DECIZIE nr. 197 din 27 martie 2014 pentru modificarea şi completarea Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr.
220/2011
privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual
Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unică autoritate de reglementare în domeniul serviciilor de programe media audiovizuale,
ţinând cont de dreptul fundamental al libertăţii de exprimare şi de informare, astfel cum sunt garantate prin art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
întrucât măsurile luate pentru protecţia dezvoltării fizice, mentale şi morale a minorilor trebuie să fie atent corelate cu dreptul fundamental la libertatea de expresie,
ţinând cont de Recomandarea nr. 13 din 2003 a Consiliului Europei privind furnizarea de informaţii prin intermediul mass-media în legătură cu procesele penale,
În temeiul art. 3, art. 10 alin. (3) lit. e) şi art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr.
504/2002
, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Naţional al Audiovizualului
adoptă următoarea decizie:
Art. I
Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr.
220/2011
privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 11 martie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.
După articolul 29 se introduce un nou articol, articolul 29
1
, cu următorul cuprins:
"Art. 29
1
În cazul programelor difuzate în direct, altele decât cele de ştiri şi transmisiunile sportive, radiodifuzorii au obligaţia să folosească orice mijloace, inclusiv delay-ul, astfel încât să prevină difuzarea unor scene, expresii sau comportamente care contravin dispoziţiilor prezentului cod privind protecţia minorilor şi a demnităţii umane."
2.
La articolul 40, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă."
3.
Articolul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 42
(1) Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane aflate în stare de reţinere sau arest, fără acordul acestora.
(2) Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane executând o pedeapsă privativă de libertate, cu excepţia situaţiilor în care acestea demonstrează încălcări ale unor drepturi sau există un interes public justificat.
(3) Imaginile şi/sau înregistrările cu persoane aflate în stare de reţinere, arest sau care execută o pedeapsă privativă de libertate nu trebuie prezentate într-un mod excesiv şi nerezonabil.
(4) În cadrul programelor audiovizuale nu pot fi oferite, direct sau indirect, recompense şi nu pot fi făcute promisiuni de recompensare a persoanelor care ar putea depune mărturie în instanţe judecătoreşti."
Art. II
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.
-****-
Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului,
Laura Georgescu
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 243 din data de 4 aprilie 2014