Document embed

DECIZIE nr. 66 din 16 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Nicolae Panacea în Dosarul nr. 462/115/2015 al Tribunalului Caraş-Severin-Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.671D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Consiliul Local al Comunei Luncaviţa, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18 din 8 iunie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 462/115/2015, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia a fost ridicată de Nicolae Panacea cu prilejul soluţionării acţiunii în care a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Luncaviţa nr. 2 din 9 ianuarie 2015, prin care s-a hotărât încetarea de drept a mandatului său de consilier local, în temeiul art. 9 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 393/2004.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (3), art. 37 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie. Astfel, susţine că textul de lege criticat este neconstituţional în măsura în care este interpretat în sensul dat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, potrivit căreia încetarea de drept a mandatului de consilier local are loc în cazul condamnării definitive la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent dacă s-a dispus sau nu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Precizează că, în cazul prevăzut de art. 81 din vechiul Cod penal, suspendarea condiţionată a executării poartă atât asupra pedepsei principale, cât şi asupra pedepselor accesorii, iar la expirarea termenului de încercare, dacă nu a intervenit niciuna dintre cauzele de revocare, condamnatul este reabilitat de drept.

6. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi, însă în condiţiile şi limitele prevăzute de acestea. Restrângerea dreptului de a exercita funcţia de demnitate publică pe perioada pedepsei închisorii a cărei executare a fost suspendată condiţionat este stabilită de lege, este necesară într-o societate democratică, este proporţională cu situaţia care a determinat-o, se aplică nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în situaţia descrisă de normă şi nu aduce atingere existenţei dreptului. Este adevărat că pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua din vechiul Cod penal, iar autorul excepţiei ar putea candida la funcţii elective, însă această situaţie este diferită de cea în care condamnarea intervine în timpul exercitării mandatului. Astfel, în ipoteza în care condamnarea cu suspendarea condiţionată/sub supraveghere a executării pedepsei închisorii este anterioară candidaturii, electoratul poate acţiona în cunoştinţă de cauză, în vreme ce, în cazul în care condamnarea la pedeapsa închisorii cu aceeaşi modalitate de individualizare a executării survine în timpul exercitării mandatului, mandatul nu poate continua, prezumându-se că, în această ipoteză, consilierul nu mai îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate şi legitimitate necesare îndeplinirii mandatului.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată şi invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 1.177 din 12 decembrie 2007 şi Decizia nr. 1.233 din 6 octombrie 2009.

9. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale şi au ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către cel în cauză. Faptul că persoana în cauză a fost condamnată la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei nu înlătură săvârşirea infracţiunii şi stabilirea răspunderii penale. De asemenea, aceste dispoziţii de lege se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: "Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: [...]

f) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;".

13. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (3) referitor la condiţiile ocupării funcţiilor şi demnităţilor publice, civile sau militare, art. 37 alin. (1) privind dreptul de a fi ales şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu au mai constituit obiect al analizei de constituţionalitate. Pe de altă parte, observă că dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 au un conţinut asemănător textului de lege criticat, aplicabil însă situaţiei primarilor. Aceste dispoziţii de lege au fost analizate prin Decizia nr. 1.192 din 13 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2008, în care Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la conformitatea dispoziţiei de lege criticate în raport cu prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, reţinând că "măsura încetării de drept a mandatului de primar, în condiţiile prevăzute de textul de lege, se aplică în mod egal, fără privilegii şi fără discriminări, tuturor celor care se găsesc în ipoteza normei legale".

15. Dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 au constituit însă şi obiectul analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 29 iunie 2015, a pronunţat o hotărâre prealabilă, prin care a dat o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: aplicabilitatea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul penal din 1969), respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57 alin. 1 din Codul penal din 1969. Prin această decizie, instanţa supremă a arătat că dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 fac referire numai la tipul de pedeapsă aplicată, respectiv privativă de libertate, fără a distinge în funcţie de modul de individualizare a executării pedepsei aplicate. De asemenea, a reţinut că suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu închisoarea este doar o măsură de individualizare judiciară a pedepsei, care nu schimbă caracterul privativ de libertate al pedepsei închisorii. Totodată, instanţa supremă a considerat că, dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca încetarea de drept a mandatului primarului să opereze doar în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate cu executare, ar fi prevăzut în mod expres această ipoteză. În concluzie, a reţinut că dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 vizează pedeapsa aplicată, iar nu modul de executare a pedepsei aplicate.

16. Curtea Constituţională apreciază că cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015 pot fi aplicate, mutatis mutandis, şi ipotezei dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 393/2004, care constituie obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

17. Analizând, în continuare, criticile de neconstituţionalitate formulate faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 393/2004, Curtea reţine că, în esenţă, acestea se referă la restrângerea exerciţiului dreptului de a fi ales, autorul excepţiei considerând că singura justificare a încetării de drept a mandatului de consilier local în cazul condamnării definitive la o pedeapsă cu închisoarea ar putea fi doar aceea când nu îşi poate exercita în mod efectiv funcţia, ca urmare a privării de libertate, şi nu consideră justificată o astfel de restrângere atunci când executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată condiţionat.

18. Cu privire la dispoziţiile art. 37 din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 775 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 6 februarie 2015, şi Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, paragraful 19, a reţinut că "dreptul de a fi ales, prevăzut de art. 37 alin. (1) din Constituţie şi care, raportat la alegerile în Parlamentul European, este consacrat de art. 38 din Legea fundamentală, stabileşte la nivel constituţional vocaţia de a fi ales a oricărui cetăţean cu drept de vot care îndeplineşte totodată condiţiile stabilite de art. 16 alin. (3) din Constituţie, adică are cetăţenia română şi domiciliul în ţară, şi căruia nu îi este interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 40 alin. (3) din Legea fundamentală. Alin. (2) al aceluiaşi art. 37 stabileşte condiţiile de vârstă pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească, raportat la fiecare dintre cele 3 tipuri de mandate prevăzute în text, respectiv pentru Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României. Art. 16, consacrat principiului egalităţii în drepturi, completează cadrul constituţional ce configurează dreptul de a fi ales în sensul că la alin. (3) legiuitorul constituant a prevăzut expres faptul că «Funcţiile şi demnităţile publice (...) pot fi ocupate, în condiţiile legii, (...)»."

19. Prin Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, Curtea a precizat că "dispoziţiile art. 37 din Constituţie, care prevăd dreptul de a fi ales, trebuie coroborate şi cu cele ale art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora «cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea», astfel încât alesul local trebuie să beneficieze şi de dreptul de a îşi exercita netulburat funcţia în care a fost ales prin votul electoratului."

20. Deciziile amintite ale Curţii Constituţionale pun în evidenţă două aspecte ale dreptului de a fi ales. Astfel, pe de o parte este avută în vedere vocaţia de a fi ales, în condiţiile stabilite de Constituţie şi de lege, iar pe de altă parte este vizat dreptul de a exercita în mod netulburat funcţia dobândită ca urmare a opţiunii electorale. Cel din urmă aspect este o consecinţă firească a dreptului de a fi ales, fiind de neconceput dreptul persoanei de a putea candida pentru ocuparea unei funcţii fără a garanta posibilitatea concretă de a exercita această funcţie în limitele stabilite de lege.

21. Examinând conţinutul textului de lege criticat, Curtea constată, în acord cu cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, că acesta nu distinge în funcţie de modul de individualizare a executării pedepsei privative de libertate, respectiv între ipoteza condamnării la închisoare cu executare şi ipoteza suspendării condiţionate a executării pedepsei. Aşa fiind, Curtea apreciază că, dacă raţiunile ce ţin de imposibilitatea exercitării funcţiei pe perioada executării unei pedepse private de libertate au reprezentat incontestabil pentru legiuitor un argument al reglementării măsurii încetării de drept a mandatului de consilier local, aceste raţiuni au fost în egală măsură dublate de nevoia de a asigura protecţia prestigiului funcţiei exercitate, care nu poate fi rezumată doar la îndeplinirea îndatoririlor pe care le impune mandatul de consilier local, ci presupune şi păstrarea unei conduite sociale, morale care să menţină încrederea acordată de electorat. În acest sens, este relevant a fi amintit că, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, "în exercitarea mandatului, aleşii locali se află în serviciul colectivităţii locale şi sunt responsabili în faţa acesteia", iar o condiţie a exercitării mandatului, prevăzută de art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, o reprezintă depunerea jurământului potrivit căruia consilierul local sau judeţean se obligă la respectarea Constituţiei şi a legilor.

22. Cât priveşte primul aspect al dreptului de a fi ales, referitor la vocaţia de a fi ales, Curtea observă că textul de lege criticat nu aduce nicio atingere dreptului persoanei de a candida în viitor, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, în vederea ocupării unei funcţii ca urmare a exprimării votului electoratului.

23. Referitor la cel de-al doilea aspect, privind dreptul de a exercita în mod netulburat funcţia dobândită ca urmare a opţiunii electorale, Curtea reţine că acesta nu este un drept absolut, fiind protejat de prevederile Constituţiei atât timp cât se realizează cu respectarea condiţiilor prevăzute de aceasta şi de legi. Or, săvârşirea unei fapte penale pentru care există o condamnare definitivă la pedeapsa cu închisoarea plasează prin ea însăşi consilierul local în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei, prin încălcarea jurământului de a respecta prevederile Constituţiei şi ale legilor, asumat potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, iar consecinţele legale pe care nerespectarea condiţiilor de exercitare a unei funcţii le antrenează nu pot fi considerate o restrângere a exerciţiului acelei funcţii, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (3) şi art. 37 din Constituţie.

24. Cât priveşte prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţie, Curtea, având în vedere criticile formulate de autorul excepţiei şi conţinutul textului de lege criticat, apreciază că aceste prevederi nu au incidenţă în cauză.

25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, a art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Panacea în Dosarul nr. 462/115/2015 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 352 din data de 9 mai 2016