HOTĂRÂRE nr. 1149 din 23 decembrie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2014 al Regiei Autonome "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 şi unele măsuri bugetare,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 4 alin. (1) lit. a) şi al art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participate majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2014 al Regiei Autonome "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Angajarea sumelor alocate de la bugetul de stat se face cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor,

Ioan Rus

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Ministrul finanţelor publice,

Darius-Bogdan Vâlcov

ANEXĂ: BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT pe anul 2014
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi
Str. Portului nr. 32, Galaţi
Cod unic de înregistrare 1644670
mii lei
 

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri

Rectificat

0

1

2

3

4

I.

  

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5+Rd.6)

1

77.093,00

 

1

 

Venituri totale din exploatare, din care:

2

74.933,00

  

a)

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

3

40.266,00

b)

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

4

 

2

 

Venituri financiare

5

2.160,00

3

 

Venituri extraordinare

6

 

II

  

CHELTUIELI TOTALE (Rd.7=Rd.8+Rd.20+Rd.21)

7

77.093,00

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

8

75.093,00

 

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

9

33.822,47

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

10

590,00

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

11

30.625,93

 

C0

Cheltuieli de natură salarială (Rd.13+Rd.14)

12

23.234,83

C1

ch. cu salariile

13

22.059,00

C2

bonusuri

14

1.175,83

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

15

22,00

 

cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

16

22,00

C4

Cheltuieli aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete

17

728,10

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

18

6.641,00

D.

alte cheltuieli de exploatare

19

10.054,60

2

 

Cheltuieli financiare

20

2.000,00

3

 

Cheltuieli extraordinare

21

0,00

III

  

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

22

0,00

IV

  

IMPOZIT PE PROFIT

23

0,00

V

  

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

24

0,00

 

1

 

Rezerve legale

25

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

26

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

27

 

4

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

28

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

29

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29

30

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

31

 

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

32

 
 

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

33

 

b)

- dividende cuvenite bugetului local

33a

 

c)

- dividende cuvenite altor acţionai

34

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - Rd.32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

35

 

VI

  

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

36

1.650,00

VII

  

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

37

1.650,00

  

a)

cheltuieli materiale

38

200,00

b)

cheltuieli cu salariile

39

800,00

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

40

550,00

d)

cheltuieli cu reclamă şi publicitate

41

80,00

e)

alte cheltuieli

42

20,00

VIII

  

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

65.869,00

 

1

 

Alocaţii de la buget

44

3.450,00

  

alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori

45

 

IX

  

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

46

65.869,00

X

  

DATE DE FUNDAMENTARE

47

 
 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

48

662

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

49

650

3

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială (Rd.12/Rd.49)/12*1000

50

2.978,82

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor cu salariile (lei/persoană) (Rd.13/Rd.49)/12*1000

51

2.828,08

5

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.49)

52

115,28

6

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite/persoană)

53

 

7

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.7/Rd.1)x1000

54

1.000,00

8

 

Plăţi restante

55

0,00

9

 

Creanţe restante

56

780,00

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 953 din data de 29 decembrie 2014