionate intracomunitar, după caz. Pentru amestecurile cu cafea solubilă importate sau achiziţionate intracomunitar, accizele se datorează şi se calculează numai pentru cantitatea de cafea solubilă conţinută în amestecuri."
4.La articolul IV punctul 4, literele a) şi b) ale alineatului (1) şi partea introductivă a alineatului (3) ale articolului 209 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) operatorii economici care produc şi comercializează, achiziţionează din teritoriul comunitar ori importă produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c), f)-i) şi l);
b) persoanele fizice care achiziţionează din teritoriul comunitar ori importă produsele prevăzute la art. 207 lit. h)-l).
.................................................
(3) Operatorii economici care achiziţionează din teritoriul comunitar produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c), f)-i) şi l) au obligaţia ca, înainte de primirea produselor, să se înregistreze la autoritatea competentă, în condiţiile prevăzute în normele metodologice, şi să respecte următoarele cerinţe:"
5.La articolul IV, după punctul 4 se introduc trei noi puncte, punctele 41-43, cu următorul cuprins:
"41. La articolul 209 alineatul (1), după litera a) se introduc două noi litere, literele a1) şi a2), cu următorul cuprins:
«a1) operatorii economici care comercializează către deţinătorul final armele, respectiv către persoana fizică sau juridică care prezintă autorizaţia de procurare a armei, indiferent dacă acestea sunt achiziţionate intracomunitar, importate sau produse în România, în cazul armelor prevăzute la art. 207 lit. j);
a2) operatorii economici care comercializează către deţinătorul final muniţia, respectiv către persoana fizică sau juridică ce prezintă permisul de portarmă, indiferent dacă aceasta este achiziţionată intracomunitar, importată sau produsă în România, în cazul muniţiei prevăzute la art. 207 lit. k);»
42. La articolul 209, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
«(5) În cazul unui operator economic care nu are domiciliul fiscal în România şi intenţionează să desfăşoare activităţi economice cu produse accizabile prevăzute la art. 207, pentru care are obligaţia plăţii accizelor în România, acesta va desemna un reprezentant fiscal stabilit în România, pentru a îndeplini obligaţiile care îi revin potrivit prezentului capitol.»
43. La articolul 210, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«Art. 210
(1) Sunt scutite de la plata accizelor produsele livrate de către plătitorii de accize:
a) la rezerva de stat şi la rezerva de mobilizare, pe perioada cât au acest regim;
b) către beneficiarii scutirilor generale prevăzute la art. 20656.
Normele privind acordarea scutirilor prevăzute la lit. b) se vor aproba prin ordin al ministrului finanţelor publice.»"
6.La articolul IV punctul 6, articolul 211 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 211: Exigibilitatea
Momentul exigibilităţii accizei intervine:
a) la momentul recepţionării pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c), f)-i) şi l) provenite din achiziţii intracomunitare efectuate de operatori economici;
b) la data efectuării formalităţilor de punere în liberă circulaţie pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c), f)-i) şi l) provenite din operaţiuni de import efectuate de operatori economici;
c) la momentul eliberării pentru consum, în conformitate cu prevederile art. 2067, pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. d) şi e);
d) la momentul vânzării pe piaţa internă, pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. f)-i) şi l) provenite din producţia internă, iar în cazul produselor prevăzute la art. 207 lit. j) şi k) la data efectuării primei vânzări pe piaţa internă către persoana deţinător final, moment atestat prin data facturii şi/sau data bonului fiscal, emise de vânzător, indiferent dacă produsele provin din achiziţii intracomunitare, import sau producţie internă;
e) la data efectuării formalităţilor de punere în liberă circulaţie pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. h), i) şi l) provenite din operaţiuni de import efectuate de persoane fizice, respectiv înainte de efectuarea primei înmatriculări în România, în cazul produselor prevăzute la art. 207 lit. h) şi i) provenite din achiziţii intracomunitare efectuate de persoane fizice. În scopul înmatriculării navelor sau autovehiculelor prevăzute la art. 207 lit. h) şi i) se prezintă organelor competente:
1. declaraţia vamală care atestă efectuarea formalităţilor de punere în liberă circulaţie, în cazul navelor sau autovehiculelor din import;
2. certificatul care atestă plata accizelor, în cazul navelor sau autovehiculelor achiziţionate intracomunitar. Modelul şi conţinutul certificatului se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
f) la data documentului comercial care atestă achiziţia intracomunitară a produselor prevăzute la art. 207 lit. k) şi l) în cazul în care achiziţia intracomunitară este efectuată de o persoană fizică;
g) la data efectuării formalităţilor de punere în liberă circulaţie pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. j) şi k) provenite din operaţiuni de import efectuate de persoane fizice. Momentul exigibilităţii accizelor în cazul armelor prevăzute la art. 207 lit. j) provenite din achiziţii intracomunitare efectuate de persoane fizice intervine înainte de înscrierea armei în documentul care atestă dreptul de deţinere a armei sau, după caz, de port şi de folosinţă a armei, conform prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările ulterioare. În scopul înscrierii armei în documentul care atestă dreptul de deţinere a armei sau, după caz, de port şi de folosinţă a armei se prezintă organelor competente:
1. declaraţia vamală care atestă efectuarea formalităţilor de punere în liberă circulaţie, în cazul armelor din import;
2. certificatul care atestă plata accizelor, în cazul armelor achiziţionate intracomunitar. Modelul şi conţinutul certificatului se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."
7.La articolul IV punctul 7, alineatul (2) al articolului 213 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Pentru situaţiile prevăzute la art. 211 lit. b), e) şi g), plata accizelor se face la data exigibilităţii accizelor."
8.La articolul IV punctul 8, alineatul (3) al articolului 214 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Operatorii economici care achiziţionează intracomunitar sau din import produsele prevăzute la art. 207 lit. a)- c), f)-i) şi l) pentru uzul propriu, precum şi persoanele fizice care efectuează achiziţii intracomunitare de produse prevăzute la art. 207 lit. h)-l) depun o declaraţie de accize la autoritatea competentă până la data prevăzută pentru plata acestor accize, numai atunci când datorează accize. Modelul declaraţiei se reglementează prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 355 din data de 14 mai 2014