"Atenţie! Dacă în urma elaborării specificaţiilor tehnice se constată că valoarea estimată la momentul demarării achiziţiei depăşeşte valoarea prevăzută în contractul de finanţare, beneficiarul privat poate suplimenta această valoare fie din bugetul proiectului, fie din bugetul propriu. Beneficiarul privat poate suplimenta această valoare din bugetul proiectului, cu respectarea clauzelor contractului de finanţare şi numai dacă suplimentarea valorii estimate nu conduce la eludarea aplicării prevederilor referitoare la plafoanele specifice ajutorului de stat/pragurile stabilite prin O.U.G. nr. 34/2006 sau la nerespectarea prevederilor prezentului capitol. În cazul în care suplimentarea valorii estimate se realizează din bugetul propriu al beneficiarului privat, fără a apela la realocări în cadrul contractului de finanţare, acesta poate efectua modificarea de buget fără aprobarea autorităţii de management/organismelor intermediare/operatorilor de program, dacă suplimentarea valorii estimate nu conduce la eludarea aplicării prevederilor referitoare la plafoanele specifice ajutorului de stat/pragurile stabilite prin O.U.G. nr. 34/2006 sau la nerespectarea prevederilor prezentului capitol. Beneficiarul privat poate atribui contractul de achiziţie cu o valoare mai mare decât valoarea estimată prin suplimentarea acesteia din bugetul propriu, în condiţiile descrise mai sus, dacă justifică decizia în nota justificativă de atribuire. Suplimentarea valorii se poate face şi din economiile rezultate din bugetul proiectului, cu aprobarea prealabilă a autorităţii de management/organismelor intermediare/operatorilor de program. La momentul lansării procedurii simplificate se verifică întotdeauna dacă valoarea estimată se situează în continuare peste pragurile prevăzute la art. 19, dar sub pragul valoric prevăzut de art. 9 lit. c) şi c1) din O.U.G. nr. 34/2006." |