DECIZIE nr. 878 din 15 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. II art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi ale art. 1, 2 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 4 din Legea nr. 285/2010, art. II - art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2011, art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012", excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă în Dosarul nr. 11.296/117/2013 al acestei instanţe.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean, cu sediul în Cluj-Napoca, a depus la dosar note de şedinţă în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Deciziile nr. 807 din 2 octombrie 2012 şi nr. 553 din 15 octombrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
5. Prin Încheierea din 30 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 11.296/117/2013, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 4 din Legea nr. 285/2010, art. II - art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2011, art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012". Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, din oficiu, de către Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă susţine, în esenţă, că "problema juridică pe care părţile o ridică în soluţionarea prezentului dosar este, în definitiv, o problemă de constituţionalitate, indicând spre o discriminare creată pe cale legală, prin dispoziţiile legale enunţate mai sus şi prin celelalte dispoziţii legale în legătură cu acestea, care conduc, printr-o aplicare coroborată, la o negare a dreptului pe care reclamanţii - Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean - îl pretind asupra sporului de vechime".
7. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele de şedinţă depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010; cele ale art. II art. 1 alin, (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, ordonanţă de urgenţă aprobată cu modificări şi completări, prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011; precum şi prevederile art. 1, 2 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014.
Prevederile legale mai sus menţionate au următorul conţinut:
- Art. 4 din Legea nr. 285/2010: "(1) Valoarea de referinţă este de 600 lei.
(2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.
(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.";
- Art. II art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010: "Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:
Art. 1. - (1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.";
- Art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012: "În anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.";
- Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012: "Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.";
- Art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012: "Pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea prim-ministrului şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, utilizându-se coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în această anexă şi valoarea de referinţă prevăzută la art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare."
11. În opinia instanţei de judecată, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea subliniază că, aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 278 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, prin Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, s-a instituit un nou sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar. Deşi s-a prevăzut reîncadrarea personalului bugetar pe noi funcţii, gradaţii şi grade, precum şi în raport cu vechimea avută, art. 7 alin. (2) din această lege a stabilit că realizarea trecerii la noul sistem de salarizare se va face etapizat, astfel încât, în perioada de implementare, nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficia. În acest scop, prin art. 30 alin. (5) din aceeaşi lege s-a prevăzut că, "în anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 [... ]". De asemenea, în partea a III-a a Legii nr. 330/2009 s-a prevăzut necesitatea adoptării unui nou proiect de lege, care să continue procesul de reformare a sistemului public de salarizare şi ierarhizare. Prin urmare, reglementând un nou sistem de salarizare, legiuitorul a urmărit, în acelaşi timp, garantarea cuantumului salariilor, aşa cum era acesta înainte de intrarea în vigoare a legii, sens în care au fost prevăzute dispoziţii derogatorii, precum cele reglementate de art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, astfel încât reîncadrarea pe noile funcţii, grade, gradaţii şi în funcţie de vechimea în muncă să nu atragă diminuarea veniturilor salariale ale unor categorii de personal.
13. Ca urmare a crizei economice traversate de România, prin art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, drepturile salariale ale personalului bugetar au fost diminuate cu 25%, începând cu data de 1 iulie 2010. Potrivit art. 16 alin. (1) din aceeaşi lege, această măsură urma să se aplice până la 31 decembrie 2010. Începând cu 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Această lege a prevăzut, de asemenea, reîncadrarea personalului pe clase de salarizare, pe noi funcţii, gradaţii şi grade. Deşi reîncadrarea personalului bugetar, potrivit Legii cadru nr. 284/2010, s-a făcut începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, a stabilit, în mod derogatoriu, că în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în Legea-cadru nr. 284/2010, art. 1 din Legea nr. 285/2010 prevăzând însă majorarea cuantumului brut al drepturilor salariale cu 15%, raportat la cuantumul avut în luna octombrie 2010. Această dispoziţie relevă aceeaşi intenţie a legiuitorului, exprimată şi prin art. 7 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, de a nu diminua cuantumul salariilor unor categorii de personal ca urmare a reîncadrării potrivit criteriilor stabilite de Legea nr. 284/2010.
14. De altfel, analizând pe calea controlului de constituţionalitate a priori dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010, Curtea Constituţională a precizat, prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, că "există o obligaţie pozitivă în sarcina legiuitorului ca, în momentul aplicării prezentei legi în privinţa determinării valorii salariului/soldei/ indemnizaţiei brute, indiferent de coeficientul de ierarhizare aplicabil diverselor categorii de personal plătit din fonduri publice, salariul/solda/indemnizaţia brută a acestora să fie la un nivel cel puţin aplicabil egal lunii iunie 2010". Astfel, "pentru ca la momentul aplicării prezentei legi în privinţa determinării valorii salariului/soldei/indemnizaţiei brute acestea din urmă să nu cunoască o scădere sub nivelul din iunie 2010, legiuitorul trebuie să stabilească o valoare de referinţă adecvată, superioară celei prevăzute în momentul de faţă prin art. 10 alin. (4) din lege".
15. Prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, s-a prevăzut introducerea în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 a art. II art. 1, care a prevăzut că, în anul 2012, cuantumul brut al drepturilor salariale se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fondurile publice pentru luna decembrie 2011. Ulterior, pentru a se reveni la cuantumul drepturilor salariale avute înainte de diminuarea acestora ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 118/2010, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, s-a dispus majorarea drepturilor salariale în două etape, începând cu 1 iunie 2012, respectiv cu 1 decembrie 2012.
16. Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 prevăd în art. 1 menţinerea drepturilor salariale la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012. Şi această reglementare, ca şi cele menţionate mai sus, urmăreşte acelaşi obiectiv de a evita scăderea drepturilor salariale ale unor categorii de personal bugetar, scădere ce ar rezulta ca urmare a aplicării valorii de referinţă şi coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. Desigur, acest text de lege face inaplicabile dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010 referitoare la stabilirea cuantumului drepturilor salariale, dar nu în sensul contracarării voinţei legiuitorului, ci în sensul protejării dreptului la salariu, ca drept fundamental, aşa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.658 din 28 decembrie 2010 şi s-a concretizat în evoluţia reglementării privind salarizarea personalului bugetar de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 şi până în prezent, astfel ca implementarea unui nou sistem de salarizare să nu conducă la diminuarea, în practică, a drepturilor salariale ale niciuneia dintre categoriile profesionale.
17. De altfel, Curtea reţine că prevederile art. 4 din Legea nr. 285/2010, criticate în prezenta cauză, au mai făcut obiectai controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 807 din 2 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 6 decembrie 2012, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, critica privind pretinsa contrarietate a acestor prevederi faţă de principiul constituţional al egalităţii în drepturi.
18. De asemenea, şi prevederile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 au constituit, la rândul lor, obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 553 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015, Decizia nr. 522 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 19 august 2015, Decizia nr. 475 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 11 august 2015, sau Decizia nr. 102 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 30 aprilie 2015, Curtea respingând, de fiecare dată, ca fiind neîntemeiate, criticile de neconstituţionalitate formulate.
19. În esenţă, prin aceste decizii, Curtea a subliniat că "diferenţele de salarizare apărute sunt rezultatul schimbărilor legislative care au intervenit de-a lungul timpului în această materie, în special între legislaţia anterioară anului 2010 şi cea ulterioară acestui an, iar nu ca urmare a neacordării în anii 2012, 2013 şi 2014 a salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent clasei de salarizare prevăzut de Legea-cadru nr. 284/2010." Curtea a reţinut, totodată, că "avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate."
20. De asemenea, Curtea a subliniat faptul că "legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă".
21. De altfel, în jurisprudenţa sa în materie, Curtea a reiterat dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013).
22. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57.
23. Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă în Dosarul nr. 11.296/117/2013 al acestei instanţe şi constată că prevederile art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. II art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi cele ale art. 1, 2 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 187 din data de 14 martie 2016