PROCEDURĂ din 22 noiembrie 2012 privind echivalarea testului de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu în baza titlului de doctor în domeniul contabilităţii
CAPITOLUL I:
Dispoziţii generale
Art. 1
În cuprinsul şi în înţelesul prezentelor proceduri, următorii termeni se definesc astfel:
a)
Camera - Camera Auditorilor Financiari din România;
b)
test de acces la stagiu - test de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu;
c)
studii universitare de doctorat - ciclul superior de studii universitare a cărui finalitate constă în dezvoltarea resursei umane competente în realizarea cercetării ştiinţifice, capabile de inserţie pe piaţa muncii înalt calificate. Ele constau în formarea prin cercetare pentru cercetare-dezvoltare şi inovare şi constituie o experienţă profesională de cercetare, finalizată, după susţinerea tezei de doctorat, prin acordarea titlului de doctor;
d)
IOSUD - instituţie organizatoare de studii universitare de doctorat - instituţia care are dreptul de a organiza programe universitare de doctorat.
Art. 2
Camera, potrivit prevederilor legale, poate acorda excepţii de la:
- vechimea de 4 ani în domeniul financiar-contabil, conform art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
90/2008
privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, aprobată cu modificări prin Legea nr.
278/2008
, cu modificările şi completările ulterioare;
- testul de acces la stagiu, conform art. 9 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
90/2008
, aprobată cu modificări prin Legea nr.
278/2008
, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL II:
Criterii care stau la baza echivalării unui program de doctorat cu testul de acces la stagiu
Art. 3
Camera acordă echivalarea testului de acces la stagiu cu un program de doctorat în domeniul contabilităţii.
Art. 4
Instituţia de învăţământ superior care solicită echivalarea unui program de doctorat pe care îl organizează cu testul de acces la stagiu, organizat de Cameră, va depune la Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari un dosar care va conţine:
a)
cerere prin care să se solicite echivalarea programului de doctorat cu testul de acces la stagiu;
b)
documentul care atestă acreditarea IOSUD de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
c)
lista cu domeniile programului de doctorat pentru care instituţia de învăţământ superior este acreditată;
d)
curricula pentru programul de doctorat din domeniul menţionat la art. 3;
e)
regulamentul de organizare şi desfăşurare a studiilor universitare de doctorat al instituţiei care solicită echivalarea.
Art. 5
Dosarul va fi analizat de către Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari, iar acesta va înainta o propunere de aprobare sau respingere către Consiliul Camerei, care va emite hotărârea finală.
Art. 6
În cazul în care dosarul depus de instituţia de învăţământ superior este aprobat, Camera va încheia un protocol-cadru cu facultăţile care organizează respectivele programe de doctorat, pentru echivalarea testului de acces la stagiu, începând cu anul în care instituţia de învăţământ a fost acreditată pentru organizarea respectivului program de doctorat.
Protocolul semnat de reprezentantul legal al Camerei va fi transmis instituţiei de învăţământ superior în dublu exemplar, urmând ca un exemplar semnat de ambele părţi să fie retransmis Camerei.
Art. 7
Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari poate solicita instituţiei de învăţământ superior şi alte documente necesare analizării dosarului depus la Cameră.
CAPITOLUL III:
Exceptarea de la testul de acces la stagiu
Art. 8
O persoană care posedă o diplomă universitară sau o calificare echivalentă în unul ori mai multe dintre domeniile la care se face referire la art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
90/2008
, aprobată cu modificări prin Legea nr.
278/2008
, cu modificările şi completările ulterioare, poate fi exceptată de la susţinerea testului de acces la stagiu, în baza unui protocol încheiat între Cameră şi unitatea de învăţământ care a eliberat acea diplomă, respectiv între Cameră şi organismul profesional sau o altă entitate care a organizat examene la un nivel echivalent celor universitare.
Art. 9
Persoanele care doresc exceptarea de la testul de acces la stagiu, ca urmare a obţinerii titlului de doctor în domeniul menţionat la art. 3, pentru care s-a încheiat un protocol de colaborare între Cameră şi instituţia de învăţământ care a organizat programul de doctorat, vor depune la sediul Camerei un dosar care va cuprinde următoarele documente:
a)
cerere de exceptare de la testul de acces la stagiu;
b)
planul individual de doctorat, din care să rezulte domeniul fundamental, domeniul de doctorat, tema tezei de doctorat şi disciplinele din programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate;
c)
copie de pe actul de identitate;
d)
copie legalizată a diplomei de doctor, acreditată IOSUD, de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, sau adeverinţă în original, în cazul în care diploma nu a fost eliberată;
e)
acte care atestă vechimea de 4 ani în domeniul financiar-contabil (copie de pe cartea de muncă, însoţită de adeverinţă, acolo unde este cazul).;
f)
certificat de cazier judiciar în perioada de valabilitate;
g)
dovada achitării taxei pentru echivalarea testului de acces la stagiu, stabilită prin norme ale Camerei.
Art. 10
O persoană care posedă o diplomă universitară la nivel de doctor, conform prevederilor prezentelor proceduri, poate solicita exceptarea de la testul de acces la stagiu în termen de 10 ani de la finalizarea programului de doctorat.
Art. 11
Potrivit Legii educaţiei naţionale nr.
1/2011
, cu modificările şi completările ulterioare, pe toată durata activităţii, studentul-doctorand beneficiază de recunoaşterea vechimii în muncă, de la înscriere şi până la susţinerea publică a tezei de doctorat. Vechimea se poate dovedi în acest caz cu diploma de doctor.
Art. 12
Dosarul va fi analizat de către Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari, iar acesta va înainta o propunere de aprobare sau respingere către Biroul permanent al Camerei, care va emite decizia finală. Rezultatul va fi publicat pe site-ul Camerei, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data depunerii dosarului, de către Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari. Termenul de contestaţie referitor la respingerea cererii este de maximum 10 zile de la comunicare, cu termen de soluţionare de 30 de zile lucrătoare de la momentul depunerii contestaţiei.
Art. 13
În cazul respingerii solicitării de exceptare, Camera va restitui solicitantului 75% din taxa de echivalare a testului de acces la stagiu.
CAPITOLUL IV:
Dispoziţii finale
Art. 14
Prezentele proceduri se aplică începând cu data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 829 din data de 10 decembrie 2012